Program de guvernare AUR 2024

guvernanților, cât chiar și obstrucționarea românilor care încearcă să-și desfășoare activități private de producție și servicii, în întreprinderi mici și mijlocii. În ceea ce privește marile întreprinderi, 95% din grupuri sunt controlate de capitalul străin, care contribuie la Produsul Național Brut al propriilor state. România și-a pierdut aproape complet inițiativa industrială, capacitatea de a implementa inovația locală și de a le încorpora în producție. Statul nu face nimic pentru oprirea declinului capitalului românesc, recent triplând povara fiscală a acestuia, deși eficiența capitalului românesc este dublă față de cea a capitalului străin, chiar dacă productivitatea muncii în firmele românești este de două ori mai slabă, decât cea a firmelor străine. Capitalul autohton ar fi trebuit susținut și pentru că, așa cum s-a demonstrat, dezvoltarea regională este mai bună acolo unde există un echilibru între cele două tipuri de capital. Corelat cu creșterea sărăciei de la an la an, scăderea ponderii capitalului autohton înseamnă că economia României este tot mai mult numai un instrument de prelevare a veniturilor unei populații tot mai sărăcite, și nu un factor de dezvoltare.

• Ponderea scăzută a companiilor de stat în economie: Deși au o pondere a veniturilor în economie de doar de circa 3,1%, contribuția companiilor de stat la valoarea adăugată este de peste 8%, în condițiile în care sunt tarate de un management adesea defectuos, numit după criterii politicianiste. Companiile de stat, sau la care statul are participații importante au un rol strategic și trebuie dezvoltate adaptându-se după modelul economiilor dezvoltate europene, pentru menținerea controlului asupra resurselor majore, pentru asigurarea unui nivel acceptabil al inițiativei și autonomiei industriale și financiare a și ca garant al menținerii echilibrelor macro-economice. Companiile cu capital de stat trebuie să funcționeze după planuri multianuale, cu perspective pe termen mediu (4-7 ani) și lung. În Franța, statul investește în companiile sale 8% din PIB. În România, administratorii numiți politic trimit în faliment companiile publice – este cazul șefului UDMR-ist al Hidroelectrica, persoană care a refuzat sistematic semnarea acordului cadru cu Hidroserv, contract fără de care infrastructura principalului furnizor de energie nu poate să funcționeze.

• Gradul de inovare este printre cele mai scăzute din Uniunea

Europeană. Firmele românești au una dintre cele mai reduse capacități de avansare în lanțul valoric, ca urmare a investițiilor foarte scăzute în noi capacități tehnologice, laboratoare și resursă umană. Doar 10% dintre firmele românești au capacitatea de a introduce un produs nou/novator pe an, România situându-se pe ultimul loc în Uniunea Europeană în clasamentul inovării, mult în urma vecinilor, inclusiv a Bulgariei. Aceasta explică productivitatea muncii, de două ori mai scăzută a firmelor românești, decât a celor străine.

• Resursele valoroase ale solului și subsolului sunt tot mai inacce-

sibile industriei din aval, a celei prelucrătoare, aceasta fiind slăbită sistematic după 1990. În România nu mai există în prezent niciun lanț integrat de extracție și prelucrare a materiilor prime, de la minereuri la lână, de la plante industriale până la alte categorii de resurse, fapt tipic economiilor dependente, subdezvoltate. Avem numai excepția recentă a Nuclearoelectrica, întreprindere care are a cumpărat active ale Companiei Naționale a Uraniului, exemplu care trebuie multiplicat la celelalte categorii de resurse. Conform datelor Institutului Geologic al României, România stă efectiv pe un munte de resurse minerale strategice care, inventariate la nivelul anului 2018, se situează astăzi la valoarea de un trilion de euro – fără a lua în considerare apa, uraniul și alte minerale. Accesarea acestei bogății ar acoperi de câteva ori datoria externă a (ajunsă la peste 160 de miliarde euro, la finele anului 2023). România este pe locul patru în Europa, în ceea ce privește bogățiile minerale, dar industria prelucrătoare lipsește. De pildă, în industria chimică, dezindustrializarea a atins o pondere de 90% din capacitatea de producție, ceea ce contribuie la creșterea deficitului de cont curent cu câteva miliarde de euro pe an, numai în ceea ce privește exporturile, fără a lua în calcul deficitul cauzat de pierderea locurilor de muncă, de emigrația aferentă, la rândul lor multiplicate prin ruperea efectului de relaționare cu alte industrii. În momentul de față, de pildă România exportă prin Cupru Min minereul brut de cupru, care conține aur, fără să țină seama de aceasta

- prin faptul că nu separă cele două minereuri. Un alt exemplu, Ministerul Mediului, ani la rând controlat de UDMR a declarat lâna, o adevărată bogăție naturală și pilon a identității noastre, drept deșeu - distrugându-se astfel legăturile tradiționale ale creșterii oii, cu industria ușoară și a țesăturilor (confecții, covoare etc.), contribuind la risipirea sistematică a satelor și la slăbirea unei ocupații milenare. România trebuie să stopeze exportul de materii prime brute (minerale și neminerale) și să refacă sistemul integrat, de la materie primă la producție și desfacere, cu accent pe industria de valoare adăugată cât mai mare: metalurgică, electronică, chimică, textilă, a medicamentelor etc.

• Băncile au făcut profit pe seama economiei: Politicile fiscale și financiar-bancare, sunt adesea discreționare și sufocă economia. Nu este o surpriză că România este pe primele locuri în UE privind dimensiunea economiei nefiscalizate. An de an, mediul de afaceri reclamă instabilitate, lipsa de predictibilitate fiscală și suprareglementarea. Doar în domeniul industriei tutunului, instabilitatea fiscală poate avea un impact negativ de 4 miliarde euro pe an. Pe de altă parte, economia românească are una dintre cele mai mici rate de acces la sistemul bancar din România, în