Program de guvernare AUR 2024

mari, decât la un avion nou și, în plus, va necesita un program de modernizări care, cumulate cu celelalte cheltuieli, se vor apropia sau chiar pot depăși în câțiva ani de exploatare costul unor avioane noi. Iar dacă rezerva de ore de zbor nu trece de jumătate din cea a unui avion nou, nu se poate vorbi de un avion care este 80-90% similar cu cel nou. Singura variantă de a rentabiliza investiția de valoare fixă în modernizarea aerodromurilor, armament și formarea piloților și personalului tehnic, investiție de 800 milioane de euro sau mai mult, ar fi exploatarea unui număr suficient de mare de avioane noi, contrabalansată de offset și industrie taxabilă. Pentru majoritatea restului domeniilor, deși armata română nu-și permite, cu excepția rachetelor „Patriot” arme de top, avem nevoie de o combinație eficientă a înzestrării, obținută majoritar prin implicarea industriei autohtone, astfel încât armata română să reprezinte o forță care să fie suficient de puternică, încât să descurajeze orice acțiuni ostile. În acest context, pe lângă maximizarea offset-ului este foarte important ca 20% din valoarea sa să meargă în tehnologizarea, creșterea competitivității, achiziția de licențe sau infuzia de capital, în industria națională de apărare. Acest tip de credit orientat către dezvoltare și industrializare, alături de cofinanțarea proiectelor europene este singurul tip de împrumut, pe care statul român trebui să și-l mai permită, în următorii ani! Practica offset-ului, pe lângă șansa unor parteneriate în domenii de vârf ale economiei românești cu țări aliate, poate oferi României posibilitatea de a dezvolta programe de echipamente militare comune cu aceste. Alte variante de offset pot fi:

• Participarea industriei românești ca partener la dezvoltarea unui nou produs, cum ar fi fost cazul avionului Saab Gripen NG (sau poate chiar si al F16 V, de la Lockheed Martin), în schimbul unei comenzi mai consistente, de 24-48 de avioane noi. În acest caz, producătorul nu doar că ar fi inclus specificațiile armatei române în noul tip de avion, ci ar fi relocat o parte din producția pieselor, motoarelor precum și anumite faze de asamblare în România, în parteneriat cu anumite firme românești, care ar fi devenit co-furnizori și dezvoltatori în programul avionului respectiv.

• Acordarea unei licențe de producție, așa cum a fost (și e de sperat că ar putea fi din nou) în cazul producției unei variante românești a elicopterului de atac AH-1 Cobra, al firmei „Bell Helicopters”, în schimbul unei comenzi minime de 48-96 elicoptere, din partea statului și armatei române. În acest caz, partenerul străin poate ajuta la găsirea unor noi clienți externi, iar România devine posesoarea unei linii de producție de înaltă tehnologie și a unei părți din industria furnizoare de subansamble (60-90% din piese), care vor genera în timp locuri de muncă și încasări la buget. Un caz similar ar fi fost producția obuzierului de

Tratament egal pentru producătorii români în relația cu statul, la fel cu cel de care beneficiază acționariatul străin

• Controlul financiar fiscal de fond doar o singură dată la 5 ani pentru IMM-uri

• Operaționalizarea conceptului de „ghișeu unic”

• Desființarea unor tarife, avize, autorizații și prin simplificarea cadrului legislativ

• Extinderea pieței naționale a produselor industriale

• Îmbunătățirea semnificativă a condițiilor de acces a produselor românești pe piețele externe

• Intensificarea acțiunilor de certificare internațională în domeniul calității

• Inițierea, negocierea și semnarea de noi acorduri economice, comerciale și de cooperare

• Eradicarea „optimizării fiscale” practicate de către multinaționale prin reconfigurarea sistemului de taxare și prin mecanismele de control ale statului