Pentru o nouă economie: Programul liberal pentru România

seama de dubla calitate a acestuia ca bazin de resurse şi rezervor în care se depozitează deşeurile. Deoarece elementele mediului suportă externalităţile activităţii economice, trebuie găsit compromisul dintre aceste activităţi şi interesul public în care este inclus şi cel de mediu.

1. Elaborarea Planului Naţional de Mediu (Master Plan) care, pe baza analizei tuturor subdomeniilor precum şi a domeniilor conexe, să prevadă variante de dezvoltare, strategii conforme de dezvoltare durabilă, programe, pachete integrate de proiecte, monitorizare, evaluare, adaptare şi managementul integrat al problematicilor de mediu, prin intermediul căruia mediul să devină obiectiv orizontal şi integrator pentru dezvoltarea tuturor domeniilor de activitate din România. 2. Gestionarea durabilă a resurselor de apă şi utilizarea eficientă a potenţialului acestora. Acestea sunt complementare deoarece în România râurile interioare se alimentează predominant din precipitaţii şi mai puţin din izvoare subterane, ceea ce arată gradul înalt de dependenţă şi vulnerabilitate faţă de schimbările climatice (sursa de apă utilizabilă în România este de 2660 m3/an/loc faţă de media de 4000 m3/an/loc în UE). Sunt necesare investiţii pentru realizarea de lucrări hidrotehnice de

anvergura care sa redistribuie în timp şi spaţiu resursele hidrologice. Pentru aceasta trebuie redimensionate, în condiţiile noilor concepte, bazinele hidrografice şi lunca Dunării, pentru a face faţă fenomenelor meteo-hidrologice extreme (inundaţii, viituri rapide, alunecări de teren ori secete). În acelaşi timp, calitatea apei trebuie crescută deoarece din totalul resurselor de apă potenţiale, doar 45,5% sunt utilizabile din cauza contaminării. Creşterea calităţii apei depinde într-o mare măsură de numărul de staţii de tratare şi epurare, capacitatea acestora şi tehnologiile folosite atât la sursă cât şi la captare. În contextul de mai sus, este necesar ca toate proiectele legate de utilizarea apei să fie integrate: alimentare cu apă-canalizare-epurare (33% din locuitorii satelor sunt conectaţi la sisteme de alimentare cu apă – faţă de 87% în UE – şi 10% la sisteme de canalizare moderne). Siguranţa alimentării cu apă trebuie extinsă la activităţile agricole unde aceasta se suprapune peste siguranţa alimentară.

3. Finanţarea investiţiilor pentru refacerea calităţii infrastructurii capitalului natural în special în ceea ce priveşte fondul funciar cu destinaţie agricolă şi forestieră (care reprezintă 61,7%, respectiv 27% din totalul fondului funciar). Obiectivele principale sunt orientate către combaterea degradării solului (52% din totalul solurilor au fertilitate redusă sau foarte redusă, 20,7% fertilitate moderată şi 27% fertilitate ridicată şi foarte ridicată) care pierde anual 1,5 milioane tone humus; reducerea riscului de eroziune (care afectează peste 40% din sistemele de producţie agricolă) şi a deşertificării precum şi stabilizarea solurilor cu risc de alunecări de teren; clarificarea limitelor de utilizare a pesticidelor şi îngrăşămintelor; stabilirea unui cadru legal pentru utilizarea organismelor modificate genetic. 4. Reducerea gradului de poluare a aerului prin măsuri de îmbunătăţire a tehnologiilor din domeniile energiei, transporturilor, agriculturii şi sectorului

rezidenţial: reducerea intensităţii carbonului în economie prin recompensarea investiţiilor timpurii în tehnologii de mediu şi implementarea sistemului comunitar revizuit de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră (EU ETS); implicarea autorităţilor locale în elaborarea strategiilor şi a masurilor pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) în mediul urban; promovarea producţiei de energie din surse regenerabile (prin acordarea de facilităţi fiscale investitorilor, cofinanţări din Fondul de Mediu, mărirea capacităţii de absorbţie de către SEN a energiei provenite din astfel de surse), stimularea investiţiilor în îmbunătăţirea eficienţei energetice pe întregul lanţ: resurse-producţie-distribuţie- consum şi încurajarea proiectelor privind stocarea geologică a dioxidului de carbon; reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din transport fără a afecta mobilitatea cetăţenilor prin promovarea transferului intermodal, taxarea

autovehiculelor în funcţie de emisiile de CO2, promovarea biocarburanţilor; creşterea