Pentru o nouă economie: Programul liberal pentru România

şi se contrazic cu dispoziţiile existente în legislaţia internă.

În consecinţă, Partidul Naţional Liberal consideră că este obligatorie o armonizare şi o actualizare a legislaţiei în următoarele domenii de interes: autorizarea lucrărilor de constructii; calitatea şi disciplina în constructii; amenajarea teritoriului şi urbanismul; legislaţia monumentelor istorice şi a cladirilor de patrimoniu; exproprierilor în cauze de interes public; parteneriatul public privat.

12. MEDIUL

Importanţa gestionării problematicii mediului şi resurselor naturale la nivelul comunităţii europene este susţinută astăzi prin cel puţin trei argumente: continuitatea şi creşterea gradului de cuprindere al Programelor de acţiune pentru mediu ajunse acum la cel de-al şaselea, aferent perioadei 2002-2012 (de la abordarea sectorială a primelor două, la corelarea cu obiectivele pieţei unice a următoarelor două şi, în fine, la tratarea holistă privind dezvoltarea durabilă a ultimelor două), alocarea pentru proiectele de mediu a 30% din fondurile de coeziune (totalul lor fiind de 347 miliarde euro) în intervalul 2007-2013 şi adoptarea pachetului Energie şi schimbări climatice (2008) poate cea mai importantă tentativă de schimbare a paradigmei de dezvoltare economică a Uniunii Europene după instituirea comunităţii. Este cert că astăzi, la nivel european, problematica mediului se discută în contextul dezvoltării durabile care propune o viziune pe termen lung în care

creşterea economică, coeziunea socială şi protecţia medului sunt strâns legate. Mai mult, se urmăreşte introducerea obiectivelor Strategiei Lisabona în Strategia de dezvoltare durabilă a UE dovedind astfel că nevoia de competitivitate nu este incompatibilă cu obiectivele care privesc gestionarea sustenabilă a resurselor naturale, protejarea factorilor de mediu, producţia, consumul şi transportul durabil ,etc. Pe de altă parte însă, problematica mediului riscă să devină un domeniu supra- reglementat la nivel european ceea ce poate crea dificultăţi în proiectarea politicilor naţionale.

Summitul de la Copenhaga din decembrie 2009, deşi a durat 12 zile şi a adunat peste 15.000 de delegaţi reprezentând 193 de state, iar 120 de preşedinţi şi şefi de guvern au dat greutate întâlnirii, a eşuat în adoptarea unor hotărâri de nivelul celor pe care şi le-a propus. UE îşi menţine la acest moment angajamentul anterior, de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% faţă de momentul de referinţă (1990 şi 1989 pentru România), cu precizarea că procentul poate urca până la 30% (dacă celelalte ţări dezvoltate iau măsuri similare, iar ţările în curs de dezvoltare îşi aduc şi ele contribuţia). Impactul la nivel naţional al acestor decizii trebuie evaluat şi făcut public de către ministerul de resort, împreună cu mecanismele de răspuns.

Întâlnirile viitoare ale miniştrilor mediului sunt ocazii la care România trebuie să participe atât la luarea deciziilor cât şi la administrarea efectelor. Ministerul Mediului român trebuie să prezinte public mandatul cu care participă la aceste întâlniri precum şi rezultatele obţinute deoarece efectele sunt de natură a afecta întreaga societate nu doar mediul economic.

În ceea ce priveşte România, problematica mediului reprezintă unul dintre cele mai dificile domenii pentru care conformarea la reglementările europene a trecut de faza armonizării legislative şi a intrat în cea mult mai dificilă, a implementării, ceea ce solicită un necesar pentru investiţii de cca. 30 miliarde euro până în anul 2018 numai în ceea ce priveşte perioadele de tranziţie. În plus, pentru perioada următoare, prioritatea României trebuie să fie pregătirea economiei pentru transpunerea legislativă a pachetului Energie şi schimbări climatice în care UE s-a angajat să