Pentru o nouă economie: Programul liberal pentru România

consideră pe om un interlocutor pasiv, supus egalitarismului şi populismului, într-un alt sistem, unde instituţia fundamentală este cetăţeanul, ale cărui prestigiu şi bunăstare devin pentru toate celelalte instituţii criteriul fundamental al bunei funcţionări şi al bunei cuviinţe .

România nu mai trebuie să fie un spaţiu al dezamăgirilor şi al resemnării. Ţara noastră nu trebuie să fie apreciată doar pentru marii oameni de cultură din exil, pentru tinerii olimpici care aleg, invariabil, universităţi din străinătate şi pentru faimoşii noştri sportivi. Mândria de a fi român începe odată cu performanţa sistemului de guvernământ, cu modul în care cetăţenii sunt respectaţi iar societatea oferă fiecăruia şansa de a-şi urma idealurile. Mândria de a fi român trebuie să fie un sentiment care să ne unească pe toţi care suntem parte a poporului român, de acasă, din vecinătatea graniţelor şi de pretutindeni.

1. FISCALITATEA ŞI BUGETUL

Strategia fiscal bugetară trebuie să ţină seama de constrângerile ce decurg din manifestarea crizei economice dar, în acelaşi timp, ea nu trebuie să sacrifice obiectivele pe termen mediu şi lung ale economiei româneşti. În perioada imediat următoare este necesară creşterea veniturilor bugetare. Dar opinia potrivit căreia principalul obiectiv trebuie să devină maximizarea cu orice preţ a veniturilor bugetare este dăunătoare.

Fiscalitatea trebuie să se subsumeze principalului obiectiv şi anume, dezvoltarea economică. Viziunea fiscală trebuie să fie calitativă, să stimuleze iniţiativa şi să răsplătească spiritul antreprenorial.

Politica fiscală trebuie să fie stabilă şi flexibilă. Stabilitatea politicii fiscale nu înseamnă neapărat stabilitatea impozitelor, ci înseamnă păstrarea aceleiaşi tendinţe în ceea ce priveşte politica fiscală.

Statul liberal se însoţeşte cu o politică de reducere şi de simplificare a fiscalităţii. Pentru a fi asigurată această tendinţă, politica fiscală trebuie să fie însoţită de un set cuprinzător de politici după cum urmează: arhitectura instituţională trebuie să tindă către statul minimal, conformarea voluntară trebuie să crească, ponderea economiei fiscalizate trebuie să sporească în dauna economiei naturale şi a economiei subterane, fluxurile financiare precum şi administrarea lor trebuie integral informatizate, eficienţa politicilor publice trebuie să se amelioreze.

Politica fiscală trebuie să funcţioneze în serviciul producătorilor de impozite şi nu în