Pentru o nouă economie: Programul liberal pentru România
Cuprinsul documentului
- CUPRINS
- PREAMBUL
- 1. FISCALITATEA ŞI BUGETUL
- 2. ECONOMIA ŞI MEDIUL DE AFACERI
- 3. ENERGIA
- 4. ADMINISTRAŢIA CENTRALĂ ŞI LOCALĂ
- 5. JUSTIŢIA
- 6. EDUCAŢIA
- 7. SĂNĂTATEA
- 8. SISTEMUL DE PENSII
- 9. MUNCA ŞI COEZIUNEA SOCIALĂ
- 10. AGRICULTURA ŞI DEZVOLTAREA RURALĂ
- 11. INFRASTRUCTURA ŞI TRANSPORTURILE
- 12. MEDIUL
- 13. APĂRAREA NAŢIONALĂ
- 14. RELAŢIILE EXTERNE ŞI AFACERILE EUROPENE
- 1. FISCALITATEA ŞI BUGETUL
- ANOFM);
- 2. ECONOMIA ŞI MEDIUL DE AFACERI
- 3. ENERGIA
- 4. ADMINISTRAŢIA ŞI AFACERILE INTERNE
- 5. JUSTIŢIA
- 6. EDUCAŢIA
- 7. SĂNĂTATEA
- 8. SISTEMUL DE PENSII
- 9. MUNCA ŞI COEZIUNEA SOCIALĂ
- 10. AGRICULTURA ŞI DEZVOLTAREA RURALĂ
- 11. INFRASTRUCTURA ŞI TRANSPORTURILE
- 12. MEDIUL
- SIMMCCA);
- 13. APĂRAREA NAŢIONALĂ
- 14. RELAŢIILE EXTERNE ŞI AFACERILE EUROPENE
11. INFRASTRUCTURA ŞI TRANSPORTURILE
Domeniul transporturilor din România are nevoie de o abordare integrată în care decizia politică, managementul administrativ şi finanţarea să urmărească aceleaşi obiective: solidaritate teritorială, accesibilitate, evitarea suprapunerilor şi reducerea aglomerării. Politicile publice trebuie să corespundă principiilor dezvoltării durabile şi să cuprindă toate aspectele precum infrastructura, tehnologia, mijloacele de transport, economia transporturilor, sistemul de reglementări, participarea la decizie a celor interesaţi şi protejarea mediului înconjurător.
Politica naţională în domeniul transporturilor trebuie analizată în contextul strategiei “Europa 2020”, al documentelor “Cartea Albă” şi “Cartea Verde”, şi mai ales, în contextul viitoarei politici TEN-T (Reţeaua Transeuropeană de Transport) şi al politicilor comune privind transporturile (CTP), toate emise de UE. Nu putem vorbi de o economie de succes fără existenţa unui bun sistem de transport şi de aceea considerăm că România se află în faţa unor provocări majore şi trebuie să fie responsabilă faţă de viitorul său .
Priorităţile pe termen scurt şi mediu pentru domeniul infrastructurii şi transporturilor sunt legate de simplificarea instituţională, reducerea semnificativă a birocraţiei, promovarea legislaţiei privind parteneriatul public privat şi privatizarea, mai ales în domeniul serviciilor. O provocare pentru viitorul apropiat o reprezintă asumarea unor decizii strategice cu privire la structura pe tipuri de transport în România în contextul creşterii numărului de factori ce ţin de calitatea mediului şi a necesităţii unor soluţii eficiente pentru descongestionarea traficului auto în condiţiile asigurării unei capacităţi de transport optime pentru marfă şi călători, dar şi pentru protejarea şi dezvoltarea infrastructurii actuale.
Politica în domeniul transporturilor reprezintă una dintre cele mai importante politici comunitare de sprijin pentru integrarea economiilor statelor membre în piaţa unică. În anul 2010 se încheie o perioadă de zece ani, prevăzută în Cartea albă (2001), în care s-au jalonat politicile comunitare în domeniul transporturilor. Astăzi se vorbeşte despre necesitatea elaborării unei noi viziuni pentru un orizont de timp de 40 de ani. Cea mai relevantă componentă a politicii din domeniul transporturilor rămâne cea legată de realizarea reţelei trans-europene de transport (Trans-European Transport Network -TEN-T) pentru care începând cu anul 1996 s-au cheltuit 400 de miliarde de euro din care aproximativ o treime din surse comunitare şi pentru care, în anul 2004 s-a stabilit că vor mai fi necesare încă 500 miliarde de euro. Imensa miză a dezvoltării structurii de transport, utilizând suportul numit TEN-T devine relevantă şi pentru România.
Dezvoltarea TEN-T presupune interconectarea şi interoperabilitatea reţelelor naţionale de transport precum şi accesul la acestea. Obiectivul Programului TEN-T vizează finanţarea proiectelor (studii şi lucrări) în domeniul transporturilor (aerian, naval, rutier, feroviar) care se adresează extinderii şi modernizării reţelei trans- europene de transport.
Imensa miză a dezvoltării structurii de transport utilizând suportul numit TEN-T devine relevantă şi pentru România, care, nefiind stat membru în anul 2004, nu şi-a putut susţine propriile opţiuni cu privire la cele două verticale ale acestei politici: dezvoltarea şi modernizarea reţelelor existente şi stabilirea de culoare specifice noi, între puncte de interes economic relevant (dintre cele zece coridoare pan-europene de transport, România este traversată de coridoarele IV şi IX precum şi de coridorul