Pentru o nouă economie: Programul liberal pentru România

Este nevoie în acest moment de o opţiune fundamentală: ne păstrăm în limitele unui iluzoriu stat social, care şi-a atins limitele, sau asumăm trecerea către statul liberal.

Mulţi dintre noi au crezut că tranziţia către capitalism şi către o societate deschisă s-a încheiat odată cu aderarea României la NATO şi, mai ales, odată cu integrarea în Uniunea Europeană. Criza actuală ne-a demonstrat, însă, că economia românească este deosebit de vulnerabilă şi lipsită de resurse interne pentru a-şi atenua dezechilibrele. Iată că astăzi, în numele statului social şi al binelui public, aşa cum l-a definit acesta, după mai mult de douăzeci de ani de tranziţie am ajuns la punctul de plecare: în loc de a evolua prin paradigma dezvoltării, am involuat prin întoarcerea la combaterea sărăciei. Această întoarcere este efectul aplicării inconsecvente, distorsionate şi populiste a principiilor statului social. Una dintre marile probleme ale tranziţiei din România a fost chiar cea a statului: cu cât acesta tindea să se modernizeze, cu atât el îşi restrângea baza socială, ceea ce a pus în faţa partidelor politice, mai ales în condiţiile aglomerării competiţiilor electorale, o dilemă greu de

depăsit: modernizarea statului cu riscul pierderii puterii politice, ori reîntoarcerea la populism, cu câştig electoral garantat?

Impostura în care se află astăzi statul social este evidentă. Nu se poate redistribui prin politici publice sustenabile decât ceea ce o societate matură, dezvoltată creează prin acumulare de avuţie. Aceasta este, de fapt, ceea ce îşi propune statul liberal, prin atributele sale.

În condiţiile unei evoluţii organice a societăţii noastre, între statul social şi statul liberal nu ar fi trebuit să existe diferenţe atât de dramatice. În fapt, datorită condiţiilor istorice şi culturale, diferenţele sunt majore. Starea de deficit în care se află societatea românească este o consecinţă a predilecţiei obsesive pentru statul social. Deficitele sunt variate şi cronice: deficit de democraţie, deficite instituţionale, deficite economice şi deficite culturale.

Ieşirea din starea de deficit a societăţii necesită trecerea de la statul social la statul liberal.

Ideea că manifestarea unei viziuni liberale asupra statului este eminamente economică este o eroare. Statul liberal abordează, prin atributele sale, complexitatea lumii pe care o trăim, fără a ignora dimensiunea socială şi culturală a tranziţiei.

Această dificultate istorică în care se găseşte România era, într-un anume fel, inevitabilă. Era, practic, imposibil să se poată trece de la statul socialist direct la statul liberal. Trecerea de la economie centralizată la economia de piaţă şi de la dictatură la democraţie nu se putea face fără o perioadă de tranziţie. Din păcate, această perioadă de tranziţie a fost marcată de numeroase ambiguităţi, de tergiversări şi de jumătăţi de măsură.

Utilizarea „binefacerilor” statului social a fost o manevră propagandistică utilizată încă din debutul anilor ’90 de către Frontul Salvării Naţionale şi, ulterior, de către partidele ce s-au desprins din acesta, Partidul Social Democrat şi Partidul Democrat.

Sub umbrela statului social, „noii democraţi” au invocat interesele celor defavorizaţi, însă nu pentru a le deschide calea către emanciparea individuală, ci pentru a câştiga