Pentru o nouă economie: Programul liberal pentru România

calităţii şi în interesul beneficiarilor acestui sistem. Creşterea calităţii se va face pe de o parte prin descentralizarea deciziei în ceea ce priveşte curicula, politica de personal şi finanţarea iar pe de altă parte prin garantarea unui parcurs de carieră pentru cadrele didactice pe toată perioada de activitate în sistem.

Politica educaţională promovată de către PNL pleacă de la faptele existente şi de la evaluările făcute de cetăţeni – cadre didactice, elevi, studenţi, părinţi, beneficiari ai educaţiei, sindicate, organizaţii – şi constă în promovarea unei abordări sistematice, sincronizată cu experienţa şi nevoile ţarii noastre şi cu practicile unor ţări de referinţă.

Axul politicii educaţionale a PNL este garantarea demnităţii cadrului didactic. Valoarea şi demnitatea cadrului didactic pot deveni şi în România centrul de coagulare al unei reforme cuprinzătoare şi competente a educaţiei.

Reforma în educaţie promovată de actualul guvern arată, deja, o mare confuzie în însuşirea conceptelor şi o mai mare confuzie în aplicarea măsurilor. Astfel, „descentralizarea” a dus la un centralism tenace şi fără precedent, „învăţământul centrat pe elev şi student” a dus la transformarea acestora în simple anexe ale unei birocraţii voluminoase, învăţământul orientat spre „formarea de competenţe” a dus, datorită îngustimii de concepţie şi măsurilor greşite, la scăderea nivelului de calificare, „reforma curiculară” a dus, din cauza nepriceperii şi politizării, la confuzii costisitoare în organizarea învăţământului şi la ineficienţă, aşa-zisa „întinerire a personalului” a dus, datorită politizării agresive ce se practică, la preluarea funcţiilor de decizie de către persoane incompetente şi necunoscute înainte precum şi la renaşterea categoriei politrucilor, proclamarea importanţei cercetării ştiinţifice a dus, din cauza nepriceperii şi a neglijenţei decidenţilor, la oprirea finanţării etc.

Investiţia în educaţie înseamnă o investiţie în viitor deoarece afirmarea societăţii româneşti într-o lumea modernă, o lume a cunoaşterii, nu este posibilă fără o educaţie de calitate. De aceea, sistemul educaţional, ca şi cel al sănătăţii, reprezintă spaţiul public unde interesul public se suprapune, mai pregnant decât în orice altă activitate, peste cel individual. Deficienţele actuale din sistemul educaţional sunt recunoscute atât de profesori cât şi de părinţi şi elevi şi trebuie spus că problema educaţiei nu va fi rezolvată doar prin finanţări suplimentare de la bugetul statului ori prin instituirea de reguli mai severe aplicate de la nivelul central sau local. Deficienţele sistemului educaţional s-au transformat, în timp, în deficite cronice: în primul rând deficitul în ceea ce priveşte resursa umană (cel mai elocvent exemplu fiind creşterea numărului de profesorilor suplinitori care a ajuns, înainte de marile concedieri din sistem, la aproape un sfert din totalul personalului didactic), deficitele

care privesc infrastructura şcolară (de la disparităţile majore în ceea ce priveşte dotarea până la accesul elevilor la şcoală), dezechilibrul curicular în ceea ce priveşte atingerea obiectivului educaţional de formare a competenţelor, deficitele administrative create prin supra-centralizarea deciziei etc.

Centrarea procesului educativ pe beneficiar are drept semnificaţie asigurarea finanţării elevului şi nu a instituţiei şcolare.

Finanţarea de bază se va acorda tuturor şcolilor, publice şi private, dacă acestea sunt acreditate şi se supun evaluării periodice realizată de instituţiile publice autorizate. Astfel, va conta calitatea educaţiei mai mult decât tipul furnizorului acesteia. Punând puterea de decizie în mâna beneficiarului, care va fi purtătorul finanţării, instituţiile de învăţământ vor fi supuse unor constrâgeri bugetare tari şi deci forţate la creşterea calităţii procesului educaţional. Alături de schimbarea filosofiei de finanţare de bază,