E7.49 Monitorizarea crescută a proceselor de adopție și simplificarea procedurilor, precum și conectarea familiilor care iau în considerare adopția la comunități de părinți adoptivi. Monitorizarea prezenței părinților naturali în viața copiilor din sistemul de protecție specială și intervenția în interesul superior al copilului, în fiecare caz (conform măsurilor de reformare a sistemului adopțiilor, detaliate în continuare);Social Cod editorial Original
E7.50 Înființarea unor centre de tip respiro pentru copiii cu dizabilități grave și severe în vederea sprijinirii familiilor ai căror copii nu pot urma forme de școlarizare.Social Cod editorial Original
E7.53 Continuarea planului de închidere a centrelor rezidențiale mari, cu accent pe eficientizarea procesului prin dezvoltarea de alternative mai prietenoase cu copiii aflați în sistem, cum ar fi serviciile de sprijin în comunitate, asigurarea numărului necesar de asistenți maternali profesioniști și investiții pentru construirea caselor de tip familial;Social Cod editorial Original
E7.54 Introducerea unui sistem centralizat, transparent și eficient de urmărire aSocial Cod editorial Original
E7.55 Crearea unor programe coordonate instituțional care să permită interacțiunea directă între familiile adoptatoare și orice persoane care sunt interesate de adopție. Acestea pot implica derularea unor campanii de informare, cu scopul de a promova pe scară largă, atât în mediul urban, cât și în cel rural, o mai bună cultură a adopției (nu doar în rândul cuplurilor hipofertile, cum se întâmplă preponderent în prezent) și de a veni, proactiv, în sprijinulSocial Cod editorial Original
E7.56 Măsuri generale pentru susținerea financiară a familiilor adoptatoare, înSocial Cod editorial Original
E7.57 Pentru a permite investiții direcționate în mod specific către educația și sănătatea copiilor în perioada pre adopție, introducerea unor măsuri de suport financiar specifice pentru asistenții maternali și familiile de plasament (ex: alocații, vouchere) care să prevină acumularea de decalaje de dezvoltare/educaționale și cronicizarea anumitor probleme de sănătate ale copiilor aflați în îngrijirea acestora;Social Cod editorial Original
E7.58 În corelație cu măsurile de sănătate pentru familiile defavorizate, susținerea din bugetul de stat a unor sesiuni individuale regulate de terapie (consiliere psihologică, logopedie, kinetoterapie etc.), în perioada pre adopție și postadopție și monitorizarea efectuării acestora în urma recomandărilor specifice și individualizate ale medicilor de familie/medicilor specialiști;Social Cod editorial Original
E7.60 Revizuirea sistemului de contractare și parteneriat, precum și a standardelor deSocial Cod editorial Original
E7.62 Extinderea rețelei de creșe în orașele cu deficit de număr de locuri și formarea continuă a personalului calificat din creșe;Social Cod editorial Original
E7.63 Extinderea alocației de hrană acordate în mod gratuit copiilor din grădinițe și la școli;Social Cod editorial Original
E7.64 Extinderea programului de grădiniță în mediul rural, la cerere, pentru a asigura posibilitatea părinților să lucreze;Social Cod editorial Original
E7.65 Asigurarea unei protecții adecvate la locul de muncă pentru mame, în vederea combaterii discriminării și asigurării aplicării legislației. Înființarea unei direcții specializate și a unui număr de alertă dedicat în cadrul departamentului de Inspecție a Muncii din cadrul Ministerului Muncii;Social Cod editorial Original
E7.66 Acordarea de facilități pentru angajatorii care construiesc și asigură personal laSocial Cod editorial Original
E7.67 Planificarea etapizată și graduală a egalizării vârstei de pensionare între femei și bărbați, în contextul angajamentelor internaționale;Social Cod editorial Original
E7.68 Derogări fiscale individuale în familii aflate în risc de sărăcie pentru copii sau părinți în întreținere, acolo unde nu există servicii publice accesibile;Social Cod editorial Original
E7.69 Elaborarea unui Program Național de Locuire pentru cuplurile tinere;Social Cod editorial Original
E7.70 Vouchere pentru femeile însărcinate, care să le asigure accesul la vitamine, hrana necesară fătului, gratuitate la transport în comun pe durata sarcinii în baza unei adeverințe medicale, monitorizarea efectuării setului de analize gratuite, vizite de consiliere la domiciliu de la asistenți medicali comunitari/ medic pediatru, în primele luni de viață ale copilului;Social Cod editorial Original
E7.71 Crearea unui cadru legal pentru încurajarea implicării pensionarilor în îngrijirea copiilor, cu o normă parțială de muncă, ca sprijin pentru părinții care muncesc, pentru a compensa lipsa programelor de tip școală după școală sau a grădinițelor cu program prelungit din cadrul firmelor.Social Cod editorial Original