12. Agricultură

CONTEXT România deține 7,2% din terenul agricol, 3,7% din efectivele de animale și furnizează 3,3% din valoarea producției standard din Uniunea Europeană. Țara noastră are 33% din totalul fermelor din Uniunea Europeană în care lucrează 17% din forța de muncă agricolă a UE, iar 69% din fermele de subzistență ale UE (cele care utilizează mai mult de 50% din producție pentru consumul propriu) sunt tot în România. În agricultura românească persistă problemele structurale și tipologia unei agriculturi polarizate: o agricultură la scară mică (subzistență și semi-subzistență), care se practică în exploatații foarte mici și mici, neconectate la piață, și o agricultură modernă și performantă, care se practică în ferme mari, comerciale. Avem de fapt două agriculturi într-o singură țară, cu probleme și cu soluții foarte diferite. Dar, mai ales, trebuie să ne străduim să dezvoltăm segementul de mijloc, fermele comerciale de familie care pot asigura un trai decent oamenilor care aleg să muncească, să investească și să se profesionalizeze în zona agricolă. Gradul redus de organizare, asociere și cooperare între fermieri, în special cei mici și mijlocii contribuie la persistența problemelor structurale, alături de lipsa cadastrului și de amânarea “sine die” a rezolvării problemelor legate de retrocedările funciare. Structura producției agricole din România este dezechilibrată, fiind orientată către producția vegetală, în timp ce sectorul animal și sectorul procesării, care produc mărfuri cu valoare adăugată mare, au suferit un declin puternic de-a lungul ultimelor trei decenii, nereușind să se redreseze și să înceapă să reechilibreze balanța comercială, nici măcar după aderarea la Uniunea Europeană. Pe de o parte din cauza unui sprijin mai redus primit în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) și, pe de altă parte, în urma creșterii prețurilor la furaje. De asemenea, sprijinul direct legat de suprafață a perpetuat aceste vicii structurale, în lipsa altor măsuri conexe și a orientat producția agricolă spre produse cu valoare adăugată scăzută, lăsând loc la importurilor masive de produse procesate cu valoarea adăugată mare, fenomen care persistă deja de peste 20 de ani. Fluctuația producțiilor agricole și volatilitatea prețurilor sunt și o consecință a acestei structuri dezechilibrate, orientate spre produse vegetale, a căror productivitate este direct influențată direct de condițiile meteo. Apartenența la UE a adus agriculturii românești o creștere semnificativă a competitivității, dar nu la nivelul așteptat. Nivelul încă scăzut al competitivității este cauzat pe de-o parte de menținerea unei structuri a fermelor disproporționate, defavorabile sectorului și, pe de altă parte, de excesul de forță de muncă din agricultură în mare CONTEXT parte necalificată. O altă cauză care a influențat negativ competitivitatea sectorului agroalimentar românesc este tranziția greoaie spre un comerț liber și lipsa exercițiului în arta vânzărilor, mai ales în rândul producătorilor mici, astfel că locul în piață a fost rapid ocupat de marii retaileri, producătorii români având nevoie încă de un proces de învățare și de ocupare a locului potrivit pe piață. Zona rurală se confruntă cu un grad ridicat de depopulare, cu un proces accelerat de îmbătrânire a populației (una din trei persoane active din mediul rural are peste 50 de ani), precum și cu o migrație masivă spre urban și străinătate. În paralel, în mediul rural accesul la teren agricol este limitat (problemă cuplată și cu o lipsă a finanțărilor dedicate) astfel încât este dificil pentru un tânăr să demareze o afacere în agricultură, ceea ce duce la o scădere a atractivității mediului rural. Forța de muncă din mediul rural este inadecvată sau slab educată și deprofesionalizată. Șomajul în rândul populației tinere din rural (15-24 de ani) este peste nivelul național, ajungând la 20,6%. Aceasta impune o reformă profundă a sistemului educațional, mai ales a celui tehnic, dar și corelarea și conectarea cu cerințele pieței forței de muncă, și politici prin care să se atragă populația care a migrat la muncă sau cea care, datorită noilor condiții create de pandemie, dorește să se întoarcă la sat. Astfel, acest capital uman ar putea deveni motorul dezvoltării rurale în viitor, însă doar dacă condițiile din mediul rural se îmbunătățesc În mediul rural, „clasa de mijloc” este încă firavă și dezvoltarea ei este obiectivul central al viziunii noastre de dezvoltare rurală. Clasa de mijloc la sate – acesta era numele pachetului de politici dezvoltat de guvernul tehnocrat în 2016 - care să se compună din fermieri medii sau ferme de tip familial și antreprenori non-agricoli, deserviți de servicii și infrastructură de bază, prin care satul românesc să intre în modernitate și să atragă investiții și tineri. Și să se apropie treptat de condițiile oferite de mediul urban în ceea ce privește infrastructura și serviciile. Dezvoltarea clasei de mijloc în rural este un proces care trebuie accelrat și încurajat, altfel dezvoltarea sa naturală nu face față fenomenelor demografice de sens contrat (depopulare, îmbătrânire). Politicile statului român, mai degrabă, au inhibat dezvoltarea ei în loc să o ajute. Un impact major l-a avut incoerența politicilor de susținere din ultimele decenii, care a dat agriculturii de mijloc șanse minime de supraviețuire, iar politicile prociclice și incoerente au condus la o evoluție economică și demografică sub așteptări și nu au condus la o minimă bunăstare.