16. Apărare

CONTEXT Chiar dacă discursul public intern și extern prezintă sistemul național de apărare ca deplin funcțional, iar acțiunile Armatei, ca succese peremptorii, este evident că, asemenea tuturor sistemelor administrative românești, eficacitatea și eficiența sistemului sunt afectate de maladii cronice ale societății noastre: meritocrație precară, redundanțe păguboase, management limitat, viziune insuficient de limpede, neconcordanțe flagrante între obiectivele stabilite și acțiunile întreprinse. Conform tuturor strategiilor naționale în domeniu, apărarea în fața unor eventuale agresiuni externe se bazează pe tratatele semnate de România în domeniu - identificându-se un trinom de sprijin format din NATO, Uniunea Europeană și Parteneriatul Strategic cu SUA - și pe întărirea sistemului național astfel încât acesta să poată face față oricărei agresiuni, până la intervenția sistemelor de apărare colectivă. NATO rămâne principala organizație politico-militară care poate descuraja orice agresiune asupra spațiului euroatlantic, în baza experienței, nivelului și calității capabilităților militare aflate la dispoziție, precum și a indiscutabilei capacități operaționale finale. Pe de altă parte, Uniunea Europeană poate avea interese și preocupări externe diferite de cele ale organizației nord-atlantice, fapt ce ar impune o aprofundare a domeniului Apărării pentru a putea deveni mai eficientă, în momentul unei cooperări mai strânse între statele membre. Complementaritatea și evitarea duplicării între politicile și acțiunile celor două organizații sunt pe deplin realizabile doar în condițiile dezvoltării unor raporturi de colaborare permanente și transparente între părți, inclusiv în baza declarației comune UE-NATO din 8 iulie 2016. Totodată, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite prevede un mecanism de garanții de securitate solid, România putând, de asemenea, să devină un receptor și un intermediar al transferului tehnologic în domeniul industriei de apărare, a cărei revitalizare întârzie nejustificat. Oportunitatea oferită de decizia luată în Țara Galilor de liderii NATO permite modernizarea accelerată a capabilităților militare autohtone, dar impune un proces de planificare și implementare riguros și deplin compatibil cu viziunea și obiectivele politicii de apărare. Începând cu ultimul deceniu al secolului trecut, viziunea referitoare la sistemul național de apărare a fost legată de acceptarea ca necesitate a aderării la NATO, pentru a se asigura promovarea și realizarea intereselor naționale ale României. Astăzi, obiectivul nostru constă în reformarea și modernizarea acestui sistem, astfel încât el să fie deplin integrat în alianțele din care România este parte, să asigure o contribuție OBIECTIVE GENERALE