6. Politica Fiscal–Bugetară

CONTEXT Politica fiscal-bugetară din ultimii ani a avut un puternic caracter prociclic, amplificând fluctuațiile ciclului economic1 și contribuind la acumularea unor dezechilibre macroeconomice interne și externe: inflație, cost ridicat al finanțării, deprecierea monedei naționale și adâncirea balanței comerciale. Prin adoptarea unei politici prociclice, guvernele care s-au succedat în perioada 2017–2019 au creat un modelul de creștere economică nesustenabil, bazat aproape în întregime pe un consum stimulat artificial2. Un asemenea model economic a asigurat ritmuri ridicate de creștere economică (7,1% în 2017), evoluție similară cu perioada de „boom” ce a precedat criza economică din 2008. Pe cale de consecință, atunci când a avut loc inevitabila diminuare a stimulilor fiscali (începând cu 2018), ritmul de creștere economică s-a redus rapid. În prezent, România este o țară a contrastelor și a dezechilibrelor macroeconomice (deficite gemene: bugetar și de cont curent). Pe de-o parte, avem: • O explozie a cheltuielilor publice de la an la an. În 2017, cheltuielile statului au crescut cu 14% (+33,9 miliarde de lei). În 2018, cheltuielile statului au crescut din nou cu 16,8% (+46,3 miliarde de lei). Iar în 2019, cheltuielile statului au crescut din nou cu 14,7% (+47,3 miliarde de lei). • Una dintre cele mai mari corecții economică din UE ca urmare a crizei generate de COVID–19 (de la +4,1% în 2019, la o valoare prognozată de -6% în 2020, adică o modificare de 10,1 pp). • Cel mai mare deficit bugetar din UE fără impactul crizei generate de COVID–19 (-4,3% în anul 2019). • Veniturile totale exprimate ca raport în PIB au crescut de la 29,4% în 2016 la 30,9% în 2019. Situația poate fi îmbunătățită prin corelarea măsurilor privind veniturile și cheltuielile publice, cumulat cu eficientizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru combaterea evaziuni fiscale mari care se menține la cote alarmante (gap-ul de TVA3 era în 2018 de 6,6 miliarde EUR). • Cheltuielile publice rigide (salarii și cheltuieli sociale—în principal pensii) care ocupă peste 81%4 din veniturile certe. Asta se traduce în resursele bugetare 1 Creșteri economice mai mari în faza de expansiune și recesiuni mai ample în faza de recesiune contracție. 2 Scăderi nesustenabile de taxe și creșteri ale cheltuielil lor publice. 3 Diferența dintre ce ar trebui să se colecteze din TVA (fără cote reduse și evaziune) și ceea ce se colectează efectiv. 4 Valori aferente lunii decembrie 2019, cifrele se bazează pe metodologia cash. CONTEXT minime rămase pentru a acoperi necesarul de investiții în infrastructură, sănătate, educație, etc. • Costurile cu finanțarea datoriei publice se mențin ridicate, în contextul înrăutățirii perspectivelor ratingului suveran. • Presiuni tot mai mari asupra sistemului național de pensii, care riscă să devină complet nesustenabil în contextul ultimelor majorări aplicabile în perioada următoare. • Disparități regionale care continuă să se accentueze. Pe de altă parte: • Rata inflației era de 2,45% în septembrie 2019, adică în intervalul variație stabilit de BNR (±1pp față de valoare de 2,5%). 1 În T2 2020. • Șomajul este în creștere față de minimul istoric din 2019, însă valoarea de 5,3% din luna august 2020 se menține cu mult sub valoarea înregistrată în criza economică din 2020, în condițiile în care pandemia generată de COVID–19 a afectat puternic toate sectoarele economice. • Rata de ocupare a populației în vârstă de 20–64 ani a fost de 70,4%1, cu 0,4 pp peste ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020. • România abundă de oportunități de dezvoltare economică neexploatate, însă resursele sunt fie risipite, fie utilizate ineficient.