Proiect prezidențial 2019. Mircea Diaconu, președinte cu bună-credință

VI. POLITICA EXTERNĂ

Consider că politica externă a României trebuie să pornească de la promovarea intereselor naționale asumate prin statutul de țară membră a UE și NATO. România, în mandatul meu, va avea o politică fermă de promovare a relațiilor bilaterale cu toate statele și o politică de bună vecinătate, întemeiate pe principiile și normele general admise ale dreptului internațional.

România este un stat de nivel mediu. Ne putem considera cea mai mare dintre țările europene mici, sau cea mai mică din țările mari ale UE. România este un stat de graniță, atât al NATO, cât și al UE, deopotrivă o graniță terestră, cât și un segment important de graniță fluvială – gurile Dunării – și maritimă, pe coasta de vest a Mării Negre. Șubrezirea „armistițiului” dintre Occidentul euro-atlantic și Rusia face din această graniță de est un punct nodal pentru securitatea întregii Europe și proiectează România într-o nouă situație strategică. România este prin excelență spațiul care poate asigura echilibrul strategic între puterile euro-atlantice și cele euro-asiatice.

VI. POLITICA EXTERNĂ

Această poziție aparte a țării noastre reprezintă nu numai un risc, ci și o oportunitate, atât pentru România, cât și pentru aliații și partenerii ei din NATO și UE. România poate beneficia însă de acest amplasament strategic de prim rang dacă și numai dacă devine componenta unui front strategic pe linia străvechiului drum al chihlimbarului, unind Marea Baltică cu Marea Neagră.

Avem nevoie pentru asta de un nou statut în cadrul ambelor organizații, NATO și UE, precum și de un sistem complex de relații internaționale globale care să fructifice la maximum potențialul României și poziția geo-strategică a țării noastre, între care relativa independență energetică a României, singura de acest fel în toată Europa centrală și orientală. Avem nevoie ca vocea clară a unui nou președinte, legitim și respectat atât de concetățenii săi, cât și de comunitatea internațională, să exprime poziții lipsite de echivoc, idei coerente și proiecte care să aducă valoare adăugată ansamblului de acțiuni ale Uniunii Europene.

VI. POLITICA EXTERNĂ

Avem nevoie de o nouă viziune atât a obiectivelor și direcțiilor de dezvoltare ale relațiilor internaționale ale României, cât și a factorilor care concură la această dezvoltare, asupra modalităților și stilului în care acești factori acționează. Pentru a realiza aceste deziderate trebuie să căutăm căi de acțiune eficiente și orientate către rezultate, să dinamizăm proiectele în curs și să găsim proiecte de viitor, să recalibrăm mecanismele instituționale care concură la desenarea și executarea politicii externe. Din punctul meu de vedere, diplomației și diplomaților trebuie să li se recunoască rolul și locul pe care îl au, atât la nivel conceptual, cât și în cel al deciziei și execuției.

În primul rând, trebuie să dăm o nouă dimensiune diplomației economice. Componenta economică a diplomației trebuie întărită, profesionalizată și integrată coerent în politicile publice din România.

VI. POLITICA EXTERNĂ

O a doua dimensiune este cea a întăririi rolului și locului diplomației parlamentare, atât prin diversificarea contactelor parlamentare, cât și prin adâncirea celor existente, pe de o parte, dar și prin încărcarea cu mai multă substanță a acțiunilor de diplomație parlamentară. În acest domeniu cooperarea și colaborarea dintre legislativ și executiv este esențială, iar locul diplomației este central. O a treia dimensiune este cea a întăririi permanente a legăturilor cu românii din afara granițelor – atât cu cei din comunitățile istorice din vecinătatea noastră, cât și cu cei care au ales să trăiască în Europa sau pe alte continente. În imensa lor majoritate, aceștia sunt membri cu drepturi depline ai societăților în care trăiesc și trebuie considerați și ca ambasadori ai românilor în societățile de adopție sau reședință.

Este de datoria unui nou președinte ca, împreună cu Parlamentul și cu Guvernul României, să deschidă calea unei dezbateri naționale aprofundate pe aceste teme. Trebuie să regândim ansamblul relațiilor instituționale care concură la formularea și executarea politicii externe.

VI. POLITICA EXTERNĂ

Politica externă nu trebuie să fie expresia voinței și viziunii unei singure persoane, ci trebuie să fie proiectată și implementată în consens de toate acele instituții care au vocația și calificarea să o facă. Ministerul de Externe și serviciul diplomatic trebuie să redevină factorul central de reflecție și acțiune în politica externă a României. Parlamentul României, Senatul în special, trebuie să reprezinte catalizatorul dezbaterilor pe temele de politică externă care să valorifice atât potențialul său politic cât și resursele creative ale societății civile reprezentate prin institutele sau asociațiile cu vocație de securitate și politică externă. Tot Parlamentul și Guvernul României trebuie să pună la îndemâna instituțiilor abilitate, în frunte cu Ministerul de Externe, mijloacele materiale și umane, indispensabile realizării acestor obiective. Președintele trebuie să realizeze și să exprime consensul tuturor acestor factori și voința națiunii.

VI. POLITICA EXTERNĂ

România nu poate și nu trebuie să cultive o viziune selectivă și fals concurențială în complexul de raporturi de alianță și parteneriat pe care a reușit să-l creeze în ultimele două decenii. Parteneriatul strategic cu SUA este o componentă esențială a acestei rețele, dar asta nu presupune minimizarea altor parteneriate de acest tip, cum ar fi cele cu Marea Britanie, Franța, Spania, Italia, Polonia, Ungaria, dar și cu Japonia, Turcia, Azerbaidjan; apartenența noastră la NATO nu e concurentă, ci complementară în raport cu apartenența noastră la UE; participarea noastră la aceste două mari organizații nu anulează, ci întărește necesitatea unor politici sub-regionale inteligente și coezive; interesul național predominant față de UE și NATO nu exclude, ci potențează dezvoltarea unor raporturi reciproc avantajoase pe plan global – evident, în respectul deplin al politicilor agreate cu partenerii noștri strategici.

VI. POLITICA EXTERNĂ

România trebuie să își creeze un profil european coerent, care să țină seama de interesele naționale, dar și de experiența specifică a tranziției românești, cu toate bunele și relele sale, profil care să aducă România în locul pe care geografia și demografia sa l-au asigurat: nu putem avea pe de o parte a 7-a poziție ca populație și teritoriu, iar pe de altă parte o pondere politică și performanțe slabe în deciziile europene.

Sursa: https://web.archive.org/web/20191027143711id_/https://mirceadiaconu.ro/programprezidential/vi-politica-externa/

VI. POLITICA EXTERNĂ

1. România și UE

În primul rând, România trebuie să-și întărească poziția în interiorul Uniunii Europene, să fie mai activă în discutarea opțiunilor politice asupra prezentului și viitorului Uniunii Europene, iar succesul Președinției României la Consiliul UE a evidențiat capacitatea noastră de stat membru cu drepturi depline în construcția europeană.

În interiorul Uniunii, România trebuie să își întărească relațiile bilaterale cu partenerii europeni tradiționali, în primul rând să dea un nou impuls parteneriatului strategic cu Franța și cu Germania. Privind și din perspectiva numărului mare de cetățeni români aflați pe teritoriul lor, cooperarea specială cu Italia, Spania și Marea Britanie trebuie valorificată la potențial maxim.

VI. POLITICA EXTERNĂ

În contextul Brexit, consider că  România trebuie să pregătească o strategie națională clară prin care să ne asigurăm că vom dezvolta în continuare cele mai bune relații cu partenerul britanic, atât în interesul românilor care locuiesc în Regatul Unit, dar și ca un semnal puternic pentru continuarea relațiilor tradiționale în beneficiul celor două state și în perspectiva promovării intereselor comune.

Trebuie căutate noi dimensiuni ale parteneriatului strategic cu Polonia.

Fără o dinamică coerentă a relațiilor intra-europene, eforturile noastre în Uniune nu pot avea rezultatele scontate, nu pot fi eficiente și nu pot, în final, să promoveze cu maximă eficacitate interesele naționale.

VI. POLITICA EXTERNĂ

Pe de altă parte, trebuie să fim conștienți de faptul că Tratatul de la Lisabona, cadrul legal al funcționării actuale a Uniunii Europene, este doar un document de parcurs și nu unul care va guverna Uniunea pentru o lungă durată de timp.

România împreună cu alte țări mai nou intrate în UE au entuziasmul necesar pentru a duce Uniunea mai departe. Ne putem gândi la un Președinte al Uniunii Europene care să nu mai fie rezultatul unui aranjament politic de culise ci rezultatul unui vot dat de toți cetățenii europeni.

Sursa: https://web.archive.org/web/20191027143640id_/https://mirceadiaconu.ro/programprezidential/vi-politica-externa-1-romania-si-ue/

VI. POLITICA EXTERNĂ

2. România și NATO și importanța relației transatlantice

A doua componentă esențială a arhitecturii de politică externă a României este statutul său de membru al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, cea mai de succes Alianță politico-militară a contemporaneității. De la intrarea sa în NATO, acum 15 ani, România și-a îndeplinit rolul său cu maximum de profesionalism, cu sacrificii umane și materiale, cu conștiința că valorile Alianței sunt parte a sistemului nostru de valori.

Provocările actuale pentru Alianță sunt multiple, printre care aș menționa cu precădere: gestionarea securității statelor membre, aportul său la creșterea stabilității internaționale și pregătirea conceptuală a apărării în fața viitoarelor amenințări.

VI. POLITICA EXTERNĂ

Aceste amenințări au revenit de curând în vecinătatea României și zona Mării Negre, motiv pentru care regiunea noastră se află în atenția strategică a NATO pentru perioada imediat următoare. Anexarea de către Rusia a Crimeei, situația complexă din Ucraina, conflictele înghețate din regiunea extinsă a Mării Negre, tensiunile apărute între statele cu interese majore în această zonă, toate acestea ne determină să privim cu și mai multă îngrijorare mediul de securitate regional. Dacă privim în urmă, pe timpul conflictului din fosta Iugoslavie, putem observa că România a reprezentat un pilon de stabilitate și echilibru în întregul spațiu sud-est european. Astăzi, ca stat european și membru NATO, România are deopotrivă datoria și capacitatea de a juca un rol important în gestiunea amenințărilor cu care se confruntă la nivel regional și de a fi o voce clară și puternică.

VI. POLITICA EXTERNĂ

Relația transatlantică nu poate fi concepută în afara jaloanelor Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii. Dacă, în materie de securitate și politică, rezultatele Parteneriatului Strategic se regăsesc inclusiv în teren, trebuie să revigorăm și celelalte dimensiuni și să identificăm proiecte concrete care să genereze o dinamică susținută și sustenabilă în domenii în care este loc de expansiune a colaborării, precum domeniul economic, tehnologie și cooperarea științifică. Coerența relației bilaterale cu SUA în contextul formatelor multilaterale din care facem parte împreună poate genera astfel sinergii virtuoase, sinergii care să aducă dinamism și intensitate relației româno-americane dorite de noi toți.

VI. POLITICA EXTERNĂ

România nu poate avea succes global fără a avea coerență și eficiență în regiunea în care trăiește. În acest context, putem afirma de asemenea că țara se află sub imperiul dimensiunii noastre specifice – România este cel mai mare stat membru al Uniunii Europene, ca suprafață și populație, din Europa de Sud-est. Ea poate și trebuie să devină un pivot al cooperării regionale și un catalizator al proiectelor de viitor ale acestei regiuni.

VI. POLITICA EXTERNĂ

Consider că noul președinte trebuie să propună o viziune clară a României, precum și o acțiune coerentă în aria sa regională. Numai așa, România va putea să-și valorifice potențialul și resursele, astfel încât să susțină relansarea economică și dezvoltarea pe care românii și-o doresc.

Sursa: https://web.archive.org/web/20191027143721id_/https://mirceadiaconu.ro/programprezidential/vi-politica-externa-2-romania-si-nato-si-importanta-relatiei-transatlantice/

VI. POLITICA EXTERNĂ

3. România și relația specială cu Republica Moldova

Voi acorda o prioritate aparte relației speciale cu Republica Moldova. În primul rând, consider că România trebuie să își asume un rol mai accentuat în susținerea parcursului european al Republicii Moldova, întrucât integrarea europeană a statului vecin și prieten reprezintă un interes real pentru țara noastră.

În al doilea rând, cred cu tărie că integrarea în Uniunea Europeană va contribui substanțial la stabilitatea și securitatea regiunii noastre, care este totodată frontieră estică a Uniunii, dar și a Alianței Nord-Atlantice.

VI. POLITICA EXTERNĂ

Semnarea de către guvernul de la Chișinău a Acordului de asociere cu Uniunea Europeană sperăm să evite transformarea Republicii Moldova într-un prizonier al conflictului transnistrean și să deschidă noi posibilități de cooperare bilaterală, de aprofundare a legăturilor și de dezvoltare a proiectelor comune, atât la nivel guvernamental, dar și al autorităților locale sau chiar al entităților individuale, fie ele economice, academice și de cultură. Având în vedere atitudinea agresivă a Federației Ruse față de regiunea Mării Negre și de statele din această zonă, consider că intensificarea colaborării dintre țările noastre prin promovarea unor proiecte concrete, devine un imperativ al interesului nostru comun.

Sprijinul semnificativ sporit pe care Guvernul României l-a acordat constant Guvernului Republicii Moldova creează premisele unei aprofundări de substanță a parteneriatului nostru politic și economic. Din această perspectivă se conturează sporirea rolului strategic al României în contextul politicii de echilibru și de securizare a frontierelor între spațiul euro-atlantic și cel eurasiatic.

VI. POLITICA EXTERNĂ

De aceea, în mod firesc, voi depune toate eforturile pentru sprijinirea R. Moldova în îndeplinirea tuturor criteriilor politice și, implicit, de implementare a legislației europene pentru a-și consolida poziția de posibil candidat la Uniunea Europeană.

Consider că un aspect esențial pe care trebuie să îl avem în vedere în consolidarea relației noastre este responsabilitatea, atât din partea autorităților din România, cât și din partea autorităților din R. Moldova: responsabilitate în asumarea pe deplin a angajamentului pro-european și responsabilitate în toate acțiunile și proiectele subsecvente acestui interes comun. Un lucru este cert și anume că opțiunea europeană este singura care poate furniza un răspuns durabil la nevoile și așteptările de prosperitate, bunăstare, stabilitate și siguranță deopotrivă ale cetățenilor din R. Moldova și România.

VI. POLITICA EXTERNĂ

Continuarea procesului de consolidare durabilă a relației cu R. Moldova, pe baza Parteneriatului strategic bilateral pentru integrare europeană, cu valorizarea caracterului special al originii, limbii, culturii, istoriei comune, concomitent cu susținerea activă a reformării democratice profunde, precum și a aspirațiilor europene ale acesteia va fi o prioritate pe agenda mandatului meu. Mai mult, voi continua să susțin în toate forurile politice și instituționale cauza Republicii Moldova, în demersurile la UE, la NATO, la ONU sau OSCE.

VI. POLITICA EXTERNĂ

Consider că rolul României trebuie să fie de promotor, de facilitator și de catalizator al deschiderii Republicii Moldova către UE, pentru a construi drumul ireversibil al integrării europene și pentru ca viitorului tuturor cetățenilor care trăiesc peste Prut să fie în Europa.

Sursa: https://web.archive.org/web/20191027143645id_/https://mirceadiaconu.ro/programprezidential/vi-politica-externa-3-romania-si-relatia-speciala-cu-republica-moldova/

VI. POLITICA EXTERNĂ

4. Rolul României în zona extinsă a Mării Negre

Zona Mării Negre are o importanță deosebită pentru securitatea și stabilitatea întregului spațiu euro-atlantic și trebuie să rămână pe agenda prioritară de politică externă românească. În acest context, obiectivul nostru major trebuie să fie concentrat pe contribuția națională în asigurarea unui climat de stabilitate în această regiune, având în vedere rolul determinant al României sat stat membru UE și NATO. Mai mult, consider că este de datoria noastră să ne asigurăm că evoluția situației regiunii Mării Negre, precum și nevoile noastre regionale sunt cunoscute în timp real în cadrul celor două organizații, întrucât numai împreună putem preveni și contracara orice tip de amenințare la securitatea noastră comună.

VI. POLITICA EXTERNĂ

Consolidarea relațiilor bilaterale, dar și a cadrului multilateral al cooperării subregionale este azi mai mult decât oricând o prioritate pentru noi.

România trebuie să reafirme permanent necesitatea respectării principiilor de drept internațional, cu accent pe cel al inviolabilității frontierelor. De aceea, găsirea unui răspuns echilibrat la criza din Ucraina, dar și readucerea pe agenda internațională a problemelor generate de așa-numitele „conflicte înghețate” din aria de vecinătate a României sunt prioritare pentru generarea unui mediu de stabilitate și dezvoltare în vecinătatea noastră estică. Trebuie să spunem clar și cu forță – prețul păcii și al stabilității nu trebuie plătit de către victimele agresiunii, ci de către agresori.

VI. POLITICA EXTERNĂ

Rezolvarea acestor conflicte nu se poate face în afara cadrelor stricte ale dreptului internațional, prin negociere și acceptare de către părți a rezultatelor negocierii și nu prin presiune, forță și recurgerea la subversiune.

VI. POLITICA EXTERNĂ

În plan regional, consider că este nevoie să acordăm o atenție specială parteneriatului strategic dintre România și Turcia – o relație dinamică și complexă, care are baze istorice și numeroase interese comune pe care trebuie să le dezvoltăm pe viitor. Relația noastră cu Turcia are nevoie de o revitalizare, de dialog intensificat în perspectiva identificării de noi domenii de cooperare.

Sursa: https://web.archive.org/web/20191027143636id_/https://mirceadiaconu.ro/programprezidential/vi-politica-externa-4-rolul-romaniei-in-zona-extinsa-a-marii-negre/

VI. POLITICA EXTERNĂ

5. Continuarea relațiilor cu alți parteneri tradiționali

Consider că, pe lângă relațiile pe care le-am dezvoltat cu statele membre ale UE, NATO și statele din regiunea noastră, este timpul ca România să aibă în vedere rolul activ pe care și-l poate asuma pe plan internațional și, în acest sens, să revitalizeze cooperarea cu alți parteneri tradiționali din Asia, Africa, precum și alte zone ale lumii.

România trebuie să fie conștientă că lumea actuală este caracterizată de o continuă schimbare și un dinamism ce determină o nouă arhitectură internațională, multi-polară și multi-direcțională.

România are numeroase interese în zona Orientului Mijlociu și a bazinului de Sud al Mediteranei, în primul rând datorită comunităților de cetățeni români care trăiesc în această arie aflată în permanentă schimbare.

VI. POLITICA EXTERNĂ

Trebuie să facem toate eforturile pentru ca vocile moderației să fie auzite, ca drepturile individuale să fie respectate și dezvoltate, ca pacea să devină o realitate pentru un spațiu de care ne leagă nu numai istoria, dar și prezentul. Nu trebuie să ne negociem valorile fundamentale ale democrației în schimbul unei stabilități de suprafață, nu trebuie să acceptăm că prețul liniștii este exprimat în represiune.

Trebuie să fim parte integrantă, cu idei și mijloace, în soluționarea problemelor imense cu care se confruntă această zonă, să fim activi și creativi în proiectarea unui viitor stabil, liber și prosper pentru toți locuitorii acestei zone, inclusiv pentru cetățenii români sau de origine română.

Relația istorică cu R.P. Chineză trebuie dezvoltată pe toate laturile sale, iar parteneriatele strategice cu Japonia și Coreea de Sud, precum și parteneriatul extins cu India, trebuie să fie aprofundate.

VI. POLITICA EXTERNĂ

Totodată, afinitatea culturală și lingvistică cu țările din America Latină trebuie transformate într-o relație de substanță, care să cuprindă un dialog politic permanent, schimburi economice diversificate și relații culturale solide. Alături de acestea, dezvoltarea relațiilor economice cu țări din Asia și Africa poate oferi un potențial suplimentar de expansiune economică pentru producția și capitalul autohton.

Problemelor globale nu li se pot da decât răspunsuri globale. De aceea, România are nevoie să-și reafirme vocea în cadrul Organizației Națiunilor Unite. În aceste timpuri în care provocările sunt multiple și dificile, este tot mai multă nevoie de dialog și schimb de idei, de întărirea principiilor și a prevederilor Cartei ONU.

VI. POLITICA EXTERNĂ

Ca președinte al României, voi urmări obiectivele interne și externe, astfel încât acțiunea mea să exprime cu fidelitate voința și interesele tuturor cetățenilor țării, pentru a construi împreună acea forță solidară fără de care nu putem progresa.

Sursa: https://web.archive.org/web/20191027143628id_/https://mirceadiaconu.ro/programprezidential/vi-politica-externa-5-continuarea-relatiilor-cu-alti-parteneri-traditionali/

VII. PREȘEDINTELE OM

Președintele care întotdeauna respectă Constituția

România are nevoie de un președinte care să respecte negreșit Constituția și care, în același timp, să fie conștient și de limitele pe care le impune cea mai importantă funcție din stat. În ultimii 15 ani societatea românească a fost dramatic divizată de conflicte dintre cele mai acute, unele dintre ele la limita reglementărilor constituționale. Principalul motiv al acestor diviziuni a fost încercarea de instituire, de ultimii doi președinți, a unui regim personalizat, chiar autoritar, în care puterea președintelui să exceadă puterea tuturor celorlalte instituții și puteri în stat.

VII. PREȘEDINTELE OM

Consider că principala obligație a unui nou președinte al României este aceea de a reface prestigiul și onoarea instituției prezidențiale, echilibrul necesar al puterilor în stat și coeziunea socială în jurul marilor interese ale națiunii.

Modelul de Președinte pe care vreau să îl urmez este acela a cărui menire este cu totul și cu totul aparte, care nu numai că asigură buna funcționare a democrației respectând întrutotul Constituția, dar ajută și actul de guvernare să fie disciplinat în spiritul legii, fără să existe vreo abatere. Ca Președinte al României, voi trata întotdeauna cu prioritate drepturile și libertățile individuale, în fața drepturilor și atribuțiilor statului, puterilor din stat și autorităților publice.

VII. PREȘEDINTELE OM

Mă angajez solemn să îmi ghidez întreaga activitate după aceste principii și să îndeplinesc acest deziderat prin toate mijloacele pe care le oferă Constituția, legile țării, și autoritatea unui președinte ales prin vot universal, ca reprezentant al tuturor cetățenilor. Nu în ultimul rând, prin atitudinea și comportamentul meu, atât în cadrul oficial, cât și în viața de zi cu zi, voi contribui la refacerea autorității și demnității funcției prezidențiale, la un corect echilibru al instituțiilor și la un dialog constant și util între stat și societate.