Programe de guvernare

Document original

Programul Uniunii Democrate Maghiare din România, adoptat la 15-16 mai 1999

Cuprinsul documentului
  1. PROGRAMUL UNIUNII DEMOCRATE MAGHIARE DIN ROMÂNIA
  2. PRINCIPII DE BAZĂ
  3. ECONOMIA
  4. POLITICA ECONOMICĂ
  5. ÎNVĂŢĂMÂNTUL ŞI ŞTIINŢA
  6. CULTURA
  7. PRESA, MIJLOACELE DE COMUNICARE ÎN MASĂ
  8. CULTELE
  9. TINERETUL
  10. ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ
  11. PROBLEMELE SOCIALE ŞI DE SĂNĂTATE PUBLICĂ
  12. INTERESELE REGIONALE ALE U.D.M.R.
  13. PROTECŢIA MEDIULUI
  14. INTEGRAREA EUROPEANĂ
  15. RELAŢIILE INSTITUŢIONALE

6. U.D.M.R. îndeamnă organizaţiile teritoriale, platformele precum şi membrii asociaţi să atragă în activitatea lor tineri, reprezentanţi ai organizaţiilor de tineret, într-un număr cât mai mare. Totodată, Uniunea încurajează şi susţine înfiinţarea organizaţiilor de tineret de diferite profiluri, sprijină activitatea acestora în vederea diversificării vieţii de organizaţie a tineretului. În acest sens, U.D.M.R., în calitatea sa de reprezentant al intereselor maghiarilor din România, susţine preocuparea tineretului de a-şi crea o autonomie în cadrul instituţiilor de învăţământ de toate gradele (vezi consilii, uniuni ale elevilor şi studenţilor), respectiv reglementarea lor legislativă. U.D.M.R. va iniţia specificarea, în viitoarele proiecte de buget ale României, a unei sume aparte, destinată subvenţionării de către stat a funcţionării şi dezvoltării organizaţiilor de tineret cu rază de activitate de nivel naţional.

7. Esenţa politicii U.D.M.R. privind tineretul este crearea acelor condiţii prin care participarea tineretului la viaţa politică, socială, economică şi culturală se realizează prin diferite organizaţii care asigură reprezentarea în conformitate cu importanţa sa socială. Din punctul de vedere al gândirii în perspectivă, U.D.M.R acordă o importanţă strategică creării spaţiului cultural pentru tineret, cuprinzând toate categoriile de tineri şi bazat pe criteriul de generaţie, precum şi înfiinţării instituţiilor şi oficiilor de tineret funcţionând pe lângă instituţiile locale şi teritoriale şi chemate să sprijine tineretul din bugetele locale.

8. Garanţia integrării sociale a tineretului şi a transformării sale într-un factor social influent este asigurarea unei instruiri multilaterale, elastice, moderne, acordarea unui sprijin material şi social special elevilor şi studenţilor, tinerilor căsătoriţi şi absolvenţilor, precum şi, în mod firesc, existenţa cadrului organizatoric în vederea creării şi sprijinirii iniţiativei personale. Integrarea socială este, totodată, de neimaginat fără asigurarea condiţiilor necesare instruirii în limba maternă, formării conştiinţei specifice şi moderne a identităţii şi fără asigurarea condiţiilor dezvoltării culturale. Deci acceptăm şi sprijinim toate organizaţiile care desfăşoară activităţi în interesul scopurilor enumerate mai sus.

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ

Principii de bază:

1. Conform poziţiei principiale fundamentale a U.D.M.R., viaţa administrativă locală trebuie să se bazeze pe autonomia cea mai largă posibil a administraţiilor publice locale şi pe descentralizarea maximă a puterii centrale.

2. Întreaga activitate a administraţiilor publice locale trebuie reglementată şi exercitată în spiritul Cartei europene a autonomiei locale.

3. În conformitate cu principiul subsidiarităţii, trebuie asigurată participarea comunităţilor locale şi a cetăţenilor la luarea tuturor deciziilor ale căror efecte se resimt în viaţa lor.

4. Caracteristica activităţii administraţiilor publice locale trebuie să fie menţinerea legăturilor strânse cu populaţia şi transparenţa totală.

5. Uniunea sprijină participarea activă a organizaţiilor de tineret la alegerile locale şi candidatura celor desemnaţi de acestea pentru a fi înscrişi pe listele U.D.M.R.

6. Consilierii şi primarii aleşi pe listele U.D.M.R. trebuie să-şi desfăşoare întreaga lor activitate pe baza cunoaşterii şi în spiritul Programului, Statutului şi al celorlalte documente oficiale în materie ale Uniunii.

7. Organizaţiile teritoriale ale U.D.M.R. şi reprezentanţii Uniunii din administraţiile locale trebuie să colaboreze strâns în vederea realizării Programului Uniunii.

8. În conformitate cu rolul de apărător al intereselor, asumat de către U.D.M.R., în activitatea administraţiilor locale interesele aşezării, ale comunităţii locale se cer armonizate cu sarcinile specifice de apărare a intereselor minoritare.

9. Administraţiile locale — în domeniile de interes comun — trebuie să statornicească relaţii bune şi să colaboreze cu bisericile.

10. Uniunea îşi bazează elaborarea programului privind administraţiile locale şi proiectul de realizare a acestuia pe programele elaborate la nivelul local al aşezărilor, prin contribuţia organizaţiilor teritoriale, platformelor şi a consilierilor şi primarilor.

Obiective fundamentale:

1. Modificarea tuturor legilor şi reglementărilor care contravin principiului autonomiei administrative locale, respectiv conţin prevederi antiminoritare. Acest deziderat vizează în primul rând Legea nr. 69 din 1991, dar este valabil şi în privinţa modificării Legii fondului funciar şi a altor prevederi referitoare la folosirea limbii materne, la învăţământ, domeniul sanitar etc. Uniunea noastră doreşte modificarea acestor legi în spiritul Cartei europene a autonomiei locale, al Recomandării 1201/1993 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi al altor documente internaţionale de referinţă. În Parlament susţinem/iniţiem şi în continuare adoptarea legilor indispensabile funcţionării eficiente a administraţiilor publice locale.

2. Uniunea elaborează un program-cadru de activitate menit să servească drept model elaborării programelor locale de activitate în domeniul dezvoltării aşezărilor, protecţiei minorităţilor, privatizării, gospodăririi pădurilor, despăgubirilor, protecţiei mediului etc.

3. Uniunea stimulează şi sprijină elaborarea unor programe de apărare a intereselor minoritare care tratează diferenţiat problemele specifice ale comunităţilor maghiare din România care trăiesc în condiţii diferite. În acest scop, sprijinim elaborarea programelor care pot servi ca model în activitatea de apărare a intereselor a acelor administraţii locale în care maghiarii sunt în majoritate. Sunt necesare, de asemenea, programe valabile în aşezările cu populaţie mixtă, şi cu deosebire definirea problemelor legate de administraţiile locale ale comunităţilor maghiare trăind în dispersie (diasporă internă), precum şi executarea acestor programe.

4. Uniunea, în colaborare cu Consiliul Primarilor şi Consilierilor U.D.M.R., elaborează programul privind pregătirile pentru alegerile locale, instruirea profesională şi selecţionarea candidaţilor.

5. Prezidiul Executiv se preocupă de funcţionarea serviciului său de consultanţă profesională, continuă practica organizării, împreună cu administraţiile locale, a diferitelor manifestări.

6. Prezidiul Executiv analizează sistemul relaţiilor dintre localităţile înfrăţite, elaborează un pachet de propuneri privind formele eficiente de colaborare, îşi asumă, la cerere, managementul legăturilor existente, sprijină realizarea unor legături noi şi elaborarea modalităţilor noi de colaborare.

7. Uniunea sprijină formele eficiente ale asocierii administraţiilor locale, ale colaborărilor regionale şi internaţionale.

8. În cadrul reformei administrative, U.D.M.R. susţine:

· reducerea sferei de acţiune a prefecturilor;

· preluarea treptată de către regiuni - în afara atribuţiilor legate de dezvoltarea economiei şi a infrastructurii sau ale celor legate de protecţia mediului - a majorităţii funcţiilor administrative ale autoadministraţiilor publice judeţene. Trebuie acordată atenţie deosebită definirii micro-regiunilor şi consolidării regiunilor.

PROBLEMELE SOCIALE ŞI DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

1. Scopul primordial al politicii noastre sociale este obţinerea siguranţei existenţiale, asigurarea minimului de subzistenţă, preîntâmpinarea pauperizării generale. Susţinem măsurile economico-sociale menite să uşureze poverile celor cu venituri mici. Considerăm necesară înfiinţarea, în cadrul U.D.M.R., a reţelei proprii de asistenţă socială.

2. Milităm pentru crearea unor relaţii politico-economice în cadrul cărora angajatul beneficiază de un câştig onorabil şi activitatea intelectuală îşi dobândeşte şi ea deplina recunoaştere. Susţinem apărarea intereselor producătorilor şi consumatorilor. Încurajăm înfiinţarea întreprinderilor mici şi mijlocii care creează noi locuri de muncă şi susţinem crearea/asigurarea acelor condiţii economice şi juridice care stimulează şi ajută înfiinţarea acestora. În condiţiile creşterii şomajului, intenţionăm — pe lângă posibilităţile de recalificare asigurate de organele de stat — organizarea unor cursuri de calificare profesională. Considerăm o sarcină permanentă îmbunătăţirea sistemului de ajutorare a şomerilor, acordând o atenţie deosebită absolvenţilor care nu pot obţine un loc de muncă.

3. U.D.M.R. intenţionează să ducă o politică familială şi demografică consecventă, cu atât mai mult cu cât, datorită emigrării masive, proporţia noastră numerică prezintă o scădere accentuată. Trebuie să desfăşurăm o propagandă eficientă în interesul creşterii natalităţii, al renunţării la modelul familial cu un singur copil, în ciuda condiţiilor economice care se degradează continuu. În acest scop, dorim o colaborare strânsă cu bisericile şi instituţiile de învăţământ, precum şi cu cele de sănătate şi de justiţie. Susţinem orice iniţiativă menită să avantajeze familiile cu mulţi copii (sistem preferenţial de impozitare, credite avantajoase pe termen lung, sistem favorizant al acordării alocaţiei de copii, concediu plătit pentru creşterea copiilor pe o perioadă de 1-3 ani, acordabil oricăruia dintre părinţi etc.).

Prioritatea noastră socio-politică este îmbunătăţirea situaţiei tinerilor, familiilor cu mulţi copii şi a pensionarilor.

4. Principiul de bază al politicii noastre în privinţa locuinţelor este că oricine are dreptul la condiţii existenţiale minime, la o locuinţă proprie, pe cât posibil, proprietate personală. Considerăm necesară restituirea către proprietarii de drept a caselor familiale naţionalizate. Susţinem ca guvernul să iniţieze programe de construire de locuinţe sociale, să asigure credite avantajoase, pe termen lung, pentru tineri şi pentru cei aflaţi la începutul carierei, în vederea cumpărării sau construirii de locuinţe. Considerăm raţională reabilitarea, prin intermediul întreprinzătorilor particulari, a clădirilor părăsite din satele depopulate.

Unele categorii ale populaţiei, în primul rând tineretul, se confruntă cu problema gravă a lipsei de locuinţe. Considerăm o prioritate a politicii sociale ameliorarea acestei situaţii, acordarea unor credite avantajoase tinerilor, proaspeţilor absolvenţi, în vederea cumpărării sau construirii de locuinţe.

5. Considerăm necesară reorganizarea sistemului actual de asigurări sociale. Asigurarea socială să nu fie monopol de stat. Să se acorde o atenţie specială pensionarilor: pensia minimă să fie menţinută deasupra nivelului de subzistenţă, tuturor să li se acorde o pensie de bază, completată cu o pensie suplimentară variabilă, rezultată din performanţa profesională. Să se asigure menţinerea valorii reale a pensiilor.

Suntem angajaţi în rezolvarea problemelor oamenilor în vârstă şi dincolo de îmbunătăţirea condiţiilor materiale. Să ne apărăm bătrânii de sărăcire, de însingurare, de lipsa de perspective. Să susţinem orice iniţiativă care serveşte asistenţa socială. Acestea, pe lângă cele iniţiate de stat, pot avea caracter confesional, de binefacere sau particular. Considerăm necesară alcătuirea unui sistem de protecţie socială pentru nevoiaşi, cei trăind sub nivelul de subzistenţă, bătrâni rămaşi singuri, handicapaţi sociali. În acest scop, susţinem înfiinţarea şcolilor care pregătesc asistenţi sociali şi a azilurilor de bătrâni, dotate corespunzător. Cetăţenii de peste 70 de ani să beneficieze de gratuitate în transportul comun urban. Să se asigure, după caz, gratuitatea îngrijirii sociale şi aprovizionării cu medicamente.

6. U.D.M.R. pune accent pe tratarea problemelor persoanelor cu handicap. Este nevoie de o reglementare care să garanteze egalitate în şanse persoanelor cu handicap, precum şi de un program de informare prin care societatea să cunoască problemele acestora, facilitând astfel instaurarea solidarităţii sociale corespunzătoare.

7. U.D.M.R. susţine modernizarea sistemului serviciilor medicale. În acest cadru, se pronunţă în favoarea dezvoltării protecţiei sanitare a minorităţilor. Doreşte aplicarea în practică a dreptului pacientului la libera alegere a medicului. Dorim să conştientizăm fiecare membru al corpului medical că este o datorie morală de a rămâne, în perioada dificilă care urmează, la dispoziţia comunităţii sale. Susţinem iniţiativele constructive menite să oprească emigrarea medicilor, în special a celor tineri. Urgentăm reforma asigurărilor sociale. Nu considerăm asigurările sociale un monopol al statului, sprijinim înfiinţarea organizaţiilor de autoajutorare ale societăţii civile.

8. În vederea îmbunătăţirii asistenţei sanitare, U.D.M.R. sprijină crearea unor grupări de întrajutorare a bolnavilor, precum şi activitatea grupurilor de medici care îi îngrijesc. Considerăm oportună înfiinţarea unei reţele de diagnosticare şi îngrijire, corespunzătoare aşezării teritoriale a populaţiei minoritare şi cerinţelor epocii, cu ajutor bisericesc şi caritativ; susţinem în continuare reînfiinţarea spitalelor aparţinând cultelor.

9. În opinia U.D.M.R., gravele carenţe actuale ale sistemului medical sunt insurmontabile fără formarea unei reţele eficiente de voluntari funcţionând sub patronajul corpului medical şi al bisericilor. Sarcinile acestei reţele ar fi îngrijirea bolnavilor care trăiesc singuri, asistenţa psihică, educaţia sanitară privind planificarea familială, precum şi lupta împotriva alcoolismului şi a consumului de droguri.

10. Uniunea întocmeşte registrele de evidenţă menite să înlesnească activitatea organizaţiilor şi serviciilor caritative.

INTERESELE REGIONALE ALE U.D.M.R.

Interesele şi obiectivele politicii regionale ale U.D.M.R. sunt următoarele:

1. promovarea unei politici de dezvoltare a economiei şi a instituţiilor care să aibă în vedere patrimoniul specific al societăţilor transilvănene locale, exigenţele comunităţilor naţionale care trăiesc aici, precum şi tradiţiile acestora de creare a unor instituţii publice funcţionale;

2. dezvoltarea unei politici specifice şi active de amenajare a teritoriului pe toate nivelurile administraţiei, care să fie în acord atât cu principiile politicii regionale şi de coeziune a Uniunii Europene, cât şi cu proprietăţile reţelei de localităţi care s-a cristalizat în Transilvania de-a lungul istoriei;

3. pregătirea Transilvaniei pentru dezvoltarea a cărei direcţie este dată, pe lângă proprietăţile şi necesităţile comunităţilor locale, de posibilităţile izvorâte din lărgirea Uniunii, precum şi de utilizarea fondurilor comunitare garantate de programele frontaliere şi transfrontaliere, sau de instituţiile europene;

4. realizarea unei infrastructuri moderne, acordând atenţie deosebită autostrăzilor care să racordeze marile oraşe transilvănene, prin Ungaria, la regiunile Uniunii Europene. În acest sens este de importanţă majoră construirea autostrăzii Budapesta-Bucureşti, pe ruta Oradea-Cluj-Napoca-Braşov şi care astfel să treacă şi prin teritoriile locuite de secui.

5. înfiinţarea unor asociaţii de adminstraţii publice locale cu importante atribuţii de reprezentare de drepturi, care:

· să intervină eficient în interesul continuării procesului de descentralizare,

· să poată reprezenta interesele specifice ale microregiunilor transilvănene,

· să elaboreze şi implementeze strategii de dezvoltare independente regionale şi/sau de resort,

· să implice colectivităţile locale în procesele de globalizare şi să contribuie astfel la asumarea de către Transilvania - ca o regiune istorică specifică a Europei Centrale - a rolului de punte în procesul de integrare a României în Europa.

În reprezentarea drepturilor regionale ale Transilvaniei considerăm românii din Transilvania precum şi celelalte comunităţi naţionale ca parteneri strategici.

PROTECŢIA MEDIULUI

1. Uniunea îşi exprimă profunda cointeresare în păstrarea unităţii şi echilibrului natural al ecosistemelor ţării, precum şi în refacerea acestora bazată pe priorităţi strategice. Sprijinim înfiinţarea unor noi rezervaţii naturale, asigurarea dezvoltării nepoluante a mediului artificial (localităţilor) prin susţinerea elaborării unor proiecte de legi şi alternative pentru dezvoltarea localităţilor.

2. U.D.M.R. sprijină măsurile de protecţie a mediului aflate în concordanţă cu normele şi acordurile internaţionale. Urgentăm colaborarea statelor interesate în menţinerea echilibrului ecologic din Bazinul Carpatic, semnarea şi respectarea tratatelor internaţionale, precum şi iniţierea unor noi acorduri în acest sens.

3. Sprijinim înfiinţarea unui organism central subordonat Parlamentului având ca scop apărarea mediului înconjurător şi care, prin inspectoratele sale teritoriale (judeţene), să supravegheze eficient calitatea mediului şi respectarea normelor de protecţie a acestuia. Pentru rezervaţiile de biosferă şi parcurile naţionale propunem înfiinţarea unor directorate subordonate organismului central, menite să rezolve problemele administrative, ştiinţifice şi turistice ale acestora. Nu suntem de acord ca protecţia mediului să intre în competenţa unui oficiu ministerial, deoarece o asemenea măsură permite subordonarea cerinţelor ecologice programului economic al unui guvern. Analizarea şi punerea în aplicare a principiilor ecologice să preceadă deciziile economice.

4. Considerăm necesară elaborarea urgentă a unei legi de nivel european privind protecţia mediului. Această lege trebuie să reflecte interdependenţa şi echilibrul dinamic dintre sistemele vii şi cele fără de viaţă. Să ocrotim atmosfera, hidrosfera, litosfera ca un tot unitar, împreună cu biosfera acvatică şi cea terestră. În acelaşi sens, se cere restabilit echilibrul biologic între om şi mediu, prin depoluarea procesului de producţie şi umanizarea mediului urban artificial.

Să devină obligatorii prin puterea legii:

· în vederea prevenirii vătămării sistemului ecologic, elaborarea studiilor de protecţie a mediului, înainte de a fi aprobată construirea obiectivelor industriale sau agricole, ca şi în cazul tuturor întreprinderilor industriale, agricole sau de gospodărire locală potenţial poluante;

· cercetarea, elaborarea şi aplicarea tehnologiilor compatibile cu mediul, din care rezultă mai puţine deşeuri, revizuirea funcţionării unităţilor industriale poluante;

· folosirea raţională a resurselor minerale şi, în general, a tuturor resurselor naturale;

· stimularea, pe măsura posibilităţilor, a producţiei vegetale naturale, a metodelor perene în silvicultură;

· elaborarea unor programe de protecţie a mediului ambiant care să ocrotească eficient mediul artificial, istoric; asigurarea protecţiei satelor, comunelor, cartierelor istorice, castelelor, conacelor, bisericilor, vechilor clădiri gospodăreşti şi monumentelor industriale, nu demult condamnate încă la pieire;

· înfiinţarea de noi parcuri naţionale, rezervaţii şi zone de protecţie a mediului, inventarierea şi ocrotirea speciilor ameninţate cu dispariţia;

· elaborarea normelor privitoare la substanţele toxice, la protecţia împotriva zgomotului şi radiaţiilor, şi respectarea acestor norme în toate procesele de producţie;

· pedepsirea severă a acelora care încalcă normele de protecţie a mediului;

· prelucrarea industrială a deşeurilor industriale şi menajere, în vederea sistării depozitării iresponsabile a deşeurilor;

· elaborarea unor programe de dezvoltarea a localităţilor care să asigure ocrotirea eficientă a mediului nostru artificial şi istoric şi, prin reducerea daunelor produse în mediul înconjurător, să apere monumentele noastre istorice, de la biserici până la cele economice, din satele, comunele şi oraşele noastre istorice;

· elaborarea unor programe care să stimuleze şi să faciliteze respectarea măsurilor privind protecţia mediului şi instituirea unor pedepse severe pentru nerespectarea acestora;

· acceptăm şi sprijinim toate organizaţiile civile care îşi asumă cu răspundere problemele menţionate.

5. Formarea atitudinii active în problemele protecţiei mediului presupune extinderea educaţiei ecologice de la grădiniţă până la învăţământul superior. În acest scop U.D.M.R. se foloseşte atât de cadrul instituţional, cât şi de posibilităţile oferite de mass-media.

Susţinem introducerea în programa şcolară a ecologiei, educaţiei şi instrucţiei în domeniul protecţiei mediului, sprijinim activitatea grupurilor ecologiste care se autoorganizează. Prin burse şi prin folosirea sprijinului acordat de fundaţiile din ţară şi străinătate să se asigure formarea de specialişti în interesul eficienţei instruirii ecologice. Să se creeze posibilitatea informării la nivel mondial, inclusiv sub forma specializării în străinătate.

INTEGRAREA EUROPEANĂ

Conform criteriilor adaptate la şedinţa de la Copenhaga a Consiliului Europei din 1993, precum şi pe baza Agendei 2000, strategia de aderare a României la Uniunea Europeană trebuie să analizeze concret situaţia politică şi economică a României şi să definitiveze programul de măsuri pe baza căruia se pot începe negocierile de aderare.

În vederea pregătirii cu succes a integrării în structurile euroatlantice şi pentru recuperarea întârzierii este nevoie de o strategie clară, concretă. Pentru aceasta urgentăm următoarele:

· elaborarea unei strategii coerente care să ia în considerare opinia Comisiei Uniunii Europene; strategia va trebui să definească priorităţile absolute pentru perioada următoare;

· elaborarea şi adoptarea unui pachet de proiecte de legi care să asigure armonizarea legislaţiei interne cu legislaţia UE;

· implicarea societăţii civile în procesul de integrare (crearea unor grupuri de reflecţie, implicarea organizaţiilor neguvernamentale);

· crearea unui capitol separat în buget pentru fondurile alocate integrării, cu defalcarea exactă, pe ministere, a sumelor şi elaborarea unor concepţii riguroase privind folosirea eficientă a acestor fonduri;

· elaborarea unei strategii speciale în domeniul cooperării regionale (împărţirea în 8 regiuni a ţării este doar un punct de plecare, urmând să fie definit şi conţinutul proiectului);

· promovarea unei politici mai active în ceea ce priveşte programul de cooperare transfrontalieră între zonele apropiate de graniţă;

· demararea unor programe subregionale, în conformitate cu tratatele de bază încheiate cu ţările vecine, în vederea dezvoltării economice a regiunilor de graniţă.

U.D.M.R. consideră important ca Uniunea Europenă să desfiinţeze sistemul de vize obligatorii pentru cetăţenii români, acesta fiind o măsură discriminatorie care menţine România într-o situaţie dezavantajoasă faţă de alte ţări asociate.

RELAŢIILE INSTITUŢIONALE

U.D.M.R. realizează apărarea intereselor şi reprezentarea publică a maghiarilor din România prin organizaţiile sale teritoriale, politice, sociale, profesionale şi de ramură (Asociaţia Economiştilor Maghiari din România, Asociaţia Agricultorilor Maghiari din Româmia, Societatea Maghiară de Cultură din Transilvania, Societatea Muzeului Ardelean, Societatea Maghiară Tehnico-Ştiinţifică din Transilvania, Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România, Uniunea Liceenilor Maghiari din România, Uniunea Organizaţiilor Studenţilor Maghiari, Uniunea Ceangăilor-Maghiari din Moldova, Societatea Bolyai etc.), sprijinindu-le activitatea.