Programul Uniunii Democrate Maghiare din România, adoptat la 15-16 mai 1999

12. sprijinirea accentuată a comunităţilor naţionale din buget prin organizaţiile reprezentative şi legitime ale acestora.

B. Instrumentele politicii economice

I. Restructurarea economică

1. Reconfigurarea formelor de proprietate

1.1. Privatizarea:

Privatizarea trebuie privită ca instrument şi nu ca scop. Întreprinderile de stat trebuie privatizate prin vânzarea integrală, sau vânzarea, după prealabila restructurare, a activelor (mijloacelor fixe), la valoarea reală, dictată de piaţă, încasând direct contravaloarea acestora.

Scopul privatizării este ca statul să nu beneficieze de venituri datorită calităţii sale de proprietar, ci de venituri formate din taxe (preferabil taxe indirecte — TVA).

Considerăm că sunt necesare următoarele:

· privatizarea rapidă, pe calea punerii în vânzare, a societăţilor comerciale profitabile; lichidarea, urmată de privatizare, a societăţilor comerciale cu pierderi;

· sporirea fondurilor proprii la dispoziţia autorităţilor locale, în urma privatizării;

· accelerarea procesului de privatizare pe baza unei strategii de privatizare în mai multe trepte;

· elaborarea unui sistem complex de criterii de selectare a potenţialilor investitori, care va conţine nu numai preţul de vânzare dar şi obligaţiile cumpărătorului întreprinderii: efectuarea unor investiţii şi în viitor; menţinerea efectivului angajaţilor sau crearea unor noi locuri de muncă; retehnologizare; înlăturarea efectelor poluării şi asigurarea măsurilor de protecţie a mediului înconjurător; producţie orientată spre export.

1.2. Reîmproprietărirea

· sprijinim şi promovăm reîmproprietărirea pe baza restituirii integrale în natură în cazul magazinelor, atelierelor, morilor, hotelurilor, locuinţelor, instituţiilor de învăţământ şi sociale, farmaciilor, imobilelor aparţinând bisericilor, societăţilor ştiinţifice şi culturale, asociaţiilor, fundaţiilor etc.; în situaţiile în care acest lucru nu este posibil, considerăm necesară despăgubirea integrală a foştilor proprietari;

· restituirea integrală a averii cooperativelor în proprietatea acestora sau a organizaţiilor cooperatiste desfiinţate şi naţionalizate;

2. Politica economică a ramurilor de producţie

2.1. Industria:

· în vederea asigurării posibilităţii de planificare pe termen lung, trebuie finalizate, de către ministerele de resort, strategiile de dezvoltare a ramurilor industriale, aflate în curs de elaborare, luând în considerare priorităţile pe termen mediu şi lung;

· este necesară elaborarea unei legi unice a investitorului, menită să asigure avantaje identice atât investitorilor autohtoni cât şi celor străini;

· continuarea acţiunii de stopare a producţiei întreprinderilor neperformante, mari consumatoare de energie şi materii prime, producătoare de pierderi şi privatizarea lor, după declanşarea procesului de lichidare, în vederea restructurării gamei produselor destinate pieţei interne şi externe;

· valorificarea la preţul pieţei a activelor întreprinderilor înscrise pe listele privatizării în masă, dar rămase cu capital majoritar de stat;

· transformarea monopolurilor de stat - a Regiilor Autonome - în societăţi comerciale trebuie urmată de privatizarea lor integrală sau parţială;

· restructurarea integrală a sectorului energetic;

· desfiinţarea situaţiei actuale de monopol şi crearea competiţiei reale în domeniul energetic;

· privatizarea unităţilor producătoare şi distribuitoare de energie;

· sprijinirea investiţiilor străine în sectorul energetic;

· racordarea, în timp scurt, la reţeaua europeană de gaze naturale, pentru eliminarea dependenţei unilaterale, existentă în momentul de faţă;

· modernizarea tehnologiei telecomunicaţiilor, a tehnologiei de fabricare a utilajelor şi maşinilor folosite în construcţia de drumuri şi cale ferată, prin atragerea capitalului străin, precum şi prin folosirea utilajelor moderne oferite de societăţile de leasing, în vederea realizării programelor de dezvoltare a infrastructurii (reţeaua de drumuri şi telecomunicaţii);

· sprijinirea ramurilor bazate pe resursele naturale disponibile, mai ales în scopul exploatării potenţialului productiv al industriei agroalimentare;

· modernizarea procesului de fabricare a utilajelor specifice industriei alimentare;

· relansarea fabricaţiei utilajelor agricole cu ajutorul unui sistem adecvat, benefic atât pentru producători cât şi pentru potenţialii cumpărători;

· asigurarea accesului la fondurile destinate dezvoltării, acelor societăţi care introduc în ţară tehnologii de vârf, ecologice, ca şi pentru cele care contribuie la aplicarea practică a inovaţiilor tehnice şi a invenţiilor; sprijinirea activităţii de cercetare-dezvoltare, facilitarea procesului de aliniere la programele internaţionale corespunzătoare;

· sprijinim înfiinţarea de către grupuri de capital străin şi autohton a societăţilor comerciale de investiţii mixte, înlesnind astfel pătrunderea în ţară a spiritului competitiv existent pe piaţa europeană şi pătrunderea acestor societăţi mixte pe piaţa comună europeană;

· înfiinţarea de parcuri industriale şi folosirea avantajelor oferite de acestea, precum şi promovarea investiţiilor greenfield, cu sprijinul autorităţilor locale;

2.2. Agricultura:

Scopurile politicii agrare a U.D.M.R.:

· facilitarea întemeierii unei societăţi rurale organice, capabilă de autoperfecţionare şi autoconservare;

· promovarea întăririi economice, a prosperităţii producătorului agricol, creşterea calităţii vieţii satului, bazată pe producţia şi prelucrarea calitativă şi valorificarea superioară a produselor, realizarea acumulărilor de capital;

· facilitarea creerii unui sistem de funcţionare economică a procesului de producţie;

· introducerea reglementărilor specifice necesare creării unor pieţe care să ofere întreaga gamă de produse;

· realizarea unui sistem de relaţii în care evoluţia veniturilor şi cheltuielilor să fie previzibilă în măsură corespunzătoare;

· înlesnirea achiziţionării unei dotări tehnice suficient de moderne.

Pentru realizarea acestora este nevoie de următoarele:

· întemeierea unei structuri organizatorice şi de funcţionare diferenţiate, luând în considerare particularităţile geografice (în anumite regiuni vor exista întreprinderi agricole, în altele doar ferme şi gospodării familiale);

· privatizarea societăţilor agricole de stat (de preferinţă prin stabilirea unui lanţ de la producător la prelucrător şi la comerciant);

· stimularea producţiei agricole asociative, bazată pe propria iniţiativă, în spiritul tradiţiilor de liberă asociere în producţia şi valorificarea produselor;

· asigurarea transparenţei şi controlabilităţii sprijinului financiar acordat de la buget sectorului agricol (conform prevederilor WTO şi UE);

· sprijinirea materială a micilor producători, extinderea acestui sprijin şi în domeniul creşterii animalelor;

· desfiinţarea monopolului statului în achiziţionarea produselor de la producători, prin înlocuirea sa cu un sistem de achiziţionare bazat pe garantarea unui preţ minim de cumpărare a produselor agricole, înfiinţarea, în acest scop, a bursei agricole;

· înfiinţarea unor consilii ale producătorilor, instituţii care vor avea în vedere promovarea intereselor specifice ale acestora;

· înfiinţarea unor composesorate menite să se ocupe de gestiunea utilajelor agricole folosite în comun;

· dezvoltarea turismului rural, a ramurii legate de valorificarea produselor agricole şi de prestarea unor servicii specifice, profitând de particularităţile zonei rurale (frumuseţile naturii, lipsa poluării).

Sprijinim Asociaţia Gospodarilor Maghiari din România (RMGE) în realizarea politicii agrare şi rurale.

2.3. Silvicultura

Obiectivul primordial al politicii U.D.M.R. în domeniul silviculturii este reglementarea relaţiilor de proprietate în acest domeniu astfel încât pădurile să aparţină următoarelor forme de proprietate: păduri ale statului, păduri ale autoadministraţiilor locale, păduri ale coproprietăţilor, păduri ale unor instituţii, păduri în proprietate privată.

Alte obiective importante:

· împădurirea suprafeţelor agricole degradate;

· promovarea producţiei esenţelor preţioase de lemn şi a protecţiei în cadrul silviculturii tradiţionale;

· reîmpădurirea integrală a zonelor defrişate;

· promovarea valorizării materialului lemnos, dezvoltarea industriei lemnului.

2.4. Prestări

Considerăm că dezvoltarea sferei serviciilor constituie, în situaţia economică internă şi în raport de tendinţele internaţionale actuale, o alternativă reală.

În domeniul turismului, în vederea opririi declinului acestei ramuri şi a relansării ei sunt necesare:

· reglementarea prin lege a turismului, în concordanţă cu normele şi experienţa ţărilor membre ale Organizaţiei Mondiale a Turismului (WTO) şi ale Uniunii Europene;

· crearea fondului de dezvoltare a turismului, elaborarea, împreună cu autorităţile locale, a unor proiecte specifice de dezvoltare a turismului local, pentru inventarierea şi exploatarea eficientă a resurselor turistice locale;

· iniţierea unei campanii promoţionale eficiente, în vederea creşterii venitului în valută al acestei ramuri;

· elaborarea şi iniţierea unor programe de instruire şi perfecţionare profesională adresate angajaţilor din această ramură, menite să contribuie la creşterea nivelului serviciilor în turism;

· dezvoltarea în regim special a turismului rural, turismului balnear şi a turismului pentru tineret;

În domeniul telecomunicaţiilor, transporturilor şi al serviciilor publice propunem:

· dirijarea unor resurse bugetare importante către investiţiile în infrastructură, precum şi creşterea rolului iniţiativei private şi a autorităţilor locale în dezvoltarea infrastructurii. Pentru acestea sunt necesare :

o concesionarea lucrărilor de construcţie a autostrăzilor şi a exploatării acestora;

o elaborarea unei concepţii a sistemului de transport, în concordanţă cu tendinţele politicii transporturilor din Europa Centrală şi de Est;

o dezvoltarea reţelei furnizoare a serviciilor întreprinderilor publice cu atragerea capitalului privat;

o elaborarea unor programe regionale în vederea creerii reţelelor de apă potabilă şi canalizare în aşezările rurale.

II. Reforma bugetară şi a administraţiei finanţelor publice

Pornind de la situaţia actuală a bugetului, considerăm că, prin restructurarea acestuia — atât a capitolului de venituri cât şi a celui de cheltuieli — a concepţiei bugetului, precum şi a sistemului de instituţii bugetare, bugetul trebuie să devină un instrument eficient al înfăptuirii unei politici economice care să stea la baza dezvoltării stabile a ţării. Menţinerea deficitului bugetar în limite admisibile este unul dintre obiectivele primordiale, la fel ca şi reducerea deficitului pe termen mediu şi lung. Un alt criteriu de extremă importanţă este şi acoperirea deficitului bugetar cu evitarea posibilelor efecte inflaţioniste.

1. Capitolul venituri

Politica impozitelor şi taxelor trebuie să faciliteze dezvoltarea economică, crearea unor noi locuri de muncă, dezvoltarea spiritului întreprinzător, îmbunătăţirea mediului afacerilor, prin crearea unui sistem stabil şi previzibil pentru toţi factorii economici.

În vederea atingerii acestor scopuri este nevoie de restructurarea capitolului de venituri bugetare, definit prin politica impozitelor şi a taxelor. Măsurile considerate necesare va trebui să fie luate la nivelul legislativului şi al executivului:

· reforma sistemului impozitelor, transformarea sa prin reglementări adecvate într-un sistem transparent;

· creşterea, în cadrul veniturilor din impozite, a contribuţiei persoanelor juridice, în primul rând prin creşterea numărului contribuabililor, pe de o parte datorită încurajării spiritului întreprinzător, pe de altă parte datorită desfiinţării economiei „subterane" şi restrângerii evaziunii fiscale;

· introducerea impozitului pe venitul global al persoanelor fizice (dobânzile depunerilor fiind exceptate de la impozitare);

· reforma structurii impozitelor: creşterea ponderii impozitelor indirecte, pe consum, faţă de cea a impozitelor directe, pe venituri;

· reducerea impozitului pe profit şi introducerea unui sistem avantajos de taxe pentru întreprinderile productive creatoare de noi locuri de muncă sau pentru cele care pun în aplicare inovaţii şi îmbunătăţiri tehnice;

· emiterea de noi reglementări cu privire la taxele şi regulile vamale, în concordanţă cu obligaţiile cuprinse în tratatele internaţionale semnate şi ratificate de România;

· reorganizarea sistemului de instituţii autorizate să perceapă şi să contabilizeze impozitele şi taxele, modernizarea, descentralizarea acestora.

2. Capitolul cheltuieli

În vederea elaborării unui buget cu un deficit controlabil, în măsură să asigure dezvoltarea economică, sunt necesare următoarele măsuri:

· restructurarea sistemului bugetar şi adoptarea bugetului pe anul următor înaintea începerii anului financiar respectiv;

· reducerea finanţării instituţiilor bugetare supradimensionate şi neperformante, instituirea unei administraţii de stat la costuri reduse;

· despărţirea activităţilor care necesită finanţare de la buget de cele lucrative;

· descentralizarea unităţilor teritoriale ale unor instituţii centrale şi trecerea lor în subordinea autorităţilor locale;

· reducerea funcţiei de distribuţie a bugetului central în favoarea autorităţilor locale;

· transformarea unor tipuri de impozite (impozitul pe venitul global al persoanelor fizice) în impozite cu caracter local;

· introducerea sistemului de finanţare normativă şi respectarea obligativităţii acestuia;

· creşterea rolului statului în investiţiile publice (infrastructură şi învăţământ-cercetare);

· reforma marilor sisteme de redistribuire a veniturilor (fondul pensiilor, asigurări sociale);

· gestiunea adecvată a fondurilor asigurărilor sociale prin implicarea grupurilor sociale interesate.

3. Finanţele publice locale

Este necesară votarea legii finanţelor publice locale care să prevadă următoarele:

· creşterea importanţei bugetelor locale;

· trecerea în atribuţiile administraţiei publice locale a finanţării investiţiilor publice cu caracter local;

· posibilitatea administraţiilor locale de a obţine prin concurs sprijin financiar central în vederea finanţării investiţiilor publice cu caracter local;

· posibilitatea creerii instituţiilor financiare locale: banca administraţiei publice locale;

· posibilitatea ca populaţia şi întreprinzătorii particulari să poată contribui la finanţarea investiţiilor locale, aceste sume fiind exceptate de la impozitare;

· creşterea rolului statului în finanţarea investiţiilor publice, în baza listei de priorităţi conţinând investiţiile publice majore, elaborată cu cel puţin 3 ani în avans.

III. Politica monetară, evoluţia procesului monetar, funcţionarea sistemului bancar

· înfăptuirea stabilităţii interne şi externe a monedei naţionale, respectiv asigurarea previzibilităţii fluctuaţiei cursului monedei naţionale;

· sprijinirea şi stimularea ramurilor economice de importanţă majoră prin metode conforme legilor pieţei;

· desfiinţarea blocajului financiar, prin metoda privatizării, după prealabila lichidare a societăţilor nerentabile;

· introducerea unor măsuri care fundamentează funcţionarea mai eficientă a sistemului bancar;

· privatizarea băncilor, după prealabila lor consolidare şi clarificarea situaţiei creditelor nerecuperabile, eventual după prealabila consolidare cu ajutorul cumpărătorului;

· reglementarea funcţionării bursei de valori şi a pieţei extrabursiere a valorilor mobiliare, înlăturarea restricţiilor încă existente;

· reglementarea precisă a funcţionării societăţilor de investiţii şi controlul lor calificat.

IV. Integrarea europeană, relaţiile economice externe

Priorităţi:

· stimularea investiţiilor directe cu capital străin (avantajarea investitorilor strategici în domenii specializate);

· ameliorarea orientării comerţului exterior (creşterea exportului în ţările dezvoltate);

· utilizarea caracterului asincron al avantajelor mutuale cuprinse în acordul de asociere la UE, în vederea creşterii competitivităţii ramurilor industriale;

· îmbunătăţirea relaţiilor de cooperare în cadrul CEFTA, nu ca alternativă a integrării, ci ca modalitate de pregătire pentru intrarea în UE.

V. Administrarea forţei de muncă

Principiu de bază: în condiţiile economiei de piaţă, administrarea resurselor umane trebuie să decurgă din principiile economiei de piaţă, dar trebuie luate obligatoriu în seamă şi cerinţele dezvoltării umane, atât la nivel individual cât şi la nivelul întregii societăţi.

1. Oferta pieţei forţei de muncă

Necesităţile în acest domeniu sunt:

· reorganizarea sistemului de pregătire profesională după modelul european: programele educaţionale, examenele, obţinerea autorizaţiilor să se înscrie într-un sistem de acreditare unitar, transparent şi accesibil pentru toţi cei interesaţi;

· scop strategic: transformarea sistemului pregătirii profesionale într-unul elastic, sensibil la cerinţele pieţii. Aproximativ 30% a pieţii pregătirii profesionale să fie asigurată de instituţii publice, restul să fie pus prin concurs, la dispoziţia instituţiilor private de instruire;

· sancţionarea patronului şi a angajatului care stabilesc relaţii de muncă ilegale; dezvoltarea şi perfecţionarea instituţiilor specializate în controlul respectării prevederilor legale, şi înfiinţarea instanţei specializate pentru rezolvarea cazurilor litigioase;

· respectarea întru totul a dreptului la muncă, cu reglementarea criteriilor calitative şi a sistemului de acordare a autorizaţiilor;

· crearea condiţiilor favorabile în ocuparea unui loc de muncă pentru tinerii absolvenţi; acordarea de sprijin pentru plata salariilor patronilor care angajează tineri;

· stabilirea condiţiilor schimburilor internaţionale de forţă de muncă în acorduri bi- şi multilaterale (sistemul autorizaţiilor, criterii calitative, dreptul la retribuţie minimă, sistemul de asigurări);

· crearea unui sistem de impozitare care să stimuleze patronii la instruirea, dezvoltarea profesională şi perfecţionarea continuă a personalului angajat, şi care să asigure finanţarea pregătirii şi reconversiei profesionale permanente a resurselor umane;

· realizarea concordanţei ofertei cu cererea pieţii forţei de muncă în ceea ce priveşte numărul şi distribuţia pe profesii a absovenţilor din instituţiile de educaţie, învăţământ sau perfecţionare profesională.

2. Cererea pieţei forţei de muncă

Necesităţile în acest domeniu sunt:

· acordarea unei atenţii deosebite cantităţii, calităţii şi distribuţiei teritoriale a resurselor umane disponibile, în cadrul elaborării strategiei de dezvoltare a economiei;

· politica salarială să reflecte în venituri eficienţa procesului productiv;

· legiferarea măsurilor obligatorii de protecţie a muncii, pe ramuri şi pe locuri de muncă.

3. Politica salarială a guvernului

Necesităţile în acest domeniu sunt:

· stabilirea salariului minim, independent de politica de partid, pe baza unei metodologii statistice de evaluare a necesităţilor, acceptate de toate părţile interesate;

· elaborarea unui sistem de impozitare care stimulează crearea unor locuri de muncă noi;

· veniturile reale să fie proporţionale cu produsul intern brut.

4. Instituţiile pieţei forţei de muncă:

· trebuie dezvoltate şi perfecţionate acele instituţii de dialog social care fac posibilă iniţierea dialogului şi negocierile între părţile interesate (angajaţi, patronat, guvern) referitoare la problemele sociale şi economice, precum şi luarea unor decizii bazate pe considerente economice, precum şi pe condiţii de muncă şi salarizare echitabilă;

· este nevoie de înfiinţarea unor instituţii specializate în intermedierea forţei de muncă, în informare şi consiliere specifică; în acest domeniu pe lângă instituţiile publice trebuie să fie prezente şi agenţiile private;

· este nevoie de reducerea riscului reprezentat de pierderea locului de muncă. Va trebui înfiinţată instituţia menită să administreze fondurile create în acest scop, pe bază de contribuţie, şi aceasta să funcţioneze cu eficienţă maximă;

· este nevoie de crearea reţelei de conversie profesională, sub forma unor instituţii publice, creând astfel posibilitatea reconversiei respectiv a perfecţionării profesionale preventive.

ÎNVĂŢĂMÂNTUL ŞI ŞTIINŢA

I. Premisa păstrării identităţii naţionale a maghiarilor din România, precum şi a pregătirii specialiştilor competitivi o constituie autonomia şi modernizarea sistemului de învăţământ. Obiectivul nostru este crearea cadrului instituţional şi a condiţiilor profesionale adecvate cercetării ştiinţifice demne de tradiţiile noastre bogate, iar în învăţământul superior armonizarea instruirii şi a cercetării ştiinţifice.

II. Politica noastră în domeniul învăţământului se desfăşoară pe trei planuri, urmărind coordonarea apărării intereselor politice şi civice şi a activităţii profesionale desfăşurate sub semnul procesului de reformă. Ca atare:

Susţinem şi promovăm autonomia generală a instituţiilor de învăţământ. Obiectivul nostru primordial este realizarea sistemului de sine stătător al învăţământului în limba maghiară, de la grădiniţă până la reţeaua învăţământului superior în limba maternă, în toate domeniile instruirii de specialitate. Revendicăm reînfiinţarea Universităţii Maghiare de Stat cu centrul la Cluj-Napoca, ca parte cu importanţă cheie a acestui sistem.

Intervenim la nivel local şi naţional în vederea reparaţiei încălcărilor de drepturi privind învăţământul în limba maternă şi cadrul instituţional al acestuia. Acceptarea şi îndeplinirea revendicărilor noastre referitoare la sistemul educativ reprezintă piatra de încercare a cooperării noastre cu celelalte partide politice din România.

În conformitate cu principiul autoadministrării cuprins în programul nostru, stimulăm şi armonizăm iniţiativele orientate spre succes, curajoase şi pretenţioase din punct de vedere profesional, având ca scop lărgirea cadrelor de organizare, înfiinţarea de instituţii noi, schimbarea opticii de instruire şi educaţie.

A. 1. La nivel central (în Parlament, spre Guvern şi ministerul de resort) susţinem consecvent demersul nostru vizând asigurarea reţelei complete a învăţământului în limba maternă, obiectiv cuprins în programul privind învăţământul, elaborat de comun acord cu organizaţiile civile interesate şi adoptat la data de 26 februarie 1995 de către Consiliul Reprezentanţilor U.D.M.R.

Susţinem necesitatea existenţei a trei tipuri de instituţii: considerăm deopotrivă importante instituţiile de stat, cele aparţinând administraţiilor locale, precum şi cele cu caracter confesional sau privat. Asigurarea condiţiilor materiale ale învăţământului de stat în limba maternă trebuie să fie obligaţia statului. În calitatea noastră de cetăţeni contribuabili ai României, ne exprimăm pretenţia hotărâtă ca statul să-şi asume şi finanţarea instituţiilor de învăţământ superior cu limba de predare maghiară. Bisericile, fundaţiile, persoanele particulare să beneficieze de dreptul înfiinţării instituţiilor de învăţământ la toate nivelurile. Considerăm echitabil şi aşteptăm acordarea unui sprijin material de către stat susţinerii şi acestor instituţii.