Program politic SENS pentru Parlamentul României 2025-2028

persoanele fără adăpost sau încarcerate, minoritățile etnice, în special populația romă, imigranții, refugiații, respectiv solicitanții de azil. Categoria cea mai vulnerabilă este cea a persoanelor fără adăpost, din cauza insecurității locative și a lipsei documentelor necesare pentru a beneficia de tratament medical. Aceștia se confruntă cu probleme grave de sănătate fizică și mintală, în absența unui sistem de suport care să ofere îngrijire preventivă și tratament continuu. Condițiile de viață precare duc la agravarea bolilor cronice și o mortalitate ridicată. În plus, frecvența mare a persoanelor fără adăpost într-o localitate poate contribui și la creșterea criminalității. Vârstnicii din România reprezintă de asemenea o categorie extrem de vulnerabilă, în special în mediul rural. Vârstnicii dispun adesea de pensii insuficient de mari, în special femeile ca urmare a întreruperilor pentru îngrijirea familiei în cariera profesională. Accesul la servicii de sănătate adecvate este limitat, mai ales în zonele rurale, iar majoritatea se confruntă cu marginalizare și discriminare pe piața muncii și în societate. Izolarea socială, lipsa sprijinului adecvat pentru îngrijirea la domiciliu și riscul ridicat de abuzuri sunt alte probleme cu care vârstnicii se confruntă. Aceste dificultăți subliniază nevoia urgentă de reforme pentru a asigura o bătrânețe demnă, sprijinită de o rețea solidă de suport social și medical. Dintre minoritățile etnice, comunitatea cea mai vulnerabilă este de departe comunitatea romă. Mulți membri se confruntă cu discriminare, cu acces limitat la educație, servicii de sănătate sau posturi decente. În plus, în multe situații, membrii comunității nu beneficiază nici măcar de infrastructura de bază, cum ar fi o locuință propice, apă potabilă și canalizare. Problemele complexe ale comunității rome necesită o abordare integrală, consecventă și bine finanțată pe termen lung. În principal din cauza unor bariere culturale precum și a portretizării nefavorabile în mass-media, comunitatea queer se confruntă cu discriminare sistemică, cele mai grave situații fiind nerecunoașterea căsătoriei, imposibilitatea adopției și dificultatea în recunoașterea identității de gen fără intervenții medicale obligatorii. Prejudecățile persistente afectează inclusiv accesul la servicii de sănătate, unde educația și sensibilizarea personalului sunt insuficiente, dar poate să contribuie și la o nesiguranță pe piața muncii. În plus, lipsa campaniilor naționale pentru combaterea stigmatizării și vidul legislativ în ceea ce înseamnă protecția identității de gen în cazurile de crime de ură contribuie puternic la marginalizarea și vulnerabilitatea comunității. Persoanele cu impedimente fizice, cunoscute și ca dizabilități, întâmpină adesea dificultăți majore în accesarea serviciilor medicale, în participarea în societate și la angajare, în general din cauza stigmei, a infrastructurii inaccesibile și a lipsei personalului calificat pentru a gestiona nevoile lor specifice. În multe cazuri, accesul la tratamente adecvate este limitat, iar asistența psihologică și socială este insuficientă. Toate aceste limitări duc adeseori la o calitate scăzută a vieții pentru persoanele afectate și la excluziune.