Programul de guvernare Dacian Cioloș 2015-2016
Cuprinsul documentului
- PROGRAM DE GUVERNARE
- I. Viziune
- II. Priorități
- 1. Un Guvern deschis și transparent, în dialog cu instituțiile administrației publice centrale și locale, cu societatea civilă și cetățeni — Deschiderea sistemului decizional prin facilitarea participării cetățenilor la inițiativele legislative și la elaborarea politicilor publice
- 2. Afirmarea mai puternică a României ca actor strategic în plan regional, european și internațional, cu atenție specială acordată vecinătății, în deosebi celei estice și Balcanilor de Vest.
- 3. Susținerea fără rezerve a independenței justiției și continuarea luptei împotriva corupției
- 4. Organizarea de alegeri libere, în deplină transparență și legalitate, prin:
- 5. Îmbunătățirea eficienței administrației publice, în serviciul cetățeanului
- 6. Creșterea gradului de siguranță și protecție a cetățeanului
- 7. Finalizarea listelor de proiecte naționale de dezvoltare și investiții în scopul creării de locuri de muncă și a creșterii economice
- 8. Eliminarea blocajelor în implementarea programelor europene cu accent pe simplificare, creșterea gradului de absorbție și a calității proiectelor finanțate
- 9. Redefinirea rolului și statutului personalului medical în societate și reducerea migrației acestora în străinătate
- 10. Sporirea calității actului educațional prin crearea de competențe și abilități specifice economiei cunoașterii, a mobilității personalului didactic și de cercetare și a dezvoltării armonioase prin educație fizică și sport
- 11. Cercetare științifică, dezvoltare tehnologică, inovare și antreprenoriat, valorificarea talentului și expertizei românilor din țară și diaspora pentru competitivitate economică și bunăstarea cetățenilor
- 12. Promovarea unui nou concept de acces la finanțările culturale prin implementarea unor instrumente juridice, financiar- fiscale și economice simple și eficiente, pentru susținerea și stimularea creatorilor de artă și cultură
- III. Plan de măsuri
- 1. Întărirea democrației elective și a statului de drept care să creeze premisele resetării mediului politic din România. Lupta împotriva corupției
- 1.1. Statul de drept
- 1.2. Democrație și reprezentativitate
- 2. Stabilizarea mediului economic și creșterea gradului de încredere a agenților economici și a capitalului în perspectiva dezvoltării economiei. Evitarea derapajelor economice potențiale într-un an electoral
- 2.1. Stabilitate
- 2.2. Dezvoltare și investiții
- 2.3. Fiscalitate
- 3. Accelerarea proceselor de reformare a statului, creșterea performanței administrației publice. Administrație în slujba cetățenilor, standarde de calitate și standarde de cost în serviciile furnizate de stat cetățenilor. Cultivarea încrederii populației și mediului de afaceri în administrația publică
- 3.1. Administrație publică eficientă
- 3.2. Descentralizare — apropierea administrației de cetățean
- 3.3. Creșterea siguranței cetățeanului
- 3.4. Simplificare
- 4. Educație și sănătate
- 4.1. Educație
- 4.2. Sănătate
- 5. Agricultură și pescuit
- 6. Energie
- 7. Transporturi și infrastructură
- 8. Dezvoltare socială, cultură, minorități, mediu, tineret și sport
- 8.1. Dezvoltare socială
- 8.2. Cultură
- 8.3. Culte și minorități
- 8.4. Tineret și sport
- 8.5. Mediu
- 9. Statul și siguranța națională
- 10. Externe și afaceri europene
- 11. Fonduri europene
- 12. Românii de pretutindeni
- 13. IT
PROGRAM DE GUVERNARE
I. Viziune
Societatea românească a fost martora unei tragedii fără precedent în istoria ei recentă. Mai mult de 50 de vieți au fost pierdute ca urmare a unor carențe de integritate în modul în care administrația din România își servește cetățenii. Această realitate tragică a creat un orizont de așteptare la nivelul societății care a mers dincolo de cauzele ei imediate și care nu poate fi ignorat. Totodată, a dat un mandat moral partidelor politice alese în mod democratic în Parlamentul României de a conferi încredere unei formule de guvernare în afara practicii politice consacrate. Programul acestui Guvern trebuie să răspundă acestor realități și să găsească soluții care să aibă efect atât în perioada limitată a mandatului primit, dar să și pună bazele unor dezvoltări de structură în viitor. Acest Guvern nu poate și nu își va asuma să se angajeze pe toate fronturile de reformă în societatea românească. Dar ceea ce își asumă acest Guvern e un set de măsuri concrete, limitate ca număr, dar cu impact și relevanță sistemică, pentru care intenționează să dea seama la final de mandat față de forțele politice și față de societate. În primul rând, acest Guvern va asigura organizarea alegerilor programate în cursul anului 2016. Societatea românească în întregul ei așteaptă un ciclu electoral diferit de cele trecute. La nivel politic, e necesar un răgaz în care partidele politice să își definească programele și echipele cu care vor participa în cursa electorală. Cetățenii la rândul lor trebuie să își sporească interesul și implicarea în viața socială a comunităților din care fac parte, astfel încât să poată participa activ și cât mai bine și independent informați în procesul electoral. Sarcina acestui Guvern va fi de a crea cadrul necesar, neutru din punct de vedere politic, în care aceste pregătiri structurale să aibă loc. În același timp, acest Guvern va crea cadrul organizatoric adecvat pentru desfășurarea proceselor electorale în condiții optime, pentru toți românii, indiferent unde se află ei. Totodată, acest Guvern va căuta să creeze mecanisme optime de informare a mediului politic în legătură cu măsurile executive sau legislative pe care le va adopta. Aceeași logică va fi aplicată și față de toți partenerii sociali, față de care acest Guvern va manifesta transparență și deschidere, prin stabilirea unor sisteme novatoare de consultare și schimburi de idei. Nu în ultimul rând, Guvernul va testa și aplica noi metode de lucru în ceea ce privește funcționarea internă a aparatului central (Guvern și ministere), în încercarea de a lăsa la finalul mandatului o serie de soluții alternative viabile pentru buna funcționare a administrației. În ceea ce privește politicile și domeniile economice prioritare, obiectivul major al acestui Guvern este acela de consolidare a parametrilor macroeconomici, a perspectivelor de dezvoltare durabilă a țării. În acest sens, Guvernul se va concentra pe identificarea și eliminarea vulnerabilităților în absorbția fondurilor europene. Guvernul va angaja contacte imediate cu toate serviciile Comisiei Europene responsabile de gestionarea diverselor instrumente financiare și va identifica soluții rapide de implementare și eliminare a blocajelor. Investițiile în infrastructură vor fi tratate cu prioritate, văzute fiind ca elementul esențial în deblocarea potențialului de atractivitate investițională a României; stadiul proiectelor