Programe de guvernare

Document original

Programul de guvernare propus de Dacian Cioloș în octombrie 2021

Cuprinsul documentului
  1. UN GUVERN AL RESPONSABILITĂȚII NAȚIONALE
  2. I. Criza sanitară - măsuri urgente pentru gestionarea pandemiei.
  3. Măsuri pe termen scurt
  4. Măsuri pe termen mediu și lung
  5. Plan de măsuri, printre care:
  6. II. Criza prețurilor la energie: USR propune 4 măsuri urgente pentru reechilibrarea prețurilor la energie.
  7. Ne aflăm într-un context al creșterii prețurilor la energie și gaze naturale, care afectează
  8. FINANȚE
  9. ECONOMIE
  10. AGRICULTURĂ
  11. MEDIU
  12. ENERGIE
  13. Scurtă descriere a măsurii:
  14. APĂRARE NAȚIONALĂ
  15. AFACERI EUROPENE, POLITICĂ EXTERNĂ, DIASPORA
  16. SĂNĂTATE
  17. Dreptul de a alege în Sănătate
  18. DEZVOLTARE ȘI ADMINISTRAȚIE
  19. MUNCĂ
  20. PENSII
  21. SOCIAL
  22. FONDURI EUROPENE
  23. JUSTIŢIE
  24. INFRASTRUCTURA DE TRANSPORT
  25. Educație
  26. TINERET ȘI SPORT
  27. Sport
  28. Tineret
  29. AFACERI INTERNE
  30. TRANSFORMARE DIGITALĂ ȘI CERCETARE-DEZVOLTARE-INOVARE
  31. Digital
  32. Cercetare-Dezvoltare-Inovare
  33. CULTURĂ

PENSII

8. Desființarea Pensiilor Speciale

Vom revizui pensiile speciale pentru a le alinia la principiul contributivității, fără să existe categorii profesionale exceptate de la acest principiu. Măsuri de reducere a decalajului dintre vârsta medie efectivă de pensionare și vârsta nominală de pensionare pentru a încuraja vechimea în muncă. Oprirea fenomenului pensiilor mai mari decât salariile aceleiași persoane. Eliminarea indemnizațiilor pentru limită de vârstă din Codul Administrativ (”pensiile speciale ale primarilor/CJ/vice”)

9. Recalcularea pensiilor pentru eliminarea inechităților și sustenabilitatea fondului de pensii

○ Urgentarea procesului de recalculare a pensiilor pentru eliminarea inechităților, reducerea decalajului dintre vârsta medie efectivă de pensionare și vârsta nominală de pensionare.

○ Creșterea plafonului deductibil de contribuții opționale la Pilonul III prin raportarea la salariul mediu brut garantat în plată.

○ Creșterea anuală a contribuției la Pilonul II și legislație pentru distribuirea fondurilor către beneficiari.

○ Mărirea perioadei în care compensarea prin plata voluntară să fie posibilă („cumpărarea anilor de vechime în muncă”).

○ O creștere mai accelerată a pensiilor mici prin introducerea unor metode alternative la creșterea punctului de pensie (ex: a 13-a pensie, plafonată la valoarea pensiei medii) proporțional cu perioada de contribuție.

○ Vouchere pentru medicamente și hrană pentru beneficiarii de pensie minimă, până la momentul în care colectarea contribuțiilor la fondul de pensii permite creșterea pensiilor la nivelul acopeririii coșului de consum și al costului lunar al medicamentelor.

○ Redevențele din exploatarea gazelor din Marea Neagră vor fi folosite pentru echilibrarea pensiilor românilor prin crearea Pilonului Offshore pentru toți angajații. Fondurile de Pilon Offshore vor investi acești bani pe modelul Pilonului 2.

SOCIAL

10. Garanția pentru un viitor mai bun al copiilor

Asigurarea accesului la educație, sănătate, siguranță, nutriție corespunzătoare și locuire decentă pentru copii, în special pentru cei din categoriile vulnerabile pentru scoaterea din risc de sărăcie / excluziune socială a minimum 700.000 de copii (cca. 50% dintre 1,38 milioane estimați în România în 2020) la orizontul anului 2030. Elaborarea și adoptarea Planului de acțiuni până în martie 2022. Stabilirea unui parteneriat larg între Guvern, autorități locale, societatea civilă și sectorul privat și a unui cadru de monitorizare, alocarea a minimum 5% din cadrul ESF+ 2021-2027.

11. Infrastructură socială pentru familii.

Asigurarea unui nivel decent de locuire prin revizuirea legii locurii sociale și transparentizarea alocării lor și construirea a 4.418 locuințe pentru tineri din comunități și