Contribuții substanțiale la organizațiile multilaterale
Documentul original
Pagina 250-252 ↗7. Contribuții substanțiale la organizațiile multilaterale Vom construi și consolida un profil al României ca partener de încredere, cu potențial de negociere, mediere și facilitare în forurile multilaterale. Prioritățile politice vor fi permanent intersectate cu situațiile reale de criză. În prezent, sistemul multilateral este erodat în mod activ: OMC, WHO, OMS și alte organizații. Statele lumii profită de noua incertitudine pentru a-și promova interese pragmatice. România trebuie să lupte pentru reclădirea sistemului multilateral, fiind atentă la noile realități efective din teren. • În cadrul Națiunilor Unite, susținem multilateralismul renovat, adică reformat și eficace. Ne vom implica în soluționarea unor dosare sensibile și vom spori participarea românească la misiunile ONU de stabilizare și de menținere a păcii. Pentru aceasta, vom selecționa experți civili și militari români, în primul rând pentru domeniile în care România poate avea un avantaj comparativ, precum reforma din justiție, asistența electorală sau demilitarizarea. • Vom pregăti o nouă candidatură la un loc nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU și vom regândi contribuția românească în formatele ONU. • Promovarea experților români în formate ONU și încurajarea cooperării pentru dezvoltare cu statele mici, precum și acordarea de burse pentru formarea de specialiști din aceste state în România este una dintre modalitățile prin care prestigiul României va fi reconstituit în zone în care prezența țării noastre a avut de suferit în ultimii 30 de ani. • Susținem reformarea Organizației Internaționale a Comerțului (OMC), a instituțiilor financiare internaționale și a Consiliului Europei. Contribuția noastră la misiunile OSCE trebuie sporită, precum și finalizarea procesul de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). • Vom promova lupta anti-corupție din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei • În acțiunea privind schimbările climatice, susținem implementarea Acordului de la Paris, pregătirea tranziției economice către economia verde și acțiunea internațională pentru sporirea rezilienței în raport cu schimbările climatice. • Atât la nivel european, cât și la nivel internațional, România va acționa pentru întărirea principiilor, regulilor și proceselor decizionale ce vor permite o mai bună cooperare pentru a gestiona problemele migrației – una dintre cele mai importante provocări actuale. Vom promova în politica externă o abordare comprehensivă a fenomenului migrației, asumând în mod coerent legătura dintre dezvoltare, securitate și migrație. Acțiunea noastră va fi bazată pe dialog cu partenerii din țările în dezvoltare și pe respectarea drepturilor omului. România suferă o depopulare accentuată, prin plecarea a milioane de români în afara țării. Ambasadele și consulatele României vor promova oportunitățile de lucru și rezidență în țara noastră, în țări cu profil cultural similar sau cu capital socioprofesional ridicat. Vom încuraja inserția de muncitori extra-comunitari pe piața românească în regiunile cu deficit de forță de muncă, pe baza salariului mediu pe economie, pentru a descuraja o concurență neloială cu forța de muncă autohtonă, care ar putea împinge alți români să plece din țară. • Combaterea dezinformării este deopotrivă un obiectiv de politică internă și de politică externă. Actori externi ostili, cu precădere Rusia și China, încearcă să submineze încrederea în UE și NATO, propagând știri false (fake news), iar efectul e adâncirea unor falii în societate. În plan extern, România va lupta împotriva știrilor false atât la sursă (ca răspuns la acțiunile respectivilor actori în spațiul public românesc), cât și în alte zone (Vecinătatea estică, Balcani, Nordul Africii). Vom spori contribuția României la mecanismele europene de combatere a dezinformării, precum EU StratCom. Vom coopera în acest sens cu societatea civilă, asociații profesioniste de media, universitari și magistrați. Vom stimula educația utilizatorilor de știri din țară, dar vom promova și metode rapide de producere și distribuție a dezmințirilor. • Aprofundarea participării României la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF) este nu doar o cerință, dar și o alegere strategică pentru a facilita dialogul cu alte structuri, de pildă cu Organizația Cooperării Islamice. „Stat – far al Francofoniei”, cu o contribuție majoră la bugetul OIF, România va coopera cu Franța și Belgia pentru sporirea rolului limbii franceze în UE. Revitalizarea filierelor preuniversitare și universitare francofone, create în anii 1990, precum și întărirea palierului economic al poziționării românești în cadrul francofoniei, sunt acțiuni care se impun. Formarea de elite de pe continentul african, din lumea arabă, din Asia de Sud-Est și din Caraibe la universitățile românești cu programe în limba franceză va fi ridicată la rang de prioritate. • Vom dezvolta programul de burse Eugen Ionescu, pentru a facilita accesul studenți- lor și cercetătorilor străini în centrele francofone din Universitățile românești.