România—actor al politicii de ajutor pentru dezvoltare și reacții la crize umanitare
Documentul original
Pagina 252 ↗8. România—actor al politicii de ajutor pentru dezvoltare și reacții la crize umanitare Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, țara noastră a devenit stat donator de ajutor umanitar. Trebuie prin urmare să contribuim la efortul colectiv de realizare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. Politica de cooperare pentru dezvoltare nu este o simplă extensie a politicii externe, iar ajutorul pentru dezvoltare trebuie să răspundă obligației asumate de membrii UE prin tratate de a contribui la reducerea sărăciei, iar aceasta nu numai în țările de interes prioritar pentru România. • Este necesară crearea unui sistem integrat de reacții la crize umanitare, capabil de intervenție în orice moment, care ia în considerare și dimensiunile prevenirii crizelor umanitare și pregătirea răspunsurilor la crize. România trebuie să își sporească participarea la mecanismul de protecție civilă al Uniunii europene, ca și cooperarea cu agențiile specializate ale Națiunilor Unite. • Crearea agenției de cooperare internaționale pentru dezvoltare RoAid în 2017 a reprezentat un prim pas spre profesionalizarea acestui sector. El trebuie continuat printr-un management orientat în mai măsură spre nevoile beneficiarilor din spații cât mai diverse (Africa, America Latină și Caraibe), în conlucrare cu societatea civilă din România, pentru că orice contribuție la dezvoltarea altor societăți este și o investiție de soft power pentru România. Formatul va fi diferit în funcție de împrejurări. În Nordul Africii, în Maghreb, de pildă, ar putea fi construite proiecte de lungă durată în educație, atât în versiuni francofone, cât și arabofone. În America Latină, pot fi țintite câteva țări, cu proiecte de dezvoltare a organizațiilor civice. Formarea de specialiști străini în România va constitui un obiectiv prioritar. Accentul va cădea pe microproiecte și pe evaluarea impactului, iar cooperarea cu societatea civilă și cu partenerii internaționali de dezvoltare va fi sistematizată.