Obiective specifice.
Documentul original
Pagina 23-25 ↗Obiective specifice. În etapa actuală, principalul efort va fi făcut pentru îmbunătățirea colectării veniturilor, prin: • Simplificarea regulilor și debirocratizare, pentru a facilita conformarea voluntară și administrarea fiscală. • Implementarea unui sistem fiscal mai corect, mai eficient, mai simplu și mai transparent, ce va sprijini activitățile economice. Se vor avea în vedere: • Adoptarea propunerii legislative privind capitalizarea societăților comerciale. • Implementarea regimului de emitere și circulație a facturilor, utilizarea caselor de marcat și racordarea acestora la sistemul central informatic al ANAF. • Transpunerea prevederilor Inițiativei la nivel global privind evitarea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor, ceea ce va reduce substanțial evaziunea fiscală. • Dezvoltarea și consolidarea compartimentului din cadrul ANAF care verifică prețurile de transfer în scopul reducerii substanțiale a acestei practici de evaziune fiscală. • Orientarea verificărilor, în mod prioritar, către firmele cu cel mai ridicat risc fiscal (cele implicate în evitarea sau evaziunea în plata taxelor). • Creșterea colectării veniturilor din accize, TVA și taxe vamale prin monitorizarea importurilor mărfurilor cu risc fiscal ridicat și modernizarea punctelor de trecere a frontierei în scopul diminuării evaziunii cu mărfurile de contrabandă. Eficientizarea controlului antifraudă în domeniul comerțului electronic. • Implementarea accelerată a bugetării pe programe pe bază de indicatori de rezultat la toate nivelurile administrației publice centrale și locale care să permită transparența deplină a cheltuielilor publice, îmbunătățirea clarității și coerenței procesului de bugetare, prioritizarea politicilor sectoriale și adecvarea resurselor mobilizate la nivelul calității serviciilor publice oferite, creșterea responsabilității și a eficienței utilizării fondurilor publice prin asigurarea unei competiții reale între proiectele propuse spre finanțare și susținerea performanței. • Revizuirea distorsiunilor și lacunelor din legislația fiscală, asigurându-se corectitudinea și echitatea în sistem pe principiul neutralității taxării. • Maximizarea randamentelor economice în companiile cu capital de stat prin asigurarea unui management profesionist independent de ministerele coordonatoare, separarea între funcțiile de reglementare și cele operaționale. Implementarea generalizată a contractelor de performanță în instituțiile publice și companiile de stat. • Consolidarea statutului de piață emergentă a Bursei de Valori București și dezvoltarea acesteia prin: sprijinirea activă a listării de noi companii, stimularea pieței obligațiunilor inclusiv prin facilități fiscale, pentru creșterea transparenței, accesului la finanțare și performanțelor guvernanței corporative, simultan cu deschiderea unor noi oportunități de investiții și economisire pentru populație. • Menținerea capitalizării adecvate a băncilor de stat pentru îmbunătățirea transparenței și guvernanței corporative a băncilor de stat. • Revizuirea/clarificarea rolurilor fondurilor de garantare și contragarantare cu capital de stat, urmărind maximizarea eficienței și eficacității utilizării fondurilor publice, în paralel cu injectarea de capital în economie, îndeosebi a IMM-urilor. • Susținerea revenirii creditării, în special către sectorul companiilor nefinanciare, prin continuarea programelor de garanții guvernamentale în sectoarele economice prioritare. • Identificarea surselor și a mecanismelor de finanțare a unor noi măsuri de politici sociale (stoparea declinului demografic, sprijinirea familiilor, stimularea natalității etc.).