Programe de guvernare
E3.6

Obiective generale.

Documentul original

Pagina 22-23 ↗

Obiective generale. Este necesară o evaluare a regimului fiscal existent prin raportare la realitatea socioeconomică care nu a permis dezvoltarea unei clase de mijloc consolidate, dar și o economie vulnerabilă la șocuri, indiferent de natura acestora. O analiză asupra modului de impozitare a capitalului versus impozitarea muncii este necesară și ar trebui realizată în parteneriat cu mediul socioeconomic. Reducerea economiei informale, combaterea evaziunii fiscale, reintroducerea stopajului la sursă, abordarea reducerii fiscalității pe muncă, mai ales în zona veniturilor mici, trebuie să facă obiectul unei analize în primul an de guvernare. Măsurile stabilite în baza analizei se vor aplica predictibil cu un calendar care să nu producă efecte negative asupra mediului antreprenorial. Este necesară o evaluare a regimului fiscal existent prin raportare la realitatea socioeconomică, ce nu a permis dezvoltarea și consolidarea unei clase de mijloc stabile, și dus la existența unei economii vulnerabile la șocuri, indiferent de natura acestora. O analiză asupra modului de impozitare a capitalului versus impozitarea muncii este necesară și ar trebui realizată în parteneriat cu mediul socioeconomic. Reducerea economiei informale, combaterea evaziunii fiscale, reintroducerea stopajului la sursă, abordarea reducerii fiscalității pe muncă, mai ales în zona veniturilor mici, trebuie să facă obiectul unei analize în primul an de guvernare. Măsurile stabilite în baza analizei se vor aplica predictibil cu un calendar care să nu producă efecte negative asupra mediului antreprenorial. Evaluarea atentă, în perioada imediat următoare, a riscurilor ce pot afecta prognoza indicatorilor macroeconomici şi bugetari, precum şi a eventualelor măsuri avute în vedere în ipoteza în care aceste riscuri se materializează, mai ales luând în considerare evoluţiile de pe pieţele financiare internaționale și posibilele implicații asupra rating-ului suveran al României. De asemenea, într- o perioadă de profundă instabilitate: • Nu sunt recomandabile eventuale măsuri de relaxare fiscală. • Este necesară cuantificarea explicită a impactului măsurilor fiscale. • Se impune prezentarea transparentă a ipotezelor pe care se fundamentează proiecția fiscal- bugetară, pentru a putea fi analizate împreună cu instituțiile de specialitate și mediul economic. • Este necesară creșterea veniturilor fiscale, prin intermediul unei politici fiscale adecvate, ceea ce va reprezenta un factor important în contextul respectării angajamentelor asumate în calendarul consolidării bugetare și al revenirii deficitului bugetar sub pragul de 3% în anul 2024. Importanța creșterii veniturilor fiscale este pusă în evidență și de recomandările FMI în urma consultării cu autoritățile române, incluse în raportul publicat în septembrie 2022. Astfel, având în vedere flexibilitatea limitată de acțiune în privința cheltuielilor, pentru refacerea spațiului fiscal, se recomandă reașezarea stimulentelor fiscale, lărgirea bazei de impozitare, întărirea administrației fiscale astfel încât sistemul fiscal să devină mai eficient și mai just. Se impune un mix echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung, acestea fiind esenţiale pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor evoluţii adverse. Pentru o viziune unitară la nivel național, pe lângă asumarea prin Programul de Guvernare poate fi utilă realizarea unei strategii guvernamentale pe termen lung, care să asigure corelarea tuturor acțiunilor din domeniile vizate și convergența acestora către scopul final propus, dincolo de posibilele evoluții în plan politic.

  1. Original