17. 16. MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) reprezintă componenta Guvernului ale cărei funcții principale constă în asigurarea securității individului, comunității și societății în general, respectiv în furnizarea unor servicii publice de calitate și în acord cu nevoile exprimate de către aceștia. Ministerul Afacerilor Internelor va deveni unul dintre vectorii principali ai consolidării încrederii în statul român, în deciziile pe care reprezentanții acestuia le iau sau le implementează pentru siguranța și protecția cetățeanului și a comunității, pentru asigurarea calității servicii publice furnizate. MAI contribuie esențial la buna funcționare a statului român și, în acest sens, prin instituțiile abilitate aflate în subordinea sa, îndeplinește atribuții specifice, pe baza politicilor, strategiilor și responsabilităților care privesc domeniile sale de competență. Pe lângă cele două domenii- cheie, mai vizibile în activitățile cotidiene - situațiile de urgență și ordinea publică, funcțiile principale ale MAI se reflectă și în alte domenii, la fel de importante pentru stabilitatea și bunul mers al societății, precum: controlul la frontiere și al migrației, paza și protecția instituțională, lupta anticorupție, antidrog sau împotriva traficului de persoane, protecția arhivelor naționale, asigurarea serviciilor publice esențiale în legătură cu dreptul la identitate, călătorie etc. Contextul intern recent este puternic influențat de conflictul militar existent în proximitatea granițelor României, astfel că și instituțiile MAI sunt angrenate zilnic în activități specifice care reclamă un nivel sporit de adaptare și reacții eficiente pentru a face față noilor provocări. MAI a acționat în mod coordonat pentru reducerea impactului riscurilor și amenințărilor la adresa siguranței cetățenilor, prin perfecționarea și adaptarea continuă a mecanismelor instituționale de prevenție și răspuns, ceea ce a permis identificarea, cunoașterea, analiza și contracararea acestora, precum și prin realizarea unui management eficient al crizelor. Obiective specifice.