VIII. Transformarea digitală a unor servicii publice și a activității structurilor MAI.
Documentul original
Pagina 128-129 ↗VIII. Transformarea digitală a unor servicii publice și a activității structurilor MAI. MAI se află în plin proces de transformare digitală a activității proprii, având drept obiectiv creșterea accesibilității și calității serviciilor publice oferite cetățenilor. Unele dintre aceste servicii, precum eliberarea certificatului de cazier judiciar, programarea în vederea obținerii unui pașaport, obținerea avizului MAI (pentru documentații de urbanism, amenajarea teritoriului și autorizarea construcțiilor), sunt deja realizate și pot fi consumate online, prin HUB-ul de servicii la nivelul MAI; altele, precum obținerea istoricului sancțiunilor rutiere, răspuns la scrisoarea de informare RO-CBE, recrutarea în vederea ocupării unor funcții vacante, înscrierea la instituțiile de învățământ ale MAI, eliberarea și verificarea apostilei pentru actele oficiale administrative, ș.a.m.d., urmează ca până la finele anului curent (2023) să completeze gama de servicii electronice oferite prin HUB. Totodată, MAI va aduce o contribuție esențială la transformarea modului în care va funcționa administrația publică din România, prin definitivarea implementării și operaționalizarea unor proiecte de interes deosebit, cu un factor de multiplicare uriaș, precum emiterea actelor de stare civilă și a cărții electronice de identitate, digitalizarea înmatriculării vehiculelor și emiterii permiselor de conducere. În perioada imediat următoare, va fi generalizată emiterea cărții electronice de identitate (CEI) la nivel național, pe baza informațiilor colectate în cadrul Proiectului-pilot demarat în anul 2021, și va fi retehnologizată infrastructura IT aferentă, administrată la nivelul MAI. Independent de implementarea Cărții electronice de identitate, MAI va crea premisele necesare pentru utilizarea identităților electronice ca mijloace prin care cetățenii pot consuma diferite servicii electronice. MAI își va consolida capacitatea de monitorizare și anticipare a riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților care pot conduce la tulburarea gravă a ordinii publice, respectiv de contracarare a formelor grave de criminalitate, prin dezvoltarea resurselor umane specializate în activitatea de informații și achiziția de instrumente tehnice avansate de culegere și procesare a informațiilor. MAI își va întări capabilitățile de securitate cibernetică, prin creșterea rezilienței sistemelor informatice și de comunicații proprii și eficientizarea capacității de detecție și investigare rapidă a atacurilor cibernetice. Pe același palier, MAI își va perfecționa măsurile de protecție a informațiilor clasificate gestionate, inclusiv prin creșterea culturii de securitate a personalului.