Obiective generale.
Documentul original
Pagina 123 ↗Obiective generale. Pornind de la problemele enunțate, în perioada 2023-2024 ne propunem atingerea următoarelor obiective generale: • Optimizarea răspunsului instituțional al MAI în cadrul unui sistem coerent și eficient de servicii publice, prin eficientizarea structural-funcțională a componentelor sale organizatorice, în acord cu nevoile cetățenilor și societății. • Creșterea gradului de protecție și de siguranță a cetățeanului și a comunităților, având la bază dezvoltarea componentei de cunoaștere concretizată printr-o prezență activă pe teren, precum și prin menținerea și îmbunătățirea unor legături și interacțiuni solide și permanente cu membrii comunităților respective. • Dezvoltarea capacității de prevenire, anticipare și reacție a MAI, pentru descurajarea și combaterea faptelor infracționale și gestionarea situațiilor speciale și de criză. • Continuarea implementării concepției privind recrutarea, formarea și evoluția profesională a personalului MAI. • Accelerarea proceselor de simplificare administrativă și transformarea digitală a serviciilor publice și a procedurilor interne de lucru.