Programe de guvernare

15. Capitolul POLITICI PENTRU INFRASTRUCTURA DE TRANSPORT

Una dintre problemele majore ale României, cu impact negativ semnificativ asupra stării economice şi sociale a ţării, este absenţa unei reţele satisfăcătoare de transport rutier rapid (autostrăzi şi drumuri expres). România are în acest moment puţin peste 500 de kilometri de autostradă în operare şi aproximativ 250 de kilometri de autostradă în construcţie. În ceea ce priveşte transportul pe calea ferată, sistemul feroviar din România a cunoscut în ultimele decenii o degradare accentuată cu implicaţii periculoase în siguranţa şi securitatea traficului, susţinută de subfinanţare, ceea ce a condus la efecte nocive şi greu de înlăturat. La ora actuală, România se clasează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la viteza de deplasare a trenurilor. O serie de factori care contribuie la aceste viteze reduse de călătorie sunt timpii mari de staţionare, incluzând schimbul de locomotive electrice cu cele diesel, necesitatea efectuării manevrelor de întoarcere a locomotivelor dintr-o parte în cealaltă a trenului, întârzieri cauzate de aşteptarea altor trenuri pe acele sectoare cu linie ferată simplă, obligaţia de efectuare foarte des a inspecţiilor periodice, a materialului rulant vechi. Legislaţia naţională referitoare la serviciile publice de transport feroviar ar trebui regândită cu scopul creşterii concurenţei pe piaţa internă. Un astfel de lucru permite utilizarea mult mai eficientă a fondurilor publice destinate compensării obligaţiilor de serviciu public. La ora actuală sunt reglementări pe piaţa transportului feroviar, care limitează competivitatea deoarece nu permit operarea trenurilor de pasageri cu preţuri comparabile cu cele oferite de transportatorii rutieri. În ceea ce privește transportul aerian din România, deşi numărul de aterizări şi decolări este ridicat, infrastructura aeroportuara se confrunta cu probleme, iar Compania Naţională TAROM se află într-o situație dificilă. Transportul maritim pe scurtă distanţă şi transportul fluvial pot contribui la decongestionarea unor infrastructuri rutiere sau feroviare. Aceste două moduri de transport au rămas încă exploatate sub posibilităţi, atât din cauze transfrontaliere, cât şi din cauza stării infrastructurii portuare. Modernizarea şi dezvoltarea transportului trebuie abordate plecând de la principiul asigurării siguranţei şi securităţii. România trebuie să se alăture în acest domeniu infrastructurii europene şi mondiale ţinând cont de nevoile specifice românilor. Ne dorim ca în viitor, prin infrastructura dezvoltată, să ajutăm economia, turismul, sportul prin competiţiile în care România este angrenată (Campionatul European de Fotbal), de a avea o legătură rapidă între oraşele României cu Europa şi întreaga lume. Dezvoltarea economică a României poate fi sustenabilă prin dezvoltarea infrastructurii de transport. România trebuie să valorifice proiectele de infrastructură actuale sau aflate în derulare şi să găsească soluţii de transport noi, performante. Principiile unui transport puternic, european, trebuie să respecte: • Asigurarea siguranţei şi securităţii pentru călători şi pentru marfă, printr-un management de calitate şi prin proceduri clare şi operaţionale. • Creşterea beneficiilor pentru utilizatori, prin satisfacerea nevoilor de mobilitate şi transport, creşterea confortului, asigurarea serviciilor de urgenţă şi salvare în cazul catastrofelor naturale, accesibilitatea pentru persoanele vârstnice sau cu mobilitate redusă. • Coeziunea şi conectivitatea regională, prin reducerea decalajelor dintre regiuni. • Eficienţa, prin eliminarea blocajelor, interconectarea tuturor modurilor de transport, promovarea unui transport de bună calitate, aplicarea tehnologiilor inovatoare. • Durabilitatea, prin promovarea transporturilor nepoluante, cu emisii reduse de gaze cu efect de seră şi gaze reduse de dioxid de carbon. Obiectivul principal al Strategiei Guvernului în domeniul transporturilor îl reprezintă asigurarea infrastructurii şi serviciilor, ca suport al activităţii economice şi sociale pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii. Pentru atingerea acestui obiectiv general şi a obiectivelor specifice din toate domeniile de transport, vor fi susţinute măsuri generale şi acţiuni obligatorii precum: • Creşterea competivităţii între modurile de transport. • Îmbunătăţirea serviciilor de transport prin investiţii în materiale rulante. • Modernizarea staţiilor de cale ferată. • Modernizarea porturilor şi aeroporturilor. • Infrastructură rutieră de înaltă calitate. • Extinderea transportului multimodal.