Programe de guvernare

17. Capitolul POLITICA DE APĂRARE ŞI SECURITATE NAȚIONALĂ

În ultimii ani, domeniile securității și apărării au suferit mutaţii semnificative, atât din perspectiva modului de desfăşurare a conflictelor convenţionale şi a utilizării instrumentelor militare, cât şi a multiplicării şi diversificării abordărilor neconvenţionale şi asimetrice. Războiul hibrid, ca instrument de proiecţie a intereselor geopolitice şi ca mecanism de subminare a suveranităţii unui stat naţional, exercitat în proximitatea României, reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru perioada următoare. Dinamica evenimentelor politico-militare din Ucraina, modificarea frontierelor de stat prin anexarea Crimeei de către Rusia, manifestările specifice războiului hibrid din acest spaţiu, existenţa conflictelor îngheţate în zona extinsă a Mării Negre, precum şi instabilitatea generată de ISIL/Daesh în statele MENA, cu efecte majore asupra fenomenului terorist sau a celui migraţionist, au condus la crearea unui arc de instabilitate pe flancurile est şi sud ale NATO şi UE, iar poziţia geografică a ţării noastre este de natură să potenţeze aceste ameninţări la adresa securităţii României. Deşi riscul unei agresiuni militare convenţionale asupra României are o probabilitate redusă, consolidarea capacităţii naţionale de apărare este o necesitate stringentă, atât în vederea asigurării unui potenţial operativ şi de descurajare credibil, cât şi pentru gestionarea diferitelor tipuri de crize, în cooperare cu celelalte instituţii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul securităţii naţionale. În scopul realizării graduale a capabilităţilor asumate, politica de apărare trebuie să conducă la asigurarea condiţiilor pentru implementarea Programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026. Din perspectiva resurselor financiare alocate apărării, vom continua susţinerea asigurării nivelului de 2% din PIB. De asemenea, se va avea in vedere ca cel puţin 75% din cheltuielile generate de acest tip de investiţii sa se regăsească, prin contractele de off-set, în investiţii sau alte surse de venituri pe teritoriul României. Din perspectiva cooperării internaţionale, consolidarea parteneriatelor strategice, în special cu SUA, reprezintă un obiectiv fundamental pentru perioada 2018 - 2020. Pe termen scurt, Armata României trebuie să devină capabilă să menţină un nivel ridicat de reacţie pentru apărarea naţională, reacţie adaptată provocărilor de tip clasic, hibrid sau asimetric. Totodată este necesar ca armata să dezvolte capabilităţile necesare participării la apărarea colectivă a aliaţilor în cadrul NATO şi UE, să contribuie la misiuni şi operaţii sub egida organizaţiilor internaţionale, să poată coopera eficient cu celelalte instituţii din sfera securităţii naţionale pentru gestionarea oricărui tip de criză de ordin securitar, precum şi să dezvolte şi să perfecţioneze dimensiunea de sprijinire a autorităţilor publice în situaţii de urgenţă, pentru acordarea de asistenţă populaţiei României în caz de dezastre. Pe termen mediu, Armata României trebuie să devină o structură de forţe modernă, capabilă să facă faţă ameninţărilor, inclusiv celor impredictibile astăzi, pentru a respinge orice tip de agresiune la adresa României şi să constituie garantul suveranităţii şi independenţei naţionale. Armata României va contribui la menţinerea credibilităţii Alianţei, ca parte a sistemului de apărare colectivă a NATO, precum şi la securitatea regională şi internaţională. Politica de Apărare Politica de apărare pe care Guvernul o propune în perioada 2018 – 2020 va genera atât condiţiile pentru modernizarea şi adaptarea Armatei României la riscurile şi provocările specifice actualului context geopolitic, cât şi consolidarea profilului de partener strategic relevant al României la nivelul NATO, al UE. În acelaşi timp, se va urmări dezvoltarea şi potenţarea Parteneriatului strategic cu SUA, inclusiv din perspectiva sprijinului pe palierul implementării obiectivelor naţionale în contextul procesului de adaptare a posturii NATO de descurajare şi apărare.