Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte ale Consiliului Fiscal

Raportul anual al Consiliului Fiscal

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte ale Consiliului Fiscal
Data preluării
26.09.2026 17:53
Dimensiunea materialului
3.160,4 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

acordate societăților nefinanciare și instituțiilor financiare nemonetare s-au contractat, în termeni reali, cu 14,6% (-6,4% în termeni nominali). În schimb, creditele în valută acordate companiilor, echivalent în lei, au crescut, în termeni reali, cu 6,5% (+16,8% în termeni nominali), indicând o preferință pentru finanțarea în euro.

În 2025, rata creditelor neperformante a continuat traiectoria ascendentă inițiată în 2024, ajungând la 3,1% în decembrie 2025, față de 2,9% în decembrie 2024 (nivelul mediu în UE a fost de 1,8% în 2025) 9. Gradul de acoperire cu provizioane a ajuns la 62,3% la finalul anului 2025, în scădere de la 64,5% în 2024 – menținându-se cu mult peste nivelul mediu european de 41,4%. Din punct de vedere macroprudențial, se poate constata o lichiditate adecvată la nivelul sistemului bancar, indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate fiind de 257% în 202510, comparativ cu media UE de 163%. Totodată, în 2025, raportul credite pe depozite pentru populație și societăți nefinanciare s-a menținut la un nivel subunitar (62,3%), reliefând provocări structurale în absorbția creditului atât la nivelul firmelor, cât și la nivelul gospodăriilor (în comparație, media acestui indicator în UE a fost de 104,8%). Pentru companii, factorul generator sunt problemele de decapitalizare ale sectorului real, ceea ce duce la un număr redus de agenți economici bancabili. La nivelul gospodăriilor, raportul puternic subunitar între credite și depozite este determinat și de riscul ridicat de sărăcie, România continuând să înregistreze unul dintre cele mai

ridicate procente ale populației expuse riscului de sărăcie dintre statele UE11. Aceste caracteristici reduc apetența pentru credite bancare, precum și bonitatea potențialilor debitori.

În anul 2025, datele privind piața muncii au evidențiat un număr mediu de salariați de circa 5.46812 mii persoane (+0,3% față de anul anterior), ritm de creștere semnificativ mai lent față de anii precedenți, pe fondul înghețării posturilor în sectorul public și al dinamicii modeste a economiei. Rata șomajului BIM s- a majorat la 6,1%, față de 5,4% în 2024, reflectând deteriorarea condițiilor de pe piața muncii. Câștigul salarial mediu net13 a crescut cu 6,1% în termeni nominali față de 2024, la aproximativ 5.264 lei, însă câștigul salarial real a scăzut cu 1,1%, în condițiile în care inflația medie anuală a accelerat la 7,3%, față de 5,6% în 2024, pe fondul majorării TVA, accizelor și al eliminării plafonării prețurilor la energie.

Având în vedere obligația CF de a include în raportul său anual o evaluare ex post a prognozelor macroeconomice și bugetare, cuprinse în strategia fiscal-bugetară care face obiectul raportului (conform art. 61 al LRFB), Tabelul 1 prezintă principalele prognoze macroeconomice din SFB 2025-2027, în comparație cu valorile realizate efectiv la nivelul anului 2025, conform celor mai recente date disponibile.

În 2025, PIB nominal a fost cu 0,2% mai mare față de prognoza SFB 2025-2027 (1.916,4 mld. lei, față de 1.912,6 mld. lei prognozat), în condițiile unui deflator PIB care a depășit cu 2,4 pp estimările inițiale (8,2%, față de 5,8% prognozat). Creșterea economică reală a fost mai mică cu 1,8 pp față de prognoza din SFB 2025-2027 (0,7%, față de 2,5%), reflectând impactul comprimării cererii interne. În privința

9 Conform European Banking Authority Risk Dashboard, trimestrul 4 2025. 10 Conform Raportului asupra stabilității financiare al Băncii Naționale a României, iunie 2026. 11 Conform datelor Eurostat privind populația expusă riscului de sărăcie, accesate la 23 iulie 2026. 12 Conform prognozei de primăvară a CNSP din mai 2026. 13 Conform prognozei de primăvară a CNSP din mai 2026.

30

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

1ca177d9b94dafc3175a61e39ecb6452612a8316cf33a5ef48ab7633b87bafc4