Doctrina europeană a respectului reciproc și cooperării

soldat, toate, cu un eşec. Eşec uşor de demonstrat, fie şi dacă ne referim la Raportul ONU privind sărăcia, în care România se află pe ultimul loc, dintre ţările europene, privind bunăstarea. În acest context propunem, de fapt, o doctrină politică nouă, post modernă. În cadrul acestei doctrine ne delimităm ferm de naţionalismele antebelice care, toate, au sfârşit în zone cu mai mult sau mai puţin extremism.

DERRC vine tocmai în ideea prevenirii unor astfel de evenimente şi militează pentru restabilirea respectului faţă de toate naţiunile europene. Numai naţiunile puternice pot face şi pot menţine o Europă puternică. Şi orice tendinţă hegemonică din partea unor state va avea influenţă negativă asupra UE. Pentru că Tratatele au la bază principiul egalităţii în drepturi între statele naţionale care au aderat la UE şi, din păcate, se constată tendinţe tot mai accentuate de înlocuire a acestui principiu cu voinţa nedemocratică a unor state care se vor state fanion. Un exemplu edificator în acest sens l-au constituit poziţia şi deciziile cu privire la refugiaţi, poziţie adoptată nedemocratic, fără consultarea statelor şi, mai mult, poziţie care se încearcă a fi impusă cu forţa tuturor celorlalte state. Care nu au participat la stabilirea acestei poziţii. Şi din păcate, poziţia respectivă s-a dovedit a nu fi una corectă. Mai mult, aceasta constituie un adevărat pericol la adresa UE. În opinia noastră, ar trebui, de urgenţă, declanşată o dezbatere la nivelul tuturor statelor UE pentru a se găsi soluţii problemei refugiaţilor şi pentru a se discuta şi aproba o poziţie comună. Un

alt exemplu de lipsa respectului și a cooperării l-a constituit comportamentul unor state în cazul pandemiei recente, când în loc să sprijine Italia, un stat aflat în pericol, s-au manifestat tendințe, aproape separatiste și egoiste la modul exagerat. Bine că după o primă astfel de fază, țările și-au revenit. Mai mult, și-au prezentat și scuze.

Deşi sub denumirea de „stat” cu determinativul ”național” conceptul s-a consacrat, istoric vorbind, relativ târziu, conţinutul său are rădăcini adânci în spaţiul nostru geografic. Fie şi dacă amintim de organizările statale premergătoare cuceririi romane şi vom constata că unitatea triburilor dacice s-a realizat, cel puţin, pe anumite baze comune, în structuri statale sau state de sine stătătoare care presupuneau organizare, administrare, comunicare, conducere. Ele confereau membrilor săi conştiinţa de apartenenţă la o unitate administrativă, ofereau siguranţă şi necesitau apărare. Cucerirea romană nu a reuşit să distrugă conştiinţa acestei apartenenţe. Astfel, de-a lungul întregii perioade de cca.165 [8] de ani, trupele romane, din Dacia, s-au confruntat cu numeroase tulburări, revolte, răscoale. Atât din interior cât şi, mai ales, din afară, din partea dacilor liberi. Ca urmare a acestor presiuni şi ai altor factori, Imperiul Roman a fost obligat, în anul 272 d.Hr să părăsescă Dacia.

Cu toate controversele existente, continuitatea strămoşilor noştri pe aceste teritorii este foarte bine documentată arheologic şi istoric [9] şi, cu bună credinţă, nu poate fi pusă la îndoială de nimeni. Controversată este şi teoria istoriografiei oficiale privind etnogeneza poporului român [10] noile teorii punând tot mai mult la îndoială veridicitatea teoriei romanizării. DERRC este deschisă rezultatelor cercetărilor ştiinţifice şi încurajează toate tipurile de cercetări ştiinţifice desfăşurate cu scopul de a cunoaşte cât mai bine identitatea şi unitatea noastră istorică.