Doctrina europeană a respectului reciproc și cooperării

denumirea de „sistem [3] statal ” sau, în limbaj curent, de „stat” [4]. Aceste valori, potrivit DERC constituie valori care presupun, necondiționat, respectul pentru toate națiunile.

Din multitudinea de idei şi teorii cu privire la stat, în contextul unificator european, actual, reţine atenţia ideea potrivit căreia modernitatea ar fi „accentuat conflictele dintre state şi că naţiunea a servit mai degrabă ca motivaţie ideologică pentru acestea ”.[5] În acest fel se încearcă justificarea eşecului „experimentului crucial” iniţiat de Napoleon al III-lea, care avea drept scop o nouă ordine europeană. Aceasta ar fi trebuit să conducă la satisfacerea idealurilor naţionale într-o Europă unită, avant la lettre. Se afirmă că acest eşec s-ar fi datorat statelor naţionale şi incompatibilităţii dintre acestea, naţiunile având un comportament concurenţial. State care, prin urmare, s-ar afla în conflict de interese permanent. Ca exemplu se invocă războiul franco-prusac din 1870 care, chipurile, „a dovedit că era naţionalismului idealist şi fratern se încheiase ”[6] . În opinia noastră, lipsa de veridicitate a acestor argumente este uşor de demonstrat. Şi aceasta chiar cu modul practic în care statele europene pot convieţui şi pot coopera performant, atât în interesul UE cât şi în interes reciproc, în momentul actual. Păstrându-şi în cea mai mare parte atributele de

state naţionale. Pe baza Tratatelor de funcţionare ale UE.

Prin urmare, nu existenţa statelor naţionale a condus la eşecul experimentului menţionat ci altceva, care, din păcate, se pare, se încearcă a fi reinventat, în ultimul timp, în cadrul UE. Şi anume, mentalitatea şi tendinţa unor state de a se considera îndrituite să se considere „mai egale decât alte state” şi, mai direct ori mai insidios, să încerce să preia conducerea structurii unioniste şi să-şi impună politicile lor la modul arbitrar, nedemocratic, aproape expansionist. Acesta reprezintă, de fapt, un mare pericol pentru UE şi, dacă nu vor exista inteligenţa şi înţelepciunea necesare revizuirii Tratatelor, democratizarea reală a acesteia în respectul tuturor statelor componente, fenomenele de tip centrifug (a se vedea Brexit) se vor accentua şi vor periclita însăşi existenţa UE. Trecerea la democrația mixtă, participativă și reprezentativă, poate constitui motivația reformării adevărate a UE. De altfel, sunt numeroase voci casandrice care nu văd cu ochi buni această structură şi îi doresc şi îi prevăd colapsul. Iată un exemplu de atitudine care, principial, este corectă, şi care erodează, dacă nu se vor lua măsuri, construcţia denumită UE.

„Numai când oamenii au descoperit că şi-au pierdut democraţia şi puterea propriilor lor ţări de a se guverna singure, au început să aprecieze într-un fel nou cât de preţioase erau valorile care le-au fost luate fără ştirea lor. Deveniseră victimele uneia dintre cele mai mari prefăcătorii colective ale secolului XX care din acest punct de vedere merită să fie aliniată lângă visele de autoamăgire ale comunismului. Mai curând poate, iar nu mai târziu, fantezia « marelui proiect european » se va destrăma, biruită de realitate, distrusă de toate acele contradicţii pe care ambiţiile ei demente n-au fost în stare să le prevadă şi pe care n-ar fi putut niciodată spera să le rezolve. Dar va lăsa în urma ei distrugeri cumplite: un pustiu din care popoarele Europei vor avea nevoie de mulţi ani ca să se trezească iar la viaţă .[7] "

Fundamentarea teoretică a DERRC a avut la bază studierea principalelor direcţii doctrinare actuale precum şi observaţiile şi reflecţiile proprii cu privire la această temă. De asemenea doctrina se bazează şi pe aspectele privind dezvoltarea României în contextul doctrinelor, strategiilor şi programelor care au fost aplicate în România post decembristă şi care, în ultimiii 30 de ani s-au