Drumul spre normalitate: Politicile publice ale Uniunii pentru Reconstrucția României

DRUMUL

SPRE NORMALITATE

Politicile Publice ale

Uniunii pentru Reconstrucţia României - URR

Preambul

Justiţie Sănătate Educaţie Proprietate Economie Agricultură

Cultură Minoritatea Maghiară Relaţiile dintre Stat şi Biserică

Politicile Sociale Apărarea şi Siguranţa Cetăţeanului Combaterea Corupţiei

Administraţa Publică Locală Administraţia Publică Centrală

Societatea Civilă Mass-Media Protecţia Mediului Integrarea Europeană

În loc de încheiere

Preambul

Principiul fundamental pe care se bazează politicile publice ale URR este cel al pragmatismului, în sensul orientării către rezultate. Este vital să depăşim nivelul politicilor publice practicate în toţi anii tranziţiei, care s-au caracterizat prin incoerenţă şi lipsa prizei la realitate. Ele au fost mai degrabă cârpiri ale cutumelor existente decât reforme coerente.

De aceea, politicile noastre publice propun obiective clare şi măsuri asemenea, care definesc funcţionarea întregului sector de activitate. Politicile publice trebuie să înceteze a-şi propune să concilieze între realităţi prea diverse, eşuând astfel în ambiguitate.

Ele trebuie să se bazeze pe valori clare, care să le dea substanţă şi credibilitate. Doar aceste valori pot ralia sprijinul cetăţenilor şi al celor care trebuie să pună în practică politicile publice, sprijin absolut necesar succesului lor. În acelaşi timp, doar aceste valori pot da o imagine clară despre cota de susţinere de care se bucură o anumită măsură, deoarece în acest moment sunt prea multe reglementări care se bucură de sprijinul tuturor şi al nimănui. Este unul din motivele pentru care politicile noastre publice nu merg în detaliu. A face asta ar fi, acum, un simplu exerciţiu de sofistică.

Pentru a putea realiza un mecanism eficient de punere în practică a politicilor publice este necesară o reformă a instituţiilor statului. Un Parlament unicameral, cu un număr mai mic de parlamentari decât cel actual, ar fi mai eficient, deoarece eficienţa acestora depinde prea puţin de numărul lor şi mai mult de motivaţia pe care o au. De asemenea, eficienţa Parlamentului ar putea creşte şi prin îmbunătăţirea mecanismului de selecţie a parlamentarilor. Susţinem introducerea votului uninominal compensat, pentru început la o cameră în cazul în care Parlamentul e încă bicameral, sistem care asigură şi reprezentarea proporţională a partidelor.

Susţinem prin politicile noastre restrângerea şi, în acelaşi timp, definirea cât mai exactă a limitelor autorităţii statului, care în acest moment sunt prea incerte şi predispun, astfel, la abuz. În limitele atribuţiilor lui legale, însă, dorim un stat mai ferm, care nu ezită în faţa costurilor reformelor şi care are o strategie pe termen lung a dezvoltării. Iar pentru ca politicile dezvoltării să aibă succes, este strict necesar să recunoaştem faptul că societatea românească s-a complăcut, în ultimii ani,

într-un model al stagnării pe care i l-a aplicat clasa politică.

Politicile noastre publice pleacă de la recunoaşterea situaţiei existente aşa cum e ea, în România în general şi în fiecare sector de activitate: cu multe părţi rele şi cu puţine părţi bune. Considerăm că e vital ca societatea românească şi clasa ei politică să înceteze a se mai autodevora, să începem să construim şi pe ceea ce e bun, dincolo de sfârşitul fiecărui ciclu electoral.

România nu are cum să se dezvolte atâta timp cât primele măsuri după schimbarea puterii sunt rebotezarea ministerelor, schimbarea majorităţii funcţionarilor publici şi anularea reformelor precedente. De aceea, politicile noastre publice au ca obiectiv consolidarea instituţiilor fundamentale ale statului, astfel încât ele să devină autonome faţă de schimbările politice şi să poată atinge un nivel ridicat de eficienţă, care să nu depindă de bunul plac al nimănui. Instituţiile statului trebuie să funcţioneze independent de partide.

Politica Uniunii pentru Reconstrucţia României - URR cu privire la

Justiţie

Justiţia română este, în acest moment, un sistem corupt în profunzime şi ineficient. De pe urma lui profită politicienii aflaţi la putere, care controlează justiţia şi care beneficiază, astfel, de o imunitate mult mai puternică decât cea parlamentară. De pe urma corupţiei sistemului judiciar beneficiază însă şi politicienii aflaţi în opoziţie; după două alternanţe la guvernare, nici unul din marii corupţi nu a fost condamnat.

Cei care pierd din cauza corupţiei din justiţie sunt toţi cei care nu trăiesc din corupţie sau prin spolierea bugetului public. Cei care pierd sunt imensa majoritate a românilor care vor să câştige onest, într-o economie normală şi într-o societate normală în care legea este respectată şi toţi cetăţenii sunt egali în faţa ei.

Obiectivul URR în domeniul justiţiei este funcţionarea puterii judecătoreşti ca o putere cu adevărat independentă în stat, în condiţii de tratament egal în faţa legii pentru toţi cetăţenii şi de asigurare a apărării depline a drepturilor şi libertăţilor acestora.

Priorităţi:

1. Alegerea preşedinţilor de instanţă şi a prim procurorilor de către Consiliul Superior al Magistraturii. În felul acesta judecătorii şi procurorii vor fi independenţi de puterea politică.

2. Incompatibilitatea dintre funcţia de parlamentar şi avocatură. În acest moment, parlamentarii-avocaţi îşi folosesc influenţa în favoarea clienţilor mai mult sau mai puţin inocenţi pe care îi apără în tribunal în timpul dezbaterilor parlamentare.

3. Specializarea instanţelor. Specializarea instanţelor şi fragmentarea instanţelor-mamut în unităţi mai uşor de administrat. Introducerea arbitrajului atât pentru cauzele civile uşoare, sub 300 euro, cât şi pentru cauzele comerciale sub 10.000 euro. Arbitrajul pentru cauzele civile poate funcţiona în subordinea primăriilor.

4. Creşterea salariilor magistraţilor. Salariile magistraţilor trebuie să ajungă, în sumă netă, la nivelul a 8 salarii medii pe economie. Această măsură va asigura demnitatea şi statutul deosebit de care trebuie să se bucure cei care au sarcina de a aplica legea, şi care ajung astfel să dispună de vieţile şi proprietatea cetăţenilor precum şi de bunurile publice.

5. Extinderea asistenţei gratuite. Acordarea de asistenţă juridică gratuită părţilor nu numai în procesele penale ci şi în cele civile, în cazul în care complexitatea lor prejudiciază dreptul la apărare. Această măsură ar îmbunătăţi mult accesul la justiţie al celor lipsiţi de mijloace. În acelaşi sens, taxele de timbru mari (peste 10 milioane lei) ar trebui să poată fi plătite şi pe parcursul soluţionării cauzei sau într-un interval de maximum 60 de zile de la soluţionarea acesteia.

6. Normarea muncii judecătorilor. Stabilirea unui nivel maxim de încărcare cu dosare spre soluţionare (astfel, se va evita folosirea abuzivă a controlului eficienţei ca mijloc de presiune asupra magistraţilor). Repartizarea dosarelor aleator, prin intermediul calculatorului.

7. Separarea carierelor juridice. Pentru evitarea conflictelor de interese, carierele juridice vor fi separate, prin interzicerea trecerii magistraţilor în avocatură (şi invers) pentru o anumită perioadă de timp.

8. Scurtarea duratei proceselor. Procesele de orice natură trebuie să înceteze a fi un calvar interminabil, de aceea ele vor fi scurtate prin modificarea regulilor de comunicare a actelor de procedură şi prin identificarea problemelor de drept dintr-un proces în cadrul unei singure şedinţe, care să preceadă administrarea probelor.

9. Prelungirea termenelor de prescriere a pedepselor. Termenele de prescriere au devenit o modalitate de evitare a pedepsei pentru mulţi infractori, care beneficiază nemeritat de faptul că anchetele şi procesele durează mult din cauza lipsei de eficienţă şi de resurse a poliţiei şi Justiţiei, şi pot fi prelungite la infinit prin presiuni politice sau corupţie.

10. Separarea puterii judecătoreşti de cea executivă. Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să beneficieze de o independenţă deplină faţă de Ministerul Justiţiei. El trebuie să joace un rol mult mai important în selecţia, evaluarea şi promovarea magistraţilor, în timp ce Ministerul Justiţiei trebuie să se ocupe de administrarea şi reglementarea sistemului juridic. Procurorii trebuie scoşi de sub autoritatea Ministerului Justiţiei. Preşedintele nu trebuie să aibă dreptul de a conduce şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii, iar ministrul justiţiei pe cel de a vota în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

11. Resubordonarea Parchetului Naţional Anticorupţie. Această instituţie face în acest moment un joc politic şi de aceea existenţa ei nu se justifică decât în condiţiile în care ea este strict independentă şi echidistantă din punct de vedere politic (prin subordonare doar faţă de Parlament).

Sistemul de justiţie trebuie să devină, dintr-un instrument de discriminare în funcţie de bani şi influenţă, cum este acum, un garant al egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Consolidarea independenţei justiţiei şi scoaterea ei de sub influenţa grupurilor de interese este absolut necesară şi pentru a stopa fraudarea bugetului naţional de miliarde de dolari anual, care se face de regulă pe seama deficienţelor grave ale sistemului judiciar.

Politica Uniunii pentru Reconstrucţia României - URR cu privire la

Sănătate

România se plasează constant pe ultimele locuri în Europa la majoritatea indicatorilor privind starea de sănătate a populaţiei, uneori la diferenţe alarmante faţă de standardele moderne de civilizaţie.

De aceea, actualul sistem, prost conceput, prost administrat şi subfinanţat trebuie înlocuit cu un sistem mixt de stat-privat. Acest sistem va continua să îndeplinească funcţia de protecţie socială a celor care nu-şi permit să cheltuie prea mult cu sănătatea, dar va oferi, prin asiguratorii privaţi, şi servicii de nivel mai ridicat celor care contribuie mai mult.

Obiectivul principal al politicilor URR în acest domeniu îl constituie, pe termen mediu, trecerea cât mai multor unităţi medicale din sistemul public in cel privat, astfel încât asiguraţii să aibă posibilitatea de a alege dintre mai multe unităţi medicale private şi de stat.

Introducerea concurenţei în sistemul sanitar va avea ca efect nu doar creşterea calităţii serviciilor oferite pacienţilor, ci şi recâştigarea demnităţii corpului medical. Sectoarele ce vor rămâne în administrarea CNAS sau a ministerului vor deveni astfel mai eficiente, şi în acelaşi timp vor putea oferi angajaţilor salarii mult mai bune decât cele de subzistenţă de acum.

Priorităţi:

1. Introducerea asigurărilor private de sănătate. Acestea vor face posibilă corelarea nivelului de servicii medicale cu mărimea contribuţiei, precum şi eficientizarea sistemului sanitar. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va continua să administreze o contribuţie minimală, de sub 10% din salariu, oferind în schimb un pachet minimal de servicii de sănătate, iar pentru restul serviciilor individul va avea posibilitatea de a-şi alege asiguratorul, exclusiv privat, de pe o piaţă concurenţială. Din această contribuţie minimală urmează să fie compensate şi preţurile unei liste de medicamente care să acopere un nivel satisfăcător de sănătate a asiguratului, cheltuielile excesive fiind limitate.

2. Privatizarea serviciilor medicale. Accesul liber la piaţa de servicii medicale a prestatorilor privaţi în condiţii de liberă concurenţă.

3. Reorganizarea spitalelor. Acele spitale care nu pot fi preluate de administraţia locală trebuie să devină instituţii autonome, de stat sau private. Ele trebuie să devină furnizori independenţi care să încheie contracte cu Casa Naţională şi cu casele private de asigurări, în felul acesta controlându-se şi eficienţa şi calitatea serviciilor lor. Spitalul trebuie condus de un manager care nu trebuie să fie neapărat medic. Partea medicală a activităţii trebuie să revină unui consiliu de conducere în care sa fie incluşi şefii secţiilor din spital. Serviciile din spitalele care rămân de stat vor fi externalizate, urmărindu-se un set naţional de criterii de selectare a furnizorilor.

4. Introducerea cupoanelor de sănătate. Nivelul minim al pachetului de servicii medicale va fi asigurat la pacienţi, nu la prestatori. Pacienţii vor avea dreptul să-şi aleagă liber prestatorii, atât medicii de familie, cât şi cei de specialitate.

5. Crearea unui sistem informaţional standard la nivel naţional. Prin acest sistem vor fi conectaţi toţi furnizorii şi asiguratorii de servicii medicale, urmând ca fiecare client să aibă un card de sănătate prin care să deruleze toate operaţiunile legate de utilizarea serviciilor medicale. În acest fel se eficientizează activitatea fiecărui sector cu care pacientul vine în contact şi se vor obţine raportări corecte ale activităţii fiecărui medic sau spital (fără internări şi servicii fictive), prescrieri de medicamente etc.

6. Eficientizarea serviciilor medicale. Pentru eliminarea conflictelor de interes, medicii vor putea fi parte din contracte cu mai multe case de asigurări de sănătate, dar în sistemul încheierii unui singur contract cu fiecare casă.

7. Privatizarea caselor de sănătate paralele din Transporturi, Justiţie şi Poliţie. Aceste case produc o discriminare inacceptabilă între asiguraţi, inclusiv pentru că beneficiază de subvenţii masive din bugetul public. Trebuie să existe o singură Casă Naţională de Sănătate de stat.

8. Independenţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Gestionarea independentă a fondurilor, numai pentru scopurile pentru care au fost colectate, conform legii. Deturnarea impozitelor pentru sănătate către şomaj sau pensii nu face altceva decât să acopere incapacitatea actuală a statului de a colecta în mod egal impozitele şi de a organiza un sistem de pensii funcţional. CNAS este responsabilă cu finanţarea programelor naţionale de profilaxie, din contribuţia minimă obligatorie.

9. Standardizarea şi independenţa serviciilor de urgenţă la nivel naţional. Programe de acţiune şi dezvoltare standardizate, aliniate la sistemele de urgenţă ale Uniunii Europene. Consolidarea sistemului paramedical şi privatizarea serviciilor de ambulanţă.

10. Programe naţionale de sănătate. Aceste programe, finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii, în special cele care se adresează copiilor şi cele care combat bolile infecţioase, sunt esenţiale pentru a asigura starea de sănătate a naţiunii şi, nu în ultimul rând, pentru a degreva viitoarele bugete pentru sănătate de cheltuieli ce pot fi evitate. Ele trebuie mai bine monitorizate şi evaluate; de aceea, CNAS răspunde pentru ele în faţa guvernului. În cazuri speciale, care pot afecta semnificativ starea de sănătate a populaţiei (de exemplu epidemiile) guvernul poate aloca bugete suplimentare.

Sănătatea este sistemul pe care cârpelile de azi pe mâine l-au adus la cel mai vizibil şi dureros faliment: în multe locuri din ţară pacienţii trebuie să îşi aducă de acasă medicamente, pansamente, sau chiar lemne de foc. Colapsul sistemului sanitar este umilitor în primul rând pentru pacient, care e pus în poziţia de a cerşi servicii medicale de o calitate imposibil de anticipat, dar şi pentru cadrele medicale care sunt obligate să primească bacşiş. Astfel că nu vedem de ce n-am putea elimina această stare de lucruri regretabilă pentru foarte mulţi, datorată doar incompetenţei şi dezinteresului a foarte puţini.

Politica Uniunii pentru Reconstrucţia României - URR cu privire la

Educaţie

Educaţia este un serviciu social cu rol fundamental în construirea unei societăţi stabile, care împărtăşeşte un sistem de valori coerent. Sistemul de educaţie este cel care creează coeziunea culturală caracteristică statelor moderne, dar şi ordinea socială necesară oricărei societăţi civilizate.

În viziunea URR, obiectivul sistemului de educaţie este adecvarea individului la societatea în care el va trăi şi activa. Doar realizarea acestui scop va permite absolvenţilor să returneze societăţii investiţiile făcute în educaţia lor.

Sistemul de învăţământ este unul dintre elementele cheie ale construcţiei şi progresului unei societăţi, care îşi arată roadele pe termen mult mai lung decât durata unui ciclu electoral. Ca atare, pentru coerenţa şi viabilitatea educaţiei considerăm că este absolut necesară realizarea unei strategii pe termen lung în acest domeniu.

Priorităţi:

1. Apropierea învăţământului de viaţa reală. Sistemul de educaţie trebuie să pregătească absolvenţii nu doar pentru viaţa socială, ci şi pentru activitatea lor profesională. Politicile Uniunii pentru Reconstrucţia României - URR vizează, de aceea, depăşirea situaţiei de astăzi, în care absolvenţii ştiu tot, dar nu pot nimic, îşi găsesc cu greu un loc de muncă iar acesta e, cel mai adesea, de nivel inferior şi prost plătit. Considerăm că învăţământul vocaţional, care oferă o meserie absolventului, trebuie să deţină un rol mai important decât acum, devenind o alternativă viabilă la învăţământul teoretic. Curriculumul trebuie să fie, însă, suficient de flexibil încât învăţământul vocaţional să nu mai fie perceput ca un sfârşit obligatoriu de carieră, ci şi ca o posibilă etapă

de dezvoltare.

2. Introducerea învăţământului economic începând din şcoala primară. Este necesar ca absolvenţii de orice nivel să se simtă confortabil în lumea modernă şi să poată beneficia de toate avantajele pe care le poate oferi sistemul ei economic. Este anormal ca absolvenţii de liceu să înveţe formula de calcul a ratei şomajului şi alte teorii macroeconomice abstracte, dar să nu ştie în ce condiţii se poate lua un credit sau cum poate fi el folosit în mod productiv. În plus, un învăţământ economic pragmatic poate ameliora considerabil şansele tinerilor de a deveni întreprinzători privaţi.

3. Creşterea ponderii Educaţiei Civice în programa şcolară, la toate nivelurile. Elevii trebuie să cunoască sensul termenilor politici, să ştie care sunt şi cum funcţionează instituţiile statului şi cele europene. Educaţia Civică are sarcina de a-i face să înţeleagă legătura dintre viaţa lor de zi cu zi, inclusiv în ce priveşte nivelul de trai, şi viaţa politică a societăţii. De asemenea, susţinem creşterea ponderii disciplinelor artistice şi umaniste, precum şi a celor care se referă la de mediul de viaţă modern, în special la provocările lui: comunicare, ecologie, comunitate etc.

4. Separarea activităţii manageriale de activitatea didactică. Activitatea managerială trebuie să urmărească obiective clare legate de funcţionarea logisticii sistemului. Responsabilitatea calităţii educaţiei trebuie atribuită unui consiliu didactic, în care să fie reprezentate şi interesele elevilor sau ale studenţilor.

5. Instituţiile de învăţământ trebuie să devină elemente de referinţă în cadrul comunităţii, motiv pentru care acestea trebuie să fie subordonate administraţiei locale care să preia competenţele în materie de management. Integrarea şcolilor în comunitate trebuie să facă obiectul unui proces de tranziţie de doi-trei ani.

6. Salarizarea corespunzătoare. Trebuie recunoscut faptul că învăţământul nu mai atrage astăzi absolvenţi de marcă. Salariul e doar una din cauze, dar una foarte importantă, astfel că noi susţinem salarizarea la un nivel sensibil superior celui de subzistenţă din clipa de faţă. Criteriile de salarizare trebuie reorientate însă către performanţă, în dauna criteriilor birocratice precum cel al vechimii.

7. Crearea unei autorităţi independente de evaluare. Este necesară înfiinţarea unui Institut de Evaluare şi Bune Practici care să asigure respectarea standardelor de calitate ale procesului de educare. El va avea un mandat şi metodologie clare, astfel încât să asigure un proces transparent şi credibil de evaluare academică la toate nivelele. Institutul de Evaluare şi Bune Practici va funcţiona în subordinea Parlamentului, pentru a evita conflictul de interese din cadrul ministerului.

8. Desfiinţarea examenului de capacitate. Acesta nu consfinţeşte nimic, astfel că admiterea în liceu trebuie făcută pe bază de examen, la decizia fiecărui liceu.

9. Transformarea examenului de bacalaureat într-un examen naţional de certificare. Acesta trebuie subsumat scopului formativ al învăţământului, certificând nu doar cunoştinţele, ci şi abilităţile şi valorile. Admiterea în învăţământul superior trebuie să se facă prin examen de selecţie, importanţa şi ponderea bacalaureatului în procesul de selecţie fiind la latitudinea instituţiei de învăţământ superior.

10. Adecvarea rezultatelor finale ale universităţilor la cerinţele reale din societate şi economie. Trebuie să existe categorii largi de studenţi cu o pregătire pragmatică şi categorii restrânse de studenţi cu pregătire aprofundată şi cu perspective de carieră ştiinţifică. Propunem introducerea sistemului universitar anglo-saxon, cu obţinerea diplomei după 3 ani, master - după 5 ani şi doctoratul - ulterior.

11. Susţinerea cercetării fundamentale. Toată cercetarea pe bază de cerinţe ale societăţii şi nu ale mediului economic trebuie finanţată în continuare de către stat întrucât acest tip de cercetare este, după părerea noastră, singurul beneficiar legitim al fondurilor publice. Aceste fonduri se vor aloca pe bază de proiecte.

Învăţământul românesc are probleme foarte mari: dezinteresul profesorilor şi al elevilor, nepotismul penibil din multe universităţi şi, poate mai mult decât orice, bugetele de subzistenţă, căci ele "justifică" în ultimă instanţă abandonarea oricăror standarde. A trece sub tăcere această gravă criză, cu scuza eternă a succeselor "olimpicilor noştri", înseamnă a accepta implicit adâncirea crizei. Noi credem că e necesar, ca de altfel în cazul oricărei politici sectoriale, să ne punem serios întrebarea ce anume dorim să obţinem din partea sistemului de educaţie. Pe baza răspunsului, trebuie să luăm exact acele măsuri care conduc la rezultatul dorit, chiar dacă ele deranjează cutume vechi ale învăţământului. Educaţia s-a dovedit o resursă esenţială pentru multe ţări care au ieşit din crize profunde înspre prosperitate şi

stabilitate politică, deoarece ea este principala modalitate de schimbare a societăţii în profunzime. Ca atare, reforma educaţiei este una pe care nu avem voie să o mai ratăm.

Politica Uniunii pentru Reconstrucţia României - URR cu privire la

Proprietate

Proprietatea privată este fundamentul economiei de piaţă şi, de aceea, este condiţia de bază a prosperităţii. Mai mult decât atât, proprietatea privată asigură autonomia fiecărui cetăţean. De aceea, fără proprietate privată nu există libertate individuală şi, în acelaşi timp, nu poate exista nici democraţie, căci democraţia se bazează tocmai pe acţiunea autonomă a cetăţeanului care îşi reprezintă interesele în relaţie cu statul.

Obiectivul Uniunii pentru Reconstrucţia României - URR este de a institui proprietatea privată ca fundament al societăţii şi al economiei, ca drept fundamental în jurul căruia se construieşte legislaţia şi al cărui respect să devină o valoare morală pe care