Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele
Raport anual ANRE 2020
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind energia și rețelele
- Data preluării
- 26.09.2026 17:53
- Dimensiunea materialului
- 11.566,7 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
telor necesare încheierii contractelor de furnizare şi pot
vizualiza cu uşurinţă principalele informaţii cuprinse în oferta-tip.
De asemenea, s-a atașat fiecărui criteriu de selecție explicații detaliate, accesibile
utilizatorului prin plasarea cursorului pe simbolul , situat în partea dreaptă a criteriului de selecție.
Luând în considerare faptul că regulamentele europene sunt de directă aplicare la nivel
național, ANRE a analizat cadrul legal național și a identificat prevederi care nu permiteau
aplicarea întocmai a prevederilor Regulamentului (UE) 943/2019 în privința formării
prețurilor pe piața angro de energie electrică. Aceste prevederi se refereau în special la
reglementarea tranzacțiilor pe piața concurențială de energie electrică, reglementarea obligațiilor
13
producătorilor de energie electrică, utilizarea unor limite de preț, reglementarea prețurilor dintre
producători și furnizorii de ultimă instanță.
Ca urmare, ANRE a elaborat un set de acțiuni și reguli generale, obligatorii, privind piața
de energie electrică, necesare în vederea eliminării și/sau atenuării impactului unor măsuri sau
politici care pot contribui la restricționarea formării prețurilor pe piața angro de energie
electrică și aplicării/respectării prevederilor regulamentului menționat. Acestea au avut în vedere
statuarea la nivel principial a următoarelor aspecte de reglementare: clarificarea categoriilor de
participanți la piață, accesul participanților la piață în mod individual sau prin agregare, inclusiv
stabilirea de drepturi pentru clienții finali în acest sens, stabilirea piețelor pe care poate avea loc
tranzacționarea energiei electrice, cu menționarea piețelor nereglementate (extrabursiere), eliminarea
limitelor prețului angro al energiei electrice, intrarea și ieșirea pe/de pe piață a participanților pe baza
evaluării proprii cu privire la viabilitatea economică și financiară a operațiunilor lor.
În continuarea demersului de aliniere a cadrului de reglementare la prevederile
Regulamentului (UE) 943/2019 și de flexibilizare și modernizare a modelului de piață din
România, ANRE a aprobat un set de ordine prin care au fost implementate măsurile necesare.
De departe cea mai importantă măsură, solicitată în ultimii ani de mediul de afaceri din
România, a fost clarificarea posibilității de a fi încheiate tranzacții pe termen lung pe piețe
extrabursiere. În acest sens, în baza Regulamentului (UE) 943/2019, au fost definite contractele
de furnizare pe termen lung.
O altă măsură a vizat crearea posibilității participării tuturor categoriilor de participanți
la piață prevăzute în Regulamentul (UE) 943/2019 pe piețele la termen și pe cele pe termen
scurt (piața pentru ziua următoare și piața intra-zilnică), suplimentar față de titularii de licență
prevăzuți în legislația națională. Principalele modificări au constat în: definirea agregatorului, precum
și a participării agregate la piața de energie electrică, stabilirea modului de participare prin agregare
la piețele de energie electrică sus-menționate și a modului de aplicare a regulilor privind decontarea
în cadrul unei părți responsabile cu echilibrarea (PRE).
O altă măsură importantă s-a concentrat pe punerea în acord cu Regulamentul (UE) 943/2019
a reglementărilor privitoare la programarea resurselor de echilibrare și la funcționarea pieței de
echilibrare și a celor privitoare la calculul și decontarea dezechilibrelor părților responsabile
cu echilibrarea. Modificările cadrului de reglementare au vizat, în principal, subiectele descrise în
continuare:
1. Posibilitatea participării voluntare la piața de echilibrare;
2. Introducerea posibilității participării agregate la piața de echilibrare, inclusiv prin
intermediul unui agregator, a unităților de producere, a celor de consum sau a instalațiilor de
stocare, care pot forma unități dispecerizabile, consumuri dispecerizabile sau instalații de
stocare dispecerizabile în urma agregării;
3. Eliminarea oricăror măsuri cu efect de limitare a prețului de ofertă pe piața de
echilibrare; în regulament era cuprinsă obligația ca prețul de ofertă pe piața de echilibrare să
nu depășească valoarea PIP+450 lei/MWh, prețul de ofertă având o valoare totdeauna pozitivă
14
(minim 0,1 lei/MWh). În prezent prețurile pot fi și negative, singurele limitări fiind cele
tehnice, adoptate prin decizii ACER la nivel european;
4. Adoptarea prețului marginal ca preț de decontare a tranzacțiilor pe piața de echilibrare;
5. Implementarea și utilizarea de la 1 februarie 2021 a intervalului de decontare a
dezechilibrelor de 15 minute;
6. Decontarea dezechilibrelor părților responsabile cu echilibrarea pe baza metodei de
stabilire a unui preț unic de decontare în loc de un preț de excedent și unul de deficit.
Introducerea acestor măsuri vine în sprijinul producătorilor de energie și în primul rând al
celor din surse regenerabile care se confruntă cu un risc mare de prognoză a producției. Utilizarea
mai bună a resurselor, stabilitatea economică crescută a participanților necesari SEN, creșterea
predictibilității funcționării SEN ar trebui să conducă, pe termen mediu-lung, la reducerea costurilor
suportate de consumatorii finali, în condițiile manifestării concurenței pe piața cu amănuntul.
În continuarea demersului de flexibilizare și modernizare a modelului de piață din
România, în cazul piețelor la termen, ANRE a modificat modalitatea de încheiere a contractelor
bilaterale de energie electrică prin licitație extinsă, prin introducerea posibilității de utilizare a
produselor care să asigure flexibilitatea tranzacționării prin licitație extinsă numită PCCB-LE-
FLEX.
În scopul promovării investițiilor necesar a fi realizate în domeniul energiei electrice, pentru
dezvoltarea unui cadru de reglementare care să stimuleze încheierea și derularea de contracte
bancabile pe termen lung de către operatorii economici, care își propun realizarea de proiecte de
investiții în capacități de producere a energiei electrice utilizând soluții bazate pe mecanisme de
piață, în condiții de concurență, transparență, predictibilitate și nediscriminare, a fost elaborat și
aprobat de ANRE un regulament privind cadrul organizat de tranzacționare pe piața
centralizată destinată atribuirii contractelor de energie electrică pentru perioade lungi de
livrare.
Principalele elemente de diferențiere ale pieței de energie electrică reglementate prin acest
regulament sunt: posibilitatea tranzacționării de energie electrică de către producători care nu dețin
încă licență de producere a energiei electrice, permițând astfel companiilor ce intenționează să
investească în capacități de producție să încheie contracte de vânzare a energiei electrice care să stea
la baza atragerii finanțării necesare; aceste companii vor trebui să obțină licență de producere a
energiei electrice cel mai târziu cu 60 de zile înainte de data prevăzută în contract pentru demararea
livrărilor; perioada semnificativă de timp ce se va scurge între data realizării tranzacției și data
demarării livrărilor de energie electrică, perioadă ce va trebui să permită obținerea finanțării și
realizarea investiției; perioada lungă de livrare a energiei electrice.
Se apreciază că modificările aprobate au un impact pozitiv asupra pieței de energie în
ansamblul ei, deoarece:
- clarifică modul de participare activă la piață a consumatorilor, permițând și participarea
acestora prin agregare, nu doar individual, inclusiv prin intermediul unui participant diferit de
furnizorul propriu și anume prin agregator, ceea ce ar trebui să conducă la reducerea
necesității existenței unor instalații de producere care să asigure cu precădere vârfurile de
15
consum și care din această cauză ar induce costuri mai mari pentru sistem, în general; aceste
beneficii sunt cu atât mai utile în condițiile dezvoltării producerii pe bază de surse
regenerabile de energie, care au volatilitate mare și ca urmare necesită existența în paralel a
resurselor flexibile, dar a căror funcționare nu este necesară decât pe perioade relativ mici, în
care trebuie să-și acopere atât costurile de investiție, cât și pe cele de operare, fixe și variabile;
- permit reflectarea în preț a tuturor costurilor corespunzătoare oricărui tip de resursă
(producere, consum, stocare), ceea ce deschide perspectiva unor analize corecte pentru
fundamentarea noilor investiții în producere și stocare și pentru participarea consumului,
precum și pentru reducerea acestuia prin creșterea eficienței energetice, ceea ce ar trebui să
conducă la o utilizare optimă a resurselor; totodată, este de așteptat ca pe termen mediu-lung,
prin apariția de noi participanți, să crească competiția și în consecință, să se reducă prețurile;
- permit participarea nediscriminatorie pe baza propriilor analize de eficiență economică a
tuturor tipurilor de resurse, prin eliminarea caracterului obligatoriu de participare doar pentru
cele de producere;
- elimină sau reduc posibilele distorsiuni ale funcționării pieței de energie electrică induse de
necorelarea limitelor de preț pe piețele de energie electrică în succesiunea lor sau de
prioritățile în dispecerizare nebazate pe piață;
- cresc transparența informațiilor puse în timp aproape de cel real la dispoziția participanților,
pentru ca aceștia să reacționeze informat, cât mai util, la semnalele pieței.
Măsuri ANRE pentru eficientizarea procesului tehnic de schimbare a
furnizorilor
În scopul sprijinirii dezvoltării pieței de energie electrică și pentru îndeplinirea
reglementărilor europene privind reducerea duratei maxime a procesului tehnic de schimbare
a furnizorului la 24 h până în anul 2026, ANRE implementează în perioada 02.07.2020 – 30.07.2022
un proiect cod SMIS 129990/705, finanțat din fonduri nerambursabile în cadrul Programului
Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, cu o valoare totală a proiectului de
19.923.503,70 lei.
Prin acest proiect se va realiza o platformă informatică unică la nivel național, dedicată
procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică și de gaze naturale, care să contribuie la
dezvoltarea unei piețe de energie dinamice și competitive.
Adoptarea acestor măsuri de simplificare a procedurilor administrative pentru toți
consumatorii şi operatorii implicați în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică și de
gaze naturale prin implementarea unei soluții informatice intuitive și inovative, va conduce la
realizarea interoperabilității datelor necesare schimbării furnizorului precum și la îndeplinirea noilor
cerințe europene referitoare la reducerea duratei maxime a procesului tehnic de schimbare a
furnizorului.
16
Racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public
Modificările și completările actelor normative specifice, generate de modificările legislației
primare, au avut în vedere în anul 2020 revizuirea cadrului de reglementare privind racordarea
utilizatorilor la rețelele electrice de interes public pentru eficientizarea activităților de racordare a
locurilor de consum și/sau de producere deținute de utilizatori la rețelele electrice de interes public
prin reducerea birocrației și a termenelor aferente lucrărilor de realizare a instalațiilor de racordare,
precum și prin introducerea obligativității ca operatorul de distribuție concesionar să finanțeze și să
realizeze instalațiile de racordare ale categoriilor de utilizatori specificați, aceștia din urmă având
obligația de a achita operatorului de rețea exclusiv componenta tarifului de racordare corespunzătoare
verificării dosarului instalaţiei de utilizare şi punerii sub tensiune a acestei instalaţii.
Termenul de realizare a racordării, inclusiv recepția și punerea în funcțiune a instalației de
racordare este de maximum 90 de zile de la data obținerii acordului/autorizației pentru instalația de
racordare.
În vederea stabilirii impactului modificărilor legislative asupra activității operatorilor de
distribuție concesionari referitoare la soluționarea cererilor de racordare, ANRE a analizat numărul
cererilor de racordare înregistrate la operatori, de utilizatorii de tip clienţi casnici și cei de tip clienţi
finali noncasnici, în cursul anului 2020, pe baza datelor transmise de operatorii de distribuție
concesionari (Tabelul nr.1).
Tabelul nr.1
Număr total cereri de racordare înregistrate la/soluționate de operatorii de distribuție
concesionari pe categoriile de utilizatori:
2020 client casnic client noncasnic
luna cereri primite din care soluționate cereri primite din care soluționate
ian 12,670 8,904 6,121 6,508
feb 15,602 10,495 8,368 6,475
mar 10,123 9,501 6,318 6,985
apr 6,281 5,731 5,064 5,071
mai 10,119 7,514 7,589 5,607
iun 13,922 10,822 11,046 8,715
iul 14,598 12,082 8,482 9,284
aug 12,842 11,479 7,898 7,172
sept 12,509 11,037 8,427 7,886
oct 12,957 11,459 8,078 7,280
nov 10,697 10,318 6,990 6,666
dec 8,647 9,197 5,997 6,082
TOTAL 140,967 118,539 90,378 83,731
Pe baza datelor transmise de operatorii de distribuție concesionari, prezentate în Tabelul nr.1
de mai sus, a fost analizată situația cererilor de racordare primite de operatorii de distribuție și a celor
soluționate, corespunzătoare celor două categorii de utilizatori de tip clienți, rezultând graficele de
mai jos.
17
REGLEMENTĂRI ELABORATE ÎN CURSUL ANULUI 2020
ORDINE ANRE
1. Ordinul ANRE nr. 12 din 30.01.2020 privind modificarea şi completarea
Regulamentului de selecție concurenţială în vederea desemnării furnizorilor de ultimă instanță,
aprobat prin Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 26/2018
Necesitatea modificării prevederilor Regulamentului de selecție concurenţială în vederea
desemnării furnizorilor de ultimă instanță, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 26/2018, cu modificările
şi completările ulterioare, a rezultat atât ca urmare a modificărilor aduse cadrului de reglementare
(Metodologia de stabilire a tarifelor reglementate şi a preţurilor aplicate de furnizorii de ultimă
instanţă clienţilor finali, aprobată prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 217/2019), cât şi din
preocuparea de a aduce clarificări suplimentare privind modul de aplicare a prevederilor referitoare
la contul Escrow (constituire, returnare sume, utilizare sume).
18
S-au introdus prevederi noi referitoare la revocarea FUI opţionali şi s-au modificat/completat
prevederile referitoare la consecinţele retragerii FUI opţionali, prevederi care pot conduce la creşterea
numărului de furnizori participanţi la procesul de selecţie. Acest lucru a impus emiterea, pentru
fiecare FUI opţional, a unei decizii pentru fiecare zonă de reţea în care acesta este desemnat.
De asemenea, au fost introduse prevederi noi, în vederea creşterii responsabilităţii FUI şi
pentru o cât mai bună înţelegere, de către clienţii finali beneficiari de serviciu universal (casnici şi
noncasnici), a modului în care relaţionează cu FUI.
2. Ordinul ANRE nr. 22 din 11.03.2020 pentru modificarea și completarea Regulamentului
privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul
ANRE nr. 59/2013
Pentru clientul casnic care nu deține un act de proprietate pentru imobil sau un contract care
îi dă drept de folosință asupra imobilului s-a stabilit ca acesta să prezinte, ca documente anexate
cererii de racordare, o adeverință eliberată de administrația publică locală în a cărei rază teritorială
este situat imobilul din care să rezulte că solicitantul este cunoscut că deține imobilul sub nume de
proprietar și o declarație pe proprie răspundere a solicitantului, autentificată notarial, prin care acesta
declară că posedă imobilul ca un adevărat proprietar și nu a înstrăinat sau grevat imobilul.
De asemenea, regulile specifice pentru realizarea racordării ocazionale la rețeaua electrică de
distribuție a unei instalații aparținând autorităților judiciare și de aplicare a legii prevăd un proces de
racordare simplificat, corespunzător specificului acestei categorii de utilizatori.
3. Ordinul ANRE nr. 61 din 31.03.2020 pentru apro
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
27579de27bfcc4a5e7c9d949e12682de831de788717a6ea67930b1afc6d985f9