Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte publice privind educația

Raport privind starea învățământului preuniversitar din România

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte publice privind educația
Data preluării
26.09.2026 17:53
Dimensiunea materialului
3.609,6 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

IV.A. Nivelul de instruire al populației de 15-64 de ani Analiza datelor referitoare la populația de 15-64 de ani evidențiază, pentru anul 2024, o relativă stabilitate a nivelului general de educație a populației apte de muncă, prin creșterea ușoară a ponderii absolvenților de învățământ superior și liceal, respectiv o stagnare a ponderii absolvenților de învățământ postliceal, concomitent cu scăderea sau stagnarea ponderii persoanelor cu nivel mai redus de educație (profesional, gimnazial). La nivelul anului 2024, distribuția populației de 15-64 de ani pe niveluri de educație (absolvite) înregistrează valori similare cu cele din anul precedent.

  • • O pondere de 16,5% din populația de 15-64 de ani avea, în 2024, studii superioare, valoare în

creștere cu 0,4 p.p. față de anul anterior. Diferențele pe medii de rezidență sunt ample: un sfert din populația de 15-64 ani din urban (25,8%) a absolvit învățământul superior, comparativ cu numai 6,1% în mediul rural. Se constată un ușor avantaj al populației feminine (18,4%) față de cea masculină (14,7%).

  • • La nivelul populației de 15-64 de ani, absolvenții de liceu sunt cei mai numeroși (43,4% în 2024,

cu 0,1 p.p. mai mulți decât în 2023). Ponderea absolvenților de liceu din mediul urban (47%) este mai amplă decât ponderea absolvenților de liceu din mediul rural (39,3%). Diferența dintre valorile indicatorului pe medii de rezidență a crescut față de anul anterior, în favoarea mediului urban (de la 7,3 p.p. în 2023 la 7,7 p.p. în 2024). Pe sexe, se constată ponderi mai ample ale populației feminine de 15-64 de ani absolvente de liceu, în raport cu populația masculină (cu 1,6 p.p.).

  • • O pondere de 14,7% din populația de 15-64 de ani este absolventă de învățământ profesional, la

nivelul anului 2024, cu 0,8 p.p. mai puțin decât în anul anterior. Acesta este singurul nivel de educație care înregistrează o valoare în scădere a indicatorului, față de anul anterior. Diferența pe sexe este considerabilă în favoarea populației masculine, însă rămâne de aproape 9 p.p. (19,1% masculin, 10,3% feminin). Diferențe ale ponderii absolvenților de învățământ profesional se înregistrează și pe medii de rezidență, în favoarea mediului rural (18,3% rural, 11,6% urban, valori în scădere față de anul anterior).

  • • Se mențin procente ridicate de populație care au absolvit doar învățământul gimnazial (18,4%),

valoarea indicatorului fiind constantă față de anul anterior. Ponderea populației de 15-64 de ani care a absolvit doar învățământul gimnazial este mult mai mare în mediul rural (28,8%), comparativ cu mediul urban (9,1%), diferența pe medii fiind în creștere față de anul precedent, în special datorită scăderii valorii indicatorului în mediul rural.

  • • Ponderea persoanelor care au absolvit doar învățământul primar sau nu au școala primară

absolvită este de 4% în anul 2024, valoare aflată în ușoară creștere față de anul anterior. Mediul rural înregistrează o pondere cu mult mai mare a absolvenților de învățământ primar sau a persoanelor fără școală, în vârstă de 15-64 de ani, decât în mediul urban (5,9% în rural, față de 2,4% în urban); valorile indicatorului pe medii înregistrează creșteri față de anul anterior, mai consistentă la nivelul mediului rural.

69

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

c2266a64b8b9510c2c273b03455534f1941cc81eeb05be6a4c90dce6d0356c00