Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Prognoze macroeconomice CNSP

DEZVOLTAREA REGIONALA – prezent si perspective (pdf)

Instituția sau publicația sursă
Prognoze macroeconomice CNSP
Data preluării
26.09.2026 17:56
Dimensiunea materialului
799,0 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

Numărul mediu de salariaţi la nivelul regiunii a scăzut cu 0,5 % în anul 2005 şi a fost estimat cu o uşoară creştere de 0,1% pentru anul 2006. S-au înregistrat creşteri în judeţele Vâlcea (3,5%), Mehedinţi (1,7%) şi Olt (0,6%) dar şi scăderi semnificative în Gorj (-5,4%) şi Dolj (-1%), tendinţe ce se vor păstra şi în următorii doi ani. Rata şomajului din regiunea Sud – Vest Oltenia, a avut o evoluţie oscilantă reducându-se începând cu anul 2000 şi cu toate acestea în anul 2005 a înregistrat cea mai mare valoare la nivel de regiuni (7,4%), iar pentru 2006 a fost estimată la circa 7%. O zona cu şomaj ridicat (între 7% si 8%) cuprinde judeţele Gorj, Vâlcea si Olt, diferenţierea apărând de acesta data între primele două judeţe aflate in declin industrial şi ultimul preponderent agricol. O situaţie specială se înregistrează în judeţul Mehedinţi unde rata şomajului a fost de 9,5% în 2005 şi estimată la 8,8% pentru 2006. Câştigul salarial mediu net din regiunea Sud – Vest Oltenia (734 lei în anul 2005 şi estimat la circa 818 lei pentru 2006) se situează sub media la nivel naţional, fiind în acelaşi timp regiunea cu salariul cel mai mare, exceptând regiunea Bucureşti. Nivelul ridicat se datorează creşterilor importante ale câştigurilor salariale din judeţele Gorj (30,6%), Olt (21,2%) şi Dolj (20,6%). 4.2. Creşterea economică şi ocuparea în perioada 2007 – 2008, în regiunea Sud –Vest Oltenia Prognoza pentru următorii doi ani prevede o creştere a produsului intern brut al regiunii Sud – Vest Oltenia de 6,2% pentru 2007 şi de 6% pentru anul 2008, ambele valori situându-se sub media pe total economie. Construcţiile vor avea un rol important în susţinerea creşterii economice cu dinamici de 14,2%, respectiv 11%. De asemenea serviciile (6,2%, respectiv 6,1%) contribuie şi ele în mare măsură la realizarea sporului anual al produsului intern brut, punându-se accent, ca şi în alte regiuni, pe valorificarea potenţialului turistic de care dispune această regiune, mai ales în partea de nord (Valea Oltului, staţiunile balneoclimaterice, mănăstiri etc.), dar şi prin dezvoltarea serviciilor financiar – bancare şi de asigurări, a transportului – transportul fluvial având un rol important în economia regiunii, a serviciilor sociale colective şi personale. Pentru agricultură, în condiţii normale de climă, creşterile pentru anii 2007 şi 2008 sunt prevăzute a fi de 3%, respectiv 3,2%. In industria regională, pentru care componenta extractivă, deşi s-a redus ca pondere, are contribuţia ei, sunt prognozate ritmuri de creştere de 4,9%, respectiv 5,3%. 15 Din punct de vedere al produsului intern brut pe locuitor, în următorii doi ani, acesta se va situa în jurul a 84% din nivelul naţional. In această regiune, cu excepţia judeţului Gorj care are un indice de disparitate care devansează media naţională, toate celelalte judeţe se situează sub nivelul pe total ţară. In ceea ce priveşte comerţul exterior, pentru perioada prognozată este de menţionat faptul că şi pe viitor balanţa comercială la nivelul regiunii Sud – Vest Oltenia va continua să înregistreze surplus. Având în vedere că reducerea populaţiei ocupate a fost un fenomen prezent pe întreg teritoriul regiunii, diferenţiat însă de la un judeţ la altul, pentru perioada 2007 – 2008 au fost prognozate în continuare scăderi uşoare ale populaţiei ocupate (cu 0,1%) şi reduceri ale disparităţilor judeţene. Pentru numărul mediu de salariaţi s-a prevăzut o creştere de 0,9%, creştere susţinuta de judeţele Mehedinţi, Olt şi Vâlcea pentru care au fost prevăzute creşteri cuprinse între 2% şi 4% şi reduceri ale ratei şomajului cu aproximativ 0,2 puncte procentuale. Câştigurile salariale (cu un ritm mediu de creştere de 10%) se vor situa în continuare sub cele de la nivel naţional cu tendinţă de reducere a decalajelor judeţene. 5. Regiunea Vest Regiunea Vest a României, cuprinde provincia istorică Banat şi zone adiacente acesteia şi are o suprafaţă de 32.034 km2, ceea ce reprezintă 13,44% din teritoriul ţării. Se învecinează la nord cu regiunea Nord – Vest, la est cu regiunea Centru, la sud cu regiunea Sud – Vest, iar la vest cu Serbia şi Ungaria. Din punct de vedere administrativ, regiunea cuprinde patru judeţe (Arad, Caraş Severin, Hunedoara şi Timiş. Situaţia geografică a celor trei judeţe de frontieră (Arad, Caraş Severin şi Timiş) furnizează regiunii un grad de deschidere important iar prezenţa Dunării întăreşte această dimensiune de zonă de trecere şi contacte. Regiunea posedă bogate şi diverse resurse naturale: hidrocarburi lichide şi gazoase în partea de câmpie, minereuri metalifere în zonele de deal şi montane, aur şi argint. In judeţele Hunedoara şi Caraş Severin sunt concentrate zăcămintele de cărbuni. Una din bogăţiile subsolului insuficient exploatată o reprezintă apele termale şi minerale. La 1 ianuarie 2006, populaţia totală a regiunii Vest era de 1.929.158 locuitori, reprezentând 8,9% din populaţia totală a ţării. Ca număr de locuitori, regiunea ocupă ultimul loc pe ţară. Ponderea populaţiei urbane în total populaţie este de 63,5% iar a celei rurale de 36,5%. 16 5.1. Evoluţii economice recente în regiunea Vest Regiunea Vest este singura regiune, cu excepţia Bucureştiului care a înregistrat, în anul 2005, o creştere economică de 5,6% - peste media naţională (4,1%). Chiar dacă valoarea adăugată brută din agricultură s-a diminuat, sporurile din celelalte sectoare de activitate au anihilat reducerea şi au susţinut creşterea menţionată mai sus. Valoarea adăugată brută din industrie a crescut cu 6,5%. Cu excepţia judeţului Caraş - Severin (-1,1%), celelalte trei judeţe au realizat creşteri ale producţiei industriale in anul 2005, cel mai mare nivel înregistrându-se în Arad (16,8%). Pentru anul 2006 s-a estimat de asemenea o creştere a produsului intern brut al regiunii Vest (7,1%) uşor peste media naţională. Valoarea adăugată brută din industrie este estimată să crească cu 8%, această în condiţiile în care producţia industrială înregistrează creşteri, cu ritmuri mai mari sau mai mici, în toate cele patru judeţe care formează această regiune, Hunedoara şi Timiş continuându-şi trendul ascendent din ultimii trei ani. Valoarea adăugată brută din agricultură se menţine aproximativ la nivelul anului anterior (0,2%), în timp ce construcţiile (14%) şi serviciile (6,5%) au o contribuţie semnificativă la creşterea reală a produsului intern brut al regiunii Vest. Din punct de vedere al comerţului exterior al regiunii Vest este de menţionat că aceasta realizează un sold pozitiv al balanţei comerciale, iar în anul 2006 se va diminua atât ponderea exportului (de la 15,7% în 2005 la 15,3%), cât şi ponderea importului (de la 10,5% în 2005 la 9,8%) in volumul total al importurilor şi exporturilor de bunuri. După scăderea din anii anteriori, populaţia ocupată a regiunii a înregistrat creşteri în anul 2005 (1,4%) care vor continua şi în anul 2006 (1%). S-au înregistrat creşteri în toate judeţele, cea mai mare în judeţul Timiş (+2,9%) - judeţ care deţine şi cea mai mare pondere în total ocupare la nivel naţional (3,8%), singurul judeţ cu scădere a ocupării fiind Hunedoara (-0,4%) datorită restructurărilor din domeniul mineritului. Ponderea ocupării din agricultură, în anul 2005, reprezintă 26,7%, industria şi construcţiile deţin 34,5%, serviciile comerciale 22,2% iar serviciile sociale 13,6%. Regiunea Vest contribuie cu circa 10% la ocuparea totală şi deţine aproximativ 8,7% din numărul total de şomeri înregistraţi. Numărul mediu de salariaţi a crescut cu 2,5% în anul 2005 şi a fost estimat cu o creştere de 3,4% pentru anul 2006. De asemenea s-au înregistrat creşteri în toate judeţele cu excepţia judeţului Hunedoara. 17 Rata şomajului din regiunea Vest, s-a înscris pe un trend descrescător ajungând ca în anul 2005 sa fie de 5,1% şi estimată la 4,6% pentru 2006 inferioară celei la nivel naţional (5,9%) şi aceasta datorită judeţelor cu rate mici ale şomajului: Timiş, pe primul loc la nivel naţional cu 2,3% în 2005 şi estimată la 2,0% pentru 2006, şi Arad (3,6% în 2005 respectiv 3,5% pentru 2006). Datorită prăbuşirii unor ramuri precum siderurgia sau sectorul minier din judeţele preponderent monoindustriale (Hunedoara şi Caraş Severin) decalajele dintre judeţe sunt încă semnificative. Câştigul salarial mediu net, din regiunea Vest (718 lei în anul 2005 şi estimat la circa 818 lei pentru 2006) se situează sub media la nivel naţional, cele mai mari creşteri înregistrându-se în anul 2005 în judeţele Caraş Severin (24,2%), Arad (23,7%) şi Timiş (23,1%). 5.2. Creşterea economică şi ocuparea în perioada 2007 – 2008, în regiunea Vest După creşterile peste nivelul naţional din ultimii doi ani, pentru 2007 şi 2008 s-au prognozat valori sub media pe total ţară (6,2%, respectiv 5,9%). Toate ramurile de activitate contribuie pozitiv la realizarea creşterii reale a produsului intern brut. Construcţiile vor înregistra sporurile cele mai ridicate (14,5%, respectiv 11%), urmate de servicii cu ritmuri anuale de 6,3%, industrie (4,5%, respectiv 4,7%) şi agricultură cu 3%. Din punct de vedere al produsului intern brut pe locuitor această regiune are, după regiunea Bucureşti, cel mai ridicat nivel. Pentru următorii doi ani indicele de disparitate fată de total ţară al produsului intern brut pe cap de locuitor el se situează pe un trend uşor descrescător, dar continuă să rămână ridicat şi va fi în anul 2008 de 114,3%. Judeţele Arad şi Timiş au un indice de disparitate care depăşeşte media naţională, iar Hunedoara şi Caraş – Severin se situează sun nivelul mediu pe total ţară. Comerţul exterior, în următoarea perioadă, va continua să înregistreze creşteri atât la importul cât şi la exportul de mărfuri, iar soldul balanţei comerciale va continua, de asemenea, să înregistreze surplus. Regiunea Vest este considerată o regiune în creştere, cu rezultate economice semnificative dar care se confruntă încă cu probleme de coeziune economică şi socială datorate disparităţilor dintre judeţe şi a celor dintre mediul rural şi urban. Pentru perioada 2007 – 2008, au fost prognozate creşteri ale populaţiei ocupate cu 0,3%, creşteri semnificative ale numărului mediu de salariaţi cu 6,0% şi reduceri ale ratei şomajului cu aproximativ 0,2 puncte procentuale. 18 Creşterile salariale (cu un ritm de creştere de 12,1%, apropiat de cel la nivel naţional), vor face ca la nivelul anului 2008 decalajele dintre judeţe sa fie aproape inexistente. 6. Regiunea Nord - Vest Regiunea Nord - Vest are o poziţie geografică strategică, la intersecţia axelor nord – sud şi est – vest ale Europei de Est, fiind poarta de intrare în România dinspre Ungaria şi Ucraina. In spaţiul naţional se învecinează la sud cu Regiunea Vest şi Centru iar la est cu Regiunea Nord – Est. Regiunea Nord - Vest include 6 judeţe, respectiv judeţele Bihor, Bistriţa- Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu-Mare şi Sălaj. Are o suprafaţă de 34 160 km2, reprezentând 14,33 % din suprafaţa tării şi se situează pe locul patru la nivel naţional în privinţa suprafeţei şi a populaţiei. Bogăţiile naturale (păduri, materiale de construcţii, minereuri etc.) de pe cuprinsul regiunii sunt variate, constituind o premisă importantă a dezvoltării economice. Pe baza acestora s-au dezvoltat, industria minieră, a materialelor de construcţii precum si prelucrarea lemnului, a argilei şi metalelor. Resursele subsolului se găsesc în cantităţi limitate, ceea ce impune existenţa unor fluxuri comerciale bine dezvoltate cu alte regiuni în vederea susţinerii activităţii economice. Cele mai deficitare resurse sunt cele energetice (cărbune, petrol, gaze naturale) intens solicitate de economie şi care sunt departe de a satisface necesarul. Populaţia totală a regiunii Nord - Vest era la 1 ianuarie 2006, de 2.729.181 locuitori, reprezentând 12,6% din populaţia totală a ţării. Ponderea populaţiei urbane în total populaţie este de 53%, iar a celei rurale de 47%. 6.1. Evoluţii economice recente în regiunea Nord - Vest Atât în anul 2005 (2,6%), cât şi în anul 2006 (5,9%), regiunea Nord – Vest a înregistrat creşteri ale produsului intern brut sub media naţională. In anul 2005, valoarea adăugată brută industrială a regiunii a înregistrat o reducere de 1,8% aceasta în condiţiile în care, în judeţe cu pondere însemnată în industria regiunii, cum sunt de exemplu Cluj (30%) sau Maramureş (14%), producţia industrială s-a redus cu circa 8%, anihilând creşterile producţiei industriale din judeţele cu o greutate mai mica (de exemplu creşterea producţiei industriale din judeţul Bistriţa – Năsăud a fost de 15,3%, dar aceasta reprezintă numai 9% din industria regiunii). 19 In anul 2006, estimările indică o creştere modestă a valorii adăugate brute din industrie, de 3,5%, cu creştere de peste 10% a producţiei industriale în judeţul Bistriţa – Năsăud (acest judeţ continuă, pentru al treilea an consecutiv, să realizeze salturi anuale ale producţiei industriale de 15%), dar şi cu scăderi în Cluj şi Bihor, judeţe cu ponderi semnificative în industria regiunii (de circa 30%). Valoarea adăugată brută din agricultură, nu a realizat salturi spectaculoase, ca în toate zonele ţării, în anul 2006 creşterea fiind de numai 0,6%, în schimb construcţiile (13,5%) şi serviciile (6,3%) au contribuit la susţinerea creşterii economice. Din punct de vedere al comerţului exterior al regiunii Nord – Vest, în anul 2006, evoluţia a fost contradictorie, în sensul că s-a redus ponderea exporturilor în volumul total al exporturilor României de la 11,2% în 2005 la 10,9%, în timp ce importurile, cu o dinamică (24,9%) net superioară mediei pe ţară (20,9%) şi-au majorat ponderea de la 9,6% în 2005 la 9,9%, regiunea înregistrând un deficit al balanţei comerciale, mai mare de 1 miliard euro. Regiunea Nord – Vest este o regiune cu un potenţial de muncă ridicat, populaţia ocupată care deţine 13,6% din totalul ocupării a înregistrat o uşoară scădere în anul 2005 (cu 0,2%) iar pentru 2006 se estimează o staţionare a acesteia. Judeţele în care s-au înregistrat creşteri ale ocupării au fost Bistriţa Năsăud şi Sălaj (cu 2,5%) iar reducerea cea mai semnificativă în Maramureş (-2%) Pe activităţi, structura ocupării din regiune relevă procesul de dezindustrializare şi reagrarizare a acesteia. Astfel, ponderea ocupării din agricultură reprezintă 35,0%, industria şi construcţiile deţin 29,2%, serviciile comerciale 22,2% iar serviciile sociale 13,6%. Numărul mediu de salariaţi a crescut cu 0,6% în anul 2005 şi a fost estimat cu o creştere de 0,7% pentru anul 2006. Creşteri importante s-au înregistrat în judeţele Bistriţa Năsăud (6,3%), Sălaj (5,4%), care, fiind declarate Zone Defavorizate prin facilităţile acordate investitorilor, au creat noi locuri de muncă. Rata şomajului din regiunea Nord - Vest este în continuă scădere (3,7%), cu valori sub media la nivel naţional (5,4%). Cea mai mare rată o deţine judeţul Sălaj (6,1%) datorită restructurărilor din industrie. Câştigul salarial mediu net, din regiunea Nord - Vest (estimat la circa 776 lei pentru 2006) se situează sub media la nivel naţional (848 lei). 20 6.2. Creşterea economică şi ocuparea în perioada 2007 – 2008, în regiunea Nord – Vest Pentru perioada de prognoză, creşterile produsului intern brut (6,4%, respectiv 6,1%) vor fi, ca şi în ultimii doi ani uşor sub media naţională. Construcţiile vor reprezenta sectorul cel mai dinamic cu creşteri de 14,8% în 2007 şi 11,2% în anul 2008. Pentru celelalte sectoare creşterile anuale pentru următorii doi ani vor fi apropiate. Astfel serviciile vor creşte cu un ritm anual de 6,5%, industria 4,7%, respectiv 4,8%, iar valoarea adăugată brută din agricultură cu 3%, respectiv 3,1%. Din punct de vedere al produsului intern brut pe locuitor, acesta prezintă un indice de disparitate faţă de total ţară de peste 90%, cu o uşoară tendinţă de scădere în următorii doi ani şi se va situa, în anul 2008, la 91,7% din nivelul naţional. In această regiune, cu excepţia judeţului Cluj care are un indice de disparitate care devansează media naţională, toate celelalte judeţe se situează sub nivelul pe total ţară. Comerţul exterior, va continua să înregistreze creşteri atât la importul cât şi la exportul de mărfuri în ambii ani, iar soldul balanţei comerciale va rămâne negativ, cu un deficit ce va fi de 1,4 miliarde euro în 2008. Pentru perioada 2007 – 2008, au fost prognozate creşteri ale populaţiei ocupate cu 0,3% , creşteri ale numărului mediu de salariaţi cu 0,3% şi reduceri ale ratei şomajului cu aproximativ 0,6 puncte procentuale. Creşterile salariale (cu un ritm mediu anual de 12,1%) uşor peste cele de la nivel naţional, conduc la decalaje între judeţe din ce în ce mai mici. 7. Regiunea Centru Cu o suprafaţă de 34 100 km2, regiunea Centru reprezintă 14,3% din teritoriul României, iar prin situarea ei în centrul ţării se învecinează cu celelalte şase regiuni. Regiunea este formată din şase judeţe: Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu. Relieful cuprinde părţi însemnate din cele trei ramuri ale Carpaţilor româneşti, zona colinară a Podişului Transilvaniei şi depresiunile din zona de contact între zona colinară şi cea montană. Zona mo
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

0b3c1ae6951afc7803541901420121cd3019719eb4764964338d7f4be16c67de