Document colectat · Raport anual recuperare bunuri indisponibilizate
RAPORT ANUAL 2018 actualizat.pdf
- Instituția sau publicația sursă
- Raport anual recuperare bunuri indisponibilizate
- Data preluării
- 26.09.2026 17:53
- Dimensiunea materialului
- 1.381,6 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
i completările ulterioare, sau al acordurilor care
prevăd partajarea bunurilor confiscate;
g) despăgubirile acordate statului, autorităţilor sau instituţiilor publice pentru
repararea prejudiciului produs prin săvârşirea infracţiunii şi executarea
dispoziţiilor din hotărâre privitoare la acestea;
h) amenda aplicată ca pedeapsă principală şi executarea acesteia în modalităţile
prevăzute de lege.
În pregătirea acestui sistem informatic, Ministerul Justiției și ANABI au procedat la crearea
unui mecanism de raportare inter-instituțional care să faciliteze comunicarea hotărârilor
instanțelor judecătorești și evaluarea stadiului de executare a acestora.
Crearea acestui mecanism este crucială, mai ales în contextul în care, așa cum rezultă și
din primul raport anual al Agenției “până la 31 decembrie 2016, doar 25 de instanțe
judecătorești4 au transmis 299 de hotărâri judecătorești. Aceste date centralizate de
către ANABI până la 31 decembrie 2016 sunt incomplete și insuficient detaliate pentru a
permite o primă analiză proprie de substanță. Datele urmează a fi consolidate și corelate
inclusiv cu informații privind stadiul executării hotărârilor, astfel încât în cadrul
raportărilor ulterioare (trimestriale și anuale) Agenția să poată prezenta public o situație
clară, completă asupra întregului proces de recuperare a produsului infracțiunii”.
Această situație a fost remediată. În anul 2017, 96% din numărul total al instanțelor
judecătorești au comunicat Agenției hotărâri prin care s-au pronunțat confiscarea specială
sau extinsă ori repararea prejudiciului. Mai jos sunt reprezentate grafic volumul și evoluția
datelor raportate.
Subsecvent, în anul 2018 instanțele judecătorești au continuat să comunice către ANABI
hotărârile judecătorești, fiind recepționate un număr de 11.705 de hotărâri
pronunțate/rămase definitive în 2018 și comunicate in extenso spre ANABI, trimestrial, de
către 179 instanțe judecătorești (15 curți de apel, 35 tribunale și 129 judecătorii).
4
2 curți de apel, 8 tribunale și 15 judecătorii
Bd. Regina Elisabeta nr. 3, etajele 3 și 5, sector 3, București. Pagina 14 din 35
Tel. +4 037 257 30 00 ; Fax +4 037 227 14 35;
Email. [email protected]; www.just.ro; anabi.just.ro
250
227
200
179
170
150
129
100
50 43
35
25
15 15 15
8
2
0
Raport 2016 Raport 2017 Raport 2018
Nr. Total instanțe Curți de apel Tribunale Judecătorii
Nr. total instanțe Curți de Apel Tribunale Judecătorii
Raport 2016 25 2 8 15
Raport 2017 227 15 43 170
Raport 2018 179 15 35 129
3.1. Date statistice
În prezent, în absența unei aplicații informatice dedicate, evidența creanțelor provenite
din infracțiuni se realizează prin agregarea de către ANABI a următoarelor tipuri de date:
1. Inventarul național al măsurilor asigurătorii dispuse de către procurori – realizat la
nivelul anului 20165;
2. Comunicări din partea parchetelor și instanțelor judecătorești privind măsurile
asigurătorii care au ca obiect bunuri imobile;
5
În temeiul prevederilor art. 52 alin. (2) și (3) din Legea 318/2015, ANABI, cu sprijinul Ministrului Public a
realizat, în semestrul al II-lea al anului 2016, procesul de inventariere a măsurilor asigurătorii dispuse la nivel
național. Scopul acestui demers a fost acela de a pregăti și facilita exercitarea eficientă de către Agenție a
atribuțiilor privind administrarea bunurilor mobile cu valoare de peste 15.000 euro, valorificarea anticipată a
bunurilor mobile indisponibilizate în cazurile speciale prevăzute de legea procesual penală, reutilizarea socială
a bunurilor imobile intrate în proprietatea privată a statului prin confiscare specială sau extinsă. Totodată,
acest inventar a furnizat primele elemente care vor sta la baza dezvoltării sistemului informatic naţional
integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni.
Bd. Regina Elisabeta nr. 3, etajele 3 și 5, sector 3, București. Pagina 15 din 35
Tel. +4 037 257 30 00 ; Fax +4 037 227 14 35;
Email. [email protected]; www.just.ro; anabi.just.ro
3. Comunicări din partea instanțelor privind hotărârile judecătorești prin care se
dispun măsuri naționale sau internaționale privind confiscarea (specială sau
extinsă) și repararea prejudiciilor;
4. Evidențele ANABI privind sumele de bani indisponibilizate, bunurile aflate în
proceduri de administrare, valorificare anticipată sau reutilizare;
5. Comunicări ANAF privind stadiul valorificării bunurilor confiscate.
Din analiza datelor comunicate către ANABI pe parcursul anului 2018, rezultă următorii
indicatori statistici:
A. Măsuri asigurătorii – sume de bani (parchete și instanțe)
- 875.484.490 lei - sume de bani indisponibilizate în conturi;
- 78.419.945,99 lei - sume de bani indisponibilizate și administrate de ANABI prin
contul unic.
B. Confiscări și despăgubiri (hotărâri judecătorești)
Situația datelor centralizate pentru anul 2018 se prezintă după cum urmează:
Tip măsură Nr. hotărâri în care au fost Sume de bani (lei)
dispuse acest tip de măsuri
Amendă aplicată ca pedeapsă 386 18.454.252,16
principală
Confiscare extinsă 20 3.702.578,76
Confiscare specială 10.203 797.506.615,04
Despăgubiri acordate autorităților 669 85.786.543,05
sau instituțiilor publice
Despăgubiri acordate statului 424 1.107.313.682,73
Ordine de confiscare în baza DC 2 792.185,80 + 2
2006/783/JAI primite de la alte bunuri imobile
state neevaluate
Ordine de sechestru în baza DC 1 Bunuri mobile și
2003/577/JAI primite de la alte imobile
state neevaluate
Total 11.705 2.013.555.857,54
NOTE:
1. În aceste calcule nu sunt incluse valorile bunurilor mobile sau imobile care fac
obiectul măsurii.
2. Procesul de agregare a datelor a fost realizat la nivelul ANABI, în prezent date
fiind în curs de validare.
C. Punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus confiscarea
În perioada 01.01.2016 – 31.12.2018, la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală –
Direcţia generală executări silite cazuri speciale şi structurile sale regionale subordonate
au fost înregistrate, spre punere în aplicare, un număr total de 2.549 hotărâri
judecătoreşti (sentinţe penale, decizii penale, încheieri) rămase definitive, prin care s-a
dispus confiscarea unor bunuri şi sume de bani în materie penală (491 din 2016, 787 din
2017 şi 1.271 din 2018).
Bd. Regina Elisabeta nr. 3, etajele 3 și 5, sector 3, București. Pagina 16 din 35
Tel. +4 037 257 30 00 ; Fax +4 037 227 14 35;
Email. [email protected]; www.just.ro; anabi.just.ro
Structura pe categorii de bunuri intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului
prin confiscare dispusă în materie penală prin cele 2.549 hotărâri judecătoreşti (sentinţe
penale, decizii penale, încheieri) rămase definitive, comunicate spre punere în aplicare la
A.N.A.F. până la data de 31.12.2018, se prezintă astfel:
Categorii de bunuri
confiscate prin Număr hotărâri judecătoreşti (sentinţe penale,
hotărâri judecătoreşti decizii penale, încheieri) rămase definitive
Nr.
(sentinţe penale,
crt. trim trim trim
decizii penale, trim III
încheieri) rămase 2016 2017 I II IV 2018
2018
definitive 2018 2018 2018
1. Imobile (exclusiv) 4 7 2 2 3 2 9
2. Bunuri mobile 288 462 220 234 257 243 954
3. Sume de bani 193 277 75 68 50 60 253
Metale şi pietre
6 8 2 2 4 1 9
4. preţioase
Imobile şi/sau bunuri
mobile şi/sau sume de - 33 11 7 13 14 45
5. bani
Alte drepturi(uzufruct
1 0 0 0 1
6. viager imobile)
TOTAL 491 787 311 313 327 320 1.271
În ceea ce priveşte cele 1.271 hotărâri judecătoreşti (sentinţe penale, decizii penale,
încheieri) rămase definitive în materie penală prin care s-a dispus confiscarea specială sau
extinsă a unor bunuri şi sume de bani, înregistrate în anul 2018, structura pe categorii de
bunuri este următoarea:
Număr Număr Număr Număr Număr
Categorii de hotărâri judecătoreşti hotărâri hotărâri hotărâri hotărâri hotărâri
(sentinţe penale, decizii penale, - trim I - trim II - trim - trim - total
încheieri) rămase definitive 2018 2018 III 2018 IV 2018 an 2018
Hotărâri judecătoreşti definitive prin care
s-au confiscat exclusiv imobile 2 2 3 2 9
Hotărâri judecătoreşti definitive prin care
s-au confiscat drepturi de uzufruct 1 0 0 0 1
Hotărâri judecătoreşti definitive prin care
s-au confiscat exclusiv bunuri mobile,
total:
Din care: 222 236 261 244 963
- hotărâri judecătoreşti definitive
prin care
s-au confiscat bunuri de natura stocurilor 138 158 166 172 634
- hotărâri judecătoreşti definitive
prin care
s-au confiscat
autovehicule/ambarcaţiuni/nave 47 52 54 24 177
- hotărâri judecătoreşti definitive 15 12 33 21 81
Bd. Regina Elisabeta nr. 3, etajele 3 și 5, sector 3, București. Pagina 17 din 35
Tel. +4 037 257 30 00 ; Fax +4 037 227 14 35;
Email. [email protected]; www.just.ro; anabi.just.ro
prin care
s-au confiscat echipamente de
comunicaţii;
- hotărâri judecătoreşti definitive
prin care
s-au confiscat echipamente IT; 12 5 1 9 27
- hotărâri judecătoreşti definitive
prin care
s-au confiscat bunuri cu grad ridicat de
perisabilitate; 8 7 3 17 35
- hotărâri judecătoreşti definitive
prin care
s-au confiscat bijuterii; 2 2 4 1 9
Hotărâri judecătoreşti definitive prin care
s-au confiscat exclusiv sume de bani, din
care 75 68 50 60 253
sume în
valută: 24 25 27 17 93
Hotărâri judecătoreşti definitive prin care
s-au confiscat diverse categorii de bunuri
şi/sau sume de bani, total: 11 7 13 14 45
TOTAL 311 313 327 320 1.271
Sume de bani confiscate sau rezultate din valorificarea bunurilor confiscate
În anul 2018, în urma centralizării datelor şi informaţiilor primite de la structurile
regionale de valorificare a bunurilor confiscate, suma totală rezultată din valorificarea
bunurilor intrate în proprietatea privată a statului ca urmare a dispunerii măsurilor de
siguranţă a confiscării speciale/extinse prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în
materie penală este de 12.447.146,65 lei din care:
- 6.480.390,48 lei sume încasate din valorificarea bunurilor mobile şi imobile;
- 5.966.756,17 lei sume încasate din confiscare.
Pentru comparație, în anul 2017, suma totală rezultată ca urmare a punerii în executare a
măsurilor de siguranţă a confiscării speciale/extinse a fost de 11.486.454,63 lei din care:
- 3.698.477,90 lei sume încasate din valorificarea bunurilor mobile şi imobile;
- 7.787.976,73 lei sume încasate din confiscare.
IMPORTANT: în legătură cu valoarea bunurilor confiscate prin titlurile executorii
prezentate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 6 din Ordonanța Guvernului nr.
14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate,
potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată, aceasta se stabileşte de către
comisia de evaluare, valoarea stabilită iniţial variind pe durata derulării procedurii de
valorificare sub influenţa unor factori diverşi (categoria bunurilor, grad de uzură fizică şi
morală, cererea de piaţă, termen de valabilitate, perisabilitate etc.).
D. Punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus recuperarea
creanţelor bugetare provenite din săvârşirea de infracţiuni
Bd. Regina Elisabeta nr. 3, etajele 3 și 5, sector 3, București. Pagina 18 din 35
Tel. +4 037 257 30 00 ; Fax +4 037 227 14 35;
Email. [email protected]; www.just.ro; anabi.just.ro
În anul 2018, din centralizarea datelor şi informaţiilor furnizate de structurile regionale
din cadrul D.G.E.S.C.S., din activitatea de executare silită, în baza prevederilor Legii nr.
207/2016 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
valoarea totală a creanţelor bugetare recuperată este de 97.814.467 lei (comparativ cu
158.774.090 lei în 2017 și 151.438.588 lei în 2016).
Această activitate vizează măsurile de punere în aplicare a titlurilor executorii privind
recuperarea creanţelor bugetare provenite din săvârşirea de infracţiuni (sume
reprezentând repararea prejudiciului material, amenzi, cheltuieli judiciare, sume
confiscate).
3.2. Dezvoltarea aplicației informatice
Stabilirea mecanismului prin care instanțele judecătorești comunică ANABI hotărârile prin
care sunt dispuse măsuri privind confiscarea sau repararea prejudiciilor constituie o etapă
necesară, dar nu suficientă.
Din analiza datelor și statisticilor deținute de către Agenție, se menține o diferență
importantă între numărul de hotărâri definitive prin care s-a dispus confiscarea (specială
și extinsă) sau repararea prejudiciilor și numărul de hotărâri definitive cu același obiect
transmise spre executare către ANAF. Astfel, ANABI a primit comunicări în 2018 privind
11.705 de hotărâri pronunțate/rămase definitive, în timp ce ANAF a primit spre executare
1.271 hotărâri. Etapa următoare o reprezintă corelarea datelor gestionate de către
Agenție cu cele privind stadiul executării hotărârilor judecătorești de către ANAF.
Din perspectiva ANABI, acest demers va fi facilitat de Sistemul Informatic Naţional Integrat
de Evidenţă a Creanţelor Provenite din Infracţiuni. În acest sens, ANABI implementează în
prezent Proiectul “Sprijin pentru îndeplinirea obiectivelor Strategiei Naționale
Anticorupție prin creșterea gradului de recuperare a produselor infracțiunilor”. Acest
proiect se derulează în parteneriat cu Institutul Basel pentru Guvernare din Elveția și este
finanțat din fonduri externe nerambursabile, în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano
- Român pentru reducerea disparităților economic
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
6ddce141ec04cc743fa970637d6b84dced514b5f10eaf74d7cae55d6c5548a04