Document colectat · Raport anual recuperare bunuri indisponibilizate
RAPORT ANUAL 2018 actualizat.pdf
- Instituția sau publicația sursă
- Raport anual recuperare bunuri indisponibilizate
- Data preluării
- 26.09.2026 17:53
- Dimensiunea materialului
- 1.381,6 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
RAPORT ANUAL DE ACTIVITATE
Competența face diferența!
Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea
Europeană, din Fondul Social European
Listă abrevieri:
ANABI = Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate
ANAF = Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
ANCPI = Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară
CARIN = Reţeaua Internaţională Camden a Oficiilor de Recuperare a Creanţelor
CSM = Consiliul Superior al Magistraturii
DNA = Direcţia Naţională Anticorupţie
DIICOT = Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
IGPR = Inspectoratul General al Poliției Române
MAI = Ministerul Afacerilor Interne
MFP = Ministerul Finanţelor Publice
MCV = Mecanismul de Cooperare şi Verificare
MJ = Ministerul Justiţiei
MApN = Ministerul Apărării Naționale
MP = Ministerul Public
ONPCSB = Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor
ONPCCRCPI = Oficiul Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru
Recuperarea Creanţelor Provenite din Infracţiuni
ONRC = Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
PICCJ = Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție
RAPPS = Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat
SGG = Secretariatul General al Guvernului
SNA = Strategia Naţională Anticorupţie
UE = Uniunea Europeană
Bd. Regina Elisabeta nr. 3, etajele 3 și 5, sector 3, București. Pagina 2 din 35
Tel. +4 037 257 30 00 ; Fax +4 037 227 14 35;
Email. [email protected]; www.just.ro; anabi.just.ro
Cuprins
Nr. Capitol Pagina
1. Introducere 4
2. Dezvoltarea cadrului normativ și instituțional ANABI 8
Dezvoltarea sistemului informatic național integrat de evidență a 14
3. creanțelor provenite din infracțiuni
4. Administrarea bunurilor mobile indisponibilizate 21
5. Valorificarea bunurilor mobile indisponibilizate 25
6. Exercitarea atribuțiilor privind bunurile confiscate 27
7. Activitatea de Oficiu național pentru recuperarea creanțelor 30
8. Prioritățile anului 2019 35
Bd. Regina Elisabeta nr. 3, etajele 3 și 5, sector 3, București. Pagina 3 din 35
Tel. +4 037 257 30 00 ; Fax +4 037 227 14 35;
Email. [email protected]; www.just.ro; anabi.just.ro
1. INTRODUCERE
1.1. Despre raport
În temeiul art. 13 din Legea nr. 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi
completarea unor acte normative, Consiliul de coordonare aprobă raportul anual de
activitate al Agenţiei, care se prezintă de către directorul general al acesteia.
1.2. Despre Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate
În data de 24 decembrie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 961 Legea nr.
318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de
Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) şi pentru modificarea şi completarea
unor acte normative.
Prin înființarea ANABI, România propune o abordare integrată a recuperării activelor
provenite din infracțiuni, combinând funcțiile suport pentru organele de urmărire penală
și instanțe cu cele de cooperare internațională, de gestionare efectivă a bunurilor
indisponibilizate și de reutilizare socială a bunurilor și valorilor confiscate. În procesul de
elaborare a Legii au fost avute în vedere cele mai bune practici la nivelul Uniunii
Europene, respectiv modelele agenţiilor specializate în administrarea bunurilor
sechestrate din Franţa, Belgia, Olanda, Italia, dar şi din alte ţări, în special din Statele
Unite ale Americii.
Operaţionalizarea Agenţiei a reprezentat un proces complex, definitivat pe parcursul
anului 2017 odată cu intrarea în vigoare a atribuțiilor pentru care legea a prevăzut
termene diferite. Astfel, începând cu anul 2017, ANABI a exercitat efectiv atribuțiile de:
- administrare simplă a bunurilor mobile cu valoare individuală de peste 15.000 Euro
(art. 28 din Legea nr. 318/2015);
- administrare a sumelor de bani prin intermediul contului unic (art. 27 din Legea nr.
318/2015).
Cel mai recent Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind
progresele înregistrate în România în cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare
constată faptul că “Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate
(ANABI) este acum pe deplin operațională și a continuat să își dezvolte activitatea și
prezintă acest fapt în mod clar în rapoartele anuale. De asemenea, Agenția a înregistrat
progrese în ceea ce privește dezvoltarea unui sistem național integrat de monitorizare a
măsurilor luate de autorități în fiecare etapă a procesului de recuperare a bunurilor. Cu
toate acestea, ANABI are potențialul de a se dezvolta în continuare”. Raportul subliniază
totodată concluzia Comisiei privind îndeplinirea Recomandării nr. 121.
Principiile, misiunea și principalele atribuții ale Agenției
Agenția își desfășoară activitatea cu respectarea principiilor prevăzute în art. 5 din Legea
nr. 318/2015, respectiv: legalitatea, confidenţialitatea, integritatea, autonomia
operaţională, celeritatea, eficienţa şi respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale
proprietarilor, ale titularilor altor drepturi asupra bunurilor şi ale terţilor.
1
https://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2018:0851:FIN:RO:PDF
Bd. Regina Elisabeta nr. 3, etajele 3 și 5, sector 3, București. Pagina 4 din 35
Tel. +4 037 257 30 00 ; Fax +4 037 227 14 35;
Email. [email protected]; www.just.ro; anabi.just.ro
Misiunea ANABI
Scopul final al ANABI este acela de a asigura o creştere a ratei de executare a
ordinelor de confiscare dispuse în materie penală, printr-o administrare eficientă a
bunurilor sechestrate care sunt predate Agenţiei prin dispoziţii ale procurorilor și
judecătorilor. Corelativ, vor creşte veniturile aduse la bugetul de stat, precum şi
cele prin care se asigură despăgubirea victimelor infracţiunilor, inclusiv a statului,
când acesta s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În realizarea acestei misiuni, ANABI are următoarele funcţii principale:
a. de facilitare a urmăririi şi a identificării bunurilor provenite din săvârşirea de
infracţiuni şi a altor bunuri având legătură cu infracţiunile şi care ar putea face
obiectul unei dispoziţii de indisponibilizare, sechestru sau confiscare emise de o
autoritate judiciară competentă în cursul unor proceduri penale;
b. de administrare simplă, în cazurile prevăzute de lege, a bunurilor mobile
indisponibilizate în cadrul procesului penal;
c. de valorificare, în cazurile prevăzute de lege, a bunurilor mobile sechestrate în
cadrul procesului penal;
d. de gestionare a sistemului informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor
provenite din infracţiuni;
e. de sprijinire, în condiţiile legii, a organelor judiciare pentru utilizarea celor mai
bune practici în materia identificării şi administrării bunurilor care pot face
obiectul măsurilor de indisponibilizare şi confiscare în cadrul procesului penal;
f. de coordonare, evaluare şi monitorizare la nivel naţional a aplicării şi respectării
procedurilor legale în domeniul recuperării creanţelor provenite din infracţiuni.
ANABI este desemnată drept oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor, în
sensul Deciziei 2007/845/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2007 privind cooperarea
dintre oficiile de recuperare a creanţelor din Statele Membre în domeniul urmăririi
şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri
având legătură cu infracţiunile.
De asemenea, ANABI este desemnată drept oficiu naţional pentru gestionarea
bunurilor îngheţate, în sensul art. 10 din Directiva 2014/42/UE a Parlamentului
European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea
instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană.
Principalele atribuţii ale Agenției reglementate de Lege sunt următoarele:
1. administrează şi ţine evidenţa sumelor de bani care fac obiectul sechestrului, a
sumelor de bani rezultate din valorificarea bunurilor perisabile, a sumelor de bani
rezultate din cazurile speciale de valorificare a bunurilor mobile sechestrate,
prevăzute de art. 2521 din Codul de procedură penală, precum şi a sumelor de bani
datorate cu orice titlu suspectului, inculpatului ori părţii responsabile civilmente,
care fac obiectul popririi;
2. la solicitarea procurorului sau a instanței de judecată, Agenția depozitează
temporar și administrează bunurile mobile sechestrate a căror valoare individuală
depășește, la momentul dispunerii măsurii asigurătorii, echivalentul în lei a sumei
de 15.000 de euro; în acest scop, Agenția este numită custode, în sensul art. 252
alin. (9) din Codul de procedură penală;
Bd. Regina Elisabeta nr. 3, etajele 3 și 5, sector 3, București. Pagina 5 din 35
Tel. +4 037 257 30 00 ; Fax +4 037 227 14 35;
Email. [email protected]; www.just.ro; anabi.just.ro
3. din dispoziția procurorului, a judecătorului de drepturi și libertăți sau a instanței
de judecată, Agenția procedează la valorificarea de îndată a bunurilor mobile
sechestrate, în cazurile prevăzute de art. 2521 din Codul de procedură penală;
4. ţine evidența imobilelor pentru care s-a solicitat notarea ipotecară în conformitate
cu prevederile art. 253 alin. (4) din Codul de procedură penală;
5. ţine evidența hotărârilor prin care s-a luat măsura de siguranță a confiscării
speciale sau a confiscării extinse dispuse de instanțele române, precum și a celor
comunicate autorităților române de către instanțe străine;
6. dezvoltă și gestionează sistemul informatic național integrat de evidență a
creanțelor provenite din infracțiuni, ca sistem unic de monitorizare a bunurilor
sechestrate, confiscate și valorificate în cadrul procesului penal;
7. acordă, la solicitarea organelor de urmărire penală, a instanțelor de judecată ori a
organelor în drept a prelua sau a valorifica bunurile confiscate, asistență privind
utilizarea celor mai bune practici în materia identificării, administrării și
valorificării bunurilor care pot face obiectul măsurilor de indisponibilizare și
confiscare și poate participa la elaborarea procedurilor de lucru privind aceste
activități;
8. acordă, la solicitarea organului care procedează la aplicarea sechestrului, potrivit
art. 252 alin. (1) din Codul de procedură penală, asistență pentru evaluarea
bunurilor sechestrate. În acest sens, Agenția comunică, la cerere, tabele, ghiduri și
orice alte instrumente suport, în vederea evaluării bunurilor de către organele care
procedează la aplicarea sechestrului. Aceste tabele, ghiduri și instrumente suport
pot fi publicate pe pagina de internet a Agenției;
9. acordă, la solicitarea organelor de urmărire penală sau a instanțelor de judecată,
asistență în ceea ce privește punerea în executare a ordinelor de sechestru și
confiscare primite de la/transmise către organe judiciare din alte State Membre
ale Uniunii Europene;
10. acordă, la solicitarea organelor de urmărire penală sau a instanțelor de judecată,
asistență în ceea ce privește identificarea de spații optime pentru depozitarea
bunurilor sechestrate. În acest scop, Agenția poate încheia protocoale de
cooperare cu autoritățile administrației publice centrale și locale.
Documente de politici publice la implementarea cărora contribuie ANABI
Pe lângă obiectivul principal al operaționalizării Agenției, aceasta contribuie în mod direct
la implementarea mai multor strategii naționale și sectoriale:
Titlul documentului de politică publică Adoptat de Guvern Inițiator
Nr.crt.
Hotărârea Ministerul
Strategia de dezvoltare a sistemului
1. Guvernului nr. Justiției
judiciar 2015-2020
1155/2014
Planul de acțiune pentru implementarea Hotărârea Ministerul
2. Strategiei de dezvoltare a sistemului Guvernului nr. Justiției
judiciar 2015-2020 282/2016
Hotărârea Ministerul
3. Strategia Națională Anticorupție 2016-2020 Guvernului nr. Justiției
583/2016
4. Planul de integritate al Ministerului OMJ 980/C/2017 Ministerul
Bd. Regina Elisabeta nr. 3, etajele 3 și 5, sector 3, București. Pagina 6 din 35
Tel. +4 037 257 30 00 ; Fax +4 037 227 14 35;
Email. [email protected]; www.just.ro; anabi.just.ro
Justiției pentru perioada 2017-2020 Justiției
5. Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă SGG
- Planul Național de Acțiune 2018-2020 Memorandum
Angajamente de țară pentru accelerarea Ministerul
6. luptei împotriva corupției ca o datorie față Memorandum Justiției
de cetățenii săi – Summit-ul de la Londra
Ministerul
Hotărârea
7. Strategia Națională Antidrog 2013 – 2020 Afacerilor
Guvernului nr.
Interne
784/2013
Bd. Regina Elisabeta nr. 3, etajele 3 și 5, sector 3, București. Pagina 7 din 35
Tel. +4 037 257 30 00 ; Fax +4 037 227 14 35;
Email. [email protected]; www.just.ro; anabi.just.ro
2. DEZVOLTAREA CADRULUI NORMATIV ȘI INSTITUTIONAL ANABI
2.1. Cadrul normativ
Din punct de vedere legislativ, Agenția beneficiază de un cadru robust construit pe
fundamentul Legii nr. 318/2015. În temeiul acestui act normativ a fost adoptată legislația
secundară necesară pentru operaţionalizarea Agenţiei, respectiv hotărâri de Guvern,
ordine de ministru, decizii ale Consiliului de Coordonare2. Cadrul normativ specific se
completează cu prevederi incidente în activitatea ANABI cuprinse în legislația penală și
civilă, precum și în instrumente legale internaționale.
Procesul de elaborare a cadrului normativ necesar funcționării ANABI a continuat și în anul
2018, prin reluarea circuitului de avizare a Proiectului de hotărâre privind aprobarea
regulamentului pentru reutilizarea bunurilor imobile intrate, prin confiscare, în
proprietatea privată a statului. În acest demers, ANABI a beneficiat de sprijinul
substanțial al Ministerului Justiției, prin compartimentele de specialitate care s-au
implicat în procedurile de elaborare, consultare publică și promovare a actelor normative.
Un rol esențial în acest sens l-au avut Direcția de Prevenire a Criminalității și Direcția
Elaborare Acte Normative.
Proiectul de regulament stabilește procedura de soluționare de către Agenția Naţională de
Administrare a Bunurilor Indisponibilizate a cererilor privind reutilizarea bunurilor imobile
intrate, prin confiscare, în proprietatea privată a statului, formulate în condițiile art. 34 și
art. 35 din Legea nr. 318/2015, respectiv art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 216/2016
privind stabilirea destinaţiei unor bunuri imobile confiscate. Prin regulamentul privind
reutilizarea bunurilor imobile intrate, prin confiscare, în proprietatea privată a statului au
fost prevăzute termenele de depunere și analiză a cererilor de reutilizare a acestor bunuri
imobile, conținutul cererilor, precum și modalitatea de transmitere a acestora. Astfel,
bunurile imobile confiscate pot fi reutilizate în conformitate cu prevederile legale din
actele normative anterior menționate, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul
Finanţelor Publice, la propunerea Agenţiei.
2.2. Consiliul de coordonare
Potrivit art. 13 din Legea nr. 318/2015, ANABI își desfășoară activitatea sub coordonarea
unui Consiliu, alcătuit din directorul general al Agenției, trei reprezentanți ai PICCJ,
dintre care unul din cadrul DNA și unul din cadrul DIICOT, câte un reprezentant al MJ, al
CSM, al MAI, al MFP, precum şi al ANAF.
Pe parcursul anului 2018 au avut loc un număr de 3 reuniuni ale Consiliului de coordonare
al Agenţiei (05.02.2018, 26.02.2018, 07.06.2018).
În cadrul reuniunilor s-au analizat informările realizate de directorul general privind
activitatea Agenției, precum
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
6ddce141ec04cc743fa970637d6b84dced514b5f10eaf74d7cae55d6c5548a04