Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele

Raport anual ANRE 2021

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind energia și rețelele
Data preluării
26.09.2026 17:53
Dimensiunea materialului
11.962,1 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

, precizau faptul că prevederile celor două regulamente se poate aplica punctelor de intrare dinspre țări terțe și punctelor de ieșire către acestea, sub rezerva deciziei autorităților naționale. În acest sens, în data de 30 ianuarie 2017 a fost semnată o declarație a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei prin care se stabilea aplicarea codurilor de rețea și în punctele de interconectare dintre părțile contractante ale comunității Energetice și statele membre ale Uniunii Europene. 38 Raport anual privind activitatea ANRE 2021 În temeiul prerogativelor sale legale, ANRE a emis decizia prin care se stabilește aplicarea codurilor de rețea europene în cadrul punctelor de interconectare dintre sistemul național de transport al gazelor naturale din România și sistemele de transport din Ucraina și Republica Moldova sub rezerva ca autoritățile naționale de reglementare din Ucraina și Republica Moldova să notifice Comisiei europene, Directoratul General pentru Energie, Secretariatului Comunității Energetice implementarea și aplicarea prevederilor acelorași coduri de rețea în cadrul punctelor de interconectare relevante. 2. Decizia nr. 1721 din 01.09.2021 privind modificarea şi completarea Anexei la Decizia preşedintelui ANRE nr. 1397/2019 pentru aprobarea Listei centralizate a produselor tranzacţionabile în cadrul pieţei produselor standardizate pe termen scurt, a pieţei produselor standardizate pe termen mediu şi lung, a pieţei produselor flexibile pe termen mediu şi lung, precum şi a pieţei produselor derivate standardizate pe termen mediu şi lung În data de 14 aprilie 2021, a fost aprobat Ordinul ANRE nr. 29/2021 privind modificarea şi completarea Ordinului Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 105/2018 pentru aprobarea Regulilor generale privind pieţele centralizate de gaze naturale. Principalul element de noutate a fost introducerea unui segment nou pe piața centralizată de gaze naturale – piaţa produselor derivate standardizate pe termen mediu şi lung, reprezentând „cadrul organizat de tranzacţionare a gazelor naturale în baza unor contracte de tip futures, cu decontare exclusiv prin livrare fizică, având ca obiect transferul dreptului de proprietate în PVT, pe baza raportului de tranzacţionare, asupra unor cantităţi de gaze naturale ce nu pot fi modificate ulterior şi care urmează a fi livrate în profil constant stabilit prin contract, pentru o perioadă de timp mai mare de o zi gazieră”. În aplicarea prevederilor actului normativ, cei doi operatori de administrare a pieţelor centralizate de gaze naturale au transmis solicitările de actualizare a Listei. 3. Decizia ANRE nr. 2233 din 08.12.2022 de încetare a aplicabilității Deciziei ANRE nr. 1991/29.10.2020 de desemnare a societății CEZ VÂNZARE S.A. în calitate de furnizor de ultimă instanță 4. Decizia ANRE nr. 2234 din 08.12.2022 de încetare a aplicabilității Deciziei ANRE nr. 1991/29.10.2020 de desemnare a societății CIS GAZ S.A. în calitate de furnizor de ultimă instanță 5. Decizia ANRE nr. 2235 din 08.12.2022 de încetare a aplicabilității Deciziei ANRE nr. 1991/29.10.2020 de desemnare a societății ENGIE Romania S.A. în calitate de furnizor de ultimă instanță 6. Decizia ANRE nr. 2236 din 14.12.2021 de desemnare a societăţii ENGIE Romania S.A. în calitate de furnizor de ultimă instanţă de gaze naturale 7. Decizia ANRE nr. 2237 din 14.12.2021 de desemnare a societăţii E.ON Energie România S.A. în calitate de furnizor de ultimă instanţă de gaze naturale 8. Decizia ANRE nr. 2238 din 14.12.2021 de desemnare a societăţii OMV Petrom S.A. în calitate de furnizor de ultimă instanţă de gaze naturale 9. Decizia nr. 2319 din 16.12.2021 privind cantitățile de gaze naturale pe care S.N.G.N. ROMGAZ S.A. are obligația de a le oferta pe piețele centralizate în perioada 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2022. 39 Raport anual privind activitatea ANRE 2021 10. Decizia nr. 2320 din 16.12.2021 privind cantitățile de gaze naturale pe care S.C. OMV PETROM S.A. are obligația de a le oferta pe piețele centralizate în perioada 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2022 Cele două Decizii (nr. 2319 și nr. 2320) au fost elaborate în baza prevederilor art. 1 alin. (7) din Ordinul ANRE nr. 143/2020: ”(7) Cantitățile de gaze naturale aferente obligației de ofertare care rezultă din aplicarea prezentului ordin se stabilesc prin decizie a președintelui ANRE și se comunică de către ANRE fiecărui titular al obligației de ofertare.” și stabilesc cantitățile de gaze naturale pe care OMV Petrom SA și ROMGAZ SA, în calitatea lor de producători de gaze naturale ale căror producții anuale realizate în anul anterior depășesc 3.000.000 MWh au obligația de a le oferta, transparent, public și nediscriminatoriu pe piețele centralizate de gaze naturale, în perioada 1 ianuarie 2022 - 31 decembrie 2022, în conformitate cu prevederile art. 177 alin. (316) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare și a Ordinului ANRE nr. 143/2020. AVIZE 1. Avizul nr. 3 din 31.03.2021 - Avizare Procedură Internă – Utilizare țevi din PEID cu strat protector din PP, TIP ″GasPRO″ - PSL 64 – elaborată de către S.C. Gaz Vest S.A. Arad În conformitate cu prevederile art. 158 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Lege, se prevede la ”Art.158 Utilizarea echipamentelor, instalațiilor, aparatelor, produselor și procedeelor în sectorul gazelor naturale (1) Utilizarea echipamentelor, instalațiilor, aparatelor, produselor și procedeelor în sectorul gazelor naturale este permisă după obținerea în prealabil a acceptului operatorului sistemului, în baza unor metodologii/proceduri elaborate de către acesta și avizate de ANRE.” Scopul Procedurii este de a stabili modul de utilizare de către S.C. Gaz Vest S.A. Arad a țevilor din polietilenă de înaltă densitate (PEID) cu strat protector din polipropilenă (PP) tip ″GasPRO″ produse de SC Valrom Industrie SRL. Procedura se aplică la proiectarea, executarea și exploatarea în condiții de siguranță a sistemelor de alimentare cu gaze naturale cu presiuni egale sau mai mici de 10·105 Pa (10 bari) în cadrul sistemelor de distribuție operate de către S.C. Gaz Vest S.A. Arad. PROIECTUL POCA privind Platforma online de schimbare a furnizorului de energie electrică și gaze naturale la nivel național (POSF) Din 02.07.2020 Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Capacitatea Administrativă, au semnat contractul de finanțare nr. 529/02.07.2020 pentru acordarea finanţării nerambursabile pentru implementarea proiectului cu titlul „Dezvoltarea capacității instituționale a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru simplificarea procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică și de gaze naturale”, cod SIPOCA/SMIS 705/129990, denumit în continuare Proiect POCA. Proiectul POCA, cu termen de finalizare la data de septembrie 2022, este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014- 2020, iar valoarea totală a proiectului este de 19.223.269,45 lei din care : 40 Raport anual privind activitatea ANRE 2021 • 98% cheltuieli nerambursabile: 18.838.804,07 lei și • 2% cheltuieli contribuție proprie ANRE : 384.465,38 lei Obiectivul general al proiectului POCA este realizarea unei Platforme unice la nivel naţional destinată schimbării de către clienţii finali a furnizorului de energie electrică și/sau de gaze naturale (POSF). Prin intermediul POSF se vor lua măsuri de simplificare a procedurilor administrative pentru toți clienţii finali implicați în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică și de gaze naturale prin implementarea unei soluții informatice intuitive și inovative care să contribuie la dezvoltarea unei piețe de energie dinamice și competitive și care să îndeplinească cerințele legislației comunitare în materie. Astfel că prin implementarea acestei soluții informatice de schimbare a furnizorului de energie electrică și gaze naturale, se va reduce termenul actual de 21 de zile în vederea îndeplinirea cerințelor europene care prevăd ca până în anul 2026 procesul tehnic de schimbare a furnizorului să se finalizeze în 24 h. Obligația de realizare a POSF rezidă în prevederile art. 7^6 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „în aplicarea prevederilor art. 62 alin. (3) în scopul digitalizării activității de schimbare a furnizorului, ANRE realizează și operează o platformă informatică integrată, unică la nivel național, prin care se realizează schimbarea de către clientul final a furnizorului de energie electrică. Titularii de licențe implicați în schimbarea furnizorului de energie electrică au obligația de a furniza datele și informațiile necesare realizării și operării platformei, conform reglementărilor ANRE. ANRE poate delega activitatea de operare unui prestator de servicii care nu este afiliat unui furnizor/operator de rețea de energie electrică”. Menționăm că la finalizarea proiectului ANRE va fi administrator al POSF. Proiectul se desfășoară conform planificării. S-au desfășurat procedurile de licitație publică pentru achiziţionarea serviciilor și produselor din cadrul proiectului, s-au livrat și s-au montat echipamentele hardware, au început testările funcționalităților platformei. S-a elaborat proiectul de Ordin pentru Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale şi pentru contractarea furnizării de energie electrică şi gaze naturale. 1.3. REGLEMENTĂRI COMUNE (ENERGIE ELECTRICĂ/GAZE NATURALE) ELABORATE ÎN CURSUL ANULUI 2021 1. Ordinul ANRE nr. 83 din 30.06.2021 pentru aprobarea Standardului de performanță pentru activitatea de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale În contextul liberalizării pieţelor de energie electrică şi gaze naturale, Standardul propus a avut ca scop atât unificarea prevederilor standardelor de performanţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale, conform propunerilor furnizorilor primite în cadrul procesului de consultare publică desfășurat în luna decembrie 2020, cât şi reglementarea cerințelor minime de calitate pentru activitatea de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale și a modalității de urmărire și evaluare a performanței activității furnizorilor, stabilind: a) indicatorii de calitate pentru activitatea de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale și nivelurile garantate ale acestor indicatori; b) compensațiile pe care furnizorii au obligația să le plătească, în cazul nerespectării nivelurilor garantate ale indicatorilor de calitate pentru activitatea de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale; c) indicatorii specifici de performanță ai activității furnizorilor; 41 Raport anual privind activitatea ANRE 2021 d) modalitatea de raportare de către furnizori a informațiilor privind calitatea și performanța activității de furnizare desfășurate de către aceștia; e) modalitatea de evaluare a activității desfășurate de furnizori. Data intrării în vigoare a Ordinului nr. 83/2021 a fost 1 ianuarie 2022, conform propunerii furnizorilor, cu excepţia indicatorului IC11-timpul de preluare a unui apel telefonic efectuat prin serviciul de telefonie (call center), pentru care s-a stabilit, tot la propunerea furnizorilor, ca: a) începând cu data 1 ianuarie 2022 să se raporteze datele referitoare la acest indicator; b) începând cu data de 1 iulie 2023, în cazul încălcării nivelului garantat al indicatorului de calitate să se poată lua măsura sancționării furnizorului; c) începând cu data de 1 ianuarie 2024, furnizorii să aibă obligația plății compensațiilor în cazul nerespectării nivelului garantat al indicatorului de calitate. 2. Ordinul ANRE nr. 97 din 08.09.2021 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea programului de conformitate şi desemnarea agentului de conformitate de către operatorii de distribuţie de energie electrică/gaze naturale şi de către operatorii de înmagazinare a gazelor naturale care fac parte dintr-un operator economic integrat pe verticală şi de modificare şi completare a Condiţiilor generale asociate licenţei pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice de către operatorii economici concesionari ai serviciului de distribuţie a energiei electrice, aprobate prin Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 73/2014, a Condiţiilor- cadru de valabilitate a licenţei de operare a sistemului de distribuţie a gazelor naturale, aprobate prin Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 84/2014, şi a Condiţiilor-cadru de valabilitate asociate licenţei pentru desfăşurarea activităţii de operare a sistemului de înmagazinare subterană a gazelor naturale, aprobate prin Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 109/2018 Potrivit legii, operatorul de distribuţie trebuie să desemneze o persoană sau un organism, denumită/denumit agent de conformitate, care să asigure monitorizarea adecvată a respectării programului de conformitate. Până la momentul aprobării Ordinului sus menționat, activitatea de monitorizare amintită a fost reglementată prin Ordinul ANRE nr. 5/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind monitorizarea de către ANRE a programelor de conformitate stabilite de operatorii de distribuţie a energiei electrice și Ordinul ANRE nr. 63/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind monitorizarea de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a programelor de conformitate stabilite de operatorii de distribuţie sau de operatorii de înmagazinare a gazelor naturale. În scopul actualizării prevederilor celor două regulamente antemenționate, astfel încât acestea să corespundă dinamicii evoluțiilor legislative la nivel european și pentru a obține un cadru unitar de reglementare în ceea ce privește monitorizarea programelor de conformitate stabilite de operatorii de distribuţie de energie electrică/gaze naturale și de operatorii de înmagazinare a gazelor naturale, a fost elaborat acest Regulament. Regulamentul vizează modalitatea de întocmire și conținutul programelor de conformitate de către operatorii de distribuţie de energie electrică/gaze naturale, respectiv de înmagazinare a gazelor naturale, care fac parte din categoria operatorilor economici integraţi pe verticală, implementarea măsurilor prevăzute în programul de conformitate, monitorizarea aplicării programelor de conformitate și a măsurilor din acestea, desemnarea, aprobarea şi activitatea agenților de conformitate, modalitatea de întocmire și conținutul rapoartelor de către 42 Raport anual privind activitatea ANRE 2021 agentul de conformitate, astfel încât acest nou cadru să actualizeze și să faciliteze procesul de monitorizare de către ANRE a programelor de conformitate și a activității agenților de conformitate. De asemenea, Regulamentul vizează armonizarea cu prevederile specifice din Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare a Directivei 2003/54/CE, din Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 2003/55/CE, din Directiva 2019/944/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iunie 2019 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de modificare a Directivei 2012/27/UE, având la bază Nota interpretativă a Comisiei Europene asupra Directivei 2009/72/CE privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și a Directivei 2009/73/CE privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale. Totodată, Ordinul vizează și actualizarea și armonizarea celorlalte reglementări ANRE în vigoare, care conțin prevederi referitoare la programele de conformitate și condițiile de desfășurare a activității agenților de conformitate, respectiv Ordinul ANRE nr. 73/2014 privind aprobarea Condiţiilor generale asociate licențelor pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice, Ordinul ANRE nr. 84/2014 privind aprobarea Condiţiilor-cadru de valabilitate a licenţei de operare a sistemului de distribuţie a gazelor naturale și Ordinul ANRE nr. 109/2018 privind aprobarea Condiţiilor-cadru de valabilitate asociate licenţei pentru desfăşurarea activităţii de operare a sistemului de înmagazinare subterană a gazelor naturale. 3. Ordinul ANRE nr. 138 din 22.12.2021 privind modificarea unor Ordine ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei Ca urmar
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

89cda9941686617a40861fcbc720d9bfc6442776e63d134098e1310ca5aecb08