Ghid

orientările administrative și metodologiile de inspecție în consecință, asigurând coerența cu standardele internaționale, menținând în același timp conformitatea cu legislația națională.

Proprietăți necorporale – considerații DEMPE și HTVI: Normele românești privind prețurile de transfer respectă Liniile directoare OECD privind prețurile de transfer (TPG) în ceea ce privește delimitarea tranzacțiilor care implică bunuri necorporale („imobilizări necorporale”) pe baza funcțiilor DEMPE – dezvoltare, îmbunătățire, întreținere, protecție și exploatare. Dreptul de proprietate asupra activelor necorporale în scopul stabilirii prețurilor de transfer este determinat nu numai de titlul juridic, ci și de comportamentul efectiv al părților și de funcțiile îndeplinite, de activele utilizate și de riscurile asumate. Contribuabilii trebuie să identifice entitățile care îndeplinesc funcții DEMPE și să stabilească dacă acestea sunt remunerate în mod corespunzător, ținând seama de lanțul valoric și de substanța economică a grupului. Alocarea randamentelor trebuie să reflecte locul în care își are reședința partea care are

controlul asupra dezvoltării și a riscurilor conexe și suportă riscurile financiare asociate cu activele necorporale. Autoritățile fiscale române examinează îndeaproape transferurile sau acordarea de licențe pentru active necorporale greu de evaluat (HTVI). În cazul transferului unui activ necorporal sau al drepturilor asupra unui activ necorporal care se califică drept activ necorporal greu de evaluat (hard-to-value intangible), autoritățile pot utiliza rezultatele ex-post ca dovadă prezumtivă pentru a testa fiabilitatea și caracterul adecvat al prețului stabilit ex-ante, în conformitate cu orientările din Secțiunea D.4 a Capitolului VI din Liniile Directoare OCDE privind prețurile de transfer. Contribuabilii care efectuează tranzacții HTVI ar trebui să păstreze o documentație detaliată contemporană, inclusiv proiecții, ipoteze și metodologii de evaluare utilizate pentru a determina prețurile în condițiile valorii de piață.

Considerații privind serviciile intragrup: În conformitate cu capitolul VII din Liniile directoare OECD, administrația fiscală română face distincție între serviciile care oferă un avantaj clar beneficiarului și cele care nu le oferă (așa- numitele „activități ale acționarilor” sau servicii redundante). Contribuabilii trebuie să demonstreze că: — serviciul a fost prestat efectiv; — a furnizat sau se preconiza că va oferi un beneficiu economic sau comercial; și — sarcina reflectă valoarea stabilită în condițiile valorii de piață. Atunci când costurile sunt puse în comun, ar trebui utilizate chei de repartizare adecvate (de exemplu, cifra de afaceri, numărul de angajați, indicatorii de utilizare).

Considerații privind tranzacțiile financiare: Autoritatea fiscală română aplică principiile prevăzute în capitolul X din Liniile directoare OECD atunci când examinează tranzacțiile financiare intragrup, inclusiv împrumuturile între societăți, punerea în comun a lichidităților, garanțiile și acoperirea împotriva riscurilor. Printre principalele considerente se numără: — delimitarea exactă a relației financiare, inclusiv justificarea comercială, condițiile de creditare și opțiunile disponibile în mod realist; 4