Document colectat · Rapoarte publice privind educația
Capitolul 3.7. Educație și competențe
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte publice privind educația
- Data preluării
- 26.09.2026 17:55
- Dimensiunea materialului
- 3.001,3 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
e de țigarete din
ultimii 15 ani – 7,1%.
În plus, în cursul anului 2022 au fost elaborate, transmise către COM și aprobate propunerile AVR
de finanțare prin Instrumentul UE de sprijin financiar pentru echipamentele de control vamal
(CCEI), în vederea dotării cu echipamente de control vamal nedistructiv pentru 19 birouri vamale
de frontieră externă. Astfel, la începutul anului 2023 a demarat implementarea a două proiecte
finanțate prin CCEI, anume: Dezvoltarea eficienței activității de control vamal a AVR, respectiv
Dezvoltarea capacității de analiză a Laboratorului vamal central al AVR.
De asemenea, au fost demarate activități specifice privind elaborarea cadrului legal necesar
înființării Unității Centrale de Coordonare la nivelul AVR, în conformitate cu prevederile
Convenției Napoli II privind asistența reciprocă și cooperarea între administrațiile vamale. În
acest sens, a fost constituit un grup de lucru interministerial, format din reprezentanți ai AVR,
MAI, MF, MJ și Parchetului General.
Pentru 2023, sunt avute în vedere: continuarea activităților vamale curente; creșterea
eficienței analizei de risc pentru siguranță și securitate (prin atribuirea unui nou contract de
software pentru alinierea la sistemul informatic ICS2-RO Fazele 2 și 3 – finanțat prin PNRR);
finalizarea lucrărilor de infrastructură din cadrul celor două proiecte cu finanțare externă (prin
POIM, respectiv PO Comun România-Moldova); achiziția echipamentelor prevăzute în cadrul
celor două proiecte CCEI; continuarea implementării vămii electronice (prin dezvoltarea a 10
aplicații electronice pentru orientarea activității de vămuire către un mediu complet
electronic); elaborarea propunerii legislative pentru aplicarea prevederilor Convenției Napoli II
în Romania; implementarea Strategiei UE privind managementul riscurilor vamale (prin care se
vor transpune prevederile Codului Vamal Unional).
Stabilitatea financiar-bancară
BNR monitorizează permanent evoluțiile și inițiativele legislative în vederea garantării
securității juridice și a stabilității financiare. Pe parcursul ultimilor ani, BNR s-a implicat într-
o serie de proiecte legislative care au vizat sectorul financiar-bancar, prin furnizarea de puncte
de vedere, observații și propuneri, precum și prin emiterea de reglementări secundare. Cele
mai recente dintre aceste proiecte legislative au vizat reglementarea băncilor de dezvoltare,
protecția drepturilor consumatorilor, creșterea incluziunii financiare, transpunerea unor
directive UE (privind supravegherea prudențială a societăților de servicii de investiții financiare,
21
ROMÂNIA - PNR 2023
privind emisiunea de obligațiuni garantate), punerea în aplicare a unor regulamente europene
(privind furnizorii europeni de servicii de finanțare participativă pentru afaceri; privind crearea
unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă și standardizată sau privind un
produs paneuropean de pensii personale).
În vederea menținerii stabilității financiare prin prevenirea/ diminuarea riscurilor sistemice,
Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM) emite recomandări și
avertizări adresate BNR, ASF sau guvernului. În 2022, CNSM a emis 7 recomandări care au vizat:
(i) recalibrarea amortizorului anticiclic de capital, (ii) adoptarea unor măsuri pentru creșterea
sustenabilă a intermedierii financiare, (iii) cerința aplicabilă în 2023 privind amortizorul de
capital pentru alte instituții de importanță sistemică, precum și decizia privind conformarea cu
prevederile Ghidului Autorității Bancare Europene nr. 12/2022 privind detalierea și publicarea
indicatorilor de importanță sistemică. De asemenea, în primul trimestru al anului 2023 a fost
emisă Recomandarea CNSM nr. 1/2023, prin care s-a recomandat menținerea măsurii privind
stabilirea ratei amortizorului anticiclic la 1%, începând cu 23 octombrie 2023.
În perioada 2020 – 2022, și-au desfășurat activitatea trei grupuri de lucru pentru diminuarea
vulnerabilităților provenind din creșterea deficitului balanței comerciale cu produse
agroalimentare, pentru identificarea de soluții pentru sprijinirea finanțării verzi, respectiv
pentru sprijinirea intermedierii financiare. Măsurile identificate de cele trei grupuri de lucru au
făcut obiectul recomandărilor CNSM (nr. 6/2020, nr. 6/2021, nr. 3/2022). Pentru implementarea
măsurilor din cadrul Recomandării CNSM nr.3/2022 privind creșterea sustenabilă a intermedierii
financiare care îi sunt adresate, BNR a întreprins acțiuni ce vizează:
- evaluarea nivelului educației financiare a antreprenorilor și stabilirea indicatorilor de
monitorizare periodică a progreselor. În acest scop, în martie 2023, BNR a revizuit Sondajul
privind accesul la finanțare al companiilor nefinanciare din România, pentru a încorpora întrebări
standard pentru măsurarea nivelului educației financiare a firmelor din România;
- recalibrarea proiectului BNR EconomicHub (realizat de BNR în parteneriat cu Camerele de
Comerț și Industrie județene), pentru organizarea de conferințe cu IMM, alături de mediul
academic și sectorul bancar, cu tematici relevante (creșterea educației financiare a
antreprenorilor, creșterea sustenabilă a incluziunii financiare, creșterea conștientizării privind
produsele și serviciile oferite de bănci și IFN, promovarea digitalizării activității firmei și a
utilizării serviciilor bancare digitale, managementul riscurilor);
- elaborarea Notei privind creșterea educației financiare a firmelor din România, ce conține, pe
lângă propunerile mai sus menționate, măsuri privind: identificarea imaginii standard și a
tiparului firmelor de succes și popularizarea acestora; identificarea lecțiilor cheie pentru un bun
management și popularizarea acestora în rândul conducerii firmelor; soluții de creștere a
incluziunii financiare și digitalizare;
- organizarea unui program de masterat cu specializare în activitatea băncilor centrale și a
instituțiilor financiare, în parteneriat cu ASE, începând cu anul universitar 2022/23. Măsura s-a
materializat prin transformarea programului de masterat BANCAS pentru a servi drept instrument
de perfecționare profesională pentru specialiștii din banca centrală și din departamentele
instituțiilor de credit în strânsă legătură cu activitatea băncii centrale. Prin îmbunătățirea
gradului de pregătire profesională a salariaților din sistemul financiar, programul va conduce
inclusiv la creșterea intermedierii financiare.
În calitatea sa de autoritate de supraveghere prudențială, BNR a reflectat în programul de
supraveghere 2022 prioritățile strategice stabilite la nivelul UE, incluzând, pe lângă evaluarea
modelului de afaceri și guvernanța internă, obiective strategice legate de monitorizarea calității
activelorși managementul riscului de credit în context pandemic, respectiv de monitorizarea
riscurilor IT și de securitate.
În 2023, BNR va continua să monitorizeze evoluțiile din sectorul financiar-bancar și să se implice
în dezbaterile cu privire la proiecte legislative al căror obiect de reglementare se circumscrie
domeniilor de competență și atribuțiilor băncii centrale. În acest context, BNR va evalua
22
ROMÂNIA - PNR 2023
impactul acestor inițiative legislative asupra sectorului financiar-bancar și va prezenta puncte
de vedere, observații și propuneri, promovând soluții care să nu afecteze stabilitatea financiară
și să nu genereze risc sistemic.
Începând din decembrie 2022, ASF este beneficiar în cadrul proiectului multi-country finanțat în
cadrul TSI 2022 - Project on Sustainable Finance – Enhancement of the Supervisory Capacity.
Proiectul vizează reducerea decalajului de finanțare pentru combaterea efectelor climatice și
are ca obiective specifice analiza cadrului legal în ceea ce privește finanțele verzi, consolidarea
capacității instituționale a ASF în vederea implementării cerințelor de raportare și informații
publice privind finanțarea durabilă, precum și conștientizarea investitorilor asupra importanței
investițiilor verzi în stimularea creșterii economice sustenabile. Proiectul se va derula pe o
perioadă de 22 luni.
Strategia națională de educație financiară (SNEF), elaborată în cadrul Comitetului pentru
educație financiară (constituit din BNR, ASF, MEd, MF și ARB), vizează îmbunătățirea nivelului
de educație financiară în rândul elevilor, studenților, adulților și operatorilor economici din
România. Implementarea SNEF are în vedere adoptarea unor decizii financiare mai informate și
responsabile, care să conducă la creșterea bunăstării personale și familiale, precum și la crearea
unui mediu care să încurajeze părțile interesate să furnizeze populației o educație financiară de
calitate. În 2022, proiectul de strategie s-a aflat în consultare publică pe pagina de internet a
MEd, ulterior fiind actualizat de către instituțiile implicate în conformitate cu propunerile
transmise. Adoptarea strategiei este preconizată pentru trim. IV/2023.
Măsurile prezentate în acest capitol pot contribui la îndeplinirea ODD 8.
23
ROMÂNIA - PNR 2023
3.2. Tranziția verde
3.2.1. Mediu și schimbări climatice
REFORME ȘI INVESTIȚII VIZATE DE PNRR
Obiectivele vizând politicile de mediu și schimbări climatice sunt reflectate extins în
conținutul PNRR, confirmând importanța deosebită a Pilonului I – Tranziția verde în
ansamblul proiecției generale a Planului. De altfel, 41 % din suma totală a PNRR este
dedicată măsurilor de sprijinire a tranziției verzi. Principalele reforme și investiții vizează
managementul apei, protecția pădurilor și a biodiversității, managementul deșeurilor,
promovarea transportului sustenabil, renovarea clădirilor, politica energetică, educația
verde etc. Domeniul mediului și schimbărilor climatice este abordat, în mod special, în
Componentele 1, 2, 3, 5 și 10 din PNRR.
În perioada trim. II/2022 – trim. I/2023, au fost implementate măsuri vizând accelerarea
tranziției economiei circulare și a stimulării biodiversității, respectiv consolidarea gestiunii
unitare a deșeurilor și creșterea eficienței energetice, astfel:
- adoptarea Strategiei naționale privind economia circulară (prin HG nr. 1172/2022);
- aprobarea Strategiei naționale pentru păduri 2030 (prin HG nr. 1.227/2022);
- înființarea Comitetului interministerial pentru analiza cadrului legal aplicabil sectoarelor cu
impact asupra biodiversității, prin HG nr. 781/2022;
- intrarea în vigoare a actelor normative necesare pentru operaționalizarea gestionării
unitare a deșeurilor, în conformitate cu Planul național de gestionare a deșeurilor prin: OUG
nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor,
precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, OP ANRSC nr.
640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a
tarifelor pentru activitățile de salubrizare, precum și de calculare a tarifelor/taxelor
distincte pentru gestionarea deșeurilor și a taxelor de salubrizare;
- modificarea cadrul tehnic de reglementare privind investițiile pentru tranziția către clădiri
verzi și digitale prin: OMDLPA nr. 2.818/2022 privind reglementarea tehnică "Ghid privind
implementarea măsurilor de creștere a performanței energetice aplicabile clădirilor noi, în
etapele de proiectare, execuție și recepție, exploatare și urmărire a comportării în timp
pentru îndeplinirea cerințelor nZEB, Indicativ RTC 4 - 2022"; OMDLPA nr. 2819/2022 privind
reglementarea tehnică „Ghid privind implementarea măsurilor de creștere a performanței
energetice aplicabile clădirilor existente, în etapele de proiectare, execuție și recepție,
exploatare și urmărire a comportării în timp pentru îndeplinirea cerințelor nZEB, indicativ
RTC 3 - 2022”; OMC nr. 3568/2022 privind Metodologia de intervenție pentru abordarea
non-invazivă a eficienței energetice în clădiri cu valoare istorică;
- operaționalizarea unui Comitet interinstituțional privind schimbările climatice prin
adoptarea HG nr. 563/2022 privind constituirea, organizarea și funcționarea Comitetului
Interministerial privind Schimbările Climatice și Memorandum-ul guvernului nr. 838/2023
de aprobare a setului de priorități în domeniul schimbărilor climatice ale României și a
Planului de acțiune aferent anului 2023;
- intrarea în vigoare a HG de instituire a cadrului politicii urbane a României - HG nr.
1575/2022 privind aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare urbană integrată pentru
orașe reziliente, verzi, incluzive și competitive 2022—2035 — Politica urbană a României.
Informații și în Anexa II privind baza de date FENIX.
24
ROMÂNIA - PNR 2023
*
* *
ALTE MĂSURI (în afara PNRR)
Direcții de acțiune PNR:
îmbunătățirea managementului deșeurilor, inclusiv al deșeurilor periculoase;
îmbunătățirea infrastructurii și calității mediului;
protecția naturii și conservarea biodiversității;
îmbunătățirea calității aerului și diminuarea emisiilor de GES din sectorul agricol.
Informații suplimentare se pot regăsi în Anexa I privind baza de date CeSaR.
Eforturi majore sunt realizate pentru dezvoltarea infrastructurii de mediu, respectiv
combaterea și atenuarea efectelor schimbărilor climatice. Sunt realizate astfel investiții
publice semnificative în vederea consolidării și extinderii sistemelor de management integrat
al deșeurilor, realizării tranziției către economia circulară, dar și al extinderii, reabilitării și
modernizării rețelelor de apă și apă uzată și al protecției împotriva riscului la inundații. De
asemenea, sunt întreprinse măsuri care vizează protecția naturii și conservarea, refacerea
biodiversității, inclusiv împădurirea, completarea și refacerea terenurilor degradate. În plus,
se acordă atenție sporită îmbunătățirii infrastructurii de monitorizare și control a calității
aerului și reducerii emisiilor de GES și de amoniac din sectorul agricol.
Îmbunătățirea managementului deșeurilor, inclusiv al deșeurilor periculoase
Principalele măsuri întreprinse pentru îmbunătățirea managementului deșeurilor, cu finanțare
din fonduri UE (detaliate în Anexa I) se referă la: (i) Proiectele integrate/ individuale pentru
consolidarea și extinderea sistemelor de management integrat al deșeurilor, cu respectarea
ierarhiei deșeurilor (finanțate prin POIM, AP 3, OS 3.1) - se preconizează creșterea capacității de
reciclare a deșeurilor cu 340.000 tone suplimentare/an, în scopul atingerii, la sfârșitul anului
2023, a țintei de 1.300.000 tone/an capacitate de reciclare a deșeurilor; (ii) Programul
Dezvoltare Durabilă 2021-2027 (PoDD), prin intermediul OS 2.6. Promovarea tranziției la o
economie circulară și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, susține sectorul
managementul deșeurilor, astfel încât să fie asigurate premisele pentru conformarea cu Pachetul
privind Economia Circulară (PEC), prin investiții în acord cu Planul Național de Gestionare a
Deșeurilor (PNGD), Planurile Județene de Gestionare a Deșeurilor și Planul de Gestionare a
Deșeurilor pentru Municipiului București. PoDD vizează măsuri precum: îmbunătățirea modului de
gestionare a deșeurilor municipale; investiții individuale suplimentare pentru închiderea și
reabilitarea depozitelor de deșeuri municipale neconforme; campanii de conștientizare privind
prevenirea generării de deșeuri (inclusiv prin reutilizare); sprijin pentru pregătirea portofoliului
de proiecte aferent perioadei 2021-2027 și post 2027; (iii) Programul Mediu, adaptare la
schimbările climatice și ecosisteme, finanțat prin granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, vizează
închiderea a minimum 2 depozite temporare de deșeuri municipale, în urma apelului Măsuri de
reducere a contaminării cu substanțe periculoase în depozite municipale temporare, destinat
autorităților publice locale, derulat în perioada martie-mai 2022. Bugetul disponibil pentru
această măsură a fost crescut la 11,70 mil. euro pentru 6 proiecte selectate în urma apelului și
aflate în implementare.
Pe Schema de ajutor de stat regional pentru investiții având ca scop reducerea efectelor negative
ale deșeurilor asupra mediului și reducerea consumului de resurse primare este finanțat
Programul de gestionare a deșeurilor, inclusiv a deșeurilor periculoase, care pune la dispoziția
operatorilor economici ce realizează instalații de reciclare și tratare a deșeurilor un buget total
estimat la 1.100 mil. lei credite de angajament și 32 mil. lei credite bugetare. De asemenea, cu
un buget alocat de 27 mil. lei se finanțează și Programul privind ecologizarea zonelor afectate de
deșeuri (denumit generic Curățăm România).
25
ROMÂNIA - PNR 2023
Schema de ajutor de minimis în vederea tranziției către economia circulară7 are ca obiectiv
stimularea realizării unor investiții și a unor categorii de activități cu finanțare din fonduri de la
bugetul de stat, generând un interes semnificativ la nivelul industriei. Prin intermediul schemei
se încurajează: a) transferul tehnologic pentru prevenirea generării de deșeuri și reducerea
acestora, precum și utilizarea eficientă a resurselor, reutilizare, reparare și reciclare; b)
dezvoltarea activităților de C&I, proiectare ecologică a produselor și serviciilor care să
promoveze principiile economiei circulare; c) înființarea/ dotarea/ modernizarea laboratoarelor
de testare pentru materialele și produsele rezultate din activități de economie circulară, precum
și acreditarea acesto
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
d0997b5e6c327a877de59319fe1dd6cada0828e307a582b945cd2de412ba689f