Document colectat · Rapoarte publice privind educația
Capitolul 3.7. Educație și competențe
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte publice privind educația
- Data preluării
- 26.09.2026 17:55
- Dimensiunea materialului
- 3.001,3 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
din PNRR și oferă o viziune de ansamblu asupra măsurilor implementate sau
preconizate a fi adoptate pe termen scurt și mediu de România în domeniile analizate în cadrul
Semestrului European (politica fiscal-bugetară, tranziția verde, transformarea digitală, mediul
de afaceri și competitivitatea economică, piața muncii, incluziunea socială și combaterea
sărăciei, sănătatea, capacitatea administrativă, educația și competențele).
MIPE a continuat în cursul anului 2022 consolidarea cadrului general optim de punere în
aplicare a PNRR prin: elaborarea și aprobarea cadrul legislativ de implementare; semnarea, în
calitate de coordonator național al PNRR, a acordurilor de finanțare cu cei 20 de coordonatori
de reforme și investiții (CRI); Semnarea Acordului de tip Operațional dintre România și COM,
elaborarea și punerea în aplicare a sistemului informatic de gestiune a PNRR (E_SMC); inițierea
platformei de lansare a apelurilor https://proiecte.pnrr.gov.ro/; coordonarea metodologică a
responsabililor coordonatori de reforme și / sau investiții; elaborarea procedurii de comunicare,
a manualului de identitate vizuală a PNRR, precum și elaborarea unor ghiduri orientative în
sprijinul potențialilor beneficiari.
Totodată, guvernanța implementării PNRR a fost asigurată la nivel central de două comitete 2:
Comitetul interministerial de coordonare a PNRR (CIC-PNRR), responsabil cu examinarea
progreselor înregistrate în implementarea PNRR, respectiv Comitetul de monitorizare a PNRR
(CM PNRR), organism inter-instituțional, cu rol consultativ, de informare și dezbatere fără
personalitate juridică, condus de un președinte, reprezentat de ministrul investițiilor și
proiectelor europene. În vederea monitorizării permanente pentru îndeplinirea satisfăcătoare a
țintelor și a eliminării blocajelor în implementare au fost organizate 12 reuniuni ale CIC-PNRR
(inclusiv 8 reuniuni pregătitoare), precum și 4 reuniuni ale CM PNRR.
În plus, în perioada martie 2022 – aprilie 2023 au avut loc trei misiuni de monitorizare a PNRR,
realizate de către COM, precum și trei misiuni de audit pentru primele trei cereri de plată
(auditul de sistem și auditul privind modul de îndeplinire a jaloanelor și țintelor atât la nivelul
coordonatorului național, cât și la nivelul autorităților responsabile cu implementarea PNRR,
pentru care sunt cuprinse jaloane și ținte în cererile de plată).
Până la finalul anului 2022 au fost lansate 56 de apeluri de proiecte cu o valoare de 14,45 mld.
euro. Calendarul apelurilor este actualizat în permanență și poate fi consultat pe pagina de
internet a MIPE.
Din totalul alocării bugetare de 29,18 mld. de euro, până în martie 2023 România a primit
un total de 6,35 mld. euro, din care: prefinanțarea de 13% din contribuția financiară și 13% din
împrumut (3,79 mld. euro) și rambursarea sumei aferente cererii de plată nr. 1 ca urmare a
îndeplinirii satisfăcătoare a 21 de ținte și jaloane cu termen de realizare 2021, în valoare de
2,56 mld. euro fără pre-finanțarea de 13% (componenta de grant cca. 1,77 mld. și componenta
de împrumut – 0,78 mld.).
În decembrie 2022, România a depus cererea de plată nr. 2, cu o valoare de 2,8 mld. euro
(din care a fost scăzută pre-finanțarea de 13%) – din care 1,86 mld. euro – sprijin financiar
2
Constituite în baza art. 7^1 din OUG nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de
redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în
cadrul Mecanismului de redresare și reziliență
7
ROMÂNIA - PNR 2023
nerambursabil și 0,93 mld. euro – sprijin sub formă de împrumut. Acordarea finanțării aferente
cererii de plată este condiționată de îndeplinirea a 51 de ținte și jaloane cu termen de realizare
în prima parte a anului 2022.
Totodată, în contextul crizei geopolitice actuale, precum și ca urmare a ajustării negative a
sprijinului financiar nerambursabil în valoare de 2,11 mld. euro, România își concentrează
eforturile și în următoarele direcții:
Eliminarea sau diminuarea investițiilor din sprijinul financiar nerambursabil în
conformitate cu orientările COM și cu o metodologie specifică;
Ajustarea indicatorilor cantitativi aferenți țintelor afectate de creșterea prețurilor și de
întreruperea lanțurilor de aprovizionare;
Elaborarea noului capitol REPowerEU prin care se urmărește consolidarea rezilienței
sistemului energetic național cu impact pozitiv în sprijinirea accelerării tranziției Europei
la energie curată - în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2023/435, alocarea
financiară indicativă pentru România fiind de 1,39 mld. euro.
8
ROMÂNIA - PNR 2023
2. CONTEXTUL MACROECONOMIC
În 2022, economia mondială a trebuit să facă față atât problemelor determinate de criza
sanitară, cât și celor generate de izbucnirea conflictului ruso–ucrainean în luna februarie. Invazia
Ucrainei de către Rusia a amplificat fenomenele perturbatoare care se manifestau încă din 2021.
Creșterea accelerată a prețurilor a condus la niveluri ridicate ale inflației. De asemenea,
problemele cu aprovizionarea în industrie și criza energetică s-au intensificat odată cu începerea
războiului. În ceea ce privește țara noastră, din punct de vedere al crizei sanitare situația s-a
îmbunătățit, numărul îmbolnăvirilor a scăzut, iar valurile ulterioare nu au mai fost agresive.
Astfel, redeschiderea economiei, odată cu ridicarea, la începutul lunii martie, a stării de alertă,
a permis desfășurarea tuturor activităților în condiții normale și a impulsionat consumul și, în
special, serviciile de piață.
În acest context, economia României a reușit să facă față șocurilor, înregistrând în 2022, conform
datelor provizorii publicate de INS, o creștere a produsului intern brut de 4,7%.
Pe partea ofertei, avansul economiei s-a bazat pe servicii și construcții, în timp ce industria și
agricultura au temperat nivelul creșterii economice.
În ceea ce privește sectorul serviciilor, pe fondul revenirii la normal a tuturor activităților, dar
și a performanțelor considerabile din domenii cu un aport sporit de valoare adăugată, acesta a
înregistrat o majorare de 7,7%, concretizată într-o contribuție de 4,5 p.p. la dinamica PIB,
reprezentând peste 90% din nivelul creșterii economice. În cadrul acestui sector, ramura
„informații și comunicații” a fost cea mai dinamică din economie, cu o creștere semnificativă
(+20,0%), continuând astfel rezultatele bune din ultimii ani. Contribuția acestui sector la avansul
PIB a fost de 1,3 p.p. De remarcat și saltul important din domeniul „serviciilor suport,
profesionale și administrative” cu un ritm anual de 13,1%.
În sectorul construcțiilor, rezultatele din 2022 au fost peste așteptări, valoarea adăugată brută
majorându-se cu 11,2%, consecință a evoluțiilor spectaculoase din a doua jumătate a anului, în
ciuda problemelor legate de nivelul ridicat al prețurilor materialelor și deficitul de forță de
muncă. Contribuția la creșterea reală a PIB a fost de 0,7 p.p.
Referitor la activitatea din industrie, aceasta a continuat să resimtă amplificarea dificultăților
legate de aprovizionare, dar și de creșterea prețurilor produselor energetice. Astfel, în 2022,
valoarea adăugată brută din industrie s-a redus cu 2,3%, diminuând avansul economiei cu 0,5
p.p.
Sectorul agricol a fost afectat, în 2022, pe de o parte de condițiile climatice vitrege (în principal
în sfera culturilor păioase), iar pe de altă parte de majorările de prețuri (combustibil,
îngrășăminte, etc.), ceea ce a condus la restrângerea volumului de activitate cu 11,6% și
diminuarea creșterii economice cu 0,5 p.p.
Pe elemente de utilizare, avansul economiei în 2022 s-a datorat creșterii înregistrate de cererea
internă (5,2%). Consumul privat, cu o dinamică robustă (+5,5%) a reprezentat principalul
susținător al creșterii economice cu o contribuție de 3,4 p.p. Ca urmare a situației economice
interne (majorarea prețurilor la energie și la bunurile de consum) care a necesitat adoptarea
unor măsuri de sprijin a populației vulnerabile, dar și al crizei externe provocate de conflictul
de la granița țării (acordarea de sprijin cetățenilor ucraineni refugiați), consumul
guvernamental s-a majorat cu 4,3%, contribuind cu 0,8 p.p. la creșterea economică.
Rezultatele deosebite din sectorul construcțiilor din a doua jumătate a anului s-au reflectat
corespunzător în dinamica investițiilor brute (+8,0% față de 2021), contribuind cu 1,9 p.p. la
creșterea economică. Acest avans peste așteptări s-a datorat alocării atât a fondurilor europene,
cât și a celor publice pentru finanțarea, în special, a lucrărilor de infrastructură. Efectul s-a
concretizat într-o îmbunătățire semnificativă a ratei de investiție (circa 25%), asigurându-se
se premisele trecerii de la o economie bazată pe consum la una bazată pe investiții.
9
ROMÂNIA - PNR 2023
Pe latura externă, satisfacerea cererii ridicate de investiții a necesitat importuri de bunuri și
servicii suplimentare, acestea avansând în 2022 cu 9,9%, în timp ce exporturile de bunuri și
servicii au înregistrat, în termeni reali, o creștere ușor inferioară (9,6%). Efectul celor două
componente s-a concretizat într-o contribuție negativă a exportului net la creșterea produsului
intern brut de 0,7 p.p.
Piața forței de muncă a fost susținută de instituirea unor măsuri de sprijin destinate salariaților
și angajatorilor, de îmbunătățirea flexibilității la locul de muncă, precum și de redirecționarea
resurselor umane către sectoarele mai puțin afectate de criză și cu perspectivă de creștere.
Acest lucru a contribuit la o creștere atât a ocupării forței de muncă, cât și o reducere a
șomajului, cu îmbunătățirea generală a pieței forței de muncă.
În 2022 numărul de salariați a avansat cu 1,1% față de anul anterior, în timp ce rata șomajului
BIM s-a menținut la același nivel, respectiv 5,6%. Rata de ocupare a populației în vârstă de 20-
64 ani a fost de 68,5%, cu 1,4 p.p. mai mare decât în 2021.
Pe tot parcursul anului 2022, inflația anuală a urmat o traiectoria ascendentă, ajungând la
final de an la un maxim de 16,4%. Ascensiunea ratei inflației a avut loc în condițiile creșterii
prețurilor pentru bunurile energetice, care au fost preluate gradual în costurile de producție.
Ca medie anuală, rata inflației s-a situat la 13,8%. Creșteri peste medie s-au remarcat la
prețurile mărfurilor alimentare (15,7%), urmate de mărfurile nealimentare (14,7%), în timp ce
tarifele pentru servicii s-au majorat într-un ritm mai lent, cu doar 7,8%.
Rata anuală a inflației s-a încadrat pe o tendință descendentă în primul trimestru al anului
curent, în condițiile în care dinamica prețurilor energetice a înregistrat o atenuare
determinată, în principal, de măsurile guvernamentale de compensare și plafonare a prețurilor
la energie electrică și gaze naturale pentru populație. De asemenea, presiunile din partea
combustibililor s-au diminuat considerabil, pe fondul scăderii cotațiilor internaționale de țiței.
În același timp, prețurile mărfurilor alimentare au continuat să se majoreze peste așteptări,
cauza fiind producerea unor efecte de runda a doua, induse de nivelul încă ridicat al prețurilor
energetice. Ca medie, primul trimestru din 2023 s-a încheiat cu o inflație de 15,04%, din care
avansul cel mai semnificativ a fost înregistrat de bunurile alimentare (22,12%), urmate de cele
nealimentare (11,88%) și de servicii (10,49%).
Deficitul contului curent al balanței de plăți a continuat să se adâncească în 2022, ajungând
la 9,3% din PIB, în special din cauza deteriorării balanței bunurilor și veniturilor primare.
Investițiile străine directe (ISD) au însumat o valoare netă de 10.705 mil. euro și au acoperit
peste 40% din deficitul contului curent. Este de remarcat faptul că în 2022 valoarea ISD s-a
situat la cel mai ridicat nivel înregistrat după criza financiară din anul 2008, când investițiile
directe ale nerezidenților au fost de 9.496 mil. euro. Unii dintre investitorii străini au avut
posibilitatea să-și materializeze proiectele întrerupte în 2020, alții au demarat activități în
domenii care s-au dovedit deficitare în perioada de pandemie sau în criza energetică și au
investit în producția de componente și semifabricate sau în capacitați de producere a energiei
din surse regenerabile. De asemenea, mediul economic românesc a beneficiat și de relocarea
unor investiții, ca urmare a conflictului armat aflat în apropierea frontierelor țării noastre.
Prognoza de creștere economică pentru perioada 2023 - 2026 a luat în considerare: (i)
efectele crizei energetice și ale perturbărilor în lanțurile de aprovizionare, manifestate încă din
partea a doua a anului 2021, care s-au amplificat odată cu izbucnirea războiului; (ii) atragerea
și utilizarea eficientă a fondurilor europene prin PNRR precum și din Cadrul Financiar Multianual.
Pentru 2023, în prognoza de primăvară s-a menținut același nivel al creșterii economice ca
în precedentele două variante, respectiv 2,8%, scenariul fiind considerat a fi unul prudent.
În primele luni ale anului curent, activitatea economică s-a desfășurat într-un context
nefavorabil, pe fondul continuării agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, cât și al crizei
energetice, ceea ce s-a reflectat în nivelul majorat al prețurilor și implicit deteriorarea puterii
de cumpărare. În acest cadru, creșterea din 2023 se fundamentează pe aportul pozitiv al
construcțiilor, serviciilor și agriculturii. Astfel pentru construcții se preconizează menținerea
10
ROMÂNIA - PNR 2023
tendinței din a doua parte a anului 2022, estimându-se o majorare a VAB cu 7%, un rol esențial
avându-l atragerea și utilizarea cât mai eficientă a fondurilor din sursele europene în realizarea
lucrărilor din acest domeniu. Pentru servicii, s-a prognozat o creștere de 3,1%, acestea
continuând să reprezinte un sector dinamic al economiei românești, în ciuda majorărilor
semnificative ale prețurilor. În ceea ce privește agricultura, după un an cu o contracție
accentuată a volumului de activitate, se preconizează în 2023 un salt cu 10,6% în condiții
climatice favorabile acestui sector. De cealaltă parte, evoluția industriei se va menține în prima
jumătate a anului în teritoriul negativ, pe fondul prelungirii situației nefavorabile generate de
contextul geopolitic actual, așteptându-se o revenire spre finalul perioadei, fiind estimată o
diminuare cu 0,2% a valorii adăugate brute.
Din punct de vedere al elementelor de utilizare, creșterea economică se bazează pe continuarea
procesului investițional demarat în a doua jumătate a anului 2022, susținut, în principal de
fondurile alocate prin PNRR și Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, precum și din cele
guvernamentale. Este astfel estimată o creștere a formării brute de capital fix cu 6,8%,
concretizată în investiții productive și eficiente cu efect de antrenare în întreaga economie.
Rata de investiție va ajunge la 25,5%, creându-se premisele trecerii la un nou model de creștere
economică bazat pe investiții. Perspectivele economice mai puțin favorabile, menținerea la un
nivel ridicat a inflației, precum și majorarea ratelor de dobândă la credite vor influența
semnificativ dinamica consumului privat, care va înregistra în 2023 o creștere de doar 2,7%.
Aportul pozitiv al cererii interne la creșterea reală a PIB (+3,4 p.p.) va fi contrabalansat de
contribuția negativă a exportului net (-0,6 p.p.), majorarea, în termeni reali, a exportului de
bunuri și servicii (+4,0%) fiind inferioară celei a importului de bunuri și servicii (+4,7%).
Pentru perioada 2024–2026 ritmul mediu anual de creștere economică este prevăzut la 4,8%.
Scenariul se bazează pe revenirea industriei, după declinul din anii precedenți, pe fondul
redresării contextului economic, estimându-se astfel o evoluție medie anuală de 4,4%.
Investițiile vor continua să joace un rol fundamental, dezvoltarea acestora fiind susținută de
utilizarea fondurilor europene din PNRR și Cadrul financiar multianual 2021-2027. În aceste
condiții, pentru construcții s-a prevăzut o rată medie anuală de 9,2%, superioară celei a PIB. Și
sectorul serviciilor va performa cu o creștere medie anuală de 4,6%, evidențiindu-se activitățile
moderne cu valoare adăugată brută mare.
În cadrul cererii interne, formarea brută de capital fix va reprezenta motorul creșterii
economice, cu un ritm mediu anual de 8,4% și o rată de investiție care va ajunge la circa 27,6%
în 2026, fiind antrenat de utilizarea eficientă a fondurilor (externe și interne) disponibile pentru
investiții. Consumul privat va avea o dinamică moderată, cu un ritm mediu anual de 4,7%, iar
consumul guvernamental se va majora, în medie, cu 2,1%. Exportul net va avea un trend
descendent, ajungând la sfârșitul intervalului de prognoză la o contribuție negativă de 0,5 p.p.
la creșterea economică. Exporturile de bunuri și servicii vor spori cu un ritm mediu anual de
5,3%, în timp ce importurile de bunuri și servicii se vor mări, în medie, cu 5,9%.
Creșterea economică
- modificări procentuale anuale -
2021 2022 2023 2024 2025 2026
PIB real 5,8 4,7 2,8 4,8 5,0 4,6
PIB nominal 11,3 18,7 12,9 10,5 8,8 8,0
Componentele PIB-ului real - metoda cheltuielilor
Cheltuielile consumului privat 8,1 5,5 2,7 4,8 4,9 4,5
Cheltuielile consumului guvernamental 1
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
d0997b5e6c327a877de59319fe1dd6cada0828e307a582b945cd2de412ba689f