Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte publice privind educația

Raport asupra stării sistemului național de învățământ 2008

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte publice privind educația
Data preluării
26.09.2026 17:55
Dimensiunea materialului
3.589,1 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

Obiectivul 4: Reconstrucţia sistemului de învăţământ din mediul rural

Reconstrucţia sistemului de învăţământ din mediul rural a avut în vedere aplicarea unor măsuri care au vizat: modernizarea şi dezvoltarea sistemului de educaţie din aceste zone, asigurarea personalului didactic calificat în şcolile din mediul rural, asigurarea condiţiilor de igienă pentru sănătate, modernizarea învăţământului profesional şi tehnic.

         În acest sens, s-au desfăşurat o serie de activităţi specifice care au determinat rezultate vizibile, cu efect pozitiv asupra calităţii
     sistemului de învăţământ din mediul rural, susţinute în principal prin Proiectul privind învăţământul rural (PIR) şi Proiectul de modernizare
     a învăţământului profesional şi tehnic (Phare TVET).
               Astfel, modernizarea şi dezvoltarea sistemului de educaţie a avut în vedere în prim plan reabilitarea şcolilor din mediul
     rural şi dotarea acestora cu materiale didactice şi echipamente informatice destinate procesului didactic (calculatoare, softuri educaţionale,
     echipamente multimedia) precum şi informatizarea bibliotecilor.
         În acest sens, reţinem următoarele rezultate:
  • - livrarea şi instalarea echipamentelor pentru laboratoarele de informatică şi birotică în 50 de şcoli din mediul rural cuprinse în

programul Phare TVET 2003;

  • - livrarea echipamentelor pentru pregătirea de bază şi specializată pentru cele 50 de şcoli din mediul rural cuprinse în programul Phare

TVET 2003;

  • - organizarea licitaţiei pentru echipamentele necesare pregătirii specializate pentru cele 50 de şcoli din mediul rural cuprinse în

programul Phare TVET 2003 (este în curs de desfăşurare, termenul de contractare fiind 30.11.2008);

  • - dotarea a 8000 de şcoli din mediul rural cu mijloace de învăţământ de bază (seturi de ştiinţe, seturi pentru fizică, chimie, geografie,

matematică, microscoape, modele de anatomie) şi materiale tipărite (cărţi, atlase, albume, dicţionare, enciclopedii) folosite ca materiale auxiliare în ore şi pentru biblioteca clasei (1 milion de cărţi);

              Asigurarea și formarea personalului didactic calificat a vizat:
  • - încadrarea cu prioritate, pe posturi / catedre declarate vacante în învăţământul preuniversitar din mediul rural, a absolvenţilor

învăţământului universitar care au încheiat contracte cu M.E.C.T. pentru mediul rural, conform Metodologiei de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar;

  • - acordarea de burse studenţilor pentru revenirea în mediul rural;
  • - organizarea reţelei de centre regionale (CRFP) în vederea evaluării, monitorizării şi consilierii activităţilor de formare continuă la nivel

regional şi asigurarea prezenţei CNFP în Comitetul de Evaluare a ofertelor pentru preselecţia firmelor în vederea contractării Asistenţei Tehnice şi a furnizării echipamentelor prevăzute în proiect pentru CNFP şi CRFP, prin implementarea programului - proiect Phare 2004 -

24

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

908b34b9e1fbff0504479f9b4cba308a2b9c1ccd465711d67cd301e64ea78968