Document colectat · Rapoarte publice privind educația
Raport privind starea învăţământului superior din România - 2011
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte publice privind educația
- Data preluării
- 26.09.2026 17:55
- Dimensiunea materialului
- 575,1 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
ratele de inserție pe medii
de ani care au părăsit educaŃia, indiferent când, în evaluarea eficienŃei externe
per total fiind de 13,3 p.p. În cazul absolvenŃilor de
perioada premergătoare anchetei complementare, a fost a sistemului de educaŃie şi
învăŃământ superior, această diferență este de 4,7 p.p.
de 33,6% la un an de la încetarea studiilor. gradul de adaptare a
acestuia la nevoile pieŃei
Rata de inserŃie înregistrează cele mai ridicate valori în Există însă şi situaŃii în care absolvenŃii din mediul rural forŃei de muncă.
cazul absolvenŃilor de învăŃământ superior. Dintre înregistrează rate de inserŃie mai ridicate decât cele din
aceştia, 60,9% lucrau deja la un an de la încheierea urban, de exemplu în cazul absolvenŃilor cu nivel scăzut De asemenea, acest
studiilor. de educaŃie sau ai celor de învăŃământ postliceal. Această indicator, calculat pe niveluri
situaŃie este însă distorsionată de modul în care este de educaŃie, permite
Pe locul secund se află absolvenŃii de postliceale tehnice identificarea cererii pe piaŃa
de maiştri sau de specialitate, cu o rată de inserŃie de definită ocuparea în agricultură, cei mai mulŃi dintre
absolvenŃii din rural având acest statut. forŃei de muncă pentru un
aproape 50%, la 1 an de la momentul absolvirii. anumit nivel de instruire.
AbsolvenŃii de liceu şi cei de învăŃământ profesional Pe sexe, se constată valori ale ratei de inserŃie constant
ating rate de inserŃie ceva mai scăzute, doar 34,3% şi, mai ridicate la băieŃi, comparativ cu fetele, indiferent de
respectiv, 33,3% dintre aceştia având un loc de muncă nivelul de instruire absolvit.
la 1 an după absolvire.
18
F. Învățământul universitar
III. Rezultatele educaŃiei şi formării profesionale pe piaŃa muncii
6. Rata de inserŃie a absolvenŃilor diferitelor niveluri de educaŃie şi formare profesională pe piaŃa muncii
1. Rata inserŃiei pe piaŃa muncii la un an de la părăsirea educaŃiei, după nivelul de instruire absolvit, pe sexe şi medii, în anul
2009, trim II (%)
Nivelul instituŃiei de învăŃământ absolvite Total Masculin Feminin Urban Rural
TOTAL 33,6 34,6 32,6 39,6 26,3
Superior 60,9 60,7 61,1 61,3 56,6
(universitar de scurtă sau lungă durată, inclusiv masterat,
doctorat)
Mediu, din care:
• Postliceal de specialitate sau tehnic de maiştri 49,7 49,6 49,9 49,1 52,7
• Liceal, inclusiv treapta I 34,3 36,3 32,5 35,6 31,7
• Profesional, complementar sau de ucenici 33,3 35,2 30,0 33,7 32,9
Scăzut 14,6 16,2 13,1 8,3 16,8
(gimnazial, primar sau fără şcoală)
19
łinte europene 2020 în domeniul educaŃiei şi formării profesionale
Tabel 1. SituaŃia României în raport cu indicatorii europeni 2020 Participarea la educația terțiară
Romania Media EU Ținte UE În anul 2010, participarea la educația
2000 2010 2000 2010 2010 2020
terțiară a populației cu vârste cuprinse
Rata de prăsire timpurie a
sistemului de educație și formare între 30-34 de ani a crescut ușor în
22,9% 18,4% 16,0% 14,1% 10 % 10%
profesională comparație cu anii precedenți. Astfel,
(tineri cu vârste între 18-24 ani)
Participarea la educația terțiară
valoarea acestui indicator ajunge la
8,9% 18,1% 22,4% 33,6% - 40% 18,1%, față de 16,8% în anul 2008.
(tineri cu vârste cuprinse între 30-34)
Participarea adulților la educație
și formare 1,4%04 1,3 % 8.5% 03 9,1% 12,5 % 15% Conform estimărilor PNR 2011-2013,
(adulți cu vârste între 25-64 de ani)
traiectoria Ńintei vizează atingerea unui
Sursa: Eurostat (UOE, LFS), 2011
nivel de 20,25% în 2013, de 22,17% în
Fig. 1 Distanța față de ținta UE privind participarea la educația terțiară,
2015 şi de 26,7% în 2020. Principalele
direcŃii de acŃiune ale MECTS pentru
atingerea Ńintei vizează: asigurarea
calităŃii şi stimularea excelenŃei în
învăŃământul superior, promovarea unui
sistem de finanțare în funcŃie de
performanŃă, facilitarea accesului
tinerilor din grupurile defavorizate în
programe de pregătire de nivel
universitar şi dezvoltarea învăŃării pe tot
parcursul vieŃii prin programe la nivel
postliceal şi universitar.
Conform datelor Eurostat, România
continuă să se numere printre țările
europene cu cea mai scăzută valoare a
acestui indicator (Fig 1).
20
II. PRIORITĂȚI ȘI DIRECȚII DE ACȚIUNE 2012
Accelerarea procesului de modernizare a sistemului educaŃional românesc şi restructurarea acestuia în vederea punerii cu succes în
aplicare a Strategiei Europa 2020 pentru creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii sunt dezideratele care stau la baza
îndeplinirii obiectivelor strategice pentru educaŃie şi formare profesională.
În acest sens, noua Lege a educaŃiei naŃionale nr. 1 /2011 vizează orientările identificate atât în documentele programatice
naŃionale1, cât şi în cele elaborate de instituŃiile europene și agreate de Guvernul României, în vederea înzestrării cetățenilor cu
competențele și aptitudinile de care societatea și economia europeană au nevoie pentru a rămâne competitive și inovatoare.
Obiectivele propuse pentru 2012 au în vedere stabilitatea și credibilizarea sistemului de învățământ superior, încurajarea dialogului și
urmăresc, în principal, continuarea elaborării legislației subsecvente Legii educației naționale, implementarea acesteia și
monitorizarea efectelor.
Prioritățile și direcțiile de acțiune sunt cele legate de operaŃionalizarea şi asigurarea cadrului unitar pentru implementarea Legii
educaŃiei naŃionale nr. 1/2011:
● Întărirea autonomiei universitare, concomitent cu introducerea şi consolidarea răspunderii publice
● Modernizarea managementului şi conducerii universităŃilor
● Întărirea capacității de elaborare de politici, de reglementare şi de control
● Asigurarea calităŃii în învăŃământul superior
● FinanŃarea competiŃională şi încurajarea excelenŃei la nivel universitar
● Crearea unui sistem echitabil, deschis și transparent de selecŃie a resursei umane
● Creșterea eficienței și a transparenŃei în alocarea resurselor
● Înăsprirea măsurilor pentru respectarea eticii universitare
● Cercetătorul şi cercetarea universitară devin prioritare
● Universitatea se centrează pe student
● Flexibilizarea programelor de studii şi centrarea pe rezultate ale învăŃării
● Creșterea relevanței educației de nivel universitar pentru nevoile pieței muncii
1
Programul NaŃional de Reformă - 2011 – 2013
21
● FinanŃarea multianuală şi flexibilă
● Sprijinirea învăŃământului particular performant
● ÎmbunătăŃirea sistemelor de colectare, prelucrare și de raportare a datelor
● Compatibilizarea Cadrului NaŃional al Calificărilor din ÎnvăŃământul Superior din România (CNCIS) cu Cadrul General al Calificărilor
pentru SpaŃiul European al ÎnvăŃământului Superior
● Punerea în aplicare la nivelul instituŃiilor de învăŃământ superior din România a Metodologiei de implementare a Cadrului NaŃional
al Calificărilor din ÎnvăŃământul Superior, aprobată prin OMECTS nr. 5703/18.10.2011
● Continuarea şi dezvoltarea cooperării europene şi internaŃionale; consolidarea relaŃiilor bilaterale cu statele membre UE, cele din
SpaŃiul Economic European şi cu statele terŃe.
1. Întărirea autonomiei universitare, concomitent cu introducerea şi consolidarea răspunderii publice
Autonomia universitară este garantată, dar este dublată de impunerea unor condiŃii suplimentare de calitate. Au fost instituite condiții
minimale standard privind concursurile de ocupare a posturilor didactice şi de cercetare din învăŃământul superior. Structura,
organizarea şi funcŃionarea internă se reglementează complet la nivelul universităŃilor prin Carta universitară. Universitățile decid prin
referendum modalitatea de desemnare a rectorului. ÎnfiinŃarea facultăŃilor se va face prin decizia Senatului. Dimensiunea şi
organizarea departamentelor sunt, de asemenea, decise de Senat. În baza autonomiei universitare, granturile de studii sunt
gestionate de către universităŃi.
2. Modernizarea managementului şi conducerii universităŃilor
Puterea executivă a rectorilor şi decanilor crește concomitent cu întărirea puterii de control asupra acestora de către Senat, respectiv
consiliile profesorale. UniversităŃile sunt stimulate să aibă iniŃiative antreprenoriale. Se promovează universitatea de tip managerial şi
antreprenorial.
Se va întări la nivel managerial orientarea spre performanŃă şi competitivitate a instituŃiilor de învăŃământ superior din România.
Universităților li se va dezvolta capacitatea de administrate a programelor de studii, a structurii şi funcŃionării lor interne.
3. Întărirea capacității de elaborare de politici, de reglementare şi de control
La nivelul sistemului, fostele consilii consultative (CNATDCU, CNFIS, CNCSIS) devin consilii puternice care elaborează strategii şi
auditează calitatea resurselor umane, a eficienŃei manageriale şi a gestionării activităŃilor de cercetare.
Se înfiinŃează Registrul Matricol Universitar Unic pentru monitorizarea parcursului academic al studenŃilor şi a accesului la diplome.
Se creează un sistem de indicatori statistici şi de performanŃă pentru monitorizarea permanentă a sistemului de învăŃământ superior.
22
Se va înfiinŃa Centrul NaŃional de Pregătire a Managerilor şi Administratorilor din ÎnvăŃământul Superior.
4. Asigurarea calităŃii în învăŃământul superior
Prin Ordonanța de urgență nr. 75 din 7 septembrie 2011 pentru modificarea şi completarea OrdonanŃei de urgenŃă a Guvernului nr.
75/2005 privind asigurarea calităŃii educaŃiei se urmărește armonizarea cu textul Legii educației naționale nr. 1/2011 cu privire la
posibilitatea realizării evaluărilor externe și de către alte agenții de asigurare a calității, din țară sau străinătate, înregistrate în
Registrul European pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (EQAR). Totodată se realizează simplificarea reglementărilor
în domeniul asigurării calității, precum și creșterea transparenței procesului de evaluare instituțională (inclusiv prin participarea
studenților), necesare dezvoltării unui sistem național de educație la standardele de calitate europene. Se urmărește îndeplinirea
unor condiții noi privind calitatea de membru al Consiliului ARACIS.
Prin Codul Studiilor Universitare de Doctorat se urmărește realizarea unui cadru minim de referință pentru practicile de organizare a
programelor de studii universitare de doctorat și promovarea de proceduri și principii comune pentru garantarea calității în
organizarea și desfășurarea programelor de studii universitare de doctorat.
Asigurarea calităŃii a presupus ierarhizarea programelor de studii printr-un proces de evaluare a calităŃii programelor, ce au fost
repartizate în cinci grupe de calitate: a – e (a – programe de excelenŃă).
De asemenea, prin organisme abilitate, a fost realizată clasificarea universităŃilor în 3 categorii: a) universităŃi centrate pe educaŃie;
b) universităŃi de educaŃie şi cercetare ştiinŃifică sau universităŃi de educaŃie şi creaŃie artistică; c) universităŃi de cercetare avansată
şi educaŃie.
5. FinanŃarea competiŃională şi încurajarea excelenŃei la nivel universitar
FinanŃarea sistemului de învăŃământ superior se va realiza în funcŃie de calitate şi performanŃă, prin concentrarea resurselor şi
prioritizarea investiŃiilor. Metodologia de evaluare în scopul clasificării universităŃilor şi ierarhizării programelor de studii permite
finanŃarea instituŃiilor de învăŃământ superior de stat, din surse publice, diferenŃiat pe categorii de universităŃi şi în funcŃie de poziŃia
în ierarhie a programelor de studii.
Mecanismului de clasificare a universităŃilor i se adaugă un sistem stimulativ de finanŃare a excelenŃei, care va asigura performanŃa
instituŃională şi calitatea serviciilor de educaŃie.
Programele de studii performante sunt premiate prin finanŃare suplimentară; un fond de dezvoltare instituŃională se adresează celor
mai bune instituŃii de învăŃământ superior din fiecare categorie; fondurile de finanŃare suplimentară se alocă de către minister.
Programele neperformante nu mai pot fi finanŃate din fondurile publice.
ExcelenŃa instituŃională va fi completată şi printr-un sistem coerent de susŃinere a excelenŃei individuale, fapt ce va asigura un nivel
de competitivitate a activităŃii fiecărui membru al comunităŃii academice.
23
6. Crearea unui sistem echitabil, deschis și transparent de selecŃie a resursei umane
Sunt create premisele realizării unui sistem echitabil, deschis și transparent de selecŃie a resursei umane, prin adoptarea:
- metodologiei-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăŃământul superior care
introduce condiŃionalitatea eliminatorie de îndeplinire a criteriilor minimale profesional-ştiinŃifice.
- standardelor minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăŃământul superior, a gradelor profesionale
de cercetare-dezvoltare şi a atestatului de abilitare, pentru domeniile ştiinŃifice aferente panelurilor pe domenii fundamentale.
- standardelor minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăŃământul superior, a gradelor profesionale
de cercetare-dezvoltare şi a atestatului de abilitare, pentru domeniile ştiinŃifice aferente panelului pe domenii fundamentale.
- standardelor minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăŃământul superior, a gradelor profesionale
de cercetare-dezvoltare şi a atestatului de abilitare, pentru domeniile ştiinŃifice aferente panelului pe domenii fundamentale.
- metodologiei privind dobândirea automată a calităŃii de conducător de doctorat în România pentru persoanele care au obŃinut
această calitate în statele membre ale Uniunii Europene, ale SpaŃiului Economic European şi ConfederaŃia ElveŃiană.
Se u
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
f9c86f43de11a7d5ec447dc2c996351bcab7d24b6771a789d8abee924327816a