Document colectat · Rapoarte publice privind educația
Raport privind starea învăţământului superior din România - 2012
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte publice privind educația
- Data preluării
- 26.09.2026 17:55
- Dimensiunea materialului
- 1.531,9 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
aloca
Indicatorul numărul de studenţi ce resurse umane adecvate cantitativ cererii pentru învăţământ superior. Cu toate acestea, trebuie amintit faptul că evoluţia
revine la un cadru didactic reflectă indicatorului din perioada ultimilor ani universitari s-a datorat pe de o parte scăderii accentuate a numărului de studenţi
raportul studenţilor per cadru
înmatriculaţi în universităţi, care pare să fi fost mai rapidă decât reducerea efectivelor didactice.
didactic într-un anumit an
universitar. Indicatorul se utilizează Din perspectiva asigurării calităţii în învăţământul superior evoluţia indicatorului ar putea fi considerată ca fiind una pozitivă.
pentru a măsura nivelul resurselor Astfel, alocarea resurselor umane din universităţi în funcţie de nevoile beneficiarilor direcţi (studenţii) poate fi considerată una
umane alocat în raport cu numărul constant adecvată. Dacă analizăm însă datele prin raportare la scăderea numărului de studenţi putem afirma că, pe termen
studenţilor. mediu şi lung sistemul va fi afectat de o reducere a accesului la învăţământ universitar.
Tabel 5 - Numărul de studenţi ce revine unui cadru didactic în învăţământul universitar (2003 – 2012)
2003/2004 2004/2005 2005/2006 2006/2007 2007/2008 2008/2009 2009/2010 2010/2011 2011/2012
21 21 23 26 28 28 25 23 19
Sursa: Date calculate pe baza Caietelor statistice privind învăţământul superior, INS, 2003-2012.
Grafic 3 - Evoluția numărului de studenți ce revine unui cadru didactic în învățământul universitar
30
25
20
15
10
5
0
2003/2004 2004/2005 2005/2006 2006/2007 2007/2008 2008/2009 2009/2010 2010/2011 2011/2012
8
II. Participarea la educaţie
Evoluţia efectivelor de studenţi
În anul universitar 2011 – 2012 în universităţile din România era înmatriculaţi aproximativ 540.000 de studenţi,
dintre care 17.000 proveneau din străinătate. Asistăm la o reducere rapidă a numărului de studenţi înmatriculaţi,
cauzată de scăderea numărului de studenţi înmatriculaţi în universităţile private.
Definirea indicatorului Numărul studenţilor înmatriculaţi în universităţile din România, indiferent de forma de proprietate a acestora, înregistrează din
Indicatorul se referă la evoluția anul universitar 2008 – 2009 o reducere semnificativă. Anual aproximativ 100.000 de persoane au dispărut din sistemul de
numărului de înmatriculări
înregistrate în instituțiile de
învăţământ universitar potrivit datelor prezentate mai jos. Scăderea efectivelor de studenţi este vizibil mult mai rapidă în cadrul
învățământ superior din România. universităţilor private, în timp ce universităţile publice au reuşit să îşi menţină relativ constant numărul de studenți înmatriculaţi
în perioada 2003 – 2012.
Reducerea efectivelor de studenţi din universităţile private începe în anul universitar 2008 – 2009 o dată cu realizarea primelor
evaluări externe pentru asigurarea calităţii care au determinat reducerea semnificativă a capacităţii de şcolarizare a acestora.
Pe de altă parte trebuie semnalat faptul că universităţile publice nu au reuşit, în perioada analizată, să preia surplusul de
studenţi, care nu au mai putut să se înmatriculeze în universităţile private. În acest context, accesul la învăţământ universitar s-
a redus drastic în ultimii ani (a se urmări în cele ce urmează în prezentul raport indicatorii privind ratele brute și specifice de
cuprindere în învățământul universitar) şi riscă să devină o problemă serioasă a sistemului de învăţământ, din perspectiva
nivelului de calificare a forţei de muncă cerut de piața forței de muncă din România.
9
Grafic 4 – Evoluţia efectivelor de studenţi înmatriculaţi în universităţile din România 2003 - 2012
1000000
800000 Total
600000
Public
400000
200000 Privat
0
2003/2004 2004/2005 2005/2006 2006/2007 2007/2008 2008/2009 2009/2010 2010/2011 2011/2012
Tabel 6 - Numărul studenţilor înmatriculaţi în universităţi după forma de proprietate (2003 - 2012)
2003/2004 2004/2005 2005/2006 2006/2007 2007/2008 2008/2009 2009/2010 2010/2011 2011/2012
Nr. studenţi Total 611779 641400 716464 785506 896258 891098 775319 673001 539852
Public 468024 486419 513678 520263 516650 480239 452982 433063 399464
Privat 143755 154981 202786 265243 379608 410859 322337 239938 140388
Sursa: Date calculate pe baza Caietelor statistice privind învăţământul superior, INS, 2003-2012.
10
II. Participarea la educaţie
Durata medie de frecventare a învăţământului universitar
Rata specifică de cuprindere pe vârste
Pe fondul reducerii semnificative a numărului de studenţi durata medie de frecventare şi ratele specifice de
cuprindere pentru vârstele teoretice de şcolarizare în învăţământul universitar au scăzut semnificativ. Evoluţia
indicatorilor semnalează o reducere semnificativă a accesului la învăţământ universitar, indiferent de grupa de
vârstă.
Durata medie de frecventare a studiilor universitare a atins în anul universitar 2011 – 2012 cea mai scăzută
Definirea indicatorilor
valoare înregistrată în ultimii 9 ani universitari. Astfel, o persoană înmatriculată într-o universitate frecventează,
Indicatorul durata medie de frecventare a în medie, cam un an universitar cursurile şi apoi renunţă la acestea. Valoarea acestui indicator ne arată faptul că
învăţământului universitar exprimă numărul din ce în ce mai puţine persoane înmatriculate în învăţământul universitar finalizează programele de studii la care
(mediu) de ani de şcolarizare pe care îi se înscriu.
frecventează o persoană de vârstă oficială Ratele specifice de cuprindere pe vârste indică, de asemenea, o situaţie din ce în ce mai îngrijorătoare. Pe fondul
corespunzătoare acestui nivel de învăţământ reducerii semnificative a numărului de studenţi înmatriculaţi în universităţi, persoanele din diferite grupe de
(19-23 ani), presupunând că aceasta va fi vârste sunt din ce în ce mai puţin prezente în învăţământul universitar. Datele indică faptul că la intrarea în sistem
înmatriculată într-o universitate. Indicatorul (persoanele cu vârsta de 18 şi 19 ani) indicatorul are o evoluţie relativ constantă în perioada 2003 – 2012, în jurul
reflectă nivelul general de dezvoltare a
vârstei teoretice de absolvire a ciclului de studii de licenţă (grupele de vârste 23 şi 24 de ani) se produce un declin
sistemului de educaţie universitară din
semnificativ al participării la studii universitare. Cu alte cuvinte, dacă la intrarea în sistem nu înregistrăm fluctuaţii
perspectiva numărului de ani de studii pe care îi
majore, la momentul obţinerii certificării universitare înregistrăm un declin semnificativ al participării la
parcurg persoanele de vârstă oficială
corespunzătoare. învăţământ superior.
Există și un puternic decalaj între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte participarea la învăţământ universitar.
Indicatorul rata specifică de cuprindere pe Indiferent de grupa de vârstă, femeile participă într-un procentaj semnificativ mai mare decât bărbaţii la
vârste exprimă procentajul studenţilor de o programele de studii oferite de universităţi. Tendinţa este cu atât mai îngrijorătoare cu cât datele privind
anumită vârstă cuprinşi în sistemul de educaţie, populaţia indică o pondere mai mare a bărbaţilor în toate grupele de vârste analizate.
la nivelul învăţământului universitar, din totalul Trebuie, de asemenea, subliniat faptul că din ce în ce mai puţine persoane cu vârste netradiţionale participă la
populaţiei de aceeaşi vârstă. Indicatorul reflectă învăţământul universitar. Astfel, ratele de cuprindere pentru persoanele cu vârste între 25 şi 29 de ani, precum şi
gradul de participare la educaţie a unei anumite pentru cele cu vârste între 30 şi 34 de ani scad semnificativ şi rămân la valori mult sub potenţialul de participare
cohorte. la învăţământul superior pentru persoanele din aceste grupe de vârste.
Tabel 7 – Evoluţia duratei medii de frecventare a învăţământului universitar (ani universtiari)
2003 / 2004 2004/ 2005 2005/ 2006 2006/ 2007 2007/ 2008 2008/ 2009 2009/ 2010 2010/ 2011 2011/ 2012
Total 1,3 1,3 1,4 1,5 1,6 1,5 1,3 1,4 1,2
Feminin 1,4 1,5 1,6 1,7 1,9 1,7 1,5 1,5 1,3
Masculin 1,1 1,1 1,2 1,3 1,3 1,3 1,2 1,2 1,1
Sursa: Date calculate pe baza Caietelor statistice privind învăţământul superior, INS, 2003-2012.
11
Rata specifică de cuprindere pe vârste(continuare)
Tabel 8 – Evoluţia ratelor specifice de cuprindere pe vârste în învăţământul universitar (2003 - 2012)
2003 / 2004 2004 / 2005 2005 / 2006 2006 / 2007 2007 / 2008 2008 / 2009 2009 / 2010 2010 / 2011 2011/ 2012
18 ani T 12,4 13,3 12,9 13,1 17,9 18,4 12,6 9,6 7,6
F 14,7 15,6 15,4 16,1 21,6 21,7 15,2 11,6 9,0
M 10,2 11,1 10,5 10,1 14,4 15,1 10,2 7,8 6,1
19 ani T 31,2 29,9 33,1 31,7 36,4 37,4 31,9 36,9 30,3
F 37,1 34,8 40,4 37,2 44,8 43,8 37,4 43,1 36,6
M 25,6 25,2 26,1 26,3 28,3 31,3 26,6 31,0 24,4
20 ani T 30,0 31,6 31,4 34,1 33,6 36,3 34,7 31,8 30,3
F 34,7 36,7 36,6 39,9 39,9 43,2 40,1 37,2 34,9
M 25,6 26,8 26,5 28,6 27,6 29,6 29,4 26,6 25,8
21 ani T 26,2 29,2 31,6 31,4 34,8 30,1 31,2 31,5 26,7
F 29,7 33,0 36,7 36,8 40,9 34,1 35,8 36,3 30,1
M 22,8 25,7 26,7 26,4 28,9 26,2 26,8 26,9 23,5
22 ani T 22,0 23,4 26,5 30,4 31,6 25,3 20,0 22,8 20,1
F 24,1 26,2 30,0 35,2 37,2 27,3 21,2 24,5 20,2
M 20,0 20,8 23,2 25,9 26,2 23,4 18,9 21,2 20,0
23 ani T 15,3 16,3 18,4 21,4 23,7 18,4 16,1 12,8 11,7
F 16,2 17,4 19,2 22,7 25,5 19,3 17,0 13,2 11,4
M 14,5 15,2 17,6 20,1 22,0 17,5 15,2 12,3 12,0
24 ani T 11,2 11,3 12,7 13,8 17,7 15,3 11,9 10,8 8,0
F 11,9 12,2 13,1 14,8 18,5 15,9 12,6 11,1 8,1
M 10,6 10,5 12,3 12,8 17,0 14,7 11,1 10,5 8,0
25-29 ani T 5,1 5,3 6,1 6,6 8,0 8,2 7,4 5,6 4,3
F 5,5 5,7 6,5 7,1 8,4 8,8 8,0 5,7 4,3
M 4,7 4,9 5,7 6,1 7,6 7,6 6,9 5,4 4,4
30-34 ani T 1,2 1,2 1,5 1,8 2,3 2,5 2,2 1,6 1,1
F 1,4 1,4 1,7 2,0 2,5 2,9 2,6 1,9 1,1
M 1,0 1,0 1,.3 1,5 2,1 2,0 1,8 1,3 1,1
Sursa: Date calculate pe baza Caietelor statistice privind învăţământul superior, INS, 2003-2012.
Grafic 5 – Variaţia ratelor specifice de cuprindere pe vârste în învăţământul superior (2003 - 2012)
40
30
20
10
0
2003/2004 2004/2005 2005/2006 2006/2007 2007/2008 2008/2009 2009/2010 2010/2011 2011/2012
19 ani 20 ani 22 ani 23 ani 24 ani 25 - 29 ani 30 - 34 ani
Sursa: Date calculate pe baza Caietelor statistice privind învăţământul superior, INS, 2003-2012.
12
II. Participarea la educaţie
Rata brută de cuprindere
Ponderea studenţilor înscrişi la matematică, ştiinţe şi tehnologie
În anul universitar 2011 – 2012 aproximativ o treime dintre persoanele cu vârsta între 19 şi 23 de ani erau
înmatriculate într-o universitate. Se mențin decalaje importante între participarea femeilor şi a bărbaţilor precum
şi între persoanele cu domiciliul stabil în mediul urban şi cele cu domiciliul în mediul rural.
Definirea indicatorului Pe fondul
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
c718bf66a825ccca815f987a462196515513e39812481f0d59c88d6a722ab434