Document colectat · Rapoarte publice ale SRI
raport activitate 1996.pdf
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte publice ale SRI
- Data preluării
- 26.09.2026 17:55
- Dimensiunea materialului
- 280,4 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
ihilarea planurilor de comitere a unor
acţiuni teroriste;
- s-a prevenit, în 8 cazuri, desfăşurarea unor acţiuni de protest public,
care, prin numărul mare de cetăţeni străini implicaţi, ar fi putut degenera în
acţiuni violente împotriva unor reprezentanţe diplomatice din România.
Pe teritoriul naţional, un alt factor de risc major pentru siguranţa
naţională l-a constituit interferarea unor activităţi ale organizaţiilor teroriste
cu segmente specifice criminalităţii organizate (activităţi comerciale ilegale,
acţiuni de contrabandă cu armament, muniţie, explozivi, substanţe toxice
sau radioactive, atacuri armate, răpiri, sechestrări de persoane, plasarea
de dispozitive explozive etc.).
Datele şi informaţiile obţinute au evidenţiat atât implicarea în acţiuni
specifice crimei organizate a membrilor şi simpatizanţilor unor organizaţii
extremist-teroriste - interesate să-şi finanţeze şi să-şi susţină logistic
activitatea - cât şi consolidarea prezenţei în România a celor mai
cunoscute clanuri mafiote internaţionale.
În colaborare cu organele Ministerului de Interne, s-au întreprins măsuri
de expulzare a doi reprezentanţi de marcă ai mafiei internaţionale, care
vizau coordonarea pe teritoriul ţării a unor reţele complexe de reciclare a
fondurilor provenite din activităţi ilicite. Cu acest prilej, s-a prevenit spălarea
unei sume estimate la 4-500 milioane dolari S.U.A..
Ca urmare a informărilor constante şi exacte furnizate de S.R.I. organelor
specializate ale Ministerului de Interne, a fost posibilă capturarea unor
considerabile cantităţi de armament, muniţii, droguri şi valută falsă.
Ca urmare a permeabilizării graniţelor şi a condiţiilor interne propice,
s-a constatat apariţia şi în România a unui adevărat conglomerat de clanuri
mafiote italiene, ruseşti şi chinezeşti, aflate în plin proces de structurare.
30/39
Mafia italiană - reprezentată de clanuri precum "Sacra Corona
Unita", "Cosa Nostra", "Camorra", "N'Drangheta", "La Stida" - manifestă un
interes constant pentru implantarea şi consolidarea de nuclee în România.
În acest scop, se urmăreşte achiziţionarea de întreprinderi hoteliere,
cazinouri, magazine şi realizarea de investiţii în activităţi comerciale en-
gros, în paralel cu încercarea de a realiza o racordare cu structurile
teroriste.
Mafia rusă şi cea ucraineană şi-au extins operaţiunile ilegale în
România, sporind pericolul amplificării manifestărilor de narco-terorism şi
crimă organizată.
Pe de altă parte, a continuat preocuparea lumii interlope autohtone
de a importa modele de organizare şi proceduri specifice activităţii de tip
mafiot, caracteristică fiind proliferarea structurilor specifice, care, în unele
oraşe ale ţării, şi-au împărţit zonele de influenţă.
În legătură cu amploarea fenomenului, semnalăm diseminarea şi
instalarea acestui sistem în Bucureşti şi judeţele Timiş, Dolj, Gorj, Vâlcea,
Mehedinţi, Prahova, Dâmboviţa, Buzău, Vrancea şi Constanţa.
Grupările de tip mafiot au continuat să exercite o puternică presiune,
inclusiv asupra unor factori ai administraţiei locale, concomitent cu
încălcarea gravă a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Imigraţionismul, fenomen în constantă ascensiune, s-a concretizat
în principal în tranzitarea ilegală a teritoriului naţional de către grupuri de
persoane (care de regulă intenţionează să ajungă în Occident), dar şi în
rămânerea clandestină în ţară a unora dintre acestea. Dezvoltarea
continuă a fenomenului a generat pericolul pătrunderii în ţara noastră, pe
filierele deja constituite, şi a unor elemente cu antecedente de natură
teroristă.
De asemenea, s-a stabilit că printre componenţii acestor grupări se
află şi persoane angrenate anterior în diverse conflicte regionale sau
urmărite de către autorităţile din statele lor de origine pentru actele teroriste
comise.
În context, au fost identificaţi etnici kurzi, sikh şi tamili, mercenari
pakistanezi sau afgani care au participat la conflictul din Bosnia-
Herţegovina, precum şi membri ai unor grupări extremiste arabe.
Prezenţa în ţară a numeroase persoane din categoriile menţionate a
fost favorizată şi de carenţe ale cadrului legal privind regimul străinilor, care
nu conţine norme juridice precise în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce
revin acestora pe timpul şederii în România.
Ameninţarea potenţială sau efectivă la adresa siguranţei naţionale
reprezentată de existenţa în ţara noastră a acestor cetăţeni străini este
determinată şi de lipsa mijloacelor lor de subzistenţă, fapt ce favorizează
racolarea lor cu uşurinţă de către structurile din România ale organizaţiilor
extremist-teroriste.
31/39
3.8. Acţiuni vizând diminuarea capacităţii informativ-operative a
S.R.I.
În condiţiile complexităţii şi agresivităţii sporite a vectorilor purtători
de ameninţări la adresa siguranţei naţionale, în perioada analizată au
crescut frecvenţa şi nivelul de instrumentare ale acţiunilor destinate să
cunoască, să testeze sau să provoace diminuări ale potenţialului de
răspuns al structurilor de apărare a siguranţei naţionale.
Protecţia contrainformativă a S.R.I. a fost confruntată cu
intensificarea acţiunilor desfăşurate de unele servicii de spionaj şi anumite
cercuri interne care au vizat derutarea, dezinformarea sau compromiterea
S.R.I..
În context, au fost identificate încercări de racolare şi penetrare
informativă, în scopul cunoaşterii strategiei instituţiei pe termen lung şi
mediu, a obiectivelor operative urmărite, a capacităţii de investigare, a
dispozitivelor informative şi a bazei de sprijin, precum şi acţiuni de
compromitere şi discreditare pentru reducerea sau anihilarea capacităţii de
ripostă.
Concluziile desprinse din analiza efectuată asupra cazurilor aflate în
atenţie relevă că serviciile de spionaj străine au acţionat prin mijloace
clasice, respectiv studiul prealabil şi încercări de racolare a unor persoane
ce au făcut parte din agentura de informaţii din rândul conaţionalilor, a
rezerviştilor care şi-au desfăşurat activitatea pe profil de contraspionaj şi
chiar a unor cadre active.
Elementul comun al acestei activităţi îl constituie faptul că, în
acţiunile derulate, s-au angajat de regulă foste cadre de informaţii, stabilite
definitiv sau temporar în străinătate.
Din 35 de persoane cu un asemenea statut, în legătură cu aproape
jumătate s-au obţinut date certe că desfăşoară activitate informativă ce
vizează S.R.I..
Acţiunile unora dintre serviciile de informaţii străine, în intervalul de
referinţă, s-au caracterizat printr-o creştere a incisivităţii tentativelor de
acest gen, altele urmărind implicarea S.R.I. în "scandaluri internaţionale",
fiind preocupate de crearea unor situaţii artificiale prin care să poată
susţine că S.R.I. foloseşte metode şi practici identice cu cele ale fostei
Securităţi.
În conformitate cu prevederile legale, unitatea de protecţie
contrainformativă a acţionat pentru descoperirea şi punerea sub control a
structurilor ilegale angajate în activităţi care se pot constitui în ameninţări la
adresa S.R.I..
Până în prezent au fost decelate următoarele procedee şi metode de
acţiune:
- culegerea de date de către foşti ofiţeri de informaţii, prin agentura
avută în legătură din perioada cât s-au aflat în activitate;
32/39
- exploatarea informativă a cadrelor active sau în rezervă ori a altor
purtători de date de interes;
- stimularea unor elemente nemulţumite din aparat de a denatura,
prin intermediul mediilor de informare, unele aspecte din viaţa instituţiei sau
de a divulga date, informaţii sau documente cu caracter secret de stat şi de
serviciu;
- încercarea de racolare, uneori brutală, a unor cadre active de
informaţii.
Activităţi specifice unei structuri informative desfăşoară şi unele
societăţi de pază şi detectivi particulari, care au ca principali acţionari sau
manageri ofiţeri de informaţii în rezervă sau foşti poliţişti, ale căror acţiuni
se constituie, uneori, în riscuri reale pentru munca Serviciului Român de
Informaţii. Astfel, unii dintre ei folosesc în continuare agentura avută în
legătură, valorifică relaţiile oficiale create anterior trecerii în rezervă sau
exploatează informativ cadrele active pe care le cunosc, iar în unele cazuri
au fost depistaţi efectuând investigaţii informative şi filaj, folosind tehnică
operativă performantă împotriva unor dispozitive ale instituţiei noastre.
Practicile enumerate mai sus sunt posibile şi datorită faptului că
specificul activităţii societăţilor de detectivi nu şi-a găsit încă o
reglementare corespunzătoare în plan legislativ. Ca urmare, lipsa de
cuprindere a legislaţiei în domeniu a fost abil speculată de unele agenţii
particulare de detectivi, care întreprind asemenea acţiuni la limita încălcării
Legii siguranţei naţionale.
Pentru încălcarea Legii siguranţei naţionale, 5 persoane care au
desfăşurat activităţi ilegale în cadrul unor astfel de structuri informative,
fiindu-le documentate asemenea preocupări, au făcut obiectul unor sesizări
adresate Parchetului General.
În context, se cuvine făcută precizarea că, în privinţa aşa-ziselor
"scurgeri de informaţii" care i s-au imputat Serviciului Român de Informaţii,
în ultima vreme, concluziile analizelor efectuate în toate cazurile de acest
fel relevă că, de fapt, cu câteva excepţii (din păcate reale, dar voit
exagerate), aşa-zisele secrete care au apărut în mass media sunt
perimate, unele fiind din categoria celor sustrase în decembrie 1989,
perioadă când a dispărut un volum mare de documente, iar altele, mai
actuale, privesc date referitoare la situaţia personală a unor ofiţeri de
informaţii, măsuri organizatorice şi alte aspecte de acest gen. Răspunderile
pentru aceste cazuri de deconspirare - puţin numeroase şi lipsite de
semnificaţie din punctul de vedere al siguranţei naţionale - revin unor cadre
faţă de care au fost luate măsuri disciplinare severe, inclusiv trecerea în
rezervă ori deferirea lor organelor de cercetare penală. Ele au fost posibile
şi pe fondul unei mari fluctuaţii de personal, proces determinat de
exigenţele sporite în evaluarea activităţii cadrelor, potrivit noilor norme şi
principii de muncă specifice unui serviciu de informaţii profesionist.
33/39
Relevant este faptul că, de la înfiinţarea S.R.I. şi până în prezent au fost
disponibilizate aproape 3.000 de cadre. Unele dintre acestea, care nu s-au
adaptat cerinţelor statului de drept şi exigenţelor actuale, deţinătoare de
secrete, animate de nemulţumiri şi resentimente, înţelegând să se răzbune,
s-au raliat atacurilor declanşate împotriva instituţiei.
Sub acoperirea unui pretins "justiţiarism", în publicaţii, cum ar fi,
"România Mare", "Politica", "Ziua" etc., şi-au găsit expresie virulente
campanii de presiune psihologică, ameninţare şi şantaj, cu o intensitate
aparte de la începutul acestui an, recurgându-se la calomnierea
sistematică a instituţiilor statului de drept, inclusiv a Serviciului Român de
Informaţii, cu efecte negative evidente asupra ordinii constituţionale şi a
promovării în plan internaţional a intereselor României.
Atitudinea societăţii civile şi a clasei politice româneşti împotriva
acestor campanii de acuzaţii calomnioase şi invective suburbane la adresa
unor persoane cu funcţii de conducere în principalele instituţii ale statului a
dus, însă, la eşecul tentativei de dezinformare şi intoxicare a opiniei
publice, de perturbare a activităţii instituţiilor esenţiale de apărare a ordinii
constituţionale: Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Justiţiei, Parchetul
General, Ministerul de Interne şi Serviciul Român de Informaţii.
În acest sens, pe fondul atacurilor sistematice la adresa instituţiei şi
al tentativelor de racolare a unor cadre active, forţe interesate au pus în
operă scenarii de genul "cazului Bucur", vizând compromiterea S.R.I., ori
au desfăşurat un larg arsenal de alte mijloace şi tehnici de dezinformare în
vederea atragerii instituţiei în sfera confruntării politice şi a inducerii ideii că
anumite activităţi ale acesteia depăşesc limitele prevăzute de statutul ei
legal.
Nu întâmplător, asemenea grupări se pretează la a racola şi a se
folosi de oameni din categoria "căpitanului Bucur", care reprezintă un
produs tipic al unor practici tolerate în unele structuri ale fostei Securităţi,
unde profesionalismul era înlocuit, de către anumite cadre, cu abuzul de
putere şi tendinţa de căpătuială pe căi ilicite. Cunoscut ca un ofiţer slab
pregătit profesional, care s-a perindat prin mai multe locuri de muncă, cu o
personalitate dominată de componente negative, frustrat de neîmplinirea
profesională, acuzând permanent dificultăţi financiare, cel în cauză a
devenit o pradă uşoară pentru cei interesaţi.
În cazul menţionat, Parchetul Militar s-a autosesizat, desfăşurând în
prezent procedura de urmărire penală. Din păcate, vâlva stârnită în jurul
unor asemenea oameni reţine pe nedrept şi în mod disproporţionat atenţia
opiniei publice interne şi internaţionale, iar efectele în plan extern afectează
imaginea României.
De asemenea, cercuri interesate au pus în circulaţie, cu insistenţă,
opinii potrivit cărora în S.R.I. ar exista conflicte între diverse grupuri de
interese ori diverse facţiuni. Asemenea alegaţii se bazează pe nemulţumiri
exprimate izolat sau accidental de unele cadre şi preluate, generalizate şi
34/39
răspândite de cei interesaţi, cu scopul creării unei stări de confuzie şi
neîncredere în rândul ofiţerilor S.R.I..
În realitate, în S.R.I. nu există asemenea grupuri ori facţiuni. Există,
în schimb, un climat de normalitate, umbrit însă, într-o mică măsură, de
insatisfacţia şi neliniştea manifestate de o parte din personalul instituţiei că,
datorită hărţuielilor permanente, este deturnat de la activităţile profesionale
fireşti.
35/39
Capitolul 4
Funcţionarea S.R.I. în sistemul statului de drept
4.1. Cadrul legal al activităţii informative
Întreaga activitate a S.R.I. este guvernată de respectarea Constituţiei
şi a celorlalte acte normative care definesc cadrul juridic al apărării
siguranţei naţionale.
În acest scop, la nivelul instituţiei au fost stabilite reglementări interne
care alcătuiesc un cadru normativ exigent, vizând încadrarea riguroasă în
litera şi în spiritul legii a întregii activităţi desfăşurate pentru îndeplinirea
atribuţiilor funcţionale. În structura organizatorică a serviciului funcţionează
o unitate cu profil juridic, care are rolul de a verifica legalitatea şi temeinicia
acţiunilor şi măsurilor ce se întreprind în toate fazele activităţii informativ-
operative.
Asigurarea legalităţii măsurilor specifice de îndeplinire a atribuţiilor
conferite de lege este realizată prin:
- permanenta verificare şi asigurare a respectării competenţelor
materiale stabilite de lege;
- desfăşurarea şi finalizarea activităţilor informativ-operative specifice
prin măsuri legale şi temeinice, potrivit reglementărilor Legii nr. 51/1991;
- documentarea juridică a faptelor care vizează siguranţa naţională.
Sesizările înaintate Parchetului General au fost însoţite, de regulă, de
materiale pertinente şi concludente, iar acolo unde nu a fost posibil, s-au
indicat izvoare de probe concrete, utile evaluării faptelor şi iniţierii cu
operativitate a măsurilor prevăzute de legea procesuală penală;
- respectarea strictă a prevederilor legale şi a cadrului normativ intern
cu privire la iniţierea şi executarea (numai în baza mandatului emis de
procuror) a măsurilor care au drept efect restrângerea (cu caracter
temporar şi limitat) exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale şi
valorificarea rezultatelor respectivelor investigaţii în documentarea
informativă şi juridică a faptelor care constituie ameninţări la adresa
siguranţei naţionale.
În perioada de referinţă, ca urmare a măsurilor întreprinse:
- organele judiciare competente au fost sesizate în 37 de cazuri
considerate infracţiuni la adresa siguranţei naţionale, precum
divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului, culegerea şi
transmiterea de informaţii cu caracter secret sau confidenţial, neglijenţa în
păstrarea secretului de stat, subminarea economiei naţionale, precum şi alte
încălcări grave ale legii în domeniul economico-financiar, cu consecinţe
păgubitoare deosebite pentru avutul public;
- au fost înaintate propuneri Parchetului General de pe lângă Curtea
36/39
Supremă de Justiţie pentru obţinerea a 457 de mandate în vederea
desfăşurării unor activităţi în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea
nr. 51/1991.
La solicitarea Comisiei parlamentare de control, S.R.I. a făcut informări, a
pus la dispoziţie materiale şi date cu privire la cazurile (care au făcut
obiectul verificărilor Comisiei) în care era implicată instituţia. De asemenea,
au fost făcute informări referitoare la situaţia sesizărilor către Parchetul
General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, precum şi a mandatelor
solicitate şi eliberate de Parchet.
Pe linia preocupării pentru perfecţionarea legislaţi
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
a5af4831c67dd226097c40a29ccc50a1c4ab0e330cd1afafcc54b7020b3240f3