Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte publice ale SRI

raport activitate 1996.pdf

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte publice ale SRI
Data preluării
26.09.2026 17:55
Dimensiunea materialului
280,4 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

atere a fenomenului infracţional din diferite sfere de activitate de natură să aducă atingere stării de siguranţă naţională, precum şi numeroase decizii strategice ale statului român în anumite domenii s-au bazat pe informaţiile furnizate de S.R.I., instituţia noastră dovedindu-şi astfel nu numai deplina legitimitate, ci şi rolul specific pe care-l deţine în ansamblul instituţiilor fundamentale ale statului de drept. 7/39 Capitolul 3 Principalele ameninţări care au făcut obiectul activităţii informativ-operative a S.R.I. Vizând permanenta cuprindere sub măsuri eficiente de control a întregii problematici specifice, derivată din dinamica elementelor de situaţie operativă ce s-au manifestat în anumite segmente ale societăţii româneşti, S.R.I. a acţionat, în perioada de referinţă, prioritar pentru îndeplinirea obiectivului său major - prevenirea, contracararea şi anihilarea ameninţărilor cu un ridicat grad de pericol la adresa siguranţei naţionale. 3.1. Acţiuni de spionaj prin imixtiune şi penetrare informativă a organelor de stat În baza competenţelor conferite de lege, aparatul de contraspionaj şi-a orientat activitatea în sensul identificării ameninţărilor actuale ori potenţiale, a vulnerabilităţilor şi factorilor de risc ce decurg din acţiunile unor servicii de informaţii străine, ale căror state au interese în România şi, în mod corespunzător, organizării măsurilor de prevenire, contracarare, documentare şi anihilare adecvate. Evaluările în materia contraspionajului evidenţiază că, în continuare, serviciile speciale adverse şi-au concentrat efortul prioritar pe acţiunile de penetrare şi imixtiune în activitatea organelor de decizie spre a obţine accesul neautorizat la date secrete şi confidenţiale în domeniile economic, militar şi politic. Incisivitatea acţiunilor de spionaj în domeniul economic, cu deosebire cele ce vizează sectoarele vitale, rezervele strategice energetice şi de materii prime, cercetarea tehnologică, sistemul financiar-bancar, dar şi deciziile majore ce se iau în importante instituţii ale statului cu privire la acestea şi la cooperarea economică internaţională, este ilustrată, între altele, de cazurile instrumentate şi documentate informativ ce au fost sesizate Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. Un asemenea caz priveşte punerea în dependenţă a unui expert român care, până de curând, a fost încadrat la una din principalele instituţii ale statului pe un post ce îi asigura accesul la informaţii secrete cu caracter economic şi strategic. Prin cointeresări materiale substanţiale, cel în cauză a fost determinat să furnizeze date confidenţiale de la locul de muncă, de natură să avantajeze poziţia străinului în raport cu instituţiile româneşti partenere, fiind dirijat să fructifice în acelaşi scop şi relaţiile sale cu persoane cu poziţii importante în alte instituţii centrale, inclusiv militare. În luna aprilie a.c., instituţia noastră a sesizat Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie asupra acestui caz, în paralel cu informarea altor factori abilitaţi să dispună măsurile de prevenire adecvate. 8/39 Relevant este, de asemenea, cazul unui cercetător ştiinţific care, începând cu 1994, sub pretextul că unele date îi sunt necesare spre a lucra la domiciliu, a înmagazinat pe calculatorul personal o serie de informaţii secrete şi confidenţiale, privind, între altele, zăcămintele din mai multe zone ale ţării împreună cu fişierele ce conţineau coordonatele instalaţiilor de exploatare. Existând indicii că intenţiona să transmită aceste date reprezentanţilor unei firme străine, în caz s-a acţionat preventiv, şi, în baza sesizării Parchetului, prin rechizitoriu, acesta a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a celui în cauză pentru tentativă la infracţiunea de trădare. Date semnificative atestă creşterea în amploare a acţiunilor de spionaj în domeniul militar, axate îndeosebi pe obţinerea de informaţii privind mutaţiile intervenite (şi, corespunzător, deciziile ce se iau la diverse eşaloane) în politica noastră de apărare, evoluţia raporturilor cu structurile de securitate euro-atlantice, colaborarea cu diverse state pentru modernizarea tehnicii de luptă, situaţia unor obiective cu producţie specială. Pentru contracararea şi anihilarea unor riscuri la adresa siguranţei naţionale ce derivă din astfel de acţiuni, aparatul de contraspionaj a cooperat permanent cu direcţia de profil a M.Ap.N., finalizând împreună două cazuri de spionaj-trădare, iar în altul obţinând suportul documentar necesar sesizării Parchetului General. Este de menţionat cazul unui agent de spionaj, patron de firmă într-un oraş din ţara noastră, ale cărui acţiuni de exploatare informativă a unor cadre militare, prospectare şi fotofilmare de obiective şi tehnică de luptă au fost documentate, în cooperare cu organele specializate ale Ministerului Apărării Naţionale. Sesizat, în luna ianuarie a.c., Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a început urmărirea penală. Împreună cu Direcţia de Contraspionaj a M.Ap.N., se acţionează, într-un alt caz, pentru protejarea unei documentaţii de noutate, cu aplicabilitate în domeniul apărării, faţă de care manifestă interes reprezentantul unei puteri străine. Domeniul politic continuă să reprezinte pentru anumite servicii de spionaj ce acţionează în ţara noastră una dintre ţintele vizate, în care se încearcă penetrarea informativă pentru cunoaşterea elementelor ce stau la baza unor decizii majore pentru evoluţia societăţii româneşti, a raporturilor cu diverse state şi, mai ales, pentru realizarea integrării în structurile europene şi euro-atlantice. Edificatoare, în acest sens, este acţiunea unui reprezentant străin care a racolat un expert român dintr-o instituţie centrală de stat şi, prin cointeresare materială, l-a determinat să furnizeze informaţii cu caracter secret ori confidenţial de la locul său de muncă. Conform prevederilor legale, după documentarea faptelor comise, şi acest caz a fost sesizat Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. Pe linia imixtiunilor în procesul decizional intern s-a constatat o creştere a implicării unor servicii de spionaj străine în problematica 9/39 minorităţilor. Semnificativ, pe această linie, este cazul unui cetăţean străin, acreditat în ţara noastră, care a acţionat sistematic pentru cunoaşterea cu operativitate a deciziilor din sfera politicii externe şi, în context, a anumitor evenimente conjuncturale cu relevanţă în situaţia unei minorităţi autohtone. Străinul în cauză s-a implicat în coordonarea activităţilor de factură autonomist-separatistă derulate de anumiţi extremişti autohtoni, sugerându- le soluţii şi strategii de urmat. În perioada de referinţă unele servicii speciale străine au derulat noi acţiuni de dezinformare-influenţare, propagandă şi contrapropagandă menite să descurajeze ori să tergiverseze demersurile României întreprinse în direcţia integrării în structurile euro-atlantice şi consolidării raporturilor sale externe pe diverse relaţii. Sunt edificatoare, în acest sens, versiunile lansate de cadre şi agenţi ai unor servicii de spionaj, potrivit cărora criteriile impuse de forurile occidentale pentru integrarea economică în structurile europene şi, mai ales, cerinţele privind restructurarea şi reconversia în domeniul militar - ca premise ale integrării euro-atlantice - ar fi menite să contribuie la menţinerea României într-o stare de dependenţă şi la diminuarea capacităţii sale de apărare, într-o perioadă în care continentul nostru înregistrează încă evoluţii imprevizibile pentru pacea sa. Riscuri potenţiale la adresa siguranţei naţionale derivă şi din activităţile de spionaj ale unor state favorizate de stabilirea pe teritoriul ţării noastre a unor grupuri de alogeni ce tind spre constituirea unor comunităţi închise, care se conduc după reguli proprii. Unele dintre acestea se află în opoziţie faţă de regimurile din ţările de origine, iar acţiunile lor declanşate pe teritoriul României pot afecta şi raporturile ţării noastre cu acestea, dar şi cu terţe state. Pe acest fond, urmărind interese informative, dar şi contrainformative, s-au constituit pe teritoriul României rezidenţe de informaţii atât din rândul străinilor, cât şi a anumitor categorii de autohtoni, cu sarcini şi misiuni concrete, dirijate de servicii de spionaj adverse. Profitând de existenţa în spaţiul românesc a unei comunităţi conaţionale, formată îndeosebi din reprezentanţi de firme dispuse în importante centre ale României, un cadru de spionaj şi-a creat o structură informativă în rândul acestora, pe care o foloseşte pentru obţinerea de date secrete ori confidenţiale din domeniile economic şi militar, dar şi pentru contracararea unor acţiuni derulate de servicii speciale străine împotriva ţării sale. Într-o manieră asemănătoare procedează un comerciant străin, stabilit într-o zonă de importanţă strategică a ţării noastre, care - direct sau prin intermediul unor conaţionali cu care ţine o legătură organizată, specifică cerinţelor muncii secrete de informaţii - culege date confidenţiale din domeniile militar şi financiar-bancar, folosind frecvent aparatură specială de înregistrare şi fotofilmare. 10/39 3.2. Acţiuni ale serviciilor speciale străine axate pe exploatarea în interes propriu a vulnerabilităţilor din sistemul de protecţie a secretelor Activitatea serviciilor de spionaj străine a fost favorizată şi de inconsistenţa legislaţiei române privind clasificarea şi protecţia datelor secrete ori confidenţiale, corelată cu vulnerabilităţi în comportamentul unor cetăţeni români cu acces la asemenea date. Pe acest fond, cadrele unor servicii de spionaj au acţionat, îndeosebi prin cointeresare materială, pentru a intra în posesia unor informaţii din domeniile energeticii nucleare, cercetării tehnologice româneşti ori al industriei de apărare. Profitând de absenţa unor reglementări stricte privind păstrarea şi manipularea documentelor secrete, un angajat cu funcţie de decizie într-o întreprindere economică de interes strategic a transmis unui cadru de spionaj venit în România date secrete cuprinzând prognoze referitoare la strategia românească într-un domeniu important. Pentru informaţiile respective românul a fost recompensat, inclusiv prin depuneri valutare pe numele său în bănci străine. În alt caz, după documentarea informativă a dispariţiei mai multor dosare cu documente secrete de stat dintr-un institut de proiectări şi stabilirea persoanelor implicate, S.R.I. a sesizat Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru începerea urmăririi penale. Semnificativă este şi acţiunea a trei angajaţi ai unei societăţi comerciale care, în luna mai a.c., au fost surprinşi încercând să scoată ilegal din ţară documentaţii tehnice secrete şi confidenţiale din domeniul industriei de utilaj petrolier. Datorită intensificării acţiunilor de spionaj economic, de deţinere ilegală sau transmitere a secretelor de stat unor puteri sau organizaţii străine, apărarea acestor date constituie un imperativ. Necesitatea elaborării unui cadru juridic adecvat protejării secretelor devine o condiţie de strictă urgenţă a procesului de integrare a României în structurile europene şi euro-atlantice, întrucât, în cooperările ce presupun transfer de tehnologie, partenerii noştri solicită garanţii privind confidenţialitatea datelor. Ca urmare, fiind o instituţie abilitată să stabilească modul în care sunt evaluate şi protejate datele cu caracter secret, în baza art. 18 din Legea nr. 51/1991, Serviciul Român de Informaţii a sprijinit concret conceperea şi punerea în practică a peste 100 de programe de prevenire a scurgerilor de informaţii, la solicitarea organelor şi organizaţiilor de stat în care se concentrează asemenea date. 3.3. Subminarea economiei naţionale şi degradarea potenţialului economic 11/39 O pondere însemnată în activitatea Serviciului Român de Informaţii a deţinut-o şi în acest an - în concordanţă cu art. 3, literele (e) şi (f) din Legea nr. 51/1991 - obţinerea şi valorificarea informaţiilor care au relevat iniţierea şi derularea unor fapte, fenomene, situaţii sau acţiuni cu consecinţe în planul subminării economice sau al degradării potenţialului unor ramuri şi sectoare economice de importanţă naţională. Am acordat, în continuare, prioritate acestor fenomene, întrucât stabilitatea şi echilibrul economic reprezintă o condiţie esenţială a stabilităţii şi siguranţei în celelalte sfere ale vieţii sociale şi, din această cauză, tocmai în acest domeniu se manifestă şi cele mai multe şi mai virulente atacuri la adresa siguranţei naţionale. Putem afirma, fără a exagera, că la întinderea şi amplitudinea constatate, aceste fenomene reprezintă ameninţarea cu cel mai ridicat potenţial de risc privind starea de siguranţă naţională, concluzie susţinută şi de următoarele considerente: - fenomenele respective lezează în profunzime şi pe termen lung procesele de realizare a obiectivelor strategice de restructurare, modernizare şi creştere a competitivităţii economiei naţionale, mergând, dincolo de pagubele imense aduse avuţiei naţionale, până la afectarea intereselor României; - în cele mai multe situaţii, faptele în cauză constituie urmarea dispreţului total şi chiar a unor atitudini sfidătoare faţă de lege; - aceste fenomene contribuie semnificativ la iniţierea şi accentuarea unor dezechilibre şi disfuncţii sociale globale, fiind în unele cazuri factorul declanşator al unor stări tensionale cu potenţial destabilizator. Fără a se substitui organelor de control în sfera economiei, S.R.I. a acţionat preventiv, şi nu doar constatativ, semnalând operativ factorilor de răspundere abilitaţi acele fapte, situaţii şi acţiuni de natură să aducă prejudicii grave pe ansamblul economiei naţionale, manifestate fie în sfera corupţiei şi a managementului neperformant, de cele mai multe ori interesat, fie în cea a economiei subterane. Instituţia noastră a contribuit astfel la evitarea unor pierderi economice de ordinul miilor de miliarde de lei, estimate ca efect direct, dar incalculabile prin efectele negative cumulate pe care aceste fenomene le-ar fi produs în economia naţională. Concluziile sesizate au surprins o gamă largă de fapte incriminate de lege şi încadrate în forme de manifestare circumscrise ameninţărilor la starea de siguranţă naţională, comise sau pe cale să se comită, în principal, din următoarele grupe de fenomene: prejudicierea semnificativă a intereselor economice, generată de acceptarea, vădit intenţionată, a derulării unor operaţiuni de comerţ exterior în condiţii profund păgubitoare, având ca efect principal transferarea frauduloasă peste graniţă a unei părţi din avuţia naţională; diminuarea patrimoniului societăţilor cu capital majoritar sau integral de stat prin vânzări ilicite de active, deturnări de resurse financiare de la destinaţia legală, proliferarea actelor şi fenomenelor specifice economiei subterane. Preponderent, subminarea economică s-a materializat în cadrul unor acţiuni de comerţ sau de cooperare economică internaţională păgubitoare 12/39 pentru partea română, care au produs importante prejudicii materiale şi grave dezechilibre financiare la nivelul unităţilor economice implicate şi chiar al subramurilor din care fac parte. Acest fenomen s-a acutizat, în principal, prin negocierea ori semnarea unor contracte la preţuri dezavantajoase şi fără clauze asiguratorii, fapt ce a determinat ca întregul risc al afacerilor în cauză să fie suportat de partea română, precum şi prin amplificarea şi diversificarea modalităţilor de eludare a reglementărilor privind încasările valutare aferente exporturilor efectuate de agenţii economici. Astfel, 13 asemenea cazuri, în care s-au produs prejudicii de miliarde şi chiar de zeci de miliarde de lei unor societăţi comerciale reprezentative din domeniile construcţiilor de maşini, construcţiilor şi reparaţiilor de nave şi aeronave, materialelor de construcţii, transporturilor navale şi aeriene şi industrializării lemnului, au făcut obiectul sesizării Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, întrucât situaţiile respective întruneau elementele constitutive ale infracţiunii de subminare economică. De asemenea, în alte 8 cazuri, datorită pagubelor semnificative aduse unor agenţi economici, s-a luat măsura sesizării parchetelor locale sau altor organe abilitate să cerceteze şi să sancţioneze încălcarea legilor. Documentarea informativă specifică a urmărit, în toate situaţiile menţionate, stoparea continuării acţiunilor susceptibile de subminare a economiei naţionale, concomitent cu asigurarea in
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

a5af4831c67dd226097c40a29ccc50a1c4ab0e330cd1afafcc54b7020b3240f3