Document colectat · Rapoarte publice ale SRI
raport activitate 2001.pdf
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte publice ale SRI
- Data preluării
- 26.09.2026 17:55
- Dimensiunea materialului
- 335,4 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
azuri de interes comun.
o măsurile destinate diminuării/combaterii unor tendinţe negative identificate în dinamica resurselor
umane.
Principalele decizii au vizat:
• modificarea sistemului de recrutare şi formare profesională a cadrelor;
• îmbunătăţirea actului de comandă pe diverse paliere ale Serviciului, sens în care au fost dispuse inclusiv
măsuri de schimbare din funcţii a unor cadre de comandă din unităţi centrale şi teritoriale care nu s-au
ridicat la nivelul cerinţelor profesionale;
• identificarea şi aplicarea unor modalităţi adecvate de susţinere, în plan social, a cadrelor Serviciului;
• participarea activă a Serviciului Român de Informaţii, în limitele competenţelor sale, la elaborarea unor
proiecte de acte normative şi documente doctrinare cu relevanţă în materia securităţii naţionale.
Reprezentanţii S.R.I. au fost angrenaţi în elaborarea, definitivarea şi avizarea a aproximativ 65 de proiecte de
acte normative (legi, hotărâri de guvern, ordonanţe de urgenţă), precum şi a unor proiecte de acorduri
internaţionale.
Unele dintre acestea au fost deja adoptate, în perioada de referinţă sau în cursul anului curent, de către
instituţiile abilitate, cum ar fi cele privind:
• regimul juridic al străinilor (Legea nr.123/2001);
• protecţia datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (Legea nr.677/2001);
• prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul telecomunicaţiilor (Legea
nr.676/2001);
• semnătura electronică (Legea nr. 164/2001);
• sancţionarea unor acte de terorism şi a unor fapte de încălcare a ordinii publice şi, respectiv, prevenirea şi
combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanţării terorismului (ordonanţe de urgenţă ale
Guvernului);
• protecţia informaţiilor clasificate (Legea nr.182/2002);
Alte proiecte de lege - care se află în diverse stadii de adoptare - se referă la problematici importante, precum:
• siguranţa naţională;
• organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
• mobilizarea naţională şi, respectiv, pregătirea populaţiei pentru apărare;
• statutul cadrelor militare şi, în particular, al personalului din serviciile de informaţii şi siguranţă
naţională;
• protecţia martorilor etc..
S.R.I. a participat, de asemenea, la elaborarea proiectului actualei ediţii a Strategiei de securitate naţională a
României.
În conformitate cu prevederile acestui document şi atribuţiile conferite de Legea nr.14/1992, Serviciul Român
de Informaţii - desemnat autoritate naţională în materie prin hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării - a
demarat, în cooperare cu alte instituţii ale statului, procesul de operaţionalizare a sistemului naţional de
prevenire şi combatere a terorismului (n.n. - Strategia naţională de prevenire şi combatere a terorismului,
înaintată spre dezbatere C.S.A.T., a fost aprobată în şedinţa acestui for din 5 aprilie a.c.).
Totodată, S.R.I. a contribuit la perfecţionarea instrumentelor de cooperare în cadrul sistemului de securitate
naţională, în special din perspectiva îmbunătăţirii capacităţii sale de gestionare a unor evoluţii critice.
5
Expresie sintetică a procesului de restructurare demarat în 2001 şi aflat în curs, noua organizare a Serviciului
Român de Informaţii - intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2002 - a fost gândită să ofere un cadru structural-funcţional
mai adecvat pentru materializarea obiectivelor prioritare ale Serviciului şi, implicit, să consolideze tendinţele
pozitive înregistrate în perioada de referinţă, prin:
• asigurarea unor structuri echilibrate şi flexibile, care să permită îmbunătăţirea capacităţii de acţiune, în
baza coordonării unitare, adâncirii specializării, distribuţiei şi exploatării cu maximum de eficienţă a
resurselor disponibile;
• furnizarea, în consecinţă, a unui răspuns optim la riscurile şi ameninţările curente şi prognozabile, precum
şi la obligaţiile suplimentare ce vor reveni S.R.I. în conformitate cu evoluţia cadrului normativ în materie.
Principalele modificări organizatorice au vizat:
• înfiinţarea de structuri centrale cu rol de coordonare în activitatea informativ-operativă, şi anume:
• un departament de siguranţă internă, care are în compunere unităţi informativ-operative orientate pe
problematici care ţin de: apărarea Constituţiei; securitatea economică; identificarea şi evaluarea
riscurilor locale şi zonale;
• un departament pentru contraspionaj şi ameninţări transfrontaliere, care are în compunere substructuri
informativ-operative orientate pe cele două categorii de problematici amintite;
• un departament pentru prevenirea şi combaterea terorismului, care include o unitate informativă
specializată în identificarea şi evaluarea ameninţărilor teroriste şi, respectiv, unitatea de protecţie şi
intervenţie antiteroristă. Această structurare permite abordări coerente a diverselor categorii de
manifestări purtătoare de riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale, care sunt strâns
interrelaţionate şi, implicit, impun derularea de acţiuni simultane şi convergente, unitar coordonate de
la nivel central. Pe linie antiteroristă, a fost creat un cadru şi mai adecvat pentru:
• valorificarea tradiţiei şi experienţei româneşti în materie antiteroristă;
• transpunerea în practică a obiectivelor fixate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, după atentatele
din Statele Unite;
• derularea la parametri superiori a activităţii informative cu caracter preventiv în mediile care
generează/favorizează riscuri de factură teroristă;
• edificarea, operaţionalizarea şi susţinerea funcţionării sistemului naţional de prevenire şi combatere a
terorismului, în cadrul căruia Serviciului Român de Informaţii îi revine un rol proeminent;
• înfiinţarea unui departament pentru managementul resurselor informaţionale, în conformitate cu unul
dintre obiectivele centrale ale Strategiei de acţiune a S.R.I. - creşterea rolului analizei specializate de
siguranţă naţională pe toate palierele funcţionale ale instituţiei. Acest obiectiv este esenţial atât pentru
evaluarea şi prognozarea adecvată a evoluţiilor relevante pentru siguranţa naţională, cât şi pentru
normarea, planificarea, orientarea şi coordonarea eficientă, la nivelurile operativ, tactic şi strategic, a
activităţilor informativ-operative şi a celorlalte categorii de acţiuni vizând adaptarea Serviciului în ansamblu
şi a structurilor din compunerea sa la realităţile şi dinamica lumii contemporane;
• înfiinţarea Oficiului de Supraveghere a Secretelor de Stat, prin dezvoltarea unei unităţi preexistente, în
scopul organizării şi coordonării unitare a activităţii de protecţie a informaţiilor clasificate, potrivit
îndatoririlor legale ale S.R.I. şi responsabilităţilor care îi revin din Planul Naţional de Aderare a României la
N.A.T.O., cu privire la realizarea structurilor specifice de aplicare a standardelor Alianţei referitoare la
asigurarea securităţii protective a informaţiilor clasificate. Acestei structuri îi este asociată o unitate
specializată pentru transportul corespondenţei cu caracter secret de stat. Oficiul asigură îndeplinirea
sarcinilor ce-i revin S.R.I., ca Autoritate Desemnată de Securitate, pentru protecţia informaţiilor clasificate
N.A.T.O. Având atribuţii conjugate cu cele ale Autorităţii Naţionale de Securitate, această structură a
Serviciului acţionează pentru fundamentarea cadrului conceptual şi organizatoric de aplicare a programelor
şi măsurilor specifice, care să garanteze pentru informaţiile naţionale acelaşi nivel de protecţie impus
pentru cele aparţinând N.A.T.O.;
• crearea unui departament cu atribuţii pe linie de integrare şi relaţii externe, prin redefinirea structurii şi
competenţelor unei unităţi preexistente, fapt de natură să asigure o activitate coerentă pe linia cooperării
cu servicii speciale străine şi să susţină creşterea contribuţiei S.R.I. la materializarea obiectivelor de
integrare euro-atlantică;
• reconceptualizarea activităţii departamentului de protecţie şi securitate a cadrelor şi activităţilor
Serviciului - în baza importanţei acordate, în noua viziune managerială, acestei linii de muncă -, prin
preluarea unor standarde şi proceduri moderne de evaluare a personalului propriu, din perspectiva
garanţiilor de securitate şi loialitate, compatibile cu cele ale serviciilor de informaţii occidentale;
• crearea unui departament de pregătire şi instruire a personalului, în vederea asigurării coordonării, într-
o nouă concepţie unitară, a activităţilor de formare şi perfecţionare a cadrelor proprii, derulate în cadrul
structurilor specializate ale Serviciului;
6
• înfiinţarea altor structuri centrale care au menirea să asigure: securitatea reţelelor informatice;
coordonarea relaţiilor cu alte instituţii sau cu organizaţii neguvernamentale din ţară; managementul
resurselor material-financiare şi al patrimoniului etc..
II. Răspunsul instituţional al S.R.I. la dinamica şi caracteristicile contextului operativ
II.1. Activitatea informativ-operativă
Aşa cum demonstrează principalii parametri ai activităţii informativ-operative, sus-menţionatele orientări şi măsuri
de ordin managerial au contribuit sensibil, mai ales în a doua parte a anului 2001, la îmbunătăţirea rezultatelor
obţinute de Serviciul Român de Informaţii, tendinţă consolidată prin intrarea în vigoare a noii structuri
organizatorice.
Astfel, analizele de bilanţ derulate la toate eşaloanele au evidenţiat:
• alocarea şi orientarea mai judicioasă, precum şi angajarea intensivă a resurselor umane şi logistice
disponibile;
• creşterea, în consecinţă, a potenţialului de acţiune al Serviciului în ansamblu, precum şi pe fiecare
componentă a sa în parte;
• reflectarea adecvată, în planul rezultatelor concrete, a evoluţiilor înregistrate în contextul intern şi
extern de securitate şi, implicit, a priorităţilor stabilite de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.
Rezultatele statistice atestă că s-a înregistrat un evident progres în sensul acoperirii problematicii de siguranţă
naţională, prin:
• importantul volum de informaţii culese, procesate analitic şi valorificate potrivit reglementărilor legale în
vigoare;
• orientarea mai evidentă spre investigarea şi relevarea anticipată ori, după caz, documentarea informativă a
vulnerabilităţilor, riscurilor şi ameninţărilor conturate în contextul operativ;
• adoptarea, în baza creşterii expertizei profesionale, a unei atitudini mult mai ofensive în plan operaţional,
materializată în creşterea numărului de acţiuni de contracarare a surselor de risc şi de identificare a
oportunităţilor de promovare a intereselor naţionale.
Pe această bază, Serviciul Român de Informaţii a fost în măsură să contribuie şi mai eficient la susţinerea
demersurilor - în plan intern şi internaţional - derulate de statul român în ansamblu, în vederea materializării
obiectivelor sale strategice. În consonanţă cu acestea, S.R.I. şi-a concentrat eforturile în direcţia identificării,
prevenirii şi contracarării, prin mijloace specifice, a acelor evoluţii capabile să afecteze materializarea obiectivelor
prioritare în procesul de reformă a societăţii româneşti şi, implicit, să se repercuteze asupra ritmului integrării în
structurile economice şi de securitate europene şi euro-atlantice.
Analiza constantă asupra contextului operaţional, care a fundamentat măsurile reformatoare în planurile
conceptual, structural-organizatoric, funcţional şi relaţional, a permis stabilirea clară a priorităţilor de etapă şi,
totodată, ordonarea, într-o viziune unitară şi coerentă, a eforturilor depuse pe toate coordonatele funcţionale ale
Serviciului Român de Informaţii pentru acoperirea informativ-operativă optimă a principalelor problematici relevante
pentru siguranţa naţională.
Planificarea şi orientarea activităţii informativ-operative, culegerea şi procesarea analitică a informaţiilor din diverse
surse au fost astfel organizate şi derulate încât să fie asigurată fundamentarea şi susţinerea, la parametri cantitativi
şi calitativi adecvaţi, a următoarelor categorii de demersuri instituţionale:
• informarea oportună a factorilor de decizie în stat;
• informarea/sesizarea organelor de urmărire şi cercetare penală;
• alte tipuri de acţiuni specifice destinate prevenirii, contracarării şi combaterii unor riscuri şi vulnerabilităţi la
adresa siguranţei naţionale ori vizând promovarea intereselor majore ale României.
Reprezentând, pe fond, chiar expresia concretă a menirii esenţiale a unui serviciu de informaţii, activitatea de
informare - principala modalitate de valorificare a datelor obţinute, la care concură, practic, toate structurile
operative şi tehnice specializate - a avut ca obiectiv surprinderea şi semnalarea cu operativitate, către beneficiarii
legali, a evoluţiilor interne şi externe relevante pentru securitatea naţională şi, în plan mai larg, pentru
materializarea obiectivelor fundamentale ale ţării noastre.
7
Acest demers a constituit, de altfel, cea mai importantă formă de susţinere a orientărilor prioritare ale statului
român, prin fundamentarea informativă a actului de decizie în stat, de nivel operativ, tactic şi strategic.
În scopul asigurării unui înalt nivel calitativ al activităţii de informare, au fost avute în vedere:
distribuţia adecvată a resurselor umane disponibile, în funcţie de priorităţile conturate în contextul operativ;
valorificarea deschiderilor în relaţia cu beneficiarii legali, în direcţia optimizării continue a informării curente
a acestora şi, subsecvent, creşterii contribuţiei S.R.I. la fundamentarea procesului de decizie în stat;
- dezvoltarea şi armonizarea raporturilor de colaborare stabilite între entităţile componente ale Serviciului,
în vederea exploatării cu maximum de eficienţă a resurselor umane şi informaţionale;
optimizarea tronsonului intern al fluxului informaţional.
Evident, problematica abordată în documentele de informare transmise beneficiarilor legali, conform competenţelor
acestora, a reflectat în mod corespunzător priorităţile stabilite pentru activitatea informativ-operativă a Serviciului
Român de Informaţii, în conformitate cu interesele naţionale şi cu orientările strategice ale statului nostru destinate
materializării lor.
Protejarea şi promovarea intereselor României pe dimensiunea externă a securităţii naţionale
Activitatea informativ-operativă pe această direcţie a avut în vedere identificarea, dar şi prevenirea şi contracararea
acţiunilor iniţiate de entităţi străine în direcţia afectării unor interese majore ale statului român, atât în plan intern,
cât şi în planul relaţionării sale externe.
Prin organizarea şi derularea mai eficientă a activităţii specifice, îndeosebi pe linie de contraspionaj, s-a asigurat o
mai bună fundamentare a documentelor de informare destinate factorilor de decizie, precum şi desfăşurarea unor
acţiuni vizând prevenirea/contracararea manifestărilor pretabile a se materializa în ameninţări la adresa siguranţei
naţionale.
Dintre riscurile la adresa securităţii naţionale a României evidenţiate pe această dimensiune, S.R.I. a avut prioritar
în atenţie acţiunile (derulate direct sau prin intermediari) de entităţi externe ce vizau:
obstrucţionarea demersurilor României de atingere a unor obiective strategice în planurile dezvoltării
economice şi politicii sale externe, îndeosebi integrarea europeană şi euro-atlantică;
penetrarea informativă în locuri de concentrare a datelor clasificate, precum şi alte acţiuni vizând
influenţarea unor decizii/procese interne importante;
influenţarea şi manevrarea anumitor grupuri şi categorii sociale în sensuri contrare intereselor naţionale;
afectarea imaginii şi, implicit, a statutului şi relaţiilor externe ale României, prin acţiuni de mare
complexitate şi anvergură, cu utilizarea unei game largi de metode şi mijloace.
Între temele acţiunilor de această factură s-au aflat, între altele, aspecte asociate: protecţiei mediului, situaţiei
minorităţilor etnice şi confesionale, protecţiei copiilor instituţionalizaţi, securizării frontierei de stat, situaţiei fostelor
cadre ale Securităţii, capacităţii autorităţilor de a gestiona problematica economică şi, îndeosebi, fenomenul
corupţiei etc..
Protecţia antiteroristă
Nici în perioada de referinţă, România nu s-a confruntat în mod direct cu manifestări explicite de factură teroristă.
Însă, în conformitate cu orientările sale deja tradiţionale în materie, Serviciul Român de Informaţii a continuat -
chiar şi anterior datei de 11 septembrie 2001 - să acorde o atenţie aparte factorilor de risc potenţial la adresa
siguranţei noastre naţionale ce decurg din prezenţa, pe teritoriul României, a unor nuclee ale unor organizaţii
străine, de diverse orientări şi nuanţe, ce au uzitat şi/sau continuă să folosească (în diverse ţări), programatic ori
conjunctural, violenţa ca instrument de afirmare şi acţiune.
Aşa cum s-a precizat şi în
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
d5671b50ab53425ff13bcc42f6ec5e966178d6b4da6ebeff39161fe8206b6bdb