Document colectat · Rapoarte publice ale SRI
raport activitate 2002.pdf
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte publice ale SRI
- Data preluării
- 26.09.2026 17:55
- Dimensiunea materialului
- 930,0 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
st receptate aprecieri pozitive privind activitatea
derulată şi capacitatea de îndeplinire, pe viitor, a sarcinilor şi responsabilităţilor
ce îi revin S.R.I. pe linia Planului Naţional Anual de Aderare la N.A.T.O. (ciclul
al IV-lea), respectiv în perspectiva integrării României, ca membru cu drepturi şi
obligaţii depline, în organizaţia euro-atlantică.
33 RAPORT DE ACTIVITATE - 2002
CAPITOLUL II Parametri ai activităţii desfăşurate
4. Asigurarea juridică internă
Mecanismul intern de asigurare juridică a activităţii
a urmărit în mod permanent şi riguros ca acţiunile
informative şi măsurile ce se întreprind în cadrul acestora
să se încadreze în limitele atribuţiilor şi competenţelor
Serviciului Român de Informaţii, aşa cum sunt acestea reglementate în Legea
nr.51/1991 privind siguranţa naţională a României şi în Legea nr.14/1992
privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, precum şi
în prevederile cadrului legislativ naţional şi internaţional referitor la
respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Verificările specifice muncii de informaţii s-au derulat numai în legătură
cu fapte ce constituie sau pot genera ameninţări la adresa siguranţei naţionale şi,
respectiv, asupra acelor persoane care le-au săvârşit sau despre care existau
indicii temeinice referitoare la angrenarea, în diferite forme, în
favorizarea/comiterea unor astfel de fapte.
Prin sistemul avizării prealabile, iniţierea activităţilor informative în astfel
de situaţii a fost supusă unor evaluări juridice temeinice şi exigente, astfel încât
au fost puse în lucru numai acele cazuri în care datele preliminare susţineau
concluzia existenţei unor vulnerabilităţi, riscuri sau ameninţări la adresa
siguranţei naţionale.
S-a realizat, în acest mod, o mai eficientă ierarhizare a priorităţilor, precum
şi o deplasare a accentului spre documentarea informativă, asigurată şi asistată
juridic, a acelor fapte care - prin modalităţile de săvârşire, prejudiciile materiale
produse şi calităţile deţinute de persoanele implicate - erau de natură să pună în
pericol siguranţa naţională.
De altfel, noile reglementări interne sunt de natură să stimuleze şi să
eficientizeze autocontrolul de legalitate în toate segmentele activităţii de informaţii.
În cursul anului 2002, Serviciul Român de Informaţii a sesizat organele de
cercetare şi urmărire penală - respectiv structurile Ministerului de Interne şi ale
Ministerului Public - în 229 de cazuri ce privesc un spectru larg de fapte
infracţionale, între care ponderea o deţin cele din domeniul economico-financiar şi
din sfera criminalităţii organizate transfrontaliere.
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII 34
CAPITOLUL II Parametri ai activităţii desfăşurate
În 127 dintre aceste cazuri, sesizările au fost adresate Parchetului de pe lângă
Curtea Supremă de Justiţie, Parchetelor de pe lângă Curţile de Apel sau Parchetului
Naţional Anticorupţie, celelalte fiind transmise spre cercetare şi instrumentare
judiciară structurilor abilitate ale Ministerului de Interne.
Pe această coordonată, este de subliniat faptul că experienţa recentă a
colaborării cu Parchetul Naţional Anticorupţie s-a soldat cu rezultate foarte
bune, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că există, încă, posibilităţi insuficient
exploatate pentru ca şi colaborarea cu celelalte structuri ale Ministerului Public
să se înscrie pe un curs ascendent, având în vedere că un număr mare de
sesizări înaintate acestora, în cursul anilor anteriori, se află tot “în lucru”.
5. Gestionarea resurselor umane şi material-financiare
5.1. Managementul resurselor umane
Asigurarea necesităţilor de personal specializat a
constituit, şi în cursul anului 2002, o preocupare
importantă a Serviciului Român de Informaţii.
În conformitate cu noile responsabilităţi şi misiuni
încredinţate Serviciului, procesul de reformă a implicat crearea ori dezvoltarea de
structuri pentru diverse tipuri de activităţi, precum şi alocarea de sarcini
suplimentare pentru unele deja existente, fapt ce a presupus eforturi suplimentare
pe dimensiunea managementului resurselor umane.
La 1 ianuarie 2002, data intrării în vigoare a noii organizări a Serviciului, existau
unele structuri - din categoria celor nou-create - la care statele de organizare erau, practic,
neocupate.
Din această perspectivă, s-a acordat prioritate încadrării funcţiilor vacante pe
profilele informativ-operative şi tehnic-operative.
O presiune suplimentară a exercitat, în acest plan, necesitatea înlocuirii
personalului trecut în rezervă, dintre care cea mai mare parte prin clasare ca “inapt pentru
serviciul militar”, ceea ce confirmă, o dată în plus, rata înaltă de uzură fizică în activitatea
de informaţii.
Pe de altă parte, pierderi de personal au continuat să fie generate - chiar dacă la
parametri inferiori anilor precedenţi - de opţiunile unor cadre pentru oportunităţile oferite
de alte locuri de muncă din sectoare civile.
35 RAPORT DE ACTIVITATE - 2002
CAPITOLUL II Parametri ai activităţii desfăşurate
Pe piaţa muncii, calităţile umane şi pregătirea de care dispun ofiţerii
Serviciului Român de Informaţii sunt deosebit de apreciate, acestora fiindu-le
oferite salarii şi alte avantaje materiale pe care instituţia noastră nu le poate, încă,
asigura.
• Pe ansamblul anului 2002, dinamica de personal a înregistrat o evoluţie
pozitivă, numărul încadrărilor fiind de aproape trei ori mai mare decât al trecerilor
în rezervă.
Ca efect al măsurilor întreprinse în cursul anului trecut, media de încadrare pe
Serviciu a crescut la aproape 80%, noile structuri au devenit operaţionale, calitatea
resurselor umane alocate prin redistribuire ori prin angajare directă reflectându-se, deja,
în indicatorii generali ai activităţii pe respectivele linii de muncă.
• Creşterea parametrilor cantitativi ai procesului de completare a
efectivelor nu a reprezentat, însă, un scop în sine. Dată fiind importanţa deosebită a
calităţii factorului uman în activitatea de informaţii, politica de selecţie şi formare a
personalului a avut permanent în vedere cerinţele şi constrângerile derivate din
mutaţiile şi tendinţele din contextul operativ cu implicaţii asupra misiunilor
prioritare ale S.R.I. şi, implicit, asupra structurii interne a instituţiei şi necesităţilor
sale de resurse umane.
Un accent important a fost pus pe selecţia riguroasă a candidaţilor, care s-a
efectuat în baza următoarelor principii: competiţia deschisă între candidaţii pentru
aceeaşi categorie de posturi; tratamentul egal aplicat acestora, în cadrul etapelor
procesului de selecţie; asigurarea transparenţei în ceea ce priveşte rezultatele
obţinute; angajarea exclusiv pe baza performanţelor dovedite.
Totodată, a fost schimbat sistemul de pregătire a cadrelor, prin integrarea
candidaţilor cu studii superioare civile selectaţi, în noi forme specifice de iniţiere şi
perfecţionare.
Printre măsurile destinate asigurării cu personal adecvat din punct de vedere
calitativ se numără organizarea, la Academia Naţională de Informaţii, a cursului
postuniversitar de pregătire a ofiţerilor operativi de informaţii.
• În paralel, o atenţie deosebită a fost acordată îmbunătăţirii procesului de
încadrare a funcţiilor de conducere din unităţile centrale şi teritoriale, avându-se în
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII 36
CAPITOLUL II Parametri ai activităţii desfăşurate
vedere promovarea unor ofiţeri bine pregătiţi profesional, cu o bună capacitate
organizatorică şi de conducere.
Criterii exigente au fost utilizate şi pentru numirea în funcţie a ofiţerilor cu
atribuţii de execuţie care au dovedit competenţă, responsabilitate şi angajament în
îndeplinirea sarcinilor de serviciu, astfel încât aceştia să constituie, în perspectivă, o
rezervă de personal viabilă pentru funcţiile de conducere de pe diverse paliere ierarhice.
• În spiritul noii concepţii privind gestionarea resurselor umane, s-a
urmărit organizarea şi desfăşurarea activităţilor de pregătire şi perfecţionare a
personalului pe principii moderne, în conformitate cu nevoile instituţiei şi cu
standardele şi criteriile de exigenţă confirmate de practica serviciilor speciale ale
statelor care fac parte din organismele euro-atlantice.
În perioada de referinţă a crescut semnificativ numărul cadrelor care au urmat
cursuri de iniţiere şi perfecţionare în diverse profile şi domenii de activitate, în cadrul
centrelor specializate din subordinea S.R.I..
Cu sprijinul unor servicii partenere, un număr important de cadre au participat
la cursuri de specializare în ţară şi în străinătate, pe problematici de maxim interes
pentru activitatea Serviciului, inclusiv din perspectiva amplificării cooperării cu
structurile omologe din statele N.A.T.O..
Selecţionarea, precum şi pregătirea şi perfecţionarea, pe criterii moderne şi
eficiente, a personalului va rămâne prioritară şi în anul 2003.
De altfel, în cadrul politicii de personal a Serviciului Român de Informaţii
sunt în curs de implementare procedurile şi standardele N.A.T.O. referitoare la
ansamblul procesului de selecţie, pregătire şi perfecţionare (inclusiv din punct de
vedere al procedurilor de securitate internă), precum şi de evaluare a
performanţelor şi de promovare a cadrelor.
Acest obiectiv va presupune, însă, provocări majore pentru strategiile de creare
a unui mediu de lucru atractiv şi stimulativ, în condiţiile în care, deşi numărul cadrelor a
crescut, alocaţiile bugetare destinate cheltuielilor de personal prevăzute pentru anul
2003 s-au menţinut la acelaşi nivel cu cele din 2002.
37 RAPORT DE ACTIVITATE - 2002
CAPITOLUL II Parametri ai activităţii desfăşurate
5.2. Gestionarea resurselor materiale şi financiare
Deşi în cursul anului 2002 rezultatele pe linia gestionării resurselor
materiale şi financiare au fost condiţionate de austeritatea bugetului alocat, s-a
reuşit, cu eforturi deosebite, derularea la parametri normali a activităţii de
ansamblu a Serviciului.
Bugetul pe 2002 - în valoare de 3.254,62 miliarde lei - a acoperit doar circa
65% din nevoile reale de finanţare, în condiţiile în care sarcinile încredinţate
instituţiei s-au diversificat şi au crescut în complexitate.
Sunt de menţionat, în special, noile atribuţii derivate din rolul de autoritate
naţională în domeniile prevenirii şi combaterii terorismului, respectiv creşterea
responsabilităţilor în protecţia informaţiilor clasificate.
Prin gestionarea adecvată a resurselor financiare ale Serviciului - gradul de
execuţie a bugetului fiind de 99,94% - s-a reuşit plata drepturilor băneşti de bază
ale personalului, derularea activităţilor de învăţământ şi a serviciilor medicale,
precum şi asigurarea, la nivelul minimal, a cheltuielilor de întreţinere şi
funcţionare, însă nu a fost posibilă consolidarea bazei materiale a S.R.I., deosebit
de necesară în actualul context operativ.
Ilustrativă, din acest punct de vedere, este evoluţia indicatorilor execuţiei
bugetare, ale căror valori absolute - exprimate în preţuri comparabile - la cheltuielile de
întreţinere, funcţionale şi de reparaţii s-au situat sub nivelul celor din anul precedent.
Unele evoluţii pozitive s-au înregistrat în ceea ce priveşte asigurarea
materială a activităţii unităţilor informative şi tehnico-operative (dotarea prin
mijloace proprii ori achiziţionarea de echipamente şi aparatură din domeniul
tehnicii de calcul şi comunicaţiilor), a serviciilor de asistenţă medicală şi a
activităţilor de învăţământ, procurarea minimului necesar de carburanţi,
lubrifianţi şi piese de schimb; întreţinerea şi repararea tehnicii din dotare;
alocarea de fonduri pentru plata utilităţilor.
Referitor la cheltuielile de personal, se impune, totuşi, precizarea că insuficienţa
fondurilor aprobate prin bugetul pe anul trecut a condus la neacordarea integrală a unor
drepturi salariale (sporuri), prevăzute de Legea nr.138/1999 privind salarizarea
personalului militar (situaţie perpetuată încă din cursul anului 2000 şi care se
prefigurează şi pentru anul în curs).
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII 38
CAPITOLUL II Parametri ai activităţii desfăşurate
• În ceea ce priveşte lucrările de investiţii, ritmul continuării/finalizării
acestora a fost satisfăcător, reuşindu-se amenajarea unor spaţii cu destinaţia de
birouri sau pentru alte activităţi specifice, precum şi dotarea acestora.
Totuşi, în condiţiile în care, în cursul anului 2002, Serviciul Român de Informaţii
a primit 42 de cereri de retrocedare a unor imobile (în cazul a 13 cereri, unde au fost
îndeplinite ori s-au parcurs etapele legale necesare, fiind, deja, emise deciziile de
restituire), sunt necesare atât accelerarea lucrărilor de investiţii, cât şi identificarea unor
soluţii de preluare/transferare a dreptului de administrare a unor spaţii, cu destinaţia de
birouri sau pentru derularea unor activităţi pe linia asistenţei medicale ori pentru
desfăşurarea unor activităţi sociale.
• Procesul de înnoire continuă a personalului Serviciului Român de
Informaţii a impus acordarea unei atenţii deosebite soluţionării cererilor de locuinţe
de serviciu. Din păcate, eforturile făcute în această direcţie s-au concretizat în
satisfacerea unui număr extrem de mic de solicitări.
În cursul anului trecut, a fost finalizat un bloc de locuinţe, au continuat lucrările la
un cămin de garnizoană şi a fost achiziţionat de pe piaţă un număr redus de locuinţe de
serviciu.
Nu în ultimul rând, insuficienta acoperire cu fonduri a necesităţilor a condus
la încetinirea ritmului de realizare a unor programe prioritare, îndeosebi pe
dimensiunea tehnico-logistică, dintre care unele au o importanţă majoră în
contextul procesului de aderare a României la N.A.T.O., sub aspectul asigurării
interoperabilităţii cu structurile Alianţei şi cu serviciile omologe din spaţiul euro-
atlantic.
• Activităţile de natură financiară derulate la nivelul Serviciului Român de
Informaţii s-au desfăşurat în conformitate cu prevederile legislaţiei în materie şi
ale cadrului normativ intern (actualizat şi completat în cursul anului 2002).
Astfel, s-a acţionat pentru organizarea procedurilor de achiziţii de bunuri
şi servicii la nivel centralizat, cu certificarea calităţii la furnizori şi prestatori,
conform unui plan anual de achiziţii, analiza rezultatelor obţinute reliefând
respectarea indicatorilor prevăzuţi în planul pentru materiale şi servicii.
39 RAPORT DE ACTIVITATE - 2002
CAPITOLUL II Parametri ai activităţii desfăşurate
Activitatea de control financiar preventiv a asigurat cadrul necesar privind
legalitatea, oportunitatea şi certificarea operaţiunilor contabile efectuate.
Totodată, s-a acţionat în direcţia uniformizării codificării în contabilitate a gestiunilor
unităţilor S.R.I., prin implementarea unor noi programe informatice în domeniul financiar
contabil.
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII 40
CAPITOLUL III Activităţile de control, coordonare şi relaţionare
C A P I T O L U L III
ACTIVITĂŢILE DE CONTROL, COORDONARE
ŞI RELAŢIONARE
1. Controlul civil
Funcţionarea mecanismelor de control civil asupra
Serviciului a contribuit la evoluţia pozitivă a activităţii S.R.I.,
precum şi a modului de reflectare a acesteia în conştiinţa
publică, societatea românească fiind, astfel, în măsură - prin
intermediul celor mai reprezentative instituţii ale statului de drept - să verifice
legalitatea, adecvarea şi finalitatea misiunilor derulate.
Aceste mecanisme au oferit garanţii suplimentare privind:
- asigurarea respectării, de către Serviciu, a principiilor, valorilor şi legilor statului
de drept;
- evaluarea cu acurateţe a parametrilor activităţii desfăşurate de instituţia noastră;
- informarea mai consistentă a opiniei publice asupra obiectivelor
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
69f1c068badfc20cbbf880d722fc31a4589aaab1a439d6e828dc1956fb011fa1