Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte publice ale SRI

raport activitate 2002.pdf

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte publice ale SRI
Data preluării
26.09.2026 17:55
Dimensiunea materialului
930,0 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

ROMÂNIA SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII RAPORT privind activitatea desfăşurată de Serviciul Român de Informaţii în anul 2002 CUPRINS CAPITOLUL I EVOLUŢII DEFINITORII PENTRU ACTIVITATEA S.R.I. ÎN ANUL 2002 ..................................................................................................... p. 3 CAPITOLUL II PARAMETRI AI ACTIVITĂŢII DESFĂŞURATE..................................... p. 7 1. Managementul resurselor informaţionale........................................... p. 7 2. Capacitatea de răspuns la principalele riscuri şi ameninţări la adresa siguranţei naţionale ................................................................ p. 9 2.1. Contraspionajul. Protejarea şi promovarea intereselor României pe dimensiunea externă a siguranţei naţionale................................... p. 9 2.2. Protecţia faţă de riscurile de natură teroristă ..................................... p.11 2.3. Contracararea altor riscuri şi ameninţări transfrontaliere.................. p.15 2.4. Vulnerabilităţi şi riscuri pe dimensiunea economică a siguranţei naţionale........................................................................ p.17 2.5. Apărarea ordinii, valorilor şi mecanismelor constituţionale ............. p.23 2.6. Evoluţii purtătoare de risc în plan social ........................................... p.27 3. Protecţia informaţiilor clasificate...................................................... p.29 4. Asigurarea juridică internă..................................................................... p.34 5. Gestionarea resurselor umane şi material-financiare....................... p.35 5.1. Managementul resurselor umane.................................................. p.35 5.2. Gestionarea resurselor materiale şi financiare.................................. p.38 CAPITOLUL III ACTIVITĂŢILE DE CONTROL, COORDONARE ŞI RELAŢIONARE............................................................................................ p.41 1. Controlul civil ....................................................................................... p.41 1.1.Controlul parlamentar ............................................................... p.42 1.2. Controlul de legalitate.............................................................. p.43 1.3.Controlul financiar .................................................................... p.43 2. Raporturile cu C.S.A.T. ..................................................................... p.44 3. Cooperarea cu celelalte instituţii din sistemul de securitate naţională ............................................................................. p.46 4. Relaţionarea externă a Serviciului..................................................... p.48 5. Raporturile cu societatea civilă.......................................................... p.50 CAPITOLUL IV OBIECTIVE ŞI DIRECŢII PRIORITARE DE ACŢIUNE PENTRU ANUL 2003................................................................................... p.53 CAPITOLUL I Evoluţii definitorii pentru activitatea S.R.I. în anul 2002 CAPITOLUL I EVOLUŢII DEFINITORII PENTRU ACTIVITATEA S.R.I. ÎN ANUL 2002 Anul 2002 s-a înscris într-o perioadă extrem de importantă pentru asigurarea îndeplinirii obiectivelor majore ale ţării noastre în planul dezvoltării economico-sociale şi, concomitent, pe linia integrării în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi Uniunea Europeană, ceea ce a impus creşterea contribuţiei tuturor instituţiilor statului român - implicit, a Serviciului Român de Informaţii - la susţinerea eforturilor naţionale pentru materializarea acestor deziderate. În consecinţă, procesul de reformă internă a avut ca obiectiv central consolidarea constantă a capacităţii de acţiune, care să garanteze îndeplinirea eficientă a responsabilităţilor ce revin Serviciului Român de Informaţii, atât în activitatea derulată individual, cât şi în raporturile cu celelalte componente ale sistemului de securitate naţională, respectiv în relaţiile de cooperare externă. Pe toate aceste coordonate, organizarea, conducerea şi desfăşurarea activităţilor Serviciului s-au raportat permanent la: - prevederile Constituţiei şi cadrului normativ în vigoare; - interesele naţionale şi liniile directoare pentru aria sa de competenţă, aşa cum sunt acestea definite, respectiv stabilite prin Strategia de Securitate Naţională a României; - evoluţiile şi tendinţele înregistrate în mediul de securitate intern şi internaţional. • Mediul internaţional de securitate, deosebit de complex, a fost puternic influenţat de: - campania împotriva terorismului, în susţinerea căreia ţara noastră s-a angajat ferm şi fără echivoc; - procesele de redefinire a locului şi rolului principalelor organisme cu relevanţă în asigurarea securităţii şi stabilităţii la nivel global; 3 RAPORT DE ACTIVITATE - 2002 CAPITOLUL I Evoluţii definitorii pentru activitatea S.R.I. în anul 2002 - impactul unor fenomene economice mondiale asupra volumului şi naturii fluxurilor financiare şi comerciale, resurselor energetice şi altor resurse vitale; - apariţia ori reactivarea unor stări de tensiune în proximitatea ori în alte zone de interes pentru România, capabile să afecteze - direct sau indirect - dinamica proceselor politice şi economico-sociale din ţara noastră; - proliferarea activităţilor din sfera ameninţărilor nonmilitare transfrontaliere, cu toate formele lor de manifestare. • În plan intern, în pofida consolidării unor tendinţe pozitive înregistrate pe diverse coordonate, persistenţa unor vulnerabilităţi şi riscuri cu diverse cauzalităţi a influenţat dinamica procesului de dezvoltare economico-socială. Evoluţiile de natură să se constituie - în contextul dat - în riscuri şi vulnerabilităţi la adresa siguranţei naţionale, activităţile derulate de Serviciu în prevenirea şi contracararea materializării acestora, precum şi rezultatele obţinute sunt prezentate în Capitolul II. Analizele privind activitatea desfăşurată în cursul anului 2002 atestă faptul că a fost parcursă cu succes o nouă etapă a procesului de reformă instituţională, în conformitate cu “Strategia de acţiune pe termen scurt şi mediu a Serviciului Român de Informaţii”. Astfel, în perioada de referinţă: - au fost realizate obiectivele pe termen scurt stabilite de Strategie pentru anul 2002, care au fost, totodată, asumate şi prin precedentele Rapoarte de activitate ale S.R.I., aprobate de Parlamentul României şi de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării; - au fost create condiţiile necesare atingerii, la parametrii scontaţi, a obiectivelor pe termen scurt şi mediu cu scadenţa în intervalul 2003-2004. În baza evaluării rezultatelor obţinute, s-a putut constata că, în etapa 2002, s-au înregistrat progrese hotărâtoare în sensul reconfigurării în profunzime a: concepţiei generale de acţiune; organizării interne (atât din punct de vedere structural, cât şi al legăturilor funcţionale dintre unităţile componente); mecanismelor de relaţionare (cu celelalte instituţii ale statului român, cu partenerii externi, precum şi pe dimensiunea publică). • În anul 2002 au fost îndeplinite următoarele obiective: - finalizarea şi punerea în practică a noilor Regulamente de organizare şi funcţionare ale departamentelor şi unităţilor din compunerea acestora, cu stabilirea mecanismelor de coordonare de la nivelul departamentelor, respectiv a SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII 4 CAPITOLUL I Evoluţii definitorii pentru activitatea S.R.I. în anul 2002 competenţelor specifice, precum şi a responsabilităţilor unităţilor în activităţile derulate individual şi în cooperare; - fixarea principiilor şi regulilor de colaborare între noile structuri centrale, respectiv între acestea şi unităţile teritoriale ale Serviciului, care să permită coordonarea, într-o viziune integrată, a activităţii pe fiecare profil de muncă, precum şi pe relaţia dintre profile complementare; - încadrarea prioritară, cu personal calificat, a funcţiilor esenţiale din unităţile nou-constituite, în vederea funcţionării la parametri optimi a tuturor structurilor componente ale Serviciului; - conceperea şi punerea în practică a unor noi instrumente de reglementare, planificare, orientare şi organizare a activităţilor specifice (inclusiv instrucţiuni şi norme metodologice, cu aplicabilitate pe diverse coordonate de realizare a siguranţei naţionale), respectiv adaptarea celor existente, în baza evaluărilor asupra contextului operativ şi necesităţilor/oportunităţilor survenite după operaţionalizarea şi rodarea noii configuraţii organizatorice; - îmbunătăţirea fluxurilor informaţionale în cadrul Serviciului şi a mecanismelor de acţiune în cooperare internă, sub coordonare integrată, pe toate tronsoanele unde astfel de abordări s-au impus; - evaluarea constantă a actului de comandă şi coordonare profesională la toate nivelurile, cu adoptarea, după caz, a măsurilor de optimizare necesare; - completarea efectivelor şi dotărilor la parametri cantitativi şi calitativi adecvaţi. • Aceste categorii de măsuri au urmărit ca noile structuri, precum şi cele care, în actuala organigramă, au fost consolidate ori reconfigurate, să atingă, cât mai rapid posibil, parametrii de eficienţă scontaţi. O atenţie aparte a fost acordată structurilor specializate în: - coordonarea integrată şi derularea efectivă a activităţilor informativ- operative, respectiv de management al resurselor informaţionale; - identificarea, evaluarea şi gestionarea ameninţărilor de factură teroristă şi a altor categorii de riscuri transfrontaliere; - protecţia informaţiilor clasificate (naţionale şi N.A.T.O.), cu tot ceea ce presupune acest proces deosebit de complex; - selecţia, formarea şi perfecţionarea profesională a efectivelor; - asigurarea suportului tehnic pentru activităţile specifice Serviciului; 5 RAPORT DE ACTIVITATE - 2002 CAPITOLUL I Evoluţii definitorii pentru activitatea S.R.I. în anul 2002 - relaţionarea cu: celelalte instituţii ale statului român; serviciile de informaţii partenere; organismele abilitate ale N.A.T.O.; organizaţii neguvernamentale, mass media şi publicul. Măsurile organizatorice vizând sprijinirea, îndrumarea şi consolidarea acestor structuri au fost în mod continuu adaptate, pe baza experienţei acumulate şi concluziilor rezultate din analizele succesive efectuate după momentul operaţionalizării lor. În asigurarea funcţionalităţii întregii structuri a Serviciului Român de Informaţii, care include unităţi mai mult sau mai puţin rodate, provocări majore au fost generate de limitările în planul resurselor umane şi material-financiare, specifice unui buget de austeritate. Deşi au fost identificate şi aplicate măsuri destinate gestionării cât mai eficiente a resurselor disponibile, efectele acestor impedimente au continuat să se facă simţite, în condiţiile în care numărul şi importanţa sarcinilor concrete încredinţate/ce revin Serviciului au crescut. În pofida acestor dificultăţi, Serviciul Român de Informaţii a fost în măsură - în baza asumării şi respectării unor repere strategice solide şi clare, respectiv a acumulării şi angajării unor capabilităţi operaţionale consolidate -, să acţioneze şi în cursul anului 2002 pentru susţinerea, protejarea şi promovarea intereselor şi obiectivelor statului nostru pe coordonatele politicii sale interne şi externe. SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII 6 CAPITOLUL II Parametri ai activităţii desfăşurate C A P I T O L U L II PARAMETRI AI ACTIVITĂŢII DESFĂŞURATE 1. Managementul resurselor informaţionale În perioada de referinţă, o atenţie deosebită a fost acordată măsurilor destinate gestionării eficiente, pe toate liniile de muncă, a resurselor informaţionale ale Serviciului, astfel încât, prin angajarea lor unitară, S.R.I. să fie în măsură să identifice cu anticipaţie provocările, să le evalueze rapid şi să riposteze preventiv, respectiv să fructifice oportunităţile de promovare a intereselor de securitate naţională. În acest scop, prin creşterea rolului analizei specializate de siguranţă naţională pe toate palierele, s-a acţionat pentru: - fundamentarea orientărilor strategice ale S.R.I. în concordanţă cu necesităţile actuale şi de perspectivă pentru realizarea siguranţei naţionale; - planificarea integrată şi coordonarea activităţilor de obţinere a informaţiilor de siguranţă naţională; - asigurarea, la parametri cantitativi şi calitativi superiori, a informării factorilor de decizie din instituţiile statului şi a organismelor cu atribuţii de coordonare strategică, respectiv de control asupra activităţii S.R.I.; - susţinerea analitică a actului de decizie la nivelul conducerii Serviciului. În acest mod, s-au asigurat condiţiile pentru dezvoltarea şi gestionarea cu eficienţă sporită a dispozitivelor informative destinate culegerii şi verificării datelor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării riscurilor şi ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale, şi, implicit, creşterea capacităţii de cuprindere a problematicii aflate în competenţa Serviciului. 7 RAPORT DE ACTIVITATE - 2002 CAPITOLUL II Parametri ai activităţii desfăşurate • Repartiţia pe principalele domenii de realizare a siguranţei naţionale a informaţiilor obţinute în cursul anului 2002 reflectă alocarea judicioasă a resurselor Serviciului, conform gradului de periculozitate şi dinamicii riscurilor şi ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale a României. Astfel, ponderile în volumul total al informaţiilor obţinute în perioada de referinţă au fost: - Siguranţa internă (apărarea ordinii, valorilor şi mecanismelor constituţionale; securitate economică; riscuri în plan social) – peste 54%; - Contraspionajul, protejarea şi promovarea intereselor României pe dimensiunea externă a siguranţei naţionale – aproximativ 25%; - Identificarea şi evaluarea ameninţărilor teroriste – peste 11%. - Evaluarea şi gestionarea altor ameninţări transfrontaliere – 10%. • Din punctul de vedere al tipului de resurse informaţionale exploatate, informaţiile obţinute au provenit din: - surse secrete umane – peste 51%; - surse tehnice secrete – peste 17%; - surse deschise şi analitice – circa 32%. „ Desfăşurată în condiţiile unei dinamici accelerate a mediului de securitate intern şi extern, activitatea de informare realizată de către Serviciu în anul 2002 a reflectat principalele riscuri şi ameninţări la adresa siguranţei naţionale, o atenţie deosebită fiind acordată prevenirii acumulării unor premise de evoluţii negative, precum şi asigurării unor răspunsuri adecvate la situaţiile de urgenţă şi la necesităţile/solicitările legitime ale beneficiarilor. Activitatea în acest plan a implicat eforturi din partea tuturor structurilor analitice centrale şi teritoriale şi s-a concretizat în documente de informare - cu diverse grade de complexitate - capabile să susţină demersurile autorităţilor competente pe linia prevenirii, contracarării ori eliminării oricăror categorii de vulnerabilităţi, riscuri sau ameninţări la adresa securităţii naţionale ori în planul promovării intereselor majore ale României. • Susţinerea fluxului informării operative curente s-a asigurat prin prelucrarea, de către eşaloanele specializate, a 27,95% din numărul total al informaţiilor obţinute (faţă de 25,75% în 2001). În cursul anului 2002, structura centrală de analiză-sinteză a recepţionat un volum de informaţii mai mare cu 7,38% decât în 2001, pe care le-a valorificat către factorii de decizie în cadrul a 6.285 documente integrate (în creştere cu 3,32%, comparativ cu anul precedent), în baza cărora au fost transmise beneficiarilor 12.427 de informări. SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII 8 CAPITOLUL II Parametri ai activităţii desfăşurate Pe domeniile de realizare a siguranţei naţionale, numărul documentelor integrate de informare a crescut faţă de anul precedent, astfel: - Siguranţă internă (apărarea ordinii, valorilor şi mecanismelor constituţionale; securitate economică; riscuri în plan social) – cu 4%. Pe această arie tematică, numărul materialelor de informare referitoare la abuzuri, ilegalităţi şi fapte de corupţie săvârşite de funcţionari din administraţia publică centrală şi locală, din aparatul de justiţie ori la niveluri decizionale din

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

69f1c068badfc20cbbf880d722fc31a4589aaab1a439d6e828dc1956fb011fa1