Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte publice ale SRI

raport activitate 2004.pdf

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte publice ale SRI
Data preluării
26.09.2026 17:55
Dimensiunea materialului
742,0 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

rmare a abuzurilor şi ilegalităţilor comise de persoane cu responsabilităţi în domeniu. În numeroase cazuri, acestea au fost cooptate – prin cointeresare materială ori 20/45 exercitarea de presiuni inclusiv pe filiere ierarhice – în circuite relaţionale destinate protejării activităţilor infracţionale ale unor grupuri dispunând de potenţial de influenţă în medii de autoritate. În astfel de acţiuni sunt implicaţi: - magistraţi; avocaţi şi/sau foşti judecători corupţi, care fac legătura dintre magistraţi şi infractori; - medii interlope şi grupări de interese, inclusiv din economie, care urmăresc obţinerea controlului asupra unor segmente ale sistemului de justiţie; - executori judecătoreşti, care aplică abuziv procedura de executare a sentinţelor; - experţi tehnici ce întocmesc rapoarte de expertiză neconforme realităţii ş.a. Acţiunile destinate promovării unor interese contrare celui public s-au materializat în: • emiterea unor soluţii netemeinice/nelegale, în contradicţie flagrantă cu elementele probatorii din dosarele în cauză, în schimbul obţinerii unor avantaje materiale ori în favoarea părţilor asistate de avocaţi aflaţi în cercul de relaţii al respectivilor magistraţi; • pronunţarea, interesată, în cauze/probleme în care magistraţii implicaţi nu deţin specializarea necesară; • schimbarea încadrării juridice a faptei, în favoarea infractorului; • admiterea unor probe lipsite de relevanţă sau falsificate în mod evident, respectiv sustragerea unor date sau probe din dosare; • presiuni şi influenţe exercitate de unii magistraţi cu funcţii de conducere asupra subordonaţilor, pentru impunerea unor soluţii; • acordarea de asistenţă juridică sau "consilierea" de către magistraţi a învinuiţilor, în scopul exonerării de răspundere penală sau civilă a acestora; • avertizarea unor învinuiţi cu privire la faptul că se află în atenţia unor instituţii cu atribuţii de control şi supraveghere; • tergiversarea proceselor aflate pe rol în scopul intervenţiei prescripţiei extinctive, al sustragerii unor inculpaţi de sub urmărire penală ori al diminuării răspunderii legale a acestora; „ afectarea dreptului cetăţenilor la ocrotirea sănătăţii, pe fondul cronicizării situaţiei de criză din sistemul sanitar, efect al subfinanţării severe şi gestionării deficitare ori oneroase a fondurilor disponibile. Informările transmise de Serviciul Român de Informaţii factorilor abilitaţi au semnalat: - riscurile de blocare a activităţii unor unităţi spitaliceşti, respectiv a onorării, de către farmacii, a reţetelor compensate şi gratuite, datorită restanţelor financiare acumulate; - imposibilitatea unor spitale de a asigura desfăşurarea activităţii în condiţii adecvate, ca urmare a lipsei fondurilor necesare realizării lucrărilor de reparaţii, igienizare şi modernizare şi, respectiv, insuficienţei cadrelor medicale şi personalului auxiliar; - problemele severe înregistrate în funcţionarea centrelor de transfuzii (pe fondul scăderii accentuate a numărului donatorilor şi neasigurării stocurilor de reactivi), respectiv a serviciilor de ambulanţă judeţene; - disfuncţiile persistente în derularea unor programe naţionale de sănătate, îndeosebi cele destinate bolnavilor de tuberculoză, diabet, HIV/SIDA ş.a. 21/45 Pe de altă parte, au fost identificate situaţii în care, pe fondul neexercitării unui control riguros şi sistematic asupra distribuţiei şi cheltuirii fondurilor destinate sănătăţii populaţiei şi asistenţei sociale, factori de decizie din aceste domenii au săvârşit abuzuri şi ilegalităţi, materializate în: - gestionarea frauduloasă a fondurilor constituite la nivelul unor Case Judeţene de Asigurări de Sănătate şi valorificarea unor resurse materiale în interes personal; - încheierea unor contracte dezavantajoase cu firme private, aparţinând unor apropiaţi ai conducerii sau în schimbul obţinerii unor avantaje materiale; - încheierea unor contracte privind achiziţionarea unor produse de tehnică medicală cu încălcarea gravă a normelor şi metodologiei de lucru; - încredinţarea contractelor privind execuţia lucrărilor de reparaţii, prestări de servicii şi/sau achiziţii de materiale dezinfectante unor firme agreate; - însuşirea de către persoane din conducerea instituţiilor de profil sau apropiaţi ai acestora a unor bunuri sosite ca ajutoare din străinătate, în scopul comercializării etc. ■ derularea, în mod ilegal, de către societăţi private, a unor activităţi ce aduc atingere unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. Informaţiile obţinute au evidenţiat o creştere a preocupărilor pentru dezvoltarea, în cadrul unor firme specializate de pază şi tehnice de alarmare împotriva efracţiei, respectiv detectivi particulari, a unor compartimente cu atribuţii informative ilegale, dispunând de mijloace tehnice specializate deosebit de performante, în paralel cu intensificarea demersurilor pentru culegerea ilegală de informaţii cu impact în planul securităţii naţionale. Din această perspectivă, au reţinut atenţia: - introducerea ilicită în ţară a unor mijloace tehnice de interceptare a comunicaţiilor şi discuţiilor în mediul ambiental, precum şi a unor echipamente de transmitere secretizată de date, prin ignorarea - în mod deliberat - a legislaţiei vamale, a actelor normative ce reglementează libera circulaţie şi punerea în funcţiune pe teritoriul României a echipamentelor radio şi a terminalelor de telecomunicaţii, precum şi a procedurilor de evaluare a conformităţii acestora; - angajarea unor foste cadre militare (din armată, poliţie, servicii secrete), dispunând de cunoştinţe de specialitate şi de relaţii în instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, respectiv a unor tineri ingineri şi specialişti în domeniul IT&C; - implicarea, directă sau indirectă, a unor cetăţeni străini în coordonarea activităţilor derulate de societăţile specializate de pază şi tehnice de alarmare împotriva efracţiei, contrar prevederilor legislaţiei în domeniu. Pe lângă afectarea dreptului la viaţă privată, au fost identificate cazuri în care unele societăţi de tipul celor menţionate s-au implicat în: - culegerea de informaţii de interes militar ori tentative de acces la date şi informaţii clasificate, prin valorificarea oportunităţilor oferite de obţinerea unor contracte în obiective ce concentrează astfel de date; - activităţi vizând obţinerea de informaţii cu caracter compromiţător despre persoane cu funcţii de decizie în instituţiile statului şi punerea acestora în dependenţă, prin şantaj şi compromitere; - dezvoltarea unui sistem de monitorizare a activităţilor economice în domenii de interes pentru proprii acţionari; 22/45 - acţiuni cu caracter represiv, de tipul recuperărilor forţate, impunerii de taxe de protecţie şi alte operaţiuni circumscrise criminalităţii organizate; ■ creşterea agresivităţii unor grupări radicale angajate în promovarea unor proiecte autonomist-separatiste pe criteriu etnic. În paralel cu iniţiativele propagandistice, activităţile derulate de cercurile radicale maghiare (cu sprijinul unor entităţi externe interesate) au asigurat cristalizarea şi consolidarea unor formule organizatorice care militează pentru obţinerea unui statut de autonomie lărgită pentru regiunea „Ţinutului Secuiesc” şi continuarea demersurilor legislative vizând crearea condiţiilor juridice pentru atingerea obiectivelor fixate. Deşi gradul de susţinere al acestor iniţiative în rândul comunităţii maghiare rămâne relativ scăzut, vehicularea consecventă a unor idei autonomiste de factură radicală incumbă riscul afectării climatului de stabilitate socială. 2.6. Vulnerabilităţi şi riscuri în asigurarea stabilităţii sociale Activităţile informative vizând evoluţiile generatoare de riscuri în planul climatului social au evidenţiat o consolidare a trendului descendent conturat în anul precedent, îmbunătăţirea indicatorilor de performanţă economică şi programele sociale implementate în cursul anului 2004 asigurând o diminuare progresivă a potenţialului revendicativ-protestatar. Au continuat, însă, să se manifeste vulnerabilităţi şi disfuncţii în activitatea derulată în unele sectoare economice, cu implicaţii în planul asigurării salariilor, respectiv în derularea unor programe de protecţie socială, cele mai semnificative surse de tensiune fiind asociate: „ menţinerii veniturilor unor categorii socio-profesionale sub limita necesară asigurării nivelului minim de trai. Ca şi în anul precedent, activitatea de protecţie socială a fost afectată de insuficienţa resurselor financiare disponibile (inclusiv ca efect al privării bugetelor specializate de importante fonduri, prin practici evazioniste), respectiv de gestionarea deficitară a fondurilor de către factori de autoritate la nivel local. Mai mult, creşterea numărului beneficiarilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat (rezultat al disponibilizărilor efectuate şi lipsei acute de locuri de muncă, îndeosebi în mediul rural) a determinat dificultăţi suplimentare în achitarea integrală şi la timp a drepturilor băneşti cuvenite, generând nemulţumiri şi tensiuni cu potenţial destabilizator, îndeosebi în cadrul comunităţilor defavorizate din zone monoindustriale ori ale celor de romi; ■ persistenţei/apariţiei unor nemulţumiri punctuale în rândul salariaţilor din unele ramuri/sectoare de activitate ori unităţi economice ce se confruntă cu o situaţie financiară critică. Cele mai frecvente surse de nemulţumire au fost generate de: - nerespectarea prevederilor contractelor colective de muncă referitoare la acordarea, la timp sau integral, a drepturilor salariale; 23/45 - menţinerea unor condiţii de muncă precare ori remunerarea nesatisfăcătoare a activităţii; - operarea de noi disponibilizări fără asigurarea măsurilor de protecţie socială; - trenarea ori eşuarea negocierilor referitoare la încheierea contractelor colective de muncă; - neasigurarea condiţiilor necesare pentru redresarea/dezvoltarea societăţii; - disputele pe marginea prevederilor noului Cod al Muncii; ■ deficienţelor remanente în asigurarea serviciilor şi utilităţilor pentru populaţie (apă, canalizare, energie electrică şi termică). Astfel, problemele tehnice survenite ca urmare a uzurii avansate a capacităţilor de producţie şi distribuţie, în contextul imposibilităţii administraţiilor locale de asigurare a finanţărilor necesare reabilitării, au determinat sincope în furnizarea serviciilor de către societăţile specializate din numeroase localităţi. Pe de altă parte, mai ales în condiţiile majorării succesive a tarifelor practicate de societăţile de profil, scăderea gradului de solvabilitate al consumatorilor a generat creşterea arieratelor faţă de furnizori, stoparea livrărilor de materii prime şi energie determinând blocarea, în mod repetat, a activităţii unor societăţi locale de apă, termoficare şi salubritate. 3. Protecţia informaţiilor clasificate 3.1. Coordonarea şi controlul activităţilor de protecţie a informaţiilor clasificate În calitate de autoritate desemnată de securitate, Serviciul Român de Informaţii a oferit un sprijin susţinut instituţiilor cu atribuţii în aplicarea standardelor naţionale în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate, în paralel cu derularea de activităţi informative pentru identificarea, prevenirea şi contracararea riscurilor de compromitere sau diseminare neautorizată a informaţiilor naţionale secrete de stat şi informaţiilor clasificate care fac obiectul acordurilor internaţionale ori bilaterale la care România este parte. „ Activităţile desfăşurate de S.R.I. în aplicarea Legii nr. 182/2002 s-au materializat în: • furnizarea de expertiză pentru actualizarea cadrului normativ în domeniu, respectiv crearea cadrului juridic necesar cooperării cu statele din comunitatea euro-atlantică. În acest sens, experţii Serviciului au evaluat şi formulat propuneri de avizare pentru 12 proiecte de hotărâri ale Guvernului privind aprobarea listelor cu informaţii secrete de stat la unele autorităţi centrale, precum şi 5 proiecte de hotărâri ale Guvernului pentru declasificarea unor informaţii secrete de stat, stabilite astfel potrivit H.C.M. nr. 19/1972. De asemenea, reprezentanţi ai S.R.I. au participat la negocierea acordurilor bilaterale în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate între România şi Bulgaria, Italia, Polonia, Slovacia şi Uniunea Europeană; • acordarea asistenţei de specialitate la solicitarea persoanelor fizice şi juridice. 24/45 Pe baza consultanţei acordate de Serviciu, principalele autorităţi şi instituţii centrale, companiile şi societăţile de interes naţional şi-au elaborat reglementări interne şi au pus în practică programele de prevenire a scurgerii de informaţii clasificate. În anul 2004, Serviciul a dat curs unui număr de 570 de solicitări ale deţinătorilor de informaţii clasificate pentru acordarea sprijinului în: - stabilirea obiectivelor, sectoarelor şi amplasamentelor care prezintă importanţă deosebită pentru protecţia informaţiilor clasificate; - instruirea persoanelor cu atribuţii nemijlocite în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate; - cercetarea incidentelor susceptibile de compromiterea unor astfel de informaţii etc. Totodată, au fost întreprinse activităţi specifice pentru soluţionarea solicitărilor referitoare la identificarea vulnerabilităţilor faţă de folosirea ilegală a mijloacelor de observare şi ascultare în spaţii protejate; • controlul modului de implementare a măsurilor de protecţie a informaţiilor clasificate. În perioada de referinţă au fost derulate 540 acţiuni de control la instituţii publice, agenţi economici cu capital integral sau parţial de stat şi, respectiv alte persoane juridice de drept public şi privat, în 38 de cazuri fiind constatate abateri de la prevederile legislaţiei (sancţionate cu amenzi contravenţionale în valoare totală de 297 milioane lei). În unele cazuri, activităţile de control au fost repetate, în vederea verificării modului în care au fost înlăturate neajunsurile constatate. „ Activităţile de verificare derulate de Serviciu, în anul 2004, au evidenţiat că majoritatea deţinătorilor de informaţii secrete de stat au înregistrat progrese în implementarea măsurilor de securitate protectivă prevăzute de standardele în vigoare, concretizate în înfiinţarea şi operaţionalizarea structurilor de securitate, elaborarea documentelor de reglementare internă, întocmirea programelor de prevenire a scurgerii de informaţii clasificate, stabilirea funcţiilor ale căror atribuţii presupun accesul la secrete de stat, autorizarea respectivelor persoane etc. Activităţile desfăşurate de S.R.I. pentru prevenirea riscurilor de divulgare informaţiilor clasificate naţionale către persoane neautorizate au pus în evidenţă, totuşi, existenţa unor disfuncţii/vulnerabilităţi, generate de: - minimalizarea consecinţelor compromiterii informaţiilor clasificate în raport cu alte obiective considerate majore de deţinătorul de informaţii clasificate (restructurări, disponibilizări, sau alte priorităţi impuse de autorităţile sau entităţile coordonatoare); - dezinteresul pentru aplicarea Standardelor naţionale în vigoare; - instruirea necorespunzătoare, superficialitatea şi neglijenţa celor care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, accesează informaţii clasificate; - inexistenţa documentelor cadru pentru aplicarea unitară a măsurilor de protecţie la unităţile aflate în coordonarea autorităţilor centrale; - integrarea structurii de securitate în cadrul unor servicii multifuncţionale, în detrimentul exercitării atribuţiilor specifice; 25/45 - tergiversarea iniţierii procedurilor de avizare a accesului la informaţii clasificate atât pentru conducătorii unităţilor deţinătoare de informaţii secrete de stat, cât şi pentru personalul care accesează astfel de informaţii; - nerespectarea regulilor de gestionare a informaţiilor, încălcarea principiului “nevoii de a şti” şi accesarea fără autorizare a documentelor secrete; - eludarea normelor privind transportul şi transmiterea documentelor clasificate; - exonerarea de obligaţiile legale privind predarea/primirea documentelor clasificate cu ocazia desfiinţării, restructurării sau privatizării unităţilor; - precaritatea măsurilor de protecţie fizică în raport cu volumul şi nivelul de secretizare al informaţiilor; - absenţa măsurilor de restricţionare a accesului la sistemele de p
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

03c80b61eec8a6d3621347627c567e0723ded82ce25b23e0084551a658a99441