Document colectat · Rapoarte publice ale SRI
raport activitate 2005.pdf
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte publice ale SRI
- Data preluării
- 26.09.2026 17:55
- Dimensiunea materialului
- 497,4 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
32
- relaţionarea cu INTERPOL, prin Centrul de Cooperare Poliţienească
Internaţională din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor;
- managementul situaţiilor de urgenţă (în cadrul Comitetului Naţional pentru
Situaţii de Urgenţă, respectiv structurilor sale teritoriale);
- configurarea unor instrumente de cooperare internaţională în materia
prevenirii şi combaterii terorismului şi altor riscuri a căror contracarare intră în sfera
de competenţă a Serviciului;
- implementarea unor decizii ale organismelor internaţionale, în baza unor
acorduri ratificate de România (precum cele referitoare la punerea în practică a unor
sancţiuni internaţionale);
- susţinerea activităţii consiliului inter-instituţional constituit sub coordonarea
M.A.E. pentru îndeplinirea responsabilităţilor României în cadrul mandatului de
membru nepermanent al Consiliului de Securitate al O.N.U.;
- fundamentarea unor demersuri strategice şi / sau de politică externă (precum
cele în problematica N.A.T.O. sau în raport cu spaţiul Mării Negre).
5. Relaţionarea externă a Serviciului
Serviciul Român de Informaţii a continuat să-şi consolideze relaţiile de
cooperare cu serviciile din statele membre ale N.A.T.O. şi U.E., respectiv cu
organismele cu responsabilităţi în domeniul informaţiilor de securitate ale
celor două organizaţii. De asemenea, în vederea promovării şi susţinerii
intereselor de securitate ale României şi afirmării rolului ţării noastre de factor
de stabilitate în regiune, au fost dezvoltate şi extinse relaţiile cu servicii aflate
în afara spaţiului euro-atlantic.
Comparativ cu anul precedent, volumul schimbului de informaţii dintre
Serviciul Român de Informaţii şi partenerii externi a sporit cu 17% (la sfârşitul
anului 2005, S.R.I. având relaţii parteneriale cu 96 de organisme omologe din 55 de
ţări, faţă de 92 parteneri din 55 de ţări în 2004).
■ Respectarea angajamentelor asumate, confirmate prin evaluările
pozitive ale aliaţilor din spaţiul euro-atlantic, au contribuit la consolidarea
poziţiei S.R.I. în raporturile cu serviciile din statele membre şi organismele
specializate ale N.A.T.O. şi, implicit, la validarea - o dată în plus - a României
ca membru de încredere al Alianţei.
● Activităţile de cooperare cu organismele specializate ale Alianţei -
Comitetul Special şi Oficiul de Securitate al N.A.T.O. - s-au materializat în:
- susţinerea unui flux informaţional adecvat (inclusiv prin elaborarea şi
transmiterea la Bruxelles a unor evaluări şi analize cu relevanţă pentru
problematica de securitate a Alianţei);
33
- participarea unor reprezentanţi ai Serviciului la acţiuni de relaţionare
nemijlocită cu organismele / în formule N.A.T.O. (Plenara Comitetului Special,
reuniuni ale unor grupuri de lucru în această problematică, Exerciţiul N.A.T.O.
de Gestionare a Crizelor, ediţia 2005 ş.a.).
● Au fost, totodată, derulate numeroase acţiuni de relaţionare cu
serviciile de informaţii din spaţiul euro-atlantic, concretizate în:
- susţinerea unui dialog intens la nivel de conducere;
- cooperări la nivel de experţi: schimb de informaţii şi expertiză, respectiv
organizarea unor operaţiuni comune;
- participare activă la formulele de cooperare multilaterală;
- continuarea programelor de instruire / perfecţionare cu serviciile
partenere din statele membre N.A.T.O.
● De asemenea, în contextul demersurilor vizând consolidarea stabilităţii
şi securităţii în Europa şi regiunile învecinate şi a promovării spiritului de
cooperare şi angajament faţă de principiile democratice, S.R.I. a avut iniţiativa
acordării, pentru prima dată, de asistenţă / consultanţă serviciilor din state
membre ale Parteneriatului pentru Pace.
■ Semnarea şi ratificarea, de către România, a Tratatului de aderare la
Uniunea Europeană a permis dezvoltarea cooperării între Serviciul Român de
Informaţii şi organismele specializate ale Uniunii Europene - Directoratul de
Securitate al Comisiei Europene, Oficiul de Securitate al Secretariatului General
al Consiliului Europei şi EUROPOL.
Pe fondul intensificării eforturilor de cooperare internaţională în domeniul
contracarării acţiunilor teroriste asociate cu proliferarea nucleară, armele de distrugere
în masă şi dispozitivele de dispersie radiologică, Serviciul Român de Informaţii a
participat la acţiuni ce au vizat: sporirea abilităţii participanţilor de a coordona
operaţiuni de stopare a transporturilor ilegale; crearea unui cadru de cooperare pe
cazuri concrete; asigurarea interoperabilităţii între statele din regiune; intensificarea
colaborării transfrontaliere în cadrul U.E.; îmbunătăţirea / completarea cunoştinţelor
despre instrumentele internaţionale şi, în special, despre cele existente deja la nivelul
U.E., în domeniul relaţionării pe linia combaterii infracţionalităţii; asigurarea
pregătirii corespunzătoare în ce priveşte respectarea drepturilor democratice,
îndeosebi a dreptului la apărare.
■ Nu în ultimul rând, pentru promovarea intereselor statului român în
plan regional, S.R.I. s-a implicat în formule de cooperare de acest nivel, prin
punerea la dispoziţie a expertizei proprii ori participarea unor experţi la
activităţile (seminarii, exerciţii şi reuniuni ale unor grupuri de lucru) destinate
cooperării în contracararea unor ameninţări asimetrice de securitate.
34
6. Activitatea S.R.I. în situaţii deosebite
6.1. Criza generată de răpirea celor trei jurnalişti români în Irak
ν Îndeplinirea responsabilităţilor ce au revenit S.R.I. în gestionarea
situaţiei generate de răpirea jurnaliştilor români în Irak a implicat un important
volum de activităţi informativ-operative, tehnic-operative ori de procesare
analitică şi valorificare a informaţiilor obţinute, respectiv de cooperare internă şi
de relaţionare externă.
În mecanismul naţional de gestionare a situaţiei (desemnat generic cu
termenul de „celulă de criză”), S.R.I. a fost reprezentat:
- la nivel de conducere, în structura de analiză şi decizie coordonată de
către Preşedintele C.S.A.T.;
- la nivel de experţi, în structura de coordonare operaţională şi în cea de
analiză, evaluare şi proiecţii.
ν Astfel, în perioada 28 martie - 22 mai 2005:
- a fost asigurată reprezentarea Serviciului, la diverse niveluri, în
structurile de gestionare a crizei;
- pentru analizarea situaţiei şi a priorităţilor imediate, au fost organizate,
periodic, reuniuni ale Biroului Executiv al Consiliului Director al S.R.I., cu
participarea şefilor unor unităţi centrale;
- au fost create şi au funcţionat, în regim de permanenţă, grupe operative
în cadrul tuturor unităţilor Serviciului angrenate în gestionarea acestei situaţii;
- au fost activate şi au funcţionat în regim permanent legăturile operative
cu servicii de informaţii aliate şi partenere.
ν Astfel, Serviciul Român de Informaţii a fost în măsură:
- să obţină, direct sau în cadrul unor acţiuni de cooperare internă şi
externă, date şi informaţii referitoare la: persoanele implicate în planificarea şi
organizarea răpirii şi motivaţiile acestora; persoane din grupul care îi deţinea pe
jurnalişti; intermediari ai grupului de răpitori; situaţia jurnaliştilor.
S.R.I. a obţinut şi valorificat peste 2.000 de informaţii, unele conţinând
elemente atipice, confirmate de evoluţiile ulterioare. Acestea au stat la baza elaborării
a peste 250 de documente de informare cuprinzând date din surse secrete şi
aproximativ 500 informări bazate pe monitorizarea şi analiza surselor deschise,
inclusiv a mass media de limbă arabă;
- să contribuie la identificarea şi verificarea unor posibile canale de
contactare a grupului de răpitori;
- să desfăşoare (individual ori în cooperare cu S.I.E. şi D.G.I.A. ori cu
servicii aliate şi partenere) activităţi destinate creării unui context favorabil
pentru eliberarea ostaticilor;
35
- să deruleze - ulterior eliberării ostaticilor - activităţi de cooperare cu
servicii aliate în problematici similare / conexe.
6.2. În situaţiile de urgenţă
■ Conform prevederilor Legii nr.15/2005 pentru aprobarea şi
completarea O.U.G. nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al
Situaţiilor de Urgenţă, Serviciului Român de Informaţii îi revine rolul de
„instituţie cu funcţie de sprijin” în gestionarea unor astfel de situaţii.
S.R.I. a contribuit la activităţile destinate prevenirii, contracarării
ori, după caz, înlăturării urmărilor unor evoluţii asociate:
- fenomenelor hidrometeorologice negative (precipitaţii abundente,
urmate de inundaţii şi alunecări de teren), soldate cu punerea în pericol a
populaţiei, calamitarea gravă a unor zone şi degradarea infrastructurilor
aferente;
- apariţiei şi extinderii unor focare de gripă aviară;
- prăbuşirii necontrolate, în luna decembrie 2005, a unui planşeu din
Câmpul de extracţie II de la Ocnele Mari.
■ Pentru informarea adecvată a factorilor abilitaţi să gestioneze
situaţiile de urgenţă, Serviciul Român de Informaţii a transmis acestora 213
documente (destinate unuia sau mai multor beneficiari), astfel:
● 152 de documente de informare referitoare la vulnerabilităţile şi
riscurile asociate inundaţiilor din cursul anului trecut, evoluţiile înregistrate în
zonele afectate, precum şi la factori de natură să limiteze eficienţa măsurilor
dispuse de autorităţile centrale şi locale.
Informările transmise au inclus, cu prioritate, aspecte privind:
- efecte ale inundaţiilor şi riscuri previzibile pentru perioada următoare.
Au fost evidenţiate: efectele directe asupra populaţiei, pagubele materiale
produse, agravarea severă a stării generale a infrastructurii, riscuri majore de mediu
(date fiind condiţiile de minimă siguranţă în depozitarea unor substanţe şi materiale
potenţial periculoase);
- cauze / factori favorizanţi ai vulnerabilităţilor în faţa inundaţiilor.
Au fost reliefate:
- disfuncţii în întreţinerea şi exploatarea lucrărilor de regularizare şi îndiguire;
- neefectuarea lucrărilor de reparaţii necesare la infrastructura rutieră,
feroviară şi de utilităţi, ceea ce a agravat stările de insecuritate în derularea circulaţiei
rutiere / feroviare, determinând chiar blocarea unor căi;
- realizarea defectuoasă a lucrărilor destinate asigurării protecţiei obiectivelor
de infrastructură (regularizarea torentelor de pe versanţii cu risc ridicat de inundaţii pe
traseul drumurilor europene, naţionale şi judeţene, decolmatarea şanţurilor, canalelor
de evacuare a apelor şi a subtraversărilor aferente);
36
- necunoaşterea, de către populaţie, a normelor de conduită ecologică,
respectiv absenţa unei organizări şi dotări minimale pentru situaţiile de urgenţă;
- lipsa de sincronizare a eforturilor autorităţilor judeţene şi locale în efectuarea
intervenţiei în zonele calamitate; sincopele în organizarea comitetelor locale pentru
situaţii de urgenţă, precum şi în gestionarea fluxului informaţional între instituţiile
implicate în operaţiuni de prevenire/înlăturare a efectelor produse de inundaţii;
- insuficienţa (în prima fază) a personalului specializat în intervenţiile de
urgenţă şi a mijloacelor de comunicaţie şi intervenţie;
- disfuncţii în gestionarea situaţiei post-inundaţii.
Au fost avute în vedere:
- implicarea necorespunzătoare a unor factori de decizie din administraţia
locală în procesul de eliminare a efectelor inundaţiilor;
- tergiversarea demarării lucrărilor de refacere a unor poduri;
- întârzierile în aplicarea măsurilor necesare pentru decolmatarea şi igienizarea
fântânilor afectate de inundaţii, cu riscuri majore pentru sănătatea populaţiei;
- gestionarea deficitară a unor resurselor financiare la nivel local;
- lipsa mijloacelor (financiare şi/sau materiale) necesare curăţirii vegetaţiei din
albia râurilor;
- însuşirea, de către unii factori locali, a unor bunuri destinate sinistraţilor;
● 38 documente de informare privind unele riscuri şi vulnerabilităţi
asociate epizootiei produse de virusul gripei aviare;
● 10 informări privind evoluţia situaţiei de la Ocnele Mari.
■ S.R.I. a participat la toate activităţile Comitetului Naţional pentru
Situaţii de Urgenţă ce au abordat problematica reconstrucţiei zonelor
calamitate. Totodată, reprezentanţi ai structurilor teritoriale ale Serviciului au
participat la activităţile comitetelor judeţene şi au asigurat informarea cu
aspectele de competenţa acestora, contribuind, astfel, la adoptarea unor măsuri
eficiente pentru gestionarea situaţiilor respective sau la evitarea unor evoluţii
foarte grave.
■ De asemenea, Serviciul Român de Informaţii s-a implicat direct în
eforturile naţionale de înlăturare a efectelor unor situaţii de urgenţă, prin:
● punerea la dispoziţia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă,
pentru intervenţii în funcţie de necesităţi, a 300 de luptători din Brigada
Antiteroristă şi a 8 scafandri, cu dotarea aferentă, şi a Grupului Aerian Delta,
precum şi a 71 mijloace de transport terestru;
● efectuarea de donaţii în bani, pentru persoanele sinistrate, precum şi
acordarea de ajutoare materiale.
37
CAPITOLUL III
MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE ŞI MATERIALE
1. Resursele umane
Departamentele specializate ale Serviciului au continuat adaptarea
proceselor de selecţie, instruire şi perfecţionare a resurselor umane la
exigenţele actuale în domeniu, în centrul preocupărilor aflându-se asigurarea
personalului destinat structurilor cu atribuţii informativ-operative.
● În vederea încadrării funcţiilor vacante cu personal care să posede
aptitudinile necesare şi o rezistenţă ridicată la condiţiile de lucru extrem de
solicitante, a fost realizată o selecţie strictă a candidaţilor, în paralel cu
perfecţionarea programelor de pregătire desfăşurate în structurile proprii de
învăţământ.
Există un interes în creştere faţă de cursul postuniversitar de pregătire a ofiţerilor
operativi de informaţii, organizat de Academia Naţională de Informaţii, la concursul de
admitere înscriindu-se 2.068 de candidaţi (faţă de 1.768 anul trecut), dintre care au fost
admişi 200 (170 bărbaţi şi 30 femei).
Necesitatea ocupării funcţiilor vacante cu specialişti tineri, bine pregătiţi,
a fost resimţită cu atât mai acut cu cât perioada de referinţă a marcat o creştere a
numărului plecărilor din instituţie, ca urmare a trecerii în rezervă, la împlinirea
vârstei prevăzute de lege sau din motive medicale (285 de cadre, în majoritatea
cazurilor afecţiunile fiind generate de suprasolicitare şi stres). Fenomenul s-a
manifestat cel mai puternic în rândul personalului din structurile informative
(44,73% din totalul plecărilor) şi tehnice (30,37%).
De asemenea, s-a păstrat trendul ascendent al situaţiilor în care ofiţeri
S.R.I. şi-au dat demisia sau au părăsit instituţia la cerere, în vederea ocupării
unor poziţii în sectorul privat, care oferă - pentru abilităţile şi pregătirea de care
aceştia dispun - condiţii financiare net superioare.
Cu toate acestea, în anul 2005, procentul de încadrare a funcţiilor din
domeniile informative s-a menţinut la peste 80% şi, chiar, s-a înregistrat o
evoluţie pozitivă a dinamicii de personal, numărul încadrărilor fiind cu 16%
mai mare decât cel al pierderilor.
● Totodată, o atenţie aparte - din perspectiva preluării unor responsabilităţi
manageriale la nivelul structurilor centrale, respectiv teritoriale - a fost acordată
ofiţerilor tineri, care au confirmat calităţi profesionale şi reale aptitudini de
organizare. În perioada de referinţă, au fost astfel promovaţi 378 de ofiţeri.
38
2. Resursele financiare şi logistice
Gestionarea adecvată a resurselor financiare şi logistice alocate a
permis îndeplinirea principalelor misiuni asumate de Serviciul Român de
Informaţii, chiar dacă bugetul anual a continuat să se plaseze sub necesităţi.
Astfel, bugetul total (alocaţii de la bugetul de stat, credite externe şi
împrumuturi interne) solicitat de Serviciu pentru anul financiar 2005 – rezultat
al unui proces de evaluare strictă a nevoilor de susţinere a activităţii informativ-
operative, respectiv de investiţii – a fost de 1.284.982,10 mii lei.
În baza Legii bugetului de stat pe anul 2005, resursele financiare alocate
S.R.I. s-au cifrat la 709.827,29 mii lei (reprezentând 55,24% din necesarul
estimat), ulterior, acestea fiind suplimentate prin rectificări bugetare şi hotărâri
ale Guvernului. Pe ansamblul anului, bugetul utilizat de Serviciu a fost de
838.783,29 mii lei (764.567,51 mii lei de la bugetul de stat, 59.864,01 mii lei
din credite externe, 13.821,77 mii lei din împrumuturi interne, iar 530,00 mii lei
din venituri proprii).
Fondurile disponibile - care au reprezentat 65,28% din necesarul estimat
la fundamentarea proiectului de buget - au avut următoarea structură: cheltuieli
de personal – 286.235,30 mii lei, cheltuieli materiale şi servicii – 243.922,16
mii lei, transferuri – 123.114,06 mi
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
1ab643d925e2c800ad44414b9a872c970e8c37ef2e708daac59ad9cabd6a4448